Philip Farmer - Lumea Fluviului. Vasul Miraculos

Sam aproape că scăpă trabucul din mână.

— N-avem nici un consilier negru!

— Tocmai asta e! Cu alte cuvinte, Hacking ne sugerează să alegem unul.

Ioan își trecu ambele mâini prin părul roșcat care-i ajungea până pe umeri, apoi se ridică în picioare. Ochii lui albaștri ardeau pe sub sprâncenele nisipii.

— Sarazinul ăsta își închipuie că ne poate dicta cum să ne ocupăm de treburile noastre interne. Eu zic așa: Război!

— Nu, stai o clipă, dragă Johano. Ai toate motivele să fii furios, după cum spunea și bătrânul fermier când a căzut în puț, dar adevărul e că, deși ne putem apăra foarte bine, nu suntem în stare să invadăm și să ocupăm teritorii întinse.

— Să ocupăm? strigă Ioan. Vom măcelări jumătate din populație și o vom pune în lanțuri pe cealaltă!

— Ioan, ăă, Maiestate, după moartea ta, lumea s-a schimbat mult. De acord, există alte forme de sclavie, mai subtile, dar n-aș vrea să ne certăm încercând a le defini. Așa cum a spus și vulpea către găini, n-are rost să facem tărăboi. O să numim încă un Consilier, pro tem (Temporar (lb. lat.)). Și-l trimitem să discute cu Hacking.

– În Magna Carta nu există prevederi pentru Consilieri pro tem, interveni Lothar.

— Putem modifica Magna Carta, sugeră Sam.

— Va trebui să organizăm alegeri populare.

Ioan pufni plin de dispreț. El și Sam Clemens avuseseră multe discuții aprinse privind drepturile cetățenilor.

— Mai e ceva, spuse Lothar încă zâmbitor, dar pe un ton ce-i trăda exasperarea.

— Hacking cere ca lui Firebrass să i se îngăduie să facă o inspecție. Îl interesează în mod deosebit avionul nostru.

Ioan începu să spumege.

— Ne întreabă dacă primim bucuroși un spion.

— Nu știu, spuse Sam. Firebrass e șeful Statului-Major al lui Hacking. S-ar putea ca el să-și formeze o altă idee despre noi. E inginer, cred că a deținut o diplomă universitară în fizică.

Ara auzit de el. Lothar, tu ce-ai aflat?

— Mi-a creat o impresie deosebită, recunoscu von Richthofen. S-a născut în 1974 la Syracuse, New York. Tatăl negru, mama jumătate irlandeză, jumătate indiană irocheză. A aparținut celui de al doilea grup care urma să coboare pe Marte și a fost primul care a făcut ocolul planetei Jupiter.

„Oamenii au reușit și asta”, se gândi Sam. „Au coborât pe Lună și apoi pe Marte. Parcă-i ceva scos din paginile lui Jules Verne sau Frank Reade, Jr. Fantastic și, cu toate acestea, cu nimic mai prejos decât lumea în care ne aflăm. Sau, decât lumea simplă a anului 1910. Nimic nu putea fi explicat într-un mod care să satisfacă nevoia de înțelegere a omului.” I se părea incredibil.

— Vom dezbate problema în ședința de azi a Consiliului, sugeră Sam, dacă nu ai nici o obiecție. Vom organiza alegeri generale pentru un consilier pro tem. În ce mă privește, îl propun pe Uzziah Cawber.

— Cawber a fost sclav, nu? întrebă Lothar. Nu știu. Hacking a spus că nu vrea sclavi eliberați.

Sclavul tot sclav rămâne, gândi Sam. Când un sclav se revoltă, ucide și e ucis din pricina protestului său împotriva sclaviei — chiar dacă e resuscitat, el tot nu se consideră om liber. S-a născut și a crescut într-o lume pătrunsă până-n străfunduri de esența sclaviei și fiecare gând care-i trece prin minte, fiecare mișcare pe care-o face e afectată ori influențată de sclavie. Cawber s-a născut în 1841 în Montgomery, Alabama, a învățat să scrie și să citească și a slujit ca secretar în casa fostului său stăpân, l-a ucis pe fiul acestuia în 1863, a scăpat și a plecat către vest, devenind cowboy, lucru greu de înțeles, iar apoi miner. A fost omorât de o suliță sioux în 1876; fostul sclav ucis de unul care avea să devină sclav. Cawber e încântat de această lume — cel puțin așa pretinde — fiindcă nimeni nu-l poate transforma sau lua ca sclav. Însă el este sclav al propriei lui gândiri și al propriilor lui reacții. Chiar și atunci când își ține capul sus, tresare dacă aude un plesnet de bici și lasă capul în pământ fără ca măcar să-și dea seama de asta…

Oare de ce fusese readusă omenirea la viață? Bărbații și femeile fuseseră distruși de ceea ce se întâmplase pe Pământ și nu vor reuși nicicând să repare ce stricaseră. Membrii sectei A Doua Șansă susțineau că omul se putea schimba cu totul. Dar sectanții erau o adunătură de mâncători de gumă de visat.

— Dacă Hacking îndrăznește să spună ceva legat de sclavie, Cawber are să-l omoare, spuse Sam. Eu zic să-l trimitem pe el,

Ioan ridică din sprâncenele nisipii în semn de mirare. Sam știa ce gândea Ioan. Probabil că, într-un fel sau altul, se puteau folosi de Cawber.

Sam aruncă o privire la ceasul de apă.

— A venit vremea să facem turul de inspecție. Ioan, vrei să mă-nsoțești? Vin și eu peste câteva clipe, spuse el și se așeză la birou să-și noteze câte ceva în jurnal.

Asta îi oferi lui Ioan prilejul de a ieși primul, așa cum merita un fost rege al Angliei și al unei bune părți din Franța Sam se gândi că era ridicol să-și facă probleme din pricina unor asemenea chestiuni de protocol, însă îl detesta atât de mult pe Ioan, încât nu suporta ca acesta să câștige nici măcar o victorie neînsemnată precum cea de acum. Preferă să mimeze că are de lucru decât să intre în conflict cu Ioan sau să iasă înaintea lui, declanșând astfel o criză de autoritate.

Sam se grăbi să ajungă din urmă grupul care cuprindea cei șase Consilieri și reuși asta în fața fabricii de acid azotic. Trecură repede prin hale. Mirosurile degajate de acidul sulfuric și cel azotic, de distilarea distructivă a lemnului pentru producerea de alcool, acetonă, creozot, terebentină și acid acetic, băile pline cu formaldehidă și tratarea excrementelor umane și a lichenilor răzuiți de pe pereții munților pentru extragerea azotatului de potasiu, toate acestea, combinate, erau de ajuns pentru a face și o hienă să verse ce-a mâncat la micul dejun. Consilierii se prăjiră și asurziră în sala laminorului, în morile de măcinat, în forjele și atelierele de fierărie. Se umplură din cap până în picioare de praful alb din morile de ciment și de la fabrica de magneziu. În fabrica de aluminiu se prăjiră, asurziră și respirări din nou aerul puturos.

Armureria, situată pe deal, nu funcționa la ora aceea. În afara zgomotelor îndepărtate, era liniște. Dar frumusețea dispăruse. Pământul fusese răscolit, copacii retezați, iar din coșurile fabricilor aflate în amonte fumul se ridica, negru și înțepător, de-a lungul munților.

În față le apăru van Boom, inginerul-șef care trăise la sfârșitul secolului al XX-lea și era jumătate afrikander, jumătate psulus. Era un bărbat atrăgător, cu părul cârlionțat și bine bronzat. Avea aproape un metru și nouăzeci și cântărea în jur de o sută zece kilograme. Se născuse într-o tranșee pe vremea Anilor Sângeroși.

Îi salută destul de cordial (ținea la Sam și tolera prezența lui Ioan), dar nu zâmbi ca de obicei.

— E gata, spuse el, dar vreau să țineți seama de obiecțiunile mele. Jucăria e simpatică, face zgomot pe săturate, arată impresionant și poate ucide. Dar reprezintă o risipă și-i lipsește eficiența.

— Te exprimi ca un membru al Congresului, îi reproșa Sam.

Van Boom îi conduse pe ușa impunătoare a unei construcții din bambus și le arătă arma din oțel aflată pe o masă. Apoi o ridică. Chiar și în mâinile lui mari, pistolul era uriaș. Trecu pe lângă ei și ieși afară în soare. Sam își pierdu răbdarea. Întinsese mâna să ia arma, iar individul îl ignorase. Dacă van Boom vroia să facă o demonstrație în aer liber, de ce nu spusese așa de la bun început?