Philip Farmer - Lumea Fluviului. Vasul Miraculos

Oamenii lui de paie îl sprijiniră, dar ceilalți, inclusiv Sam, votară împotriva unei asemenea acțiuni. Ioan se făcu roșu la chip, înjură și bătu cu pumnul în masă, dar nimeni nu vru să se răzgândească.

După masa de seară, tobele transmiseră un mesaj din partea lui Hacking: Firebrass avea să sosească a doua zi, cu puțin înainte de amiază.

Sam se retrase în birou. La lumina lămpilor care ardeau ulei de pește — curând aveau să folosească energia electrică — van Boom, Tanya Velitsky, John Wesley O’Brien, inginerii și el analizară diferite idei privind modul de realizare a Vaporului și făcură schițe preliminare. Hârtia era deocamdată o raritate și pentru desene vor avea nevoie de cantități enorme. Van Boom spuse că vor fi obligați să aștepte până când vor putea fabrica un anumit tip de plastic. Pe acest material puteau trasa schițe cu un „creion” magnetizat, corecturile urmând a fi făcute foarte lesne prin demagnetizare. Sam aprecie soluția propusă. Numai că el vroia să înceapă construcția Vaporului în momentul în care vehiculul amfibiu va fi terminat. Van Boom spuse că nu putea fi de acord cu acest lucru. Aveau prea multe probleme de rezolvat.

Înainte de încheierea întrunirii, van Boom scoase un pistol Mark I dintr-un sac.

— Acum avem zece, explică el. Acesta e al dumneavoastră, cu complimente din partea Grupului de Ingineri din Parolando. Aveți și douăzeci de pachete de praf de pușcă, împreună cu douăzeci de gloanțe din plastic. Puteți dormi cu ele sub pernă.

Sam îi mulțumi, apoi inginerii plecară și baricadă ușa. După aceea se duse în camera din spate să stea la palavre cu Joe Miller. Joe era încă treaz, dar spuse că nu va mai lua sedative înainte de culcare. Trebuia să se scoale devreme a doua zi. Sam a ură noapte bună uriașului și se duse în dormitorul alăturat timoneriei. Dădu de dușcă două înghițituri de whisky și se întinse în pat. După o vreme reuși să ațipească, deși se temea că ploaia de la ora trei îl va trezi ca de obicei și nu va mai fi în stare să adoarmă din nou.

Se trezi, dar ploaia încetase de mult. De undeva se auzeau strigăte, apoi răsună o explozie care clătină timoneria. Sări din pat, își trase repede un kilt pe el, înșfacă o secure și dădu fuga m timonerie. Își aminti brusc de pistol, dar hotărî să se întoarcă după el când va afla ce se petrece,

Fluviul era încă învăluit în ceață, dar dinspre el se revărsau sute de siluete întunecate, iar ici și colo se zăreau vârfurile unor catarge. Pretutindeni pe întinsul câmpiei și pe dealuri se agitau făclii. Tobele începură să bată.

Se auzi o nouă detunătură. O strălucire în noapte și trupuri ce zburau prin aer în toate direcțiile.

Privi pe iubloul de la tribord. O mulțime de oameni ieșeau pe porțile împrejmuirii din bușteni care apăra palatul lui Ioan. Printre aceștia se zărea și silueta mătăhăloasă a lui Ioan.

Curând apărură din ceața și alți oameni. În lumina puternică a stelelor se vedeau cum se aliniază și pornesc înainte șir după șir. Primele rânduri ale invadatorilor ajunseseră deja în fabrici și înaintau rapid pe câmpie, către poalele dealurilor. Dinăuntrul fabricilor răsunară explozii menite să-i alunge pe apărători. Iar apoi, Sam văzu o flacără roșie dispărând imediat și ceva negru țâșnind în direcția lui. Se aruncă la podea. Se auzi o detunătură dedesubtul lui, podeaua gemu și se arcui, iar geamurile din sticlă implodară. O adiere de fum înecăcios îi ajunse la nări, apoi dispăru.

Ar fi trebuit să se ridice și să o rupă la goană, dar nu reuși. Era asurzit și împietrise locului. Oricând putea fi lansată o nouă rachetă care să nu-și mai greșească ținta.

Se simți apucat de umăr și ridicat în aer. Apoi un braț îi trecu pe sub picioare și se trezi cărat afară. Brațele și pieptul uriașului erau foarte păroase, musculoase și calde ca ale unei gorile. O voce care parcă venea de la capătul unui tunel îi tună în ureche:

— Ia-o uzurel, Sefu’.

— Pune-mă jos, Joe. N-am nimic, doar că mi-e rușine. Așa și trebuie: să mă rușinez.

Starea de șoc se risipea, în locul ei instalându-se un calm relativ. Apariția masivului titantrop îi dădea curaj. Dragul de Joe — o fi fost el o creatură subumană nu deosebit de inteligentă, dar valora cât un batalion.

Joe își îmbrăcă armura din piele. Într-o mână ținea o secure enormă din oțel cu două tăișuri.

— Cine-z aztia? mugi el. Din Zoul Zity?

— Habar n-am, răspunse Sam. Ești în stare să lupți? Te mai doare capul?

— Doare. Daa, pot ză lupt. Unde plecăm de-aizi?

Sam îl îndrumă spre poalele dealului, către locul unde oamenii se strângeau în jurul lui Ioan. Își auzi numele strigat, se întoarse și văzu silueta deșirată a lui de Bergerac, având-o pe Livy alături. Era înarmată cu un scut mic și rotund din stejar îmbrăcat în piele și o suliță cu vârf din oțel. Cyrano se fălea cu o armă lungă, având o strălucire mată. Sam făcu ochii mari. Era o floretă.

— Morbleu! strigă Cyrano, apoi trecu la esperanto: Armurierul tău mi-a dat-o imediat după masa de seară, zicând că n-are rost să mai aștepte.

Își roti floreta, tăind aerul cu un șfichiuit puternic.

— Mă simt din nou viu. Oțel, oțel ascuțit!

O explozie din apropiere îi făcu pe toți să se azvârle la pământ. Sam rămase întins până se convinse că nu aveau să fie loviți de o a doua rachetă și privi spre timonerie. Primise o lovitură directă; fațada fusese pulverizată; focul cuprinsese o porțiune, urmând să ajungă imediat în texas. Jurnalul fusese cuprins de flăcări, dar putea să-și recupereze potirul ceva mai târziu. El era indestructibil.

În următoarele câteva clipe, armele bazuka aflate pe umerii trăgătorilor din Parolando sloboziră proiectile din lemn, având cozile cuprinse de jerbe de scântei, care se ridicară în aer, descriind traiectorii nesigure. Proiectilele căzură în apropierea sau chiar în mijlocul grupurilor de dușmani și explodară ca niște mingi de flăcări, făcând mult fum, care se risipi repede în vânt.

Trei gonaci sosiră să raporteze care era situația Atacul fusese lansat din trei poziții, toate situate în apropierea Fluviului. Grosul trupelor era concentrat în această zonă, cu scopul clar de a-i captura pe conducătorii din Parolando, fabricile mai mari și vehiculul amfibiu. Celelalte două corpuri de armată se aflau pe flancuri, la depărtare de aproximativ o milă. Forța invadatoare era compusă din oameni din Noua Britannie și Kleomenujo și din ulmacii de peste Fluviu. Aceștia erau sălbatici care trăiseră în Siberia în jurul anului 30000 î.e.n. și ai căror urmași migraseră, traversând strâmtoarea Bering, devenind amerindieni.

De nimic nu-i bun serviciul de spionaj al lui Ioan, gândi Sam. Doar dacă nu cumva are și el vreun amestec în atacul ăsta. Dar dacă ar fi așa, n-ar mai rămâne aici, unde riscă să fie ucis în orice clipă… Oricum, Arthur din Noua Britannie n-ar face nici în ruptul capului un târg cu unchiul care l-a ucis.

Rachetele continuau să zboare de o parte și de alta, iar focoasele de aproape două kilograme de exploziv și schijele din fragmente de piatră făceau multe victime. Cei din Parolando erau avantajați; se puteau lipi de pământ, iar rachetele lor explodau în mijlocul atacatorilor aflați ta marș. Pentru a-și atinge scopul, invadatorii erau nevoiți să înainteze.

Cu toate acestea, era înspăimântător să te faci una cu pământul, așteptând următoarea bubuitură, sperând că nu va răsuna mai aproape decât precedenta. Răniții scoteau răcnete care lui Sam nu i se păreau totuși sfâșietoare fiindcă, asurzit de explozii, abia de mai auzea, iar pe de altă parte, îl îngrijora mai mult soarta sa decât a altora. Apoi, dintr-o dată, rachetele încetară sa mai sfârtece tot ce exista în jur. Sam își simți umărul zguduit de o mână uriașă. Ridică ochii și văzu pe mulți din’ jurul său ridicându-se în picioare. Sergenții răcneau în urechile celor năuciți de zgomote, încercând să alcătuiască o formație de luptă. Ort adversarii erau atât de aproape, încât nici una dintre părți nu mai folosea proiectile, ori le lansaseră pe toate.