Philip Farmer - Lumea Fluviului. Vasul Miraculos

Un căpitan îi raportă că liderul din Kleomenujo, Kleomenes, fusese găsit mort lângă malul Fluviului; un șrapnel din piatră îi perforase țeasta. Așa sfârșise fratele vitreg al marelui luptător spartan, Leonida, care apărase trecătoarea de la Termopile. Mai precis, așa pierise în această lume.

Sam numi câțiva oameni care să plece de îndată cu barca spre cele două țări. Ei aveau sarcina de a duce vestea că Parolando nu dorea să se răzbune dacă noii conducători ofereau garanții că vor adopta o atitudine prietenească. Ioan se plânse că nu fusese consultat și urmă o ceartă scurtă, dar aprigă. Sam recunoscu în cele din urmă că, în principiu, Ioan avea dreptate, însă nu găsise timp pentru a discuta anumite probleme. Ioan îl informă că, în virtutea legii, Sam trebuia să mai aștepte. Se cuvenea ca toate hotărârile să fie aprobate de amândoi.

Lui Sam nu-i făcu plăcere să recunoască, dar Ioan avea dreptatea de partea lui. Nu era cazul ca vreunul dintre ei să dea ordine care să contrazică părerea celuilalt.

Plecară împreună să inspecteze fabricile. Nu erau grav avariate. Invadatorii nu voiseră să le distrugă, întrucât intenționau să le folosească. Vehiculul amfibiu, Balaurul de Foc I, rămăsese neatins. Sam se înfiora gândindu-se ce s-ar fi putut întâmpla dacă ar fi fost terminat și ar fi căzut în mâinile dușmanilor. Avându-l, ar fi reușit să frângă centrul apărării, iar apoi s-ar fi îngropat pentru a ține în loc forțele din Parolando până la sosirea Măririlor. De acum înainte, pentru a proteja vehiculul, avea să instituie o gardă specială în jurul lui.

După prânz adormi în coliba unui Consilier. Mai târziu, se trezi zgâlțâit de umăr și avu impresia că abia pusese geană peste geană. Deschise ochii și-l văzu pe Joe stând aplecat deasupra lui; răsuflarea lui Joe duhnea a whisky.

— Tocmai a zozit delegazia din Zoul Zity.

— Firebrass! exclamă Sam, ridicându-se brusc în picioare, n uitat cu totul de el. Ce moment si-a ales să apară!

Coborî spre Fluviu unde în apropierea unei pietre-potir, se afla un catamaran tras pe plajă. Ioan ajunsese deja și saluta delegația compusă din șase negri, doi arabi și doi indieni asiatici. Firebrass era un bărbat scund, bronzat, cu părul cârlionțat și ochii mari, căprui cu steluțe verzi. Fruntea lui uriașă, umerii lați și brațele musculoase contrastau cu picioarele slăbănoage, făcându-l să pară impunător doar de la brâu în sus. La început, vorbi în esperanto, dar mai apoi trecu la engleză. Folosea un limbaj foarte straniu, încărcat cu termeni greoi și cuvinte din argou, iar Sam nu înțelese mare lucru. Însă Firebrass părea să radieze căldură umană și sinceritate, iar Sam se simți bine în prezența lui.

— Mai bine ne întoarcem la esperanto, sugeră Sam cu un zâmbet și îi turnă trei degete de whisky în cană. Asta-i limbajul călătorilor spațiali ori dialectul din Soul City?

— Al marțienilor, răspunse Firebrass. Soul City are o populație foarte amestecată, iar limba oficială e esperanto, desigur, deși Hacking intenționa să impună araba. Numai că acum nu-l mai încântă prezența arabilor, adăugă el cu voce scăzută și privind spre Abd al-Rahman și Aii Fazguli, membrii de origine arabă ai delegației sale.

— După cum poți vedea, spuse Sam, nu prea avem posibilitatea de a organiza o discuție tihnită. Deocamdată. Trebuie să facem ordine, să obținem informații privind situația dincolo de granițele statului Parolando și să ne pregătim apărarea. Ești însă bine venit și în următoarele zile vom începe tratativele.

— Nu mă deranjează, îl liniști Firebrass. Aș vrea să arunc o privire, dacă nu te superi.

— Deloc, dar trebuie să-și dea acordul și celălalt Consul.

Ioan zâmbi de parcă l-ar fi durut dinții — ceea ce putea fi chiar adevărat în situația de acum — și spuse că Firebrass era bine venit, dar trebuia să umble însoțit de o gardă de onoare de fiecare dată când își părăsea reședința ce i se va pune la dispoziție. Firebrass îi mulțumi, dar un alt membru al delegației, Abdullah X, protestă vehement și pe alocuri. Firebrass nu interveni imediat, apoi îi recomandă lui Abdullah să se poarte cuviincios, întrucât erau oaspeți. Sam se arătă recunoscător, deși se întrebă dacă intervenția indianului și ordinul lui Firebrass nu fuseseră cumva aranjate dinainte.

Nu le priise să stea și să audă tot soiul de injurii aduse rasei albe, deși ele nu fuseseră adresate cuiva anume. Lui Sam nu prea-i conveni, însă se văzu silit să-l aprobe pe Abdullah. Acesta avea dreptate când se referea la situația ce existase cândva, dar Pământul dispăruse, iar ei trăiau într-o lume nouă.

Sam îi conduse personal pe delegați la cele trei colibe așezate una lângă alta; ele aparținuseră unor femei și bărbați care pieriseră în luptă cu o noapte înainte. Apoi se mută și el în apropierea delegației.

Se auzi un duruit de tobe în preajma unei pietre-potir. Noua căpetenie a ulmakilor dorea pace. Fostul lor conducător, Shrubgrain, fusese ucis, iar capul său avea să fie adus peste o oră dacă se stabileau condițiile păcii. Shrubgrain își trădase poporul, ducându-l la pieire.

Sam porunci să se transmită noului șef, Threelburm, invitația de a veni la tratative.

Ritmurile tobelor din Țara lui Chernsky îi comunicară că Ieyasu, care domnea peste o porțiune de pământ lungă de douăsprezece mile, situată între Noua Britannie și Kleomenujo, invadase Noua Britannie. Asta însemna că noii britani nu vor fi o primejdie pentru Parolando, dar vestea îl neliniști pe Sam. Ieyasu era un individ foarte ambițios. De îndată ce-și va consolida noul stat, exista probabilitatea să se socotească îndeajuns de puternic pentru a cuceri și Parolando.

Alt răpăit de tobe. Publius Crassus transmitea felicitări a salutări fierbinți și dorea să sosească în vizită peste o zi pentru a vedea cum putea sprijini Parolando.

Și să constate cât de rău am fost loviți și dacă nu cumva am devenit o pradă ușoară, gândi Sam. Până în acel moment, Publius se dovedise pașnic, dar era imposibil ca un bărbat care îl slujise pe Iulius Cezar sa nu-i calce pe urme.

Clătinându-se pe picioare și având capul bandajat cu un prosop însângerat, Goring apăru susținut de doi dintre acoliții săi. Sam își exprimă speranța că omul pricepuse aluzia și-și va lua tălpășița din Parolando, deși nu avea mare încredere în capacitatea lui de înțelegere.

Se duse la culcare. La lumina torțelor care ardeau pretutindeni, paznicii vegheau, atenți la orice umbră și scrutând cețurile, în ciuda oboselii de peste zi, avu un somn agitat. Tot răsucindu-se și negăsindu-și locul, o dată se și trezi, înfrigurat și cu inima bătându-i nebunește, convins că în colibă se afla și o a treia persoană. Se aștepta să descopere silueta învăluită în umbre a Necunoscutului Misterios. Dar, în afară de Joe, lăbărțat pe uriașul pat din lemn de bambus, nu era nimeni.

A doua zi se trezi ofilit într-o lume proaspătă. Ploaia de la ora 3:00 noaptea spălase sângele și duhoarea prafului de pușcă; Cadavrele dispăruseră, iar cerul era limpede și albastru. Comunitatea își reluară activitățile obișnuite, dar resimți absența celor patra sute cincizeci de bărbați și femei. Jumătate din ei se aflau în fabrica de reciclare; restul, în spital. Celor care voiau să scape de chinuri li se făcu pe voie. Cu multă vreme în urmă, securea fusese singurul element de eutanasie, însă acum, grație tehnologiei din Parolando, treaba se făcea cu o pastilă de cianură de potasiu.