Ivan Efremov - Cor Serpentis (Inima Şarpelui)

Comandantul nu mai găsea cuvinte de laudă pentru ingeniozitatea tînărului astrofizician; acesta însă îi spuse cu modestie că niciodată nu iar fi trecut prin minte un asemenea plan strategic dacă nar fi înțeles că pămîntenii și străinii se aseamănă, avînd aceeași psihologie. Fiind atunci întrebat cum de a ajuns la această concluzie, astrofizicianul răspunse că, în cursul celor două ore cît stătuse lîngă rebot, povestise anecdote prietenului său de pe astronava străină…

…În bibliotecă se porniră dezbateri aprinse. Încă de pe cînd se citea, ba unul, ba altul dintre tinerii astronauți își manifesta nerăbdarea, dezacordul și dorința de a contrazice cele auzite. Acum ei începură să discute, străduinduse să respecte ordinea celor care arătaseră primii că doresc să ia cuvîntul. Cu toții se adresau comandantului, de parcă el ar fi fost răspunzător pentru această străveche povestire, scoasă de la arhivă.

Ceî mai mulți vorbeau de totala neconcordanță dintre timpul acțiunii și psihologia eroilor. Dacă astronava fusese capabilă numai în trei luni să se depărteze de Pămînt pînă la o distanță de patru mii de ani lumină, atunci acțiunea acestei povestiri trebuie să fi avut loc întro epocă ulterioară aceleia în care șia plasat autorul eroii. Nici chiar noi nam pătruns încă pînă la asemenea genuni ale Cosmosului, spuneau astronauții. Pe de altă parte însă, gîndurile și faptele pămîntenilor descriși în povestire nu se deosebeau întru nimic de acelea manifestate de oamenii care trăiseră cu multe veacuri în urmă, pe timpul capitalismului. Afară de asta, mai existau o mulțime de greșeli tehnice. De exemplu, oprirea foarte rapidă a cosmonavelor. De asemenea nu era verosimilă nici înțelegerea cu ajutorul radioundelor. Dacă planeta astronauților străini — după cum se spunea în povestire — avea o atmosferă cu aceeași densitate ca a Pămîntului, atunci auzul lor trebuia să fie la fel de dezvoltat ca la oameni; or, aceasta necesita o cheltuială mai mică de energie decît aceea trebuincioasă producerii radioundelor. Neverosimilă era și rapida descifrare a limbii străinilor…

La rîndul său, Tey Eron observă greșita prezentare a noțiunii de Cosmos, cu atît mai mult cu cît marele savant Țiolkovski prevenise omenirea, cu cîteva decenii mai înainte ca să fi fost scrisă acea povestire, că Universul este mult mai complex decît ni-l imaginăm noi. Unii oameni de știință, în contradicție cu gînditorii dialecticieni, socoteau totuși că au ajuns la capătul cunoașterii.

Au trecut secole, multe descoperiri au complicat ideea noastră despre interdependența fenomenelor, creînd astfel impresia că ne am fi îndepărtat și încetinit cunoașterea Cosmosului. Cu toate acestea, pentru rezolvarea unor probleme încîlcite, știința a găsit numeroase căi lăturalnice (de pildă construirea astronavelor pulsative, care parcă se deplasau în afara obișnuitelor legi ale mișcării). Măreția viitorului consta tocmai în învingerea acestor dificultăți ale logicii matematice, dar autorul «Primei întîlniri» nici măcar na întrevăzut nemărginirea cunoașterii ascunsă îndărătul formulărilor simple ale dialecticienilor contemporani lui.

— Nimeni na observat încă următorul lucru, spuse Yas Tin, care pînă atunci rămăsese tăcut. Povestirea este scrisă în englezește, ca, de altfel, toate numele de familie, poreclele și expresiile umoristice, ceea ce nu este întîmplător. Ca etimolog amator, am studiat procesul de formare a primului grai mondial. Limba engleză fusese foarte răspîndită în trecut. În cartea lui, scriitorul a reflectat ca întro oglindă credința absurdă în veșnicia sau, mai bine zis, în dăinuirea fără sfîrșit a formelor sociale. Dezvoltarea atît de lentă a străvechii lumi sclavagiste sau a epocii feudalismului era interpretată de unii în mod greșit drept imuabilitatea tuturor formelor de relații sociale (chiar și a limbilor, a religiilor). Tot astfel, sfîrșitul societății capitaliste era socotit de neconceput. De altminteri este surprinzător cît lea trebuit oamenilor pînă săși dea seama că limba suferă modificări pe măsură ce se schimbă și relațiile omenești și impresiile despre lume. Limbile nau fost așadar veșnice, iar numele oamenilor luate din cărțile religioase au trăit și mai puțin.

— Yas Tin a observat esențialul, interveni în discuție Mutt Ang. Mai înspăimântătoare chiar decît neștiința sau folosirea unei metode greșite era stagnarea, perseverarea în apărarea unor forme sociale care nu șiau confirmat trăinicia nici măcar în ochii contemporanilor. La baza acestei stagnări, se afla interesul cîtorva de a menține acea structură socială în care ei o duceau mai bine decît toți ceilalți semeni ai lor. Ce le mai pasa lor de umanitate, de soarta întregii planete, a rezervelor ei energetice, de sănătatea oamenilor? Cheltuirea nerațională a zăcămintelor de combustibil mineral, a resurselor forestiere, secarea rîurilor, primejdioasele experiențe pentru crearea ucigătoarelor arme atomice — toate laolaltă conturau modul de gîndire al celor care se îndărătniceau în fel și chip să păstreze tot ce șia trăit veacul, toate vestigiile trecutului, aducătoare de suferințe și de groază pentru majoritatea oamenilor.

Tocmai în acest fel sa născut și a crescut germenele otrăvitor al privilegiilor excepționale, astfel sau ivit născocirile despre superioritatea unei grupe, clase sau rase de oameni asupra alteia, despre îndreptățirea împilării și a războiului — tot ceea ce în vremuri îndepărtate sa chemat fascism.

Grupul privilegiat frîna mereu dezvoltarea, căutînd să mențină vechea orînduire, carei convenea, iar partea oprimată a societății lupta împotriva acestei frînări și pentru drepturi proprii. Cu cît era mai mare presiunea exercitată de grupul dominant, cu atît rezistența devenea mai îndîrjită, formele de luptă mai înverșunate, sporea cruzimea, iar moravurile se degradau.

De aceleași privilegii se bucurau anumite state în pofida altora; între ele, între statele asupritoare și cele asuprite, se ducea o luptă asemănătoare aceleia între clasele dinăuntrul fiecărei țări. Amintițivă de istoria luptei dintre orinduirea nouă, socialistă, și cea veche, capitalistă, și veți pricepe de ce au apărut ideologia militaristă, propaganda inevitabilității războaielor. În toate astea văd miezul răului, șarpele care oricît lai fi ascuns tot trebuia să muște, fiindcă așai era năravul. Aducețivă aminte de infricoșatoarea lumină rozgălbuie cu care ardea steaua pe dinaintea căreia am trecut…

— Inima Șarpelui! exclamă Taina.

— Da! Inima Șarpelui! Și în literatura vechii societăți, care propaga fatalitatea războaielor și veșnicia capitalismului, bătea tot inima unei reptile veninoase.

— Deci temerile noastre sînt tot reminiscențele unei inimi de șarpe rămase din vechime! spuse Kary cu tristețe. Și, după cum sar părea, dintre noi toți sînt probabil omul cu inima cea mai șerpească, deoarece mai am încă temeri… îndoieli sau cum să le mai numesc…

— Kary! exclamă dojenitor Taina.

Acesta însă continuă:

— Comandantul nea vorbit bine despre primejdiile care amenință civilizațiile. Cunoaștem cu toții planetele a căror viață a avut de suferit, fiindcă locuitorii lor nau știut să clădească o societate nouă, bazată pe legi științifice, și să pună capăt pentru totdeauna setei de distrugere, adică săși smulgă inima de șarpe! Mai știm că și planeta noastră abia a reușit să evite o asemenea soartă. Dacă nar fi apărut în Rusia primul stat socialist, care a pus temelia marilor schimbări din viața Pamîntului, ar fi înflorit fascismul și, o dată cu el, sar fi dezlănțuit războaie nucleare nimicitoare! Dacă însă acolo se mai duc astfel de războaie, dacă ei nau trecut încă prin acest stadiu periculos? întrebă tînărul astronaut arătînd în direcția dincotro trebuia să apară cosmonava străina.