Philip Farmer - Lumea Fluviului. Vasul Miraculos

— Pentru a obține lemn și calcar, va trebui să plătim cu oțel și arme, răspunse Ioan. N-am de gând să-i îngădui nepotului meu să pună gheara pe mai mult oțel.

— M-am gândit să abordez subiectul împreună cu tine, spuse Sam, fiindcă la amiază…

Ioan se crispa.

— Da?

— Păi, m-am gândit să ridic problema în fața Consiliului. S-ar putea să ajungem la vot.

Ioan se liniști.

— Zău?

Sam se gândi: Îți închipui că ai scăpat. Îi ai pe Pedro Ansurez și pe Frederick Rolfe de partea ta și un vot de cinci la trei în Consiliu înseamnă respingerea…

Se gândi din nou să suspende Magna Carta, pentru a rezolva lucrurile care nu mai sufereau amânare. Dar asta ar fi însemnat război civil, adică sfârșitul visului său.

Se învârti de colo-colo, în vreme ce Ioan îi descrise, cu voce tare și cu detalii grețoase, modul cum o cucerise pe ultima blondă din viața lui. Sam se strădui să-i ignore vorbele; mereu se enerva când îl auzea pe omul acesta lăudându-se, deși femeile care-i cedau lui Ioan nu puteau da vina pe alții pentru propria lor slăbiciune.

Se auzi clinchetul clopoțelului. Sosise Lothar von Richthofen. Acum purta părul lung și astfel, cu trăsăturile lui frumoase, oarecum slave, semăna cu un Goring mai puțin îndesat, dar mai atrăgător. Cei doi se cunoscuseră destul de bine în cursul primului război mondial, întrucât luptaseră sub conducerea baronului Manfred von Richthofen, fratele mai mare al lui Lothar. Acesta din urmă avea un caracter nestăpânit, direct și agreabil, dar în această dimineață zâmbetele și purtarea degajată dispăruseră.

— Care-s veștile proaste? întrebă Sam.

Lothar luă ceașca de whisky oferită de Sam, o dădu pe gât și spuse:

— Sinjoro Hacking tocmai a încheiat construcția fortificațiilor. Soul City are acum de jur împrejur ziduri de șase metri înălțime și trei grosime. S-a purtat urât cu mine, tare urât. M-a făcut ofejo și honkio, cuvinte pe care nu le-am mai auzit.. Nu m-am deranjat să-i cer explicații.

— Qfejo s-ar putea să vină de la englezescul ofay, îl lămuri Sam, dar n-am auzit niciodată celălalt cuvânt. Honkio spuneai?

— O să le auzi la tot pasul de-acum încolo, îl liniști Lothar, dacă o să ai de a face cu Hacking. Iar de asta sunt sigur. După ce m-a potopit cu o sumedenie de vorbe jignitoare, mai ales la adresa strămoșilor mei naziști, Hacking a trecut la treabă. Cât am trăit pe Pământ n-am auzit de naziști, înțelegi, pentru că am murit într-un accident de avion în 1922. Părea că-l scosese ceva din sărite — poate că la început starea de nervozitate n-avea nici o legătură cu mine. Din tot ce a spus el, concluzia e că s-ar putea să întrerupă aprovizionarea cu bauxită și alte minerale.

Sam se rezemă de tăblia mesei până când realiză gravitatea situației.

— Cred c-o să iau și eu o doză de curaj, spuse el apucând sticla.

— S-ar părea că Hacking nu-i prea încântat de structura populației statului său, continuă von Richthofen. Un sfert dintre ei sunt negri din Harlem care au murit între 1960 și 1980, înțelegi, și o optime, negri din Dahomey din secolul al XVIII-lea. Dar mai are un sfert de diverse origini: arabi wahhabi din secolul al XlV-lea, fanatici care încă mai susțin că Mahomed e profetul lor și că se află aici doar pentru o scurtă perioadă de încercare. Mai e un sfert compus din caucazieni cu piele neagră, dravidieni, asiatici-indieni din secolul al XlII-lea și o optime proveniți de pretutindeni și din toate epocile. Din secolul al XX-lea există o oarecare majoritate de o optime.

Sam dădu din cap aprobator. Deși umanitatea resuscitată era formată din oameni care trăiseră începând cu anul 2000000 î.e.n. până în 2008, un sfert se născuseră după 1899, dacă estimările erau corecte.

— Hacking vrea ca Soul City să fie populat exclusiv de negri. A spus că și atunci când trăise pe Pământ nutrise convingerea că integrarea era posibilă. Tinerii albi din vremea lui se eliberaseră de prejudecățile părinților, iar el sperase. Dar în țară nu sunt prea mulți dintre contemporanii lui albi. Iar arabii wahhabi îl scot din minți. Pe Pământ, Hacking a devenit musulman știai asta? întâi a fost musulman negru, o varietate tipic americană. După aceea a trecut la adevăratul cult musulman, a făcu un pelerinaj la Mecca și era foarte convins că arabii, cu toate că sunt albi, nu manifestau atitudini rasiste. Dar masacrul negrilor sudanezi de către cei de origine arabă și istoria înrobirii negrilor de către arabi l-au tulburat. Oricum, acești wahhabi din secolul al XlX-lea nu sunt rasiști, ci doar fanatici religioși car creează o mulțime de probleme. Hacking n-a spus lucrurilor pe nume, dar eu am stat acolo zece zile și m-am convins cu ochi mei. Wahhabii vor să convertească întreaga populație din Soul City la tipul lor de religie și, dacă n-o pot face pe cale pașnică vor recurge la vărsare de sânge. Hacking vrea să scape de ei ș de dravidieni, care se consideră superiori africanilor, indiferent de culoarea pielii. În orice caz, Hacking va continua să ne furnizeze bauxită dacă-i trimitem toți cetățenii noștri negri în schimbul wahhabilor și a dravidienilor. Plus o cantitate sporit de arme din oțel. La care se adaugă o cotă mai mare de siderit brut.

Sam gemu. Regele Ioan scuipă pe podea. Sam se strâmb și spuse:

— Merdo, Johano! N-o să-i îngădui nici măcar unui Plantagenet să scuipe pe podeaua mea! Folosește scuipătoarea or ieși afară!

Văzându-l pe Regele Ioan că se burzuluiește, făcu un efort să-și domolească furia și sentimentul de frustrare. Nu era momentul potrivit unei confruntări directe. Trufașul exmonarh nu va da înapoi în problema scuipatului, care era, la urma urmei derizorie.

Sam făcu un gest prin care anula ieșirea de mai devreme și spuse:

— Să lăsăm asta. Scuipă după pofta inimii! Dar nu se putu abține să nu adauge: Atâta vreme cât mă voi bucura și eu de același privilegiu în casa ta, desigur.

Ioan mârâi și băgă în gură o bucată de ciocolată. Vorbi morocănos și indispus, ceea ce arăta că și el se supărase, dar încerca să-și stăpânească sentimentele.

— Sarazinul ăsta, Hacking, a mers cam departe. Eu socot că i-am sărutat îndeajuns laba aceea neagră. Cererile lui au frânat construcția corăbiei…

— A vaporului, Ioan, îl corectă Sam. E vapor, nu corabie.

— Boato, smoato. Eu zic așa, să cucerim Soul City, trecem toți cetățenii prin tăișul sabiei și punem mâna pe minerale. Apoi vom putea fabrica aluminiul acolo. De fapt, tot în Soul City am putea construi și vaporul. Și pentru a fi siguri că nu ne mai supără nimeni, ar trebui să cucerim toate statele aflate între noi și Soul City.

Ioan cel nebun după putere.

Cu toate acestea, Sam se simți înclinat să-i dea dreptate, măcar în cazul de față. Peste aproape o lună, Parolando va poseda armele care să-i îngăduie să facă tocmai ce propunea Ioan acum. Numai că Publia avea o atitudine prietenoasă și notele ei de plată nu se dovedeau împovărătoare, iar Tifonujo, deși cerea un preț cam mare, se lăsase lipsită de toți copacii. Era totuși posibil ca ambele state să folosească fier-nichelul pe care-l primeau în schimbul lemnului pentru a face arme, astfel încât să atace Parolando.

Pesemne că și sălbaticii de peste Fluviu puneau la cale același lucra.

— N-am terminat, reluă von Richthofen. Hacking a cerut ca schimbul de cetățeni să aibă loc pe baze egale, dar nu va încheia nici un acord în acest sens decât dacă trimitem un negru pentru a trata cu el. Zice că s-a simțit insultat pentru că m-ați trimis pe mine, fiindcă eu aș fi prusac și de viță aristocratică până-n măduva oaselor. Dar va trece cu vederea jignirea, fiindcă de altceva nu suntem în stare, dacă-i vom trimite data viitoare un membru al Consiliului. Unul care să fie negru.