Philip Farmer - Lumea Fluviului. Vasul Miraculos

Se jura în fiecare zi să nu se mm apropie de ea, fiindcă fiecare întâlnire îl îndurera. Și cu toate astea, profita până și de cea mai mică șansă de a fi cât mai aproape.

– Și Cyrano?

— A, e tare fericit fiindcă, până la urmă, a primit și el o floretă. Bildron, armurierul, i-a promis că o va căpăta primul, după tine și ceilalți Consilieri, desigur. Atât de greu i-a venit să se împace cu gândul că n-o să mai țină niciodată o floretă în mână… Apoi a auzit de meteorit și am venit încoace, iar acum cel mai vestit spadasin din lume va avea prilejul de a demonstra tuturor că reputația lui n-a fost o minciună, așa cura susțin unii.

— Stai puțin, Livy. N-am spus că oamenii au mințit în privința reputației lui. Am susținut doar că s-au făcut unele exagerări. Eu încă nu cred istoria aceea despre felul cum a ținut singur în șah două sute de spadasini.

— Bătălia de la Porte de Nesle a avut loc în realitate! Și n-au fost două sute! Sam, și tu ești unul dintre cei care scornesc neadevăruri, așa ai făcut dintotdeauna. Erau o adunătură de ucigași plătiți, vreo sută sau cam pe-acolo. Chiar dac-ar fi fost doar douăzeci și cinci, adevărul e că Cyrano i-a atacat cu mâna goală ca să-și salveze prietenul, Cavalerul de Lignieres. A ucis doi și a rănit șapte, iar pe restul i-a alungat. Asta-i adevărul gol-goluț!

— Nu vreau să mă cert asupra meritelor bărbatului tău, spuse el. Și nici pentru altceva. Să discutăm așa cum aveam noi obiceiul, pe vremea când ne simțeam bine împreună — înainte de a te îmbolnăvi.

Livy se opri. Se întunecă la chip.

– Știam eu că ai urât boala mea.

— Nu asta a fost cauza. Cred că mă simțeam vinovat pentru că erai bolnavă, de parcă putea fi cineva învinovățit Dar nu te-am urât niciodată pe motivul ăsta. Dacă ar fi fost să detest pe. cineva; eu o meritam pe deplin.

— N-am spus ca m-ai urât, explică Livy. Am spus că n-ai suportat boala, și ai dovedit-o în multe feluri. Oh, poate că-ți închipuiai că ești plin de noblețe, bunătate și iubire, iar de cele mai multe ori chiar așa ai și fost. Dar au existat și destule momente când privirile, vorbele, bolboroselile și gesturile… cum să te descriu mai exact? Nu reușesc, dar știam că mă respingeai, uneori mă detestai, fiindcă eram bolnavă.

— Ba nu! strigă el atât de tare, încât atrase privirile curioase ale câtorva.

— De ce mai insiști? Adevărat ori nu, acum tot nu mai are importanță. Te-am iubit atunci și, într-un fel, încă te iubesc. Dar nu ca la început.

Cât mai avură de mers pe drumul care traversa câmpia, Sam rămase tăcut. Trabucul avea un gust de parcă ar fi fost făcut din iarba sconcsului.

Cyrano nu apăru. Supraveghea construcția unei secțiuni din zidul de apărare de pe malul Fluviului. Asta îl bucură pe Sam. Îi venea greu s-o întâlnească pe Livy singură, dar nu putea suporta s-o vadă alături de franțuz.

Fără să mai scoată vreo vorbă, se despărțiră.

În cale îi apăru o femeie frumoasă cu părul bogat, de culoarea mierii și așa reuși să mai uite de sentimentele pe care le nutrea față de Livy. Se numea Gwenafra. Murise la vârsta de aproape șapte ani într-o zonă care trebuie să fi fost Cornwall, pe vremea când fenicienii sosiseră în acele părți pentru a exploata minele de staniu. Fusese resuscitată printre oameni care nu știau limba celtică și adoptată de un grup care vorbea engleza. După cum îi descria, unul dintre ei fusese Sir Richard Burton, pe care Sam avea impresia că-l văzuse pe mal înainte de căderea meteoritului. Burton și prietenii săi construiseră o ambarcațiune cu pânze și porniseră spre izvoarele Fluviului, lucru explicabil pentru un om care-și petrecuse jumătate din viță explorând zonele sălbatice ale Africii și ale altor continente. Pe Pământ, Burton căutase izvoarele Nilului și descoperise lacul Tanganica. Ajuns pe această lume, pornise din nou căutarea sursei singurului fluviu — cel mai mare dintre toate fără să se teamă că ar putea avea zece sau chiar douăzeci de milioane de mile lungime.

După mai bine de-un an, ambarcațiunea lui fusese atacata de răufăcători și unul dintre ei o înjunghiase pe micuța Gwenafra cu un cuțit din piatră și o azvârlise în Fluviu, unde se înecase. Se trezise în ziua următoare undeva departe, în emisfera nordică. Vremea era mai rece, soarele mai palid, iar oamenii de acolo susțineau că nu trebuia să mergi decât cale de douăzeci de mii de pietre-potir pentru a ajunge într-un ținut unde jumătate din timp soarele era deasupra munților, iar restul timpului ascuns de ei. Acolo trăiau oameni păroși, cu chipuri simiene, înalți de trei metri și cântărind peste trei sute de kilograme.

(Acest lucru era adevărat, Joe Miller fiind unul dintre titantropii din acea zonă.)

Oamenii din amonte care o adoptaseră vorbeau suomenkieltă, ceea ce în engleză însemna finlandeză. Nu departe în josul Fluviului, trăiau suedezi din secolul al XX-lea, oameni pașnici. Gwenafra dusese o viață destul de fericită alături de părinții ei adoptivi. Învățase finlandeză, suedeză, engleză, un dialect chinez din secolul al IV-lea î.e.n. și esperanto.

Într-o bună zi se înecase accidental și se trezise în aceste părți. Încă și-l amintea pe Burton; păstra cu sfințenie dragostea pe care o nutrise față de el. Dar având un caracter realist, era gata să iubească și alți bărbați. Și, după cum auzise Sam, avusese un iubit de care tocmai se despărțise. Acum voia un bărbat care să-i fie credincios, calitate greu de găsit pe această lume.

Sam simți o atracție irezistibilă față de ea. Singurul lucru care-l împiedica să-i propună conviețuirea era teama de a n-o înfuria pe Livy. O asemenea temere era ridicolă; atâta vreme cât trăia cu Cyrano, Livy nu avea dreptul să-i spună cum să-și organizeze viața. Pe de altă parte, Livy arătase limpede că nu-i păsa de viața intimă ori publică a lui Sam. Cu toate astea, în mod inexplicabil, Sam se temea să-și aducă o altă femeie în colibă. Nu vroia să rupă și ultima legătură, oricât de firavă ar fi fost.

Flecari câtva timp cu Gwenafra și se convinse că încă nu-și găsise De nimeni.

Prânzul se dovedi dezamăgitor. „Ruleta” ascunsă undeva în fundul fals al potirului, ca la o aruncare nefericită de zaruri, îi oferi o masă pe care doar un indian goshute ar fi fost în stare s-o mănânce, dar până și acesta ar fi înghițit-o cu noduri. Sam aruncă totul, dar reuși să se consoleze cu două trabuce, țigări și aproximativ două sute de mililitri de băutură cu un gust delicios, dar neobișnuit. Papilele lui gustative începură să freamăte doar de mirosul ei.

Întâlnirea cu Ioan și Consiliul dură trei ore. După o gâlceava pe cinste și câteva încercări de a rezolva neînțelegerea prin vot, hotărâră să prezinte oamenilor chestiunea de amendare a Cartei, astfel încât să poată fi ales un Consilier pro tem. Ioan ținu lucrurile în loc vreme de cel puțin o oră, susținând că nu era nevoie de supunere la vot. Consiliul putea să afirme de-a dreptul că amendamentul fusese votat și cu asta basta. Oricât i s-ar fi explicat, în mintea lui Ioan nu era loc pentru asemenea probleme. Iar asta nu pentru că-i lipsea inteligența, ci pentru că, emoțional vorbind, nu era capabil să înțeleagă și să accepte democrația.

Votară în unanimitate să accepte vizita lui Firebrass ca trimis oficial al lui Hacking. Numai că trebuia să fie urmărit pas cu pas.

După toate acestea, Ioan se ridică și ținu o cuvântare, sărind uneori de la exprimarea în esperanto la cea în franceza normandă, mai ales când se lăsa cuprins de emoție. Considera că, înainte de a fi invadat el însuși, statul Parolando ar trebui să invadeze Soul City. Acțiunea putea începe de îndată ce erau gata pistoalele și vehiculul amfibiu, Balaurul de Foc I. Era însă recomandabil să pună la încercare tăria armelor și curajul trupelor mai întâi împotriva Noii Britannii. Spionii săi erau siguri că Arthur plănuia să-i atace foarte curând.