Philip Farmer - Lumea Fluviului. Vasul Miraculos

Resuscitarea l-a aruncat aici. Trăiește cu convingerea că singurele state fericite întemeiate de-a lungul Fluviului trebuie să fie alcătuite din oameni având aceeași culoare a pielii, aceleași gusturi și care să fi trăit pe Pământ în aceeași perioadă istorică. Nici o altă combinație nu se dovedește viabilă. Acest loc nu-i va schimba pe oameni. Pe Pământ putea accepta ideea de progres, fiindcă tinerii dovedeau o gândire elastică. Bătrânii aveau să moară încetul cu încetul, iar copiii tinerilor albi puteau lepăda complet povara prejudecăților rasiale. Însă pe această planetă se va întâmpla așa ceva. Fiecare om e construit într-un anume fel. Prin urmare, dacă Hacking nu va descoperi întâmplător o comunitate de albi de la sfârșitul secolului al XX-lea, nu va găsi nici albi lipsiți de prejudecăți rasiale. Desigur, albii din Antichitate nu aveau nimic împotriva negrilor, dar aceștia reprezintă o ciudățenie pentru omul civilizat.

— Sinjoro Firebrass, ce concluzie ar trebui să trag din această cuvântare? întrebă Sam.

— Dorim o națiune omogenă. Nu putem încorpora toți negrii de la sfârșitul secolului al XX-lea, însă putem deveni o națiune de negri cât se poate de cuprinzătoare. Știm că în Parolando aveți aproximativ trei mii de negri. Am dori să vi-i dăm pe dravidieni, arabi și pe cei care nu sunt negri în schimbul negrilor de aici. Hacking a făcut propuneri similare vecinilor dumneavoastră, dar nu-și poate impune punctul de vedere.

Regele Ioan se ridică în picioare și se răsti:

— Vrei să spui că n-are nimic de oferit?

— Cam așa stau lucrurile, recunoscu Firebrass, aruncând o privire spre Ioan. Dar, într-o bună zi, îi vom convinge.

— Adică atunci când veți avea destule arme din oțel? întrebă Sam.

Firebrass se mulțumi să ridice din umeri.

Ioan trânti cana de tăblia mesei, spărgând-o.

— Ei bine, nu vrem nici un arab sau dravidian de-al vostru și nici scursorile din Soul Cityî Să-ți spun eu cum vom proceda! Pentru fiecare tonă de bauxită sau criolit sau uncie de platină, vă vom da unul dintre cetățenii noștri negri! Puteți să vă păstrați toți sarazinii infideli ori să-i trimiteți la naiba-n praznic, în josul viului ori să-i înecați, că nouă nu ne pasă.

— Stai puțin, încercă Sam să-l domolească. Nu ne putem da cetățenii. Dacă vor să plece de bunăvoie, treaba lor. Dar nu-i putem trimite cu forța. Trăim într-o societate democratică.

Explozia de furie a lui Ioan îl făcuse pe Firebrass să se întunece la chip.

— Eu n-am sugerat să dați pe cineva, spuse el. Știți că nu suntem neguțători de sclavi. Noi vrem un schimb de voluntari, unul contra unul Arabii wahhabi, reprezentați de al-Rahman și Fazguli, simt că nu sunt bine văzuți în Soul City și ar dori să plece undeva unde să formeze o comunitate proprie, un soi de Kasbah, ca să zicem așa.

Lui Sam ideea i se păru puțin trasă de păr. Nu puteau face același lucru și în Soul City? Iar dacă nu, de ce nu plecau cu toții? Între altele, farmecul acestei lumi consta în aceea că oamenii nu mai erau legați de proprietate și nici nu depindeau de venituri pentru a trăi. Fiecare putea să-și care în spinare tot ce poseda, iar construirea unei locuințe nu era o problemă într-o lume unde bambusul creștea cu cinci centimetri pe zi.

Hacking voia pesemne să-și aducă oameni în Parolando, astfel ca ei să poată spiona sau să se răscoale atunci când va declanșa invazia.

— Vom comunica propunerea voastră fiecărui cetățean, încuviință Sam. Asta-i tot ce putem face. Acum cealaltă problemă: e dispus Sinjoro Hacking să continue livrarea de materie primă și lemn?

— Atâta vreme cât ne trimiteți minereu și arme din oțel, răspunse Firebrass. Dar Hacking s-a gândit să ridice prețul.

Ioan trânti cu pumnul în masă.

— N-o să ne lăsăm jefuiți! urlă el. Si-așa plătim prea mult! Nu ne șantaja, Sinjoro Firebrass, altfel o să pierdeți totul! Absolut totul, inclusiv viața!

— Las-o mai moale, Maiestatea Voastră, spuse Sam împăciuitor, apoi i se adresă lui Firebrass: Ioan nu se simte prea bine. Te rog să-l ierți. Cu toate astea, are dreptate. Nu ne forțați mâna mai mult de atât.

Abdullah X, un bărbat foarte solid și negru-tăciune, sări ca ars, împunse cu degetul noduros către Sam și spuse în engleză:

— Hei, scandalagiilor, ar fi bine să nu ne mai faceți albie de porci. N-o să înghițim așa ceva, Domnule Alb! Să vă fie limpede. Mai ales din partea unuia care a scris o carte ca aceea despre Negrul Jim! Nu ne plac rasiștii albi și tratăm cu ei doar pentru că acum n-avem încotro.

— Potolește-te, Abdullah, îi spuse Firebrass. Își însoți vorbele cu un zâmbet și Sam se întrebă dacă nu cumva vorbele lui Abdullah făceau parte dintr-un program bine pus la punct. Pesemne că Firebrass se întreba și el dacă izbucnirea lui Ioan nu fusese exersată. Nu era obligatoriu ca actorii să fie politicieni, însă trebuia ca politicienii să joace teatru.

Sare gemu și întrebă:

— Sinjoro X, ai citit Huckleberry Finn?

— Nu citesc gunoaie, răspunse Abdullah rânjind.

— Atunci nici nu știi despre ce vorbești, am dreptate?

Abdullah se făcu și mai negru la chip. Firebrass surâse.

— Nici nu trebuie să citesc porcăria aia rasistă, dom’le! se răsti Abdullah. Hacking mi-a povestit despre ea și părerea lui mi-ajunge!

– Întâi s-o citești și după aceea mai discutăm, spuse Sam.

— Ai luat-o razna? exclamă Abdullah. Știi bine că pe lumea asta nu există cărți.

— Atunci ai pierdut șansa asta, nu? spuse Sam. Tremura imperceptibil; nu era obișnuit ca un negru să-i vorbească astfel. În fine, continuă el, nu ne aflăm la o cafenea literară. Să nu ne îndepărtăm de la subiect.

Dar Abdullah o ținu una și bună strigând despre cărțile scrise de Sam. De aceea, ieșindu-și din fire, Ioan sări în picioare și răcni:

— Silentu, negraco!

Ioan folosise cuvântul din esperanto care însemna „negru” sau „negrotei” și-i adăugase particula,-ac-”, care exprima disprețul. Pusese lucrurile la punct într-un mod foarte convingător. Urmară câteva momente de uimire tăcută. Abdullah X rămăsese cu gura căscată, apoi o închise și pe fața lui apăru o expresie aproape triumfătoare. Firebrass își mușcă buzele. Ioan se propti în pumni de tăblia mesei și se uită încruntat la el. Sam continuă să pufăie din trabuc. Știa că Ioan inventase termenul fiindcă desconsidera întreaga umanitate. Ioan nu avea prejudecăți rasiale; în viața lui de pe Pământ nu văzuse niciodată mai mult de zece negri. Dar se pricepea de minune să insulte oamenii; această știință era a doua natură a lui.

— Eu plec! spuse Abdullah X. Mă duc acasă, dar dac-o fac, să fiți convinși c-o să plătiți aluminiul și platina de-o să vă iasă pe nas, Domnule Charlie.

Sam se ridică și încercă să calmeze spiritele:

— Stai o clipă. Dacă vrei scuze, ți le prezint eu în numele tuturor cetățenilor din Parolando.

Abdullah îl căută din ochi pe Firebrass, însă acesta se uită în altă parte.

— Să-mi ceară el scuze, pe loc! spuse Abdullah.

Arătă cu degetul către Ioan.

Sam se aplecă spre Ioan și-l sfătui în șoaptă:

— Sunt prea multe în joc pentru a face pe monarhul plin de mândrie, Maiestatea Voastră. Și cu ieșirea ta s-ar putea să le faci jocul. Pun ei la cale ceva, sunt gata să fac pariu. Cere-ți scuze.

Ioan se îndreptă de spate și spuse:

— Nu-mi cer scuze față de nimeni, mai ales când e vorba de cineva lipsit de titlu de noblețe și, pe deasupra, câine necredincios!