Ivan Efremov - Cor Serpentis (Inima Şarpelui)

Circuitul elementelor chimice cu ajutorul energiei furnizate de razele solare (care asigură menținerea vieții și acumularea forței necesare luptei împotriva entropiei [31] Adică împotriva risipirii energiei (n.a.). ) trebuia să urmeze și pe acea planetă schema generală a transformărilor desfășurate pe Pămînt. Gazul activ liber [32] Un gaz activ liber este un gaz care are proprietatea să se combine cu alte corpuri, dar care se găsește liber, adică necombinat (n.tr.). — fie el oxigen, fluor sau orice alt gaz — se poate acumula întro atmosferă numai datorită acțiunii vitale a plantelor. Viața animală, inclusiv aceea a omului, folosește oxigenul sau fluorul, combinîndul cu carbonul — elementul de bază, din care sînt alcătuite atît corpurile plantelor, cît și ale animalelor.

Pe planeta străinilor trebuia să existe un ocean de acid fluorhidric. Pe Pămînt plantele descompun apa prin intermediul razelor venite de la Soarele nostru; tot astfel, acolo vegetalele descompun acidul fluorhidric, acumulînd hidrofluorocarburi și eliminînd fluorul liber, care, împreună cu azotul, este respirat de oameni și de animale. Cu acest prilej, plantele captează energia produsă prin arderea în fluor a hidrocarburilor.

Un asemenea schimb de substanțe produce o energie o dată și jumătate mai mare decît cea de pe Pămînt, la baza căreia se află combinațiile oxigenului, în aceste condiții nu este de mirare că sa putut dezvolta o gîndire superioară. Din punct de vedere dialectic însă, o mai intensă activitate a fluorului (în comparație cu oxigenul) necesită și o mai puternică radiație a soarelui respectiv.

Pentru ca, în procesul fotosintezei vegetale, energia Soarelui lor să poată descompune molecula acidului fluorhidric, e nevoie nu de raze galbeneverzi, ca acelea necesare apei, ci de radiația unor cuante mult mai puternice, și anume de raze albastre sau violete. E posibil deci că astrul luminos al străinilor să fie o stea albastră cu o temperatură foarte ridicată.

— E o contradicție! se amestecă în discuție Tey Eron, care revenise din atelier. Acidul fluorhidric se transformă ușor în gaz.

— Da, la plus douăzeci de grade, răspunse Kary cercetînd o agendă.

— Și la cît îngheață?

— La minus optzeci.

— Prin urmare, planeta lor trebuie să fie rece, ceea ce nu se prea potrivește cu astrul albastru fierbinte.

— De ce? ripostă Yas Tim. Ea este poate situată la o mare depărtare de Soarele ei. Sau poate că oceanele i se găsesc în zonele temperate sau polare… Sau…

— Probabil că există încă multe asemenea «sau», îl întrerupse Mutt Ang. Orice am spune însă, cosmonava venită de pe planeta fluorică se găsește acum în fața noastră și, în curînd, vom afla și alte amănunte privitoare la viața lor. Pentru moment, mai important este să înțelegem altceva: faptul că fluorul este în Univers un element foarte rar. Deși ultimele cercetări au mutat fluorul, în ceea ce privește gradul de răspîndire, de la al patruzecilea loc la al optsprezecelea, totuși oxigenul nostru ocupă în Cosmos, în ceea ce privește cantitatea atomilor, al treilea loc, venind după hidrogen și heliu și înaintea azotului și a carbonului. După un alt sistem de calcul, fluorul ar fi de vreo două sute de mii de ori mai rar decît oxigenul, ceea ce ar însemna doar un singur lucru: în Cosmos sînt foarte puține corpuri cerești bogate în fluor, iar planetele cu atmosferă fluorică, adică acelea cu o îndelungată viață vegetală, care să le fi îmbogățit văzduhul cu fluor liber, ar fi și mai puține. Acestea ar constitui doar excepții.

— Acum înțeleg gestul de desperare al comandantului astronavei albe, făcu îngîndurată Afra Devi. Ei caută făpturi asemănătoare lor. Iată de ce lea fost atît de mare decepția.

— De aici mai rezultă că ei întreprind de mult această căutare și că sau întîlnit și cu alte ființe raționale, că au dat și de alte vieți…

— …Iar acestea, adăugă Afra, erau dintre cele obișnuite, de tipul nostru, vieți în care predomină oxigenul.

— Dar pot exista și alte tipuri de atmosferă, ripostă Tey Eron. Mai pot fi, de pildă, unele clorice, altele sulfurice sau sulfhidrice.

— Asemenea atmosfere nu sînt prielnice unei vieți superioare, protestă Afra. Ele dau toate, în procesul schimbului de substanțe, de trei ori, ba chiar de zece ori mai puțină energie decît oxigenul, puternicul și vitalul nostru oxigen terestru!

— Dar nu și cea sulfurică, mormăi Yas Tim. O astfel de atmosferă trebuie să procure aceeași energie ca și una pe bază de oxigen.

— Te referi probabil la un văzduh de anhidridă sulfurică și la un ocean de pucioasă lichidă? întrebă Mutt Ang.

Inginerul dădu afirmativ din cap.

— Dar în acest caz, spuse cu amărăciune Afra, sulful înlocuiește nu oxigenul, ci hidrogenul Pămîntului nostru, adică elementul cosmic cel mai obișnuit. Există foarte puține probabilități ca sulful, atît de rar în Univers, să poată fi un înlocuitor frecvent al hidrogenului. Este limpede că o atmosferă de acest tip constituie un fenomen mai rar chiar decît una fluorică.

— Și poate fi întîlnită doar la planete extrem de calde, răspunse Tey răsfoinduși agenda. Oceanul de pucioasă poate fi lichid numai de la peste plus o sută și pînă la patru sute de grade.

— Mi se pare că Afra are dreptate! interveni comandantul. Toate aceste ipotetice atmosfere reprezintă o raritate prea mare în comparație cu aerul nostru standard, compus din elementele cele mai răspîndite din lume. Și aceasta, de altfel, nui întîmplător.

— Da, nui întîmplător! spuse Yas Tim. Dar există destule cazuri excepționale în nețărmuritul Cosmos. Să luam, de exemplu, însuși Pămîntul nostru «standard». Atît pe el cît și pe vecinii săi — Luna, Marte, Venus — se află mult aluminiu, care în general este foarte rar în Univers.

— Și totuși ca să găsești o repetare a acestor cazuri neobișnuite în infinitele spații siderale țiar trebui zeci, ba sute de mii de ani, observă mohorît Mutt Ang. Fie deai goni chiar cu astronave pulsative! Așa că, dacă ei sînt de mult în căutarea unei planete asemănătoare, atunci îi înțeleg foarte bine!

— Ce minunat e faptul că în compoziția atmosferei noastre intră cele mai obișnuite elemente ale Universului, spuse Afra, și că asfel ne așteaptă întîlniri cu o mare mulțime de planete similare Terei!

— Da, îi răspunse zîmbind Tey, iar pentru început neam întîlnit cu una care nici pe departe nui seamănă…

Afra era gata să izbucnească și să obiecteze, cînd apăru chimistul navei raportînd că scutul transparent este pregătit.

— Vom putea intra în cosmonava lor, așa cum sîntem, în costumele noastre cosmice? întrebă Yas Tim.

— Desigur, și ei vor proceda la fel, răspunse comandantul. Cred că vom avea mai multe schimburi de vizite, deocamdată însă pentru primele legături de prietenie, voi începe cu prezentarea.

Astronauții fixară peretele transparent la capătul coridorului lor, iar siluetele albe ale străinilor făcură același lucru în partea lor. Apoi pămîntenii și străinii se întîlniră afară în vid, ajutînduși unii altora să fixeze panourile exterioare ale galeriilor.

O atingere mîngîietoare a mînecii sau a umărului unui scafandru — gest gingaș de prietenie — a fost înțeleasă deopotrivă de toți.

Parcă împungînd cu coarnele ce le zimțuiau coiful de forma unei scoici, străinii încercau să zărească prin căștile fumurii fețele astronauților cu care sau întîlnit. Dacă însă chipurile acestora din urmă puteau fi văzute destul de clar, fețele ascunse de viziera spinoasă a «scoicilor» rămîneau pentru ochii pămîntenilor învăluite de întuneric. Doar infailibilul instinct omenesc le spunea ca din întunericul acela îi urmăresc ochi plini de atenție, de încordare și bunăvoință…