Ivan Efremov - Cor Serpentis (Inima Şarpelui)

Mutt Ang apucă vernierele locatorului și, cu un fascicul de unde, prinse a descrie o spirală de la periferie spre centrul uriașului cerc pe care raza lui «Tellur» îl contura în direcția astronavei așteptate.

Străinii se vede că au repetat manevra. După multe eforturi punctul luminos a rămas fixat în limitele celui deal treilea cerc de pe ecranul cel negru. Acest punct se mișca totuși puțin, din cauza vibrațiilor celor două rachete. Soneria se auzea acum fără întrerupere și a trebuit să fie închisă. Nu mai exista nici o îndoială că raza pornită de pe «Tellur» fusese interceptată de aparatele de bord ale cosmunavei necunoscute și că cele doua vehicule interastrale își veneau în întîmpinare cu cel puțin patru sute de mii de kilometri pe oră.

Tey Eron scoase din mașină calculele pe care i le dăduse spre rezolvare și stabili că astronavele se mai află la o distanță de trei milioane de kilometri, pînă la întilnirea lor nu mai rămăseseră decît șapte ore.

În curînd putea fi începută frînarea integrală, iar după cîteva ore drumurile li se vor încrucișa dacă, bineînțeles, și ceilalți aveau să frîneze după calcule asemănătoare. Nu era exclus ca străinii să se poată opri mai repede, dar era posibil ca rachetele să treacă din nou una pe lîngă cealaltă, și clipa întîlnirii să fie iarăși amînată. Așteptarea devenea chinuitoare, aproape de nesuportat.

Dar cosmonava necunoscută n-a ținut prea mult timp încordați nervii pămîntenilor. Ea începu să decelereze mai rapid, dar, stabilind ritmul cu care își micșora viteza «Tellur», îi urmă exemplul. Cele două rachete se apropiau tot mai mult una de cealaltă. Echipajul lui «Tellur» se adună din nou la postul de comandă. Pe ecranul negru al locatorului, astronauții vedeau punctul luminos cum se transformă întro pată.

Era propria lor rază care se reflecta de cosmonava străină și făcea cale întoarsă. Pata începea să semene cu un mic cilindru ale cărui forme nu aduceau nici pe departe cu acelea ale lui «Tellur». Cu fiecare clipă, cilindrul devenea tot mai mare, iar la capete începură a i se vedea proeminențele cupolelor. Contururile sclipitoare creșteau vertiginos și, la un moment dat, ocupară întregul ecran.

— Atenție, toată lumea! Toți la locurile lor! Ultima frînare!

Fotoliile hidraulice sau înfundat timp îndelungat în locașurile lor; privirile oamenilor se întunecară, se învăpăiară: pe fețe apărură broboane mari de sudoare… În cele din urmă, «Tellur» se opri și rămase nemișcat în vidul nețărmurit, în bezna glacială a Cosmosului, la o sută și doi parseci de auriul Soare pămîntesc.

Abia reveniți în fire, după frînare, astronauții puseră în funcțiune ecrane de vizionare directă și un proiector gigantic, dar nau reușit să vadă nimic. Cînd proiectorul a fost stins, o lumină albastră, puternică izbi ochii celor care se uitau la ecran, lipsindui de orice posibilitate de a mai vedea ceva.

— Polarizatorulrețea la treizeci și cinci de grade! Filtrul de unde luminoase! ordonă Mutt Ang.

— Pe unda de șase sute douăzeci? îl întrebă Tey Eron.

— Cred că va fi cea mai potrivită!

Polarizatorul făcu să dispară lumina cea albastră. Un fascicul enorm de raze portocalii țîșni din «Tellur» și începu să măture din nou întunericul. Deodată lumina căzu asupra unei construcții cu totul neobișnuite. Era cosmonava necunoscută. Pornită de pe o stea pierdută, undeva, în Univers, se afla acum doar la o distanță de cîțiva kilometri.

Această întîlnire făcea cinste atît astronauților pămînteni cît și celor străini. La o asemenea depărtare, dimensiunile rachetei cu greu puteau fi stabilite. Deodată, din acea bizară astronavă porni spre zenit un fascicul gros de raze portocalii, a căror lungime de undă corespundea cu aceea a luminii emise de «Tellur». Razele apărură, apoi dispărură și din nou luminară bezna, rămînînd imobile și îndreptate vertical spre constelațiile încă necunoscute din marginea Căii Lactee.

Mutt Ang își frecă cu mîna fruntea, așa cum obișnuia în clipele cînd era cufundat în elucidarea unei probleme.

— E probabil un semnal…, opină Tey Eron nehotărît.

— Fără îndoială, îl aprobă comandantul. L-aș interpreta astfel: «Coloana luminoasă, pe care o ținem nemișcată înseamnă: «Stați pe loc, ne vom apropia de voi»». Să încercăm să le răspundem!

Pâmîntenii își stinseră proiectorul, mutară filtrul pe unda de patru sute treizeci și apoi îndreptară raze albastre spre pupa astronavei lor. Stîlpul de lumină portocalie, înălțat de cealaltă cosmonavă, dispăru imediat.

Oamenii așteptau cu răsuflarea tăiată desfășurarea evenimentelor.

Racheta străină semăna foarte mult cu un mosor cu două conuri suprapuse. Baza unuia dintre ele, parese a celui din față, era acoperită cu o cupolă; baza conului din spate părea scobită întrun fel de pîlnie, deschisă spre spațiul cosmic. În jurul părții centrale a astronavei se distingea difuz un inel gros, cu un profil nedefinit. Prin inel se zărea conturul cilindrului ce unea cele două conuri. Deodată inelul se micșoră, nu se mai văzu nimic prin el, și prinse a se învîrti în jurul părții centrale, ca roata unei turbine. Corpul rachetei începu să crească pe ecrane; în treipatru secunde el acoperi tot cîmpul de vizibilitate. Pămîntenii au înțeles că în fața lor se afla un vehicul cosmic mai mare decît «Tellur».

Mutt Ang prinse a da cîteva ordine scurte:

— Afra, Vas și Kary, să mergem în sala de ecluzare! Vom ieși împreună din astronavă! Tey să rămînă la postul său! Să fie stins proiectorul mare! Să se aprindă lumina la babord!

Astronavigatorii își îmbrăcară în mare grabă costumele ușoare de scafandri, folosite cu prilejul coborîrilor pe planete străine și al explorării spațiului sideral.

Comandantul îi cercetă pe membrii echipajului, controla cum îi funcționează scafandrul și puse în funcțiune pompele. Acestea refulară rapid în interiorul astronavei tot aerul din sasul [26] Compartimentul ecluzei (n.t.) ecluzei. Imediat ce indicatorul de rarefiere atinse linia de culoare verde, Mutt Ang întoarse una după alta trei manete de comandă. Inauzibil, ca tot ce se întîmplă în vidul cosmic, lunecară lateral plăcile de oțel și stratul izolator, se dădu de o parte placa rotundă a sabordului [27] deschidere în peretele lateral al navei (n.t.) , iar tije cu acționare hidraulică ridicară radierul [28] Pardoseala (n.t.) ecluzei. Cei patru astronauți se aflau pe o platformă rotundă și îngrădită, înălțată la patru metri deasupra prorei lui «Tellur».

Ciudata astronavă necunoscută, scăldată de lumini albastre, era tn realitate complet albă. Ea navea ca «Tellur» o platoșă metalică lucioasă, care să reflecte diferitele radiații ale Cosmosului, ci o suprafața mată, de albul orbitor al zăpezii de munte. Doar inelul central continua să răspîndească o slabă lucoare albăstruie.

Corpul uriaș al navei se apropia în mod vizibil.

Aflate în spațiul sideral, departe de orice cîmp magnetic, cele două rachete sufereau o simțitoare atracție reciprocă.

«Tellur» declanșa de pe bordul său stîng gigantice tampoane de acostare, de forma unor tuburi telescopice cu arcuri.

Capetele acestor tampoane erau prevăzute cu un fel de perne, confecționate dintro masă plastică elastică și acoperite cu un strat de protecție, pentru cazul cînd obiectul cosmic de care sar fi atins nava ar fi fost alcătuit din antimaterie [29] ANTIMATERIA — adică materia ai cărei atomi sînt alcătuiți din protoni cu sarcină negativă (antiprotoni) și din electroni cu sarcină pozitivă (pozitroni). Contactul antimateriei cu materia noastră «normală» trebuie să ducă la dezagregarea totală a celor două feluri de substanțe și la degajarea unei cantități enorme de energie. De aceea se susține de obicei că în Galaxia noastră nu pot exista corpuri cerești alcătuite din antimaterie (nefiind exclus ca altr galaxii să fie alcătuite doar din antimaterie). Un alt punct de vedere susține dualitatea de formare a substanțelor: în Calea Lactee este posibilă nu numai existența antimateriei, ci și coexistența dintre ea și materia «normală» (în anumite sisteme stelare) [n.a.]. Așadar, așa-zisa «antimaterie» este și ea tot o formă a materiei, dar organizată altfel, din punct de vedere al structurii atomice (n.r.) . Botul boltit al rachetei străine avea o tăietură cel făcea să semene cu o gură rînjitoare. Din gîtlejul negru ieși o platformă împrejmuită cu niște bare subțiri și dese. Printre ele, observară mișcînduse ceva alburiu. Cei trei tovarăși ai Afrei o auziră oftînd dezamăgită. Cinci siluete de o paloare cadaverică și neobișnuit de late apărură pe paserela astronavei. Deși ca înălțime aduceau oarecum cu oamenii de pe Pamînt, acele făpturi erau totuși cu mult mai masive, iar spinările lor arcuite aveau parcă un fel de creste, în loc de căști rotunde și străvezii, pe umerii lor susținuți de tije transversale se afla ceva asemănător unei uriașe scoici de calcar, cu convexitatea spre spate; în față se vedeau distribuiți în evantai un rînd de spini mari ca o vizieră întunecată prin care răzbăteau sticliri negre.