Philip Farmer - Lumea Fluviului. Vasul Miraculos

— Uitați că a trebuit să dăm în schimb minereu și chiar arme din metal contra alimente și materie primă, nu se lăsă van Boom. Dușmanul va avea săgeți cu vârfuri din oțel care pot trece și prin armuri. Amintiți-vă de Crecy și de Agincourt.

— Nimeni nu se mai poate înțelege cu tine, constată Sam. Cred că ești pe jumătate turc, atât de încăpățânat ai devenit

— Dacă părerile dumneavoastră sunt reprezentative pentru rasa albă, atunci mă bucur că-s pe jumătate zulus, îi răspunse van Boom.

— Nu fi arțăgos, îl îndemnă Sam. Să-ți spun ceva, o să numim arma van Boom-Mark I. Ce părere ai?

— Prefer să nu-mi leg numele de ea, se ținu bățos inginerul. O să vă fac cele două sute de pistoale. Dar aș vrea să introduc în fabricație o versiune îmbunătățită, acea Mark II, despre care v-am vorbit

— Să producem întâi două sute din acestea, iar după aceea vor trece la Mark II, propuse Sam. N-aș vrea să pierdem prea mult timp tot încercând să obținem arma perfectă, pentru ca apoi să ne trezim dintr-o dată că nu avem nici una în caz de nevoie. Și totuși…

Vorbi pe îndelete despre Mark II. Avea o pasiune pentru dispozitivele mecanice. Pe Pământ inventase o serie de lucruri care îl făcuseră bogat. Și mai era și mașina de cules litere tip Paige, în care-și îngropase — și acesta era adevărul — toată averea pe care o agonisise din cărți.

Sam se gândi la monstruoasa mașină de cules și la modul în care-l adusese la sapă de lemn. Vreme de-o clipă, Paige și Boom părură să se contopească și se simți vinovat și puțin îngrozit.

Apoi van Boom se plânse în legătură cu materialele și manopera investite în PAZ-l, prototipul aparatului de zbor. Sam nu-l luă în seamă. Plecă împreună cu ceilalți spre hangarul care se afla pe câmpie, la o milă depărtare de locuința sa. Aparatul era finisat parțial, dar la vremea primului zbor avea să arate la fel de scheletic și de plăpând ca și acum.

— Seamănă cu unele avioane construite în 1910, constată von Richthofen. Când o să mă așez în carlingă, o să rămân în bătaia vântului de la brâu în sus. Toată mașinăria asta seamănă mai mult cu o libelulă. Principalul scop e să testăm eficiența motorului pe bază de alcool obținut din lemn și materialele folosite la fabricarea aparatului.

Von Richthofen promise că în decurs de trei săptămâni va efectua primul zbor. Îi arătă lui Sam planurile pentru lansatoarele de rachete care vor fi așezate sub aripi.

— Avionul poate transporta circa șase rachete mici, dar va fi bun în primul rând pentru cercetare. Nu poate prinde o viteză mai mare de șaptezeci de kilometri pe oră împotriva vântului. Dar va fi plăcut să zbor cu el.

Sam rămase dezamăgit că aparatul nu avea decât două locuri. Aștepta cu nerăbdare să zboare pentru prima oară în viață — adică în a doua lui viață. Von Richthofen îl liniști însă, anunțându-l că următorul prototip va fi de două locuri, iar Sam va deveni primul. pasager.

— După ce-l testezi minuțios, spuse Sam. Se aștepta ca Ioan să protesteze, insistând ca el să fie plimbat primul. Dar se vedea limpede că Ioan nu era prea dornic să se ridice de la pământ.

Făcură ultima oprire la șantierul naval, situat la jumătatea drumului dintre hangar și locuința lui Sam. Ambarcațiunea aflată în îngrăditura din bușteni de pin avea să fie terminată într-o săptămână. Balaurul de Fier I era prototipul amfibiu al șalupei care va intra în dotarea marelui vapor. Era o alcătuire minunată, făcută din magnaliu, lungă de aproape zece metri, de forma unui crucișător al Marinei Americane, având însă roți și trei turele pe puntea ei zveltă. Acționată cu abur și arzând alcool obținut din lemn, putea fi folosită pe apă și pe uscat, avea un echipaj format din unsprezece oameni și era, cel puțin așa susținea Sam, invincibilă.

Bătu ușor cu palma în corpul șalupei și spuse:

— De ce să ne facem probleme că n-avem arcași? Sau că avem numai asta? Cu o asemenea forță implacabilă putem sfărâma un regat. E dotată cu un tun acționat de abur cum n-a văzut nici Pământul, nici lumea asta. Are un cazan atât de mare fiindcă e propulsat de forța aburului.

Una peste alta, turul îl făcuse fericit. Adevărat, planurile pentru marele Vapor abia fuseseră schițate, însă ele cereau timp. Pentru început, problema cea mai arzătoare era protejarea statului, iar pregătirile pentru construirea Vaporului îi dădeau o stare de bună dispoziție. Își frecă mâinile satisfăcut și pufăi dintr-o havană abia aprinsă, trăgând fumul verzui adânc în plămâni.

Iar apoi o văzu pe Livy.

Iubita lui Livy, care bolise îndelung și murise în cele din urmă în Italia în 1904.

Revenită la viață, tinerețe și frumusețe dar, vai, nu la pieptul lui.

Pășea spre el ducându-și potirul de toartă și purtând un kilt tivit cu o bordură stacojie care-i venea până la jumătatea coapselor și un văl străveziu drept sutien. Avea un trup încântător, picioare lungi, trăsături frumoase. Fruntea îi era înaltă și de un alb strălucitor. Ochii, mari și sclipitori. Buzele, pline și arcuite; zâmbetul atrăgător; dinții, mici și foarte albi. De obicei purta părul cu cărare, pieptănat atent, dar răsucit într-un coc. Acum ținea după ureche o floare purpurie asemănătoare cu trandafirul care creștea pe plantele agățătoare care împodobeau arborii de fier. Salba de la gât era confecționată din vertebre spiralate de pește cu corn.

Sam simți că i se strânge inima.

Se legănă venind spre el, iar sânii îi jucau sub țesătura semitransparentă. Iat-o pe Livy a lui, care fusese întotdeauna atât de modestă, îmbrăcase rochii închise la culoare, fără decolteu și lungi până la călcâie și nu se dezbrăcase niciodată în fața lui pe lumină. Acum Livy îi amintea de femeile pe jumătate despuiate din Insulele Sandwich. Avu un sentiment de jenă, știa el de ce. Senzația de ușoară greață pe care-o trăise în prezența băștinașilor se datorase atât nedoritei atracții pe care femeile o exercitaseră asupra lui cât și repulsiei, fiecare dintre aceste stări fiind legată de cealaltă și neavând vreo legătură cu localnicii per se.

Livy crescuse într-un mediu puritan, dar asta n-o făcuse inflexibilă. Pe Pământ deprinsese să bea și-i plăcuse berea, ba chiar fumase în câteva rânduri și devenise oarecum păgână sau, mai curând, își arătase îndoiala față de dogmă. Îl tolerase chiar și pe el, care blestema mereu și uneori, dacă se întâmpla să nu aibă fetele prin preajmă, își permitea să fie mai slobodă la gură. Acuzațiile că ea îi cenzurase cărțile și le făcuse astfel să-și piardă din virilitate loveau în cine nu trebuia. Mai toată cenzura o aplicase chiar el.

Da, Livy se dovedise întotdeauna adaptabilă.

Poate depășise măsura. Acum, după ce nu-l văzuse douăzeci de ani, se îndrăgostise de Cyrano de Bergerac. Iar Sam trăia cu neplăcutul sentiment că franțuzul trezise în ea ceva ce i-ar fi stat și lui în putere dacă n-ar fi fost atât de inhibat. Dar după acești ani petrecuți pe malul Fluviului și după ce mestecase destulă gumă de visat, multe dintre reținerile dinainte dispăruseră.

Dar era prea târziu.

Doar dacă Cyrano ar fi dispărut…

— Bună, Sam, îl salută ea. Cum îți merge când vremea e atât de frumoasă?

— Aici fiecare zi e frumoasă, îi răspunse el. Nici măcar nu poți înjgheba o conversație despre vreme, pe lângă faptul că n-ai cum s-o schimbi.

Ea râse cristalin.

— Hai cu mine până la piatra-potir. Se apropie ora prânzului.