Larry Niven - Inginerii Lumii Inelare

Zburau de ore întregi. Uneori, prin kilometri de coridoare drepte. Pe astea, reuşiră să le străbată cu viteză mare. Altă dată, se văzură nevoiţi să bâjbâie.

Uşile îi blocau. Chmeee rezolva totul, transformându-le cu dezintegratorul într-un nor de praf monoatomic.

Apoi, dădură peste o uşă imensă. Kzinul procedă la fel, numai că se degajă prea puţin praf, iar uşa rămase intactă. Un dreptunghi brut. „Trebuie să fie scrith” , gândi Louis.

Chmeee îi conduse la stânga, ocolind ceea ce se ascundea dincolo de acea uşă. Louis se prelinse în spatele lui Harkabeeparolyn şi rămase acolo, pentru că se aştepta să apară Teela. Uşa imensă rămase închisă. Dacă o ascundea pe Teela Brown, atunci aceasta nu putea să-i detecteze prin scrith . Chiar şi Protectorii aveau limitele lor.

Ar fi trebuit să urmeze tunelul până la Ac , deplasându-se pe deasupra lui, dar n-o făcură. Folosind poziţia Acului pentru orientare, Chmeee îi conduse cam la douăsprezece grade spre tribord, în sensul invers rotaţiei… spre o imensă cavitate emisferică având o sursă de neutrino mişcătoare la jumătatea peretelui curb. Destul de bine.

Coteau în unghi drept ori de câte ori aveau prilejul. Trecură de altă uşă din scrith care însă nu le blocă drumul. Orice ar fi înconjurat, se dovedise imens. O sală de control de avarie? Trebuiau să afle.

Trecuseră paisprezece ore şi parcurseseră peste o mie cinci sute de kilometri, când se opriră să se odihnească. Dormiră într-un fel de covrigi de metal, înalţi până la piept, care erau centraţi pe o vastă podea. Nu ştiau la ce serveau — dar nimeni nu putea să-i dibuiască acolo. Louis tânjea şi după alt tip de mâncare decât siropul nutritiv. Îi veni în minte o întrebare: „Teela mânca, îşi vedea de treburi şi apoi i se făcea foame din nou?”

Îşi luară din nou zborul. Depăşiseră zona locuinţelor, deşi mai întâlneau, ici şi colo, cubiculuri cu rastele golite de alimente şi podele netede, numai bune pentru un somn liniştit. Alimentele fuseseră strânse în camere mai mari, erau pline sau goale.

Zburau de-a lungul perimetrului a ceea ce ar fi putut fi o pompă imensă, judecând după zgomotul care le înfundă urechile, până ce o depăşiră. Chmeee îi conduse la stânga, spulberă un zid şi pătrunseră cu toţii într-o sală de hărţi atât de vastă, încât Louis se simţi deodată micşorat. Când Chmeee spulberă şi zidul opus, holograma pâlpâi şi se stinse, iar ei trecură mai departe.

Acum, se apropiaseră. Dormiră timp de patru ore pe capacul unui generator care nu funcţiona; apoi, îşi continuară drumul.

Un coridor, şi lumină dincolo de el; vântul sufla dinspre capătul lui.

Ieşiră în lumină.

Soarele abia trecuse de zenit, pe un cer aproape fără nori. Un peisaj însorit şi nesfârşit se întindea în faţa lor: lacuri, pâlcuri de arbori, câmpuri de grâne şi petece de vegetaţie verde închis. Louis se simţea ca o ţintă. O buclă de cablu negru se agăţase de umărul său. O trase şi o eliberă. Unul dintre capete rămăsese încă ataşat de costumul său. Ar fi disipat căldura dacă ea ar fi tras acum.

Unde era Teela Brown?

Nu acolo, se părea.

Chmeee îi conducea peste un lanţ de dealuri mărunte. Făcu o voltă şi coborî pe marginea unei lac; Louis îl urmă, apoi şi Harkabeeparolyn. Kzinul îşi deschidea costumul. Când Louis atinse solul, Chmeee îşi ridică ambele palme spre el, apoi, prin gesturi, îi ceru să-şi păstreze costumul închis.

Nu-ţi deschide costumul! — i se adresă prin gesturi lui Harkabeeparolyn. Deşi fusese prevenită, Louis o urmări până fu sigur că înţelesese.

Ce mai urma?

Ţinutul era mult prea întins. Locurile potrivite pentru ascunzători păreau rare — pâlcurile de copaci, dealurile domoale din spatele lor ar fi fost prea bătătoare la ochi. Să se ascundă sub apă? Poate. Louis începu să bobineze cablul supraconductor. Probabil că aveau nevoie de ore întregi ca să se pregătească, pentru că, atunci când va veni, Teela va cădea ca un trăsnet.

Chmeee se dezbrăcase complet. Apoi îşi pusese pelerina din pânză supraconductoare la loc. Se apropie apoi de Harkabeeparolyn şi o ajută să-şi scoată costumul de impact şi îl îmbrăcă el, lăsând-o astfel mai vulnerabilă. Louis nu se amestecă.

Să se ascundă în spatele soarelui? Micul soare de fuziune care emitea neutrino. Cel puţin, nu era un loc evident pentru o ascunzătoare. Puteau s-o facă. Cu ajutorul cablului supraconductor introdus într-un lac, ar ajunge doar la punctul de fierbere al apei. Tanj! Era o treabă isteaţă. Ar fi putut să funcţioneze mai bine în apropierea suprafeţei marţiene, unde apa fierbea la o temperatură convenabilă. Dar aici se aflau mult prea aproape de fundaţia Lumii Inelare; presiunea aerului era la nivelul mării.

Ar fi putut să aştepte zile întregi. Apa din costume s-ar fi terminat, la fel şi siropul, probabil şi răbdarea lui Louis Wu. Deja, Chmeee nu mai avea costumul presurizat. Putea fi şi el o pradă.

Ce s-ar fi întâmplat cu Harkabeeparolyn? Dacă şi-ar fi deschis costumul, ar fi inhalat mirosul arborelui vieţii.

Chmeee îşi umflă costumul presurizat şi-i puse câte o piatră în fiecare locaş pentru labe. Apoi, îl încinse cu centura de zbor şi-l ridică, până ce rămăsese aşa, în picioare. Şi chestia asta era isteaţă. Dai pietrele la o parte, acţionezi propulsorul şi un costum gol va zbura la atac.

Louis nu se gândise la nimic comparabil.

Poate că Teela trecea pe aici numai la câteva săptămâni o dată. Poate că depozita rădăcini din arborele vieţii în altă parte.

Cum arăta totuşi acest arbore al vieţii? Să fi fost oare acele smocuri de frunze mătăsoase, de un verde închis? Louis smulse o plantă. Avea rădăcini groase, vag asemănătoare cu rădăcinile de ignama sau cu cartoful dulce. Nu recunoştea planta, cum nu recunoştea nimic din ce exista acolo. Majoritatea plantelor şi animalelor ce trăiau pe Lumea Inelară, precum şi totul de aici, trebuie să fi fost importate din centrul galactic.

Teela izbucni în râs în urechea lui Louis.

Pur şi simplu, Louis nu reuşi să se mişte; ţipă doar în interiorul costumului său.

În vocea Teelei se amestecau un anumit amuzament şi o sâsâială a consoanelor pe care nu o putea împiedica: buzele şi gingiile ei se contopiseră într-un cioc tare.

— N-am vrut să mă lupt din nou cu un Păpuşar Pierson! Chmeee, chiar crezi că sunteţi periculoşi? Păpuşarul ăsta a întrecut măsura.

Cumva, le activase difuzoarele din căşti. Putea să-i depisteze prin aceleaşi mijloace? Atunci, ar fi fost morţi. Era de presupus că nu putea.

— Nu existau semnale de la nava voastră. Comunicaţiile erau moarte. Nu ştiam ce se-ntâmplă înăuntru. Aşa că m-am gândit la ceva care să aibă legătură cu discurile de păşit. Nu pot să vă spun că a fost uşor. Mai întâi, a trebuit să ghicesc că un Păpuşar şi-a adus discuri de păşit de pe planeta lui, apoi să deduc cum funcţionează, să construiesc unul… iar când m-am prins şi m-am teleportat, Păpuşarul se întindea după comutatorul câmpului de stază! A trebuit să ghicesc unde erau discurile transmiţătoare, şi, la naiba, destul de repede! Eu eram afară, nava voastră urma să intre în stază şi nimeni nu avea să vă sară în ajutor. Acum, am venit pentru voi, spuse Teela, şi Louis sesiză regretul din vocea ei.

Nu aveau altceva de făcut decât să aştepte. Ultimul era acum în afara jocului, cu tot echipamentul de la bordul Acului . Nu le mai rămăsese nimic, în afară de ceea ce aveau la ei. Părea o glumă macabră — dacă ea nu minţea. Louis se ridică, purtat de centura de zbor.