Philip Farmer - Lumea Fluviului. Vasul Miraculos

Serviciul de santinele din Parolando nu se ridica la înălțime. La fiecare sfert de milă, pe mal, se găsea câte o colibă înălțată din zece în zece metri., în care erau patru oameni de serviciu. Dacă vedeau ceva care le dădea de bănuit, aceștia erau instruiți să bată din tobe, să sufle în cornurile din os și să-și aprindă torțele.

Să fi fost doi bărbați strecurându-se la adăpostul cetii pentru a duce vești Regelui Ioan, ex-Regele Ioan, al Angliei?

Cincisprezece minute mai târziu, Sam văzu o umbră furișându-se printre clădiri. Apoi sfoara legată de clopoțelul aflat la intrarea în timonerie se mișcă. Privi prin iubloul de la tribord. Văzu chipul unui alb. Spionul personal al lui Sam, William Grevel, renumit neguțător de lână, cetățean din Londra, decedat în Anul Domnului 1401. De-a lungul Fluviului nu existau oi și nici vreun alt mamifer în afară de om. Dar fostul neguțător dovedise aptitudini deosebite pentru spionaj și-i plăcea să-și petreacă nopțile trăgând cu urechea.

Sam îi făcu semn să urce; Grevel alergă pe scară și intră după ce Sam dădu în lături bârna ce bloca ușa masivă din stejar.

— Saluton, leutenanto Grevel, spuse Sam în esperanto. Kio estas? (În traducere: „Bun venit, locotenent Grevel. Ce s-a întâmplat?)

— Bonan matenon, Estro. Ciu Grasa fripono, Rego Johano, estas jus akceptita duo spionoj, îi răspunse Grevel. (În traducere: „Bună dimineața, Șefule. Ticălosul ăla gras, Regele Ioan, tocmai a primit doi spioni.”)

Nici Sam, nici Grevel nu puteau înțelege engleza vorbită de celălalt, dar, cu rare excepții, se descurcau foarte bine în esperanto.

Sam zâmbi. Bill Grevel își dăduse drumul în jos de pe ramura unui arbore de fier, trecând exact pe deasupra capului unei santinele, iar apoi, coborând pe o frânghie, ajunsese pe marginea acoperișului clădirii cu două etaje. Trecuse prin dormitorul unde se odihneau trei femei și se târâse până în capul scării. Ioan și spionii lui, un italian din secolul al XX-lea și un ungur din secolul al VI-lea, se aflau la masă imediat dedesubt. Cei doi îi prezentau rezultatele călătoriei lor în amonte. Ioan era furios, și pe drept cuvânt.

Ascultând raportul lui Grevel, Sam se înfurie și el.

— A încercat să-l asasineze pe Arthur al Noii Britannii? Ce are de gând să facă omul ăsta, să ne distrugă pe toți?

Păși nervos de colo-colo, se opri cât să-și aprindă un trabuc și continuă să măsoare încăperea. Când se mai potoli, îl invită pe Grevel să guste puțin vin și o bucată de brânză.

Ironia Soartei, ajutată pesemne și de Etici, care cine știe ce alte lucruri la fel mai puseseră la cale, făcuse ca Regele Ioan al Angliei și nepotul pe care-l ucisese în mod josnic să se afle la o depărtare de doar treizeci și două de mile unul de altul. Arthur, Prinț al Britanniei de pe defunctul Pământ, își strânsese oamenii printre care se trezise într-un stat căruia îi dăduse numele de Noua Britannie. Pe teritoriul lung de zece mile peste care domnea trăiau foarte puțini britani, dar asta nu avea importanță. Tot Noua Britannie se numea.

Arthur aflase doar de opt luni că unchiul său îi era vecin. Călătorise incognito prin Parolando pentru a se convinge cu ochii lui asupra identității omului care-i tăiase gâtul și-l azvârlise în Sena, după ce-i legase bolovani de picioare. Arthur vroia să-l captureze pe Ioan și să-l țină în viață cât de mult posibil torturându-l în fel și chip. Dacă l-ar fi ucis de-a dreptul, ar fi pierdut pe vecie prilejul de a se bucura pe deplin de gustul răzbunării. O dată ucis, Ioan avea să se trezească în următoarea zi undeva, pe malul Fluviului, la mii de mile depărtare.

Arthur trimisese mesageri cerând ca Ioan să-i fie predat. Aceste pretenții fuseseră respinse, desigur, datorită simțului onoarei ce-l anima pe Sam, dar și temerii că Ioan îl împiedica să fie de acord cu cererile lui Arthur.

De astă dată, Ioan trimisese patru oameni să-l asasineze pe Arthur. Doi fuseseră uciși; ceilalți doi scăpaseră doar cu răni ușoare. Acest lucru însemna invazie. Arthur nu căuta numai să se răzbune pe Ioan, ci și să intre în posesia meteoritului din fier.

Statul dintre Parolando și Noua Britannie, o porțiune de paisprezece mile de pe malul drept al Fluviului, era cunoscut sub numele de Pământul lui Chemsky, sau Cernskujo, în esperanto. Chemsky, colonel de cavalerie din Ukraina secolului al XVI-lea, refuzase alianța cu Arthur. Dar statul imediat la nord de Noua Britannie era guvernat de Ieyasu. Ambițios și puternic, omul acesta întemeiase în 1600 Șogunatul Tokugawa, cu capitala la Yedo, viitorul oraș Tokio. Spionii lui Sam afirmaseră că japonezul și britanul se întâlniseră de șase ori, uneltind să pornească război.

Pe de altă parte, la nord de statul Ieyasujo se afla Kleomenujo. Acesta din urmă era guvernat de Kleomenes, un rege al Spartei și frate vitreg cu Leonidas, cel care rezistase în pasul Thermopile. Kleomenes îi întâlnise de trei ori pe Ieyasu și Arthur.

La sud de Parolando era o porțiune de unsprezece mile numită Publia, după regele ei, Publius Crassus. Publius fusese ofițer în cavaleria lui Cezar în timpul campaniei din Galia. El părea să fie prietenos, deși scosese un profit considerabil după ce-l lăsase pe Sam să-i taie pădurile.

La sud de Publia se găsea Tifonujo, peste care domnea Tai Fung. una dintre căpeteniile lui Kubla Khan, care murise pe Pământ în urma unei căzături de pe cal.

Iar la sud de Tifonujo era Soul City, condusă de Elwood Hacking și Milton Firebrass.

Sam se opri și se uită urât la Grevel pe sub sprâncenele stufoase.

— Necazul cel mare e că nu putem face mare lucru, Bill. Dacă-i spun lui Ioan că știu de încercarea lui de a-l ucide pe Arthur care, după umila mea părere, merită să moară, arunci are să-și dea seama că am spioni în casa lui. Iar el va dezminți totul, cerând să aduc martori, și știi ce-ar păți și ei și tu.

Grevel păli.

— Nu-ți pierde sângele rece, n-am de gând s-o fac. Nici vorbă. Singura soluție e să ne ținem gura și să fim cu ochii în patru. Numai că eu mă sufoc aici păstrând secretul. Omul ăsta îi întrece în josnicie pe toți cei pe care i-am cunoscut și dac-ai ști cât de larg mi-a fost cercul de cunoștințe, incluzându-i între ele și pe editori, mi-ai da dreptate.

— Ioan nu-i decât un perceptor oarecare, spuse Grevel cu convingere, socotind că aceasta era o insultă supremă. Ceea ce pentru el era adevărat

— Proastă zi am avut când a trebuit să mi-l aleg pe Ioan ca partener! mormăi Sam, pufăind din trabuc și întorcându-se spre Grevel. Dar dacă nu l-as fi atras de partea mea, as fi pierdut orice șansă de a avea fier.

După ce-i mulțumi lui Grevel, se descotorosi de el. Cerul de deasupra munților de peste Fluviu căpătase o tentă roșiatică. Curând, întreaga boltă cerească avea să devină rozalie pe mărgini și albastră în rest, dar mai era până să vadă soarele răsărind de dincolo de munți. Pietrele-potir urmau să se descarce înainte de răsărit.

Se spălă pe față într-un lighean, își pieptănă părul roșcat și des peste cap, își întinse pastă de dinți cu degetul peste dinți și gingii și scuipă. După aceea își luă centura cu patru teci și o punguță care se legăna de o curelușă și se încinse. Își puse un prosop lung pe umeri drept capă, își luă bastonul din stejar, îmbrăcat în fier și potirul. Coborî scările. Iarba era încă umedă. În fiecare noapte, vreme de jumătate de oră, ploua, iar valea nu se zvânta decât după răsăritul soarelui. Dacă microbii și virușii m-ar fi fost eradicați complet, jumătate din oamenii care trăiau pe Valea Fluviului ar fi murit demult de pneumonie și gripă.