— Scutește-mă de predici, i-o tăie Sam. M-am săturat ascultându-i pe predecesorii tăi și pe tine. Ca s-o scurtăm, doar din amiciție și din dorința de a te scuti de alte necazuri și, ca sa fiu cinstit, ca să nu-mi mai întorci stomacul pe dos, te sfătuiesc să-ți vezi de drum. Pe dată. Altfel vei fi ucis.
— Atunci mă voi ridica în zori altundeva și voi rosti Ade vămi acolo, oriunde m-aș afla. Vezi tu, aici, ca și pe Pământ, sângele martirilor stă la originea Bisericii. Cel care ucide pe vreunul dintre noi face ca Adevărul, șansa mântuirii veșnice, sa fie cunoscut de tot mai mulți oameni. Crimele au ajutat la ras pândirea credinței noastre în josul Fluviului mai repede deci mijloacele obișnuite de călătorie.
— Felicitări! explodă Sam exasperat, trecând la engleză, așa cum i se întâmpla de obicei când se înfuria. Dar spune-mi, te rog, uciderea repetată a misionarilor voștri nu te tulbură? Nu t terni că-ți vei pierde trupul?
— Ce vrei să spui?
— Principii pentru toată lumea?
Goring îl privi nedumerit, incapabil să răspundă, de aceea Sam continuă în esperanto:
— Dacă nu mă înșel, unul dintre principiile tale de bază e că omul n-a fost resuscitat ca să se bucure pe vecie de viața de aici. I se oferă un timp limitat, deși multora li se pare foarte lung, mai ales dacă se întâmplă să nu le placă traiul în acest loc. Postulezi ceva analog sufletului, numindu-l psihomorf, corect? Sau uneori ka. Trebuie să faci asta, altminteri nu poți pretinde că există o continuitate a omului. Fără ea, omul care piere rămâne mort, chiar dacă trupul e reprodus exact și făcut să trăiască. Al doilea trup e doar o reproducere. Cel revenit din moarte are mintea și amintirile celui care-a murit, prin urmare, crede că e aidoma cu el. Dar nu-i adevărat. E doar o copie vie. Moartea a pus capăt existenței primului om. Și cu asta, gata.
Dar tu rezolvi această problemă postulând un suflet — sau un psihomorf, sau ka — dar n-are importanță cum îl numești. Aceasta e o entitate care s-a născut o dată cu trupul, îl însoțește, trăiește și înregistrează tot ce face trupul și, dacă nu iei în seamă contradicția în care am intrat, trebuie să fie o întrupare imaterială a acestuia. Prin urmare, când carnea moare, ka-ul încă există, într-o a patra dimensiune ori în vreo polarizare pe care ochii protoplasmatici n-o pot vedea și dispozitivele mecanice n-o pot detecta. Am dreptate?
— Te apropii destul de mult, recunoscu Goring. Exprimarea e cam brutală, dar mulțumitoare.
— Până în prezent, spuse Sam, și slobozi un nor de fum, avem — adică tu, nu eu — sufletul postulat al creștinilor, musulmanilor și al altora ad nauseam. Dar tu susții că sufletul nu merge în rai sau în iad. Plutește undeva într-un fel de limb cvadridimensional. În absența unor ființe extraterestre, el ar rămâne acolo pentru totdeauna. Ne referim la extratereștrii care s-au născut cu mult înaintea umanității. Aceste superființe au sosit pe Pământ când omenirea încă nu exista; de fapt, ele au vizitat fiecare planetă care într-o bună zi putea crea viață înzestrată cu rațiune.
— Nu te exprimi chiar ca noi, constată Goring. Noi susținem că fiecare galaxie are una, sau poate mai multe specii, care au populat diverse planete. S-ar putea ca aceste ființe să se fi născut în galaxia noastră ori să-și aibă originea ‘in ir-o altă galaxie mai vârstnică, acum dispărută. În orice caz, ele sunt înțelepte si, știind de multă vreme că pe Pământ va apărea viață înzestrată cu rațiune, au instalat dispozitive care au început să înregistreze totul despre aceste ființe chiar din clipa în care s-au născut Dispozitivele nu pot fi detectate de către oameni.
Într-un anumit moment pe care acești Antici, cum le spunem noi, l-au prevăzut înregistrările se transmit către un anume loc, unde morților li se dă trup cu ajutorul unor convertoare se fac copii după aceste trupuri care sunt distruse șl morții retrăiesc într-o lume nouă, precum asta, prin conversie energie-materie. Psihomorfii, sau ka -urile, manifestă o afinitate față de gemenii lor protoplasmatici. În clipa în care se face o copie după trupul mort, ka -ul se atașează și începe să înregistreze. În felul acesta, chiar dacă trupul este distrus și reprodus de o sută de ori, ka -ul continuă să păstreze identitatea, mintea și amintirile tuturor trupurilor anterioare. Prin urmare, nu se creează doar o copie după alta. E vorba de o conservare a individului original, cu o înregistrare a fiecărui eveniment petrecut în mediul nemijlocit al tuturor trupurilor protoplasmatice ale ka- ului.
— Există un „totuși”! îl întrerupse Sam, făcând un gest larg cu trabucul, apoi împungând aerul cu capătul lui aprins, cât pe ce să atingă obrazul lui Goring. Totuși! Voi susțineți că un om nu poate fi ucis la nesfârșit. Spuneți că, după câteva sute de resuscitări, moartea se instalează definitiv. Pierderea repetată a vieții slăbește legătura dintre trup și ka și, în cele din urmă, trupul copiat nu se mai contopește cu acesta. Ka se îndepărtează și rătăcește pe coridoarele pline de fantasme ale celei de-a patra dimensiuni. El devine, de fapt, o fantomă, un suflet pierdut. E terminat.
— Asta-i esența credinței noastre, recunoscu Goring. Ori, mai curând a cunoașterii noastre, întrucât știm că acest lucru e adevărat.
Sam înălță din sprâncenele stufoase în semn de mirare.
— Serios? Așa știți?
— Da. Fondatorul nostru a auzit Adevărul la un an după Resuscitare, când umanitatea s-a trezit din morți. Într-o noapte, aflându-se pe o brână înaltă a muntelui și rugându-se să aibă o relație, i-a apărui un om. Acesta i-a spus și i-a arătat anumite lucruri care nu i-ar fi fost la îndemână unui muritor de rând. Omul era un agent al Anticilor și i-a revelat Adevărul, spunându-i fondatorului nostru să meargă și să predice doctrina Cetei de-A Doua Șanse. De fapt, termenul de A Doua Șansă e nepotrivit. E vorba, mai curând, de Prima noastră Șansă, fiindcă pe Pământ n-am avut norocul de a ne bucura de mântuire și de viață eternă. Dar viața de pe Pământ a fost un preludiu necesar pentru această Lume a Fluviului. Creatorul a făurit acest univers, iar apoi Anticii au conservat umanitatea — adică toate ființele înzestrate cu rațiune din univers. Ei ne-au conservat! Dar mântuirea stă numai în puterea omenirii! Acum, când fiecărui om i-a fost oferită această șansă, depinde numai de el s-o împlinească!
— Numai și numai prin intermediul Bisericii celei de-A Doua Șanse, presupun, spuse Sam. N-ar fi vrut sa zâmbească ironic, dar nu reuși să se stăpânească.
— Noi suntem convinși de asta, rosti Goring cu tărie.
– Și străinul misterios ce împuternicire avea? întrebă Sam. Se gândi pe dată la Necunoscutul Misterios pe care-l știa el, și se sperie. Oare era vorba de una și aceeași persoană? Ori făceau amândoi parte din specia autointitulată Etici? Necunoscutul care trimisese aici meteoritul din crom-nichel și care-i îngăduise lui Joe Miller să vadă Turnul de lângă încețoșata Mare Polară de Nord era un renegat al Eticilor. Asta dacă trebuia să dea crezare spuselor lui.
– Împuternicire? se miră Goring. Adică documente eliberate de Dumnezeu? făcu el și pufni în râs. Fondatorul și-a dat seama că vizitatorul nu putea fi un simplu om, fiindcă știa lucruri de care doar un zeu sau o ființă superioară putea avea cunoștință. Și i-a arătat anumite lucruri care să-l convingă. I-a spus cum am fost readuși la viață și motivul. Nu i-a relatat totul. Unele detalii vor fi revelate mai târziu. Iar pe altele trebuie să le descoperim noi înșine.
Читать дальше