Ivan Efremov - Cor Serpentis (Inima Şarpelui)

Ființa ce apăruse cea dintîi pe puntea navei necunoscute făcu o mișcare bruscă: se convinseră imediat că străinii aveau două mîini și două picioare. Nava albă se întoarse cu prova spre bordul astronavei terestre și declanșa în fața ei o armonică lungă de peste douăzeci de metri făcută dintrun metal roșu.

Urmă o ușoară ciocnire, și cele două rachete se apropiară una de alta. La capetele tampoanelor nu izbucni însă fulgerul orbitor al unei catastrofe nucleare: așadar, materialele din care erau construite cele două nave erau de aceeași natură.

Cei care se găseau pe puntea de observație a lui «Tellur» auziră la telefoanele lor rîsul încet și mulțumit al comandantului lor și schimbară între ei priviri nedumerite.

— Țin să vă consolez pe toți, și în primul rînd pe Afra, le spuse Mutt Ang. Imaginațivă numai cum ne văd ei pe noi! Niște păpuși făcute din bășici, cu membre articulate și căpățîni rotunde și… pe trei sferturi goale!

Afra rîse cu poftă.

— Totul constă în conținutul scafandrilor, iar ceea ce se vede pe din afară nare nici o importanță!

— Au tot atîtea picioare și mîini ca și noi…, comentă Kary.

Deodată însă, în jurul carcasei pe care nava străină o scosese pînă la «Tellur», se ivi o husă pliantă albă care, înfășurînduse, se întinse ca o mînecă goală spre racheta terestră. Ființa ce stătea în fața celorlalte pe paserelă și în care Mutt Ang bănui pe comandantul egal în grad cu el începu a gesticula întrun mod expresiv, apropiinduși de piept mîinile și îndreptîndu-le către «Tellur». Oamenii nu se lăsară mult așteptați și declanșară din carena [30] Carena (prin analogie cu o navă marină) — partea de jos a cosmonavei. (n.tr.) rachetei tubulgalerie folosit pentru comunicația între navele aflate în spațiul cosmic. Tubul comunicant al lui «Tellur» era rotund în secțiune, iar cel al astronavei albe — eliptic pe verticală.

Tehnicienii pămînteni confecționară imediat dintrun lemn moale un cadru de trecere. În gerul sideral, lemnul își schimbă întro clipă structura moleculară și deveni mai rezistent decît oțelul. În acest timp, din bordul navei străine a ieșit un corp cubic, dintrun metal roșu, a cărui față întunecată servea drept ecran. Două siluete albe se aplecară asupra acestui cub, apoi se ridicară și se dădură înapoi. Ochii pămîntenilor văzură atunci pe ecran o ființă asemănătoare omului. Partea superioară a trupului ei se dilata și se strîngea în mod ritmic. Mici săgeți opalescente se repezeau înăuntrul figurii, apoi zburau în afară.

— Este cît se poate de simplu — respiră! strigă Afra. Ei vor încerca probabil să ne arate ce respiră, ce compoziție are atmosfera lor. Tare aș vrea să știu cum vor izbuti so facă!

Ca și cum ar fi răspuns acestei întrebări, modelul care respirase pe ecran dispăru, și, în locul său, apăru o altă imagine. Era un punct negru încercuit de un nouraș cenușiu. Fără îndoială era nucleul unui atom împrejmuit de orbitele subțiri ale unor puncte luminescente — electronii. Mutt Ang simți un nod în gît. Nu putea rosti nici o vorbă. Pe ecran apărură apoi patru figuri: două în centru, una deasupra celeilalte, legate cu o linie albă groasă; celelalte două — lateral, legate prin săgeți negre.

Oamenii de pe Pămînt numărau emoționați electronii; cel de jos reprezenta pesemne elementul de bază al oceanului: un electron în jurul unui nucleu — hidrogenul. Cel de sus, elementul principal al atmosferei și al respirației: nouă electroni în jurul unui nucleu — fluorul!

— Priviți, priviți! strigă Afra Devi. E fluorul!..

— Numărați, o întrerupse comandantul, în stînga — șase electroni: carbonul, în dreapta — șapte: azotul. Iată că totul a devenit clar. Transmiteți să se pregătească un tabel asemănător cu elementele atmosferei noastre și cu acelea ale schimbului de substanțe — totul va fi la fel, numai că, în locul fluorului, noi avem oxigenul cu cei opt electroni ai lui. Ce păcat, vai ce păcat!

Cînd pămîntenii își prezentară și ei tabelul, observară că silueta cea albă, aflată în față pe puntea cosmonavei necunoscute, tresări șiși apropie mîna de «scoica» scafandrului cu un gest ușor de înțeles pentru oamenii tereștri… Era vădit că aceleași sentimente, doar mai puternice, îl cuprinseseră pe astronautul străin. Acesta se aplecă apoi peste parapetul paserelei și descrise cu mîna o mișcare bruscă, tăind parcă ceva în spațiu. Viziera în formă de spini se înclină amenințător spre «Tellur», care se găsea cu cîțiva metri mai jos de nava cea albă. Comandantul ciudatelor siluete își ridică brațele, apoi și le duse în jos, țînîndule puțin depărtate, de parcă ar fi vrut să arate două planuri paralele.

Mutt Ang repetă mișcarea. Atunci comandantul rachetei străine își înălță o mînă, salută în tăcere, se întoarse și, urmat de restul echipajului său, se făcu nevăzut în gîtlejul întunecos al navei.

— Să mergem și noi! spuse Mutt Ang, apăsînd pîrghia de coborîre.

Afra napucase nici măcar o clipă să contemple splendida strălucire a constelațiilor din întunecata genune siderală, priveliște carel prilejuia întotdeauna o negrăită încîntare.

Sabordul fu închis, și în sala de ecluzare se aprinse lumina, începu să se audă șuieratul ușor al pompelor — primul indiciu că aerul ajunsese Ia densitatea lui terestră.

De îndată ceși scoaseră căștile, Yas Tin îl întrebă pe Mutt Ang:

— Întîi vom construi despărțiturile și apoi vom uni galeriile, nui așa?

— Da. Tocmai aceasta a vrut să spună și comandantul astronavei străine. Ce păcat! pe planeta lor, gazul vieții este fluorul, o otravă mortală pentru noi! Iar oxigenul nostru este tot atît de toxic pentru ei. Multe dintre materialele noastre, vopsele și metale, ce sînt rezistente întro atmosferă cu oxigen, pot fi atacate de atingerea respirației lor. În loc de apă, la ei există acidul fluorhidric, care dizolvă ușor și descompune majoritatea mineralelor pe bază de silicați și, ca atare, distruge sticla noastră. Iată de ce noi vom fi nevoiți să construim un cloazon transparent, un perete care să reziste la acțiunea oxigenului, iar ei să ridice unul dintrun material care nu se descompune sub influența fluorului. Dar să mergem, trebuie să ne grăbim! Vom discuta totul în timp ce va fi construită despărtitura.

Peste pardoseala de un albastru mat a camerei de stingere, care separa încăperile de locuit de motoarele lui «Tellur» a fost amenajat un adevărat laborator chimic. Din materiale pregătite încă de pe Pămînt a fost turnată o placă groasă, transparentă cu proprietăți plastice; acum ea era cimentată prin covoare termice. Obstacolul neprevăzut făcea imposibilă comunicarea directă a oamenilor de pe Pămînt cu cei veniți din alt colț al Galaxiei.

Nava acestora din urmă nu dădea nici un semn de viață, deși era cercetată necontenit prin ecranele de observație.

În biblioteca lui «Tellur» se desfășura o activitate febrilă. Toți membrii echipajului lucrau la alegerea stereofilmelor și a însemnărilor fotomagnetice despre Pămînt, la selectarea diferitelor reproducții după cele mai de seamă opere de artă. Erau pregătite de zor diagramele și schițele funcțiilor matematice, imaginile rețelelor cristaline ale celor mai răspîndite substanțe din scoarța terestră, din alte planete și din Soare. Un mare stereoecran era pus la punct, iar, întro husă rezistentă la fluor, era fixat un sonorizator care să transmită exact și perfect vocea umană.

În scurtul timp al meselor și odihnei, discuțiile se duceau mai ales în legătură cu neobișnuita atmosfera a planetei de unde porniseră astronavigatorii străini.