Philip Farmer - Lumea Fluviului. Vasul Miraculos

– Îmi placi. Am făcut o alegere bună.

— Poate vrei să spui că eu am preferat să mă alegi, îl ajuta Sam.

Urmară câteva momente de tăcere, apoi omul continuă:

– Înțeleg. Crezi că-s o altă nălucire stârnită de guma de visat. Nici vorbă. Poți să mă pipăi.

— La ce bun? Ca nălucire produsă de gumă, ar trebui să știi că poți fi văzut și chiar pipăit. Spune-mi cu ce gând ai venit

— Chiar totul? Istoria ar fi prea lungă, iar eu nu îndrăznesc să zăbovesc mult timp pe-aici. Mai sunt semeni de-ai mei prin zonă și s-ar putea să bage de seamă. Asta mi-ar pricinui necazuri, fiindcă sunt tare bănuitori. Știu că printre ei există un trădător, dar n-au nici cea mai vagă idee cine-ar putea fi acela.

— Semeni? Ei? repetă Sam.

— Ei, adică noi, Eticii, facem investigații în aceasta zona, explică bărbatul. Trecem printr-o situație unică, fiind prima oara că grupuri complet lipsite de omogenitate au ajuns să trăiască.; laolaltă. Acest lucru ne oferă prilejul de a efectua studii și de aceea înregistrăm totul. Dețin funcția de administrator-șef, fiindcă sunt unul dintre Cei Doisprezece.

— După ce mă trezesc o să caut să mă lămuresc în ceea ce; te privește, îi răspunse Sam.

— Ești treaz, iar eu exist. Sunt o realitate obiectivă. Și, repet, nu am prea mult timp la dispoziție.

Sam dădu să se ridice, dar se trezi împins la loc de o mână care-l făcu să priceapă că se afla în fața unei puternice forțe fizice și mentale. Simțind-o, Sam începu să tremure.

— Ești unul dintre Ei, șopti el. Unul dintre Ei!

Alungă din minte gândul de a-l prinde pe bărbat și de a chema ajutoare.

— Dintre ei, dar nu de partea lor. Sunt cu voi, ființele umane, și mă voi îngriji ca semenii mei să nu-și desăvârșească proiectul lor murdar. Am un plan, însă el cere mult timp, răbdare, pași mărunți, precauți și înșelători. Până acum am luat legătura cu trei oameni; tu ești al patrulea. Ceilalți cunosc doar frânturi ale planului. Dacă vreunul dintre ei ar fi dat în vileag și interogat, nu le-ar putea spune Eticilor decât puține lucruri, planul trebuie să se desfășoare încet și totul să pară drept simplă întâmplare. La fel cum și meteoritul trebuie să lase impresia că a fost un accident.

Sam vru din nou să se ridice, dar își înfrâna dorința înainte de a simți atingerea mâinii;

— N-a fost un accident?

— Nu. Știu de multă vreme despre visul tău de a construi un vapor și de a călători până la capătul Fluviului. Fără fier ți-ar fi imposibil. De aceea am deviat meteoritul, aducându-l în câmpul de atracție al acestei planete și făcându-l să se prăbușească în apropierea locului în care te aflai. Nici prea aproape, desigur, altfel ai fi murit și-ai fi fost translatat din zona asta. Există sisteme de protecție pentru a împiedica materia cosmică să se prăbușească în valea Fluviului, dar am reușit să le anihilez până a trecut meteoritul. Din nefericire, supraveghetorii au repus în funcțiune sistemul de respingere aproape în ultimul moment. Când l-au activat, efectul lui a făcut ca meteoritul să capete altă traiectorie decât cea pe care-am calculat-o eu. Drept urmare, noi, adică tu, era cât pe ce să fim uciși. Doar norocul te-a salvat. Dar mai apoi am aflat că ceea ce tu numești noroc ține cu mine.

– Și-atunci, steaua căzătoare?…

— E o stea doborâtă în mod deliberat.

,Dacă știe atâtea despre mine; trebuie să fie cineva din echipajul lui Dreyrugr” gândi Sam. „Doar dacă poate deveni invizibil… Nu-i imposibil. Nava în formă de ou pe care-am văzut-o era invizibilă; am zărit-o doar pentru că cineva a vrut asta. Pesemne că fulgerul a influențat aparatul care face nava invizibilă. Și-atunci, ce să cred? Asta-i altă nălucire provocată de guma de visat.”

— Unul dintre agenții lor e aproape, spuse omul. Ascultă-mă cu atenție. Meteoritul n-a fost îndepărtat fiindcă n-am avut timp. Mai precis, eu am hotărât așa. E îngropat sub pământul câmpiei și. dealurilor aflate la zece mile depărtare. Să numeri zece pietre-potir în susul Fluviului. Vei ajunge la marginea craterului original, unde sunt îngropate câteva fragmente mari și multe altele mici. Să începi săpăturile. Restul te privește. Te voi ajuta când voi avea prilejul, dar nu pot întreprinde ceva care să bătăi la ochi.

Inima lui Sam începu să bată atât de tare, încât nu reuși să-și audă nici propria voce.

— De ce vrei să construiesc vaporul?

— Vei afla la momentul potrivit. Deocamdată bucură-te că ți s-a dat ce-ți trebuie. Ascultă! La cinci mile în amonte, aproape de poalele munților se găsește un zăcământ uriaș de bauxită. Iar nu departe, un filon de platină și la două mile de el, cinabru.

— Bauxită? Platină?

— Of, ce nătâng!

Se auzi respirația precipitată a omului. Sam aproape că reuși să simtă zbaterea interioară a omului care încerca să-și înfrângă dezgustul și furia. Apoi, cu glas liniștit, urmă:

— Vei avea nevoie de bauxită pentru a obține aluminiu, iar platina îți va sluji drept catalizator pentru nenumăratele componente ale vaporului. N-am timp să-ți explic acum. Prin părțile astea sunt câțiva ingineri care-ți vor spune ce să faci cu substanțele minerale. Trebuie să plec. Se apropie. Să faci cum ti-am spus. A, da, la treizeci de mile în susul Fluviului vei găsi cremene!

— Dar…, începu Sam. Silueta se mai zări o clipă, apoi dispăru. Sam se ridică greoi și merse până la ușă. Pe maluri ardeau focuri și prin fața lor se hârjoneau siluete șterse. Necunoscutul plecase. Sam dădu roată colibei, dar nu văzu pe nimeni. Ridică ochii spre cerul străveziu pe care se vedeau nori de gaze și ciorchini de stele albe, albastre, roșii și galbene. Spera să surprindă licărul pierit al vreunui vehicul care devenea invizibil. Zadarnică dorință.

Întorcându-se spre colibă, tresări văzând o siluetă înspăimântător de mare, învăluită în întuneric, stând în fața intrării. Simțindu-și inima bătându-i nebunește, întrebă nesigur:

— Joe?

— Da, bubui vocea groasă a lui Joe care înainta spre el. Pe-aiși a trecut sineva care nu-i om. Zimt mirozul lui. E-o aromă ziudată, altfel decât a voaztră. Ztii, azta m-a făcut ză-mi amintezc…

Rămase tăcut vreme de câteva clipe. Sam așteptă, știind că moara cu pietre uriașe măcina materia gândului. Apoi Joe continuă:

— Uf, ză mă ia naiba!

— Ce s-a întâmplat, Joe?

— Azta a fozt tare demult, z-a-ntâmplat pe Pământ, jtii, cu câtva timp înainte de a muri. Ba nu, nu ze boate. Izuze Crizf toaze, dacă-i adevărat șe zpui despre eziztenza noastră, atunși trebuie ză vi fost acum vreo zută de mii de ani!

— Hai, Joe, nu mă ține încordat.

— Păi, n-o ză creji șe zic. Dar trebuie ză ții minte că zi nazul meu are memorie.

— Mi se pare absolut normal, doar ți-e mai mare decât creierul, spuse Sam. Spune o dată, sau vrei să mor de curiozitate?

— Am înzelez, Zam. Eram pe urmele unui membru din tribul vifzangkruilz, care locuia la vreo jeșe mile debărtare de noi, pe șealaltă parte a unui deal mare care zemăna cu…

— Lasă detaliile, Joe, îl îmboldi Sam.

— Aza, era zbre zeară zi jtiam că mă abrobiam de dujmanul meu, fiindcă urmele lăzate de el erau prea broasbete. Zi-atunși am aujit un jgomot care m-a făcut ză cred că individul urmărit era de fapt be urmele mele zi aveam ză fiu eu cel lovit cu bâta-n cab în loc ză ze întâmble inverz. De așeea m-am lăsat la bământ zi m-am târât zbre locul de unde venize jgomotul. Zi ghizi șe-am văjut. Doamne, cum de nu zi-am boveztit până acum? Mare nătărău mai zunt!