Larry Niven - Inginerii Lumii Inelare

— Da.

— Si acesta este locul potrivit?

— De ce aş mai fi aşteptat aici?

— A mai rămas un singur Protector. Va veni după tine?

— Nu. Protectorul Om al Nopţii ştie că ea singură a fost lăsată să supervizeze evacuarea. Dacă încearcă să mă ucidă, iar eu o ucid pe ea, prăsitorii, rămaşi singuri, ar muri pe drum.

— Se pare că poţi ucide cu uşurinţă, remarcă Louis cu amărăciune.

— Nu. Nu pot ucide 5 la sută din populaţia Lumii Inelare şi nu ştiu dacă am să pot să te ucid pe tine, Louis. Eşti un prăsitor al speciei mele. În această privinţă, eşti singurul de pe Lumea Inelară.

— M-am gândit la anumite căi de a salva Lumea Inelară, spuse bărbatul. Dacă ai auzit de o maşină de transmutaţie la scară mare, noi ştim cum s-o utilizăm.

— Cu siguranţă, cei din neamul Pak n-au avut nici una. Asta n-a fost cea mai inteligentă deducţie a ta, Louis.

— Dacă am putea da o gaură sub unul dintre Marile Oceane… Apoi, controlând scurgerea apei, ne-am putea folosi de reacţie pentru a duce Lumea Inelară la loc.

— Inteligent. Dar nu poţi da gaură şi nici nu poţi s-o astupi. În plus, există o soluţie care ar provoca mai puţine pagube şi chiar şi aşa pagubele sunt prea mari, iar eu nu pot permite acest lucru.

— Cum ai să salvezi tu Lumea Inelară?

— Nu pot, răspunse scurt Protectorul.

— Unde suntem? Ce se întâmplă în această parte a Centrului de Reparaţie?

Urmă o pauză lungă.

— N-am să-ţi spun mai multe decât ştii, vorbi Protectorul într-un târziu. Nu bănuiesc cum ai putea scăpa, dar trebuie să iau în consideraţie şi această posibilitate.

— Renunţ, spuse Louis. Cedez. La naiba cu jocul tău prostesc!

— Foarte bine, Louis. Cel puţin, tu nu vei muri niciodată. Bărbatul închise ochii şi se ghemui în porţiunea lipsită de gravitaţie.

„Căţea pioasă ! ”

— Am să vă ţin companie până veţi intra în stază, continuă Teela. Nu pot face prea multe pentru confortul vostru. Şi voi, care vă sunt numele şi de unde veniţi? Faceţi parte din specia care a cucerit Lumea Inelară şi stelele…

Trăncăneală. De ce nu se năşteau oamenii cu flapsuri peste urechi? O fi existând vreun hominid cu o asemenea trăsătură? Kawaresksenjajok încercă timid o întrebare.

— Care este poziţia unui magician faţă de rishathra ?

— Este importantă atunci când întâlneşti o specie nouă, nu-i aşa, copile? După părerea mea, rishathra este pentru prăsitori. Dar şi nouă ne place.

Băiatul se bucurase enorm. Sentimentul lui de uimire permanentă nu ajunsese la capăt. Teela îi vorbi despre marea ei călătorie. Grupul ei de exploratori fusese capturat de Grogii de pe Harta Down, apoi eliberat de o populaţie ciudată. Pe Harta Kzin erau animale hominide, importate cu multă vreme în urmă de pe Harta Pământ şi încrucişate pentru anumite trăsături, până când deveniseră la fel de diferite precum câinii din spaţiul uman. Echipajul Teelei se ascunsese printre ei. Împreună, furaseră o navă-colonie Kzinti. Uciseseră pentru hrană un imens animal-insulă, mâncător de krill, şi-i îngheţaseră carnea într-un rezervor gol de hidrogen lichid. Se hrăniseră din ea luni de zile.

În cele din urmă, o auzi spunând:

— Acum trebuie să mănânc, dar mă voi întoarce curând. Apoi se lăsă liniştea.

Cele câteva minute de linişte sfârşiră atunci când nişte dinţi tociţi strânseră cu blândeţe încheietura lui Louis.

— Louis, trezeşte-te! Nu avem timp de pierdut!

Louis se răsuci şi închise câmpul de dormit. Rămase câteva clipe aşa, pentru a savura imaginea interesantă înfăţişând un Păpuşar stând alături de un Kzin în floarea vârstei.

— Am crezut că eşti afară.

— O iluzie valoroasă care s-a apropiat prea mult de realitate, răspunse Ultimul. Am fost tentat să las evenimentele să-şi urmeze cursul.

Teela Brown avea dreptate când ne-a spus că nu vom muri. Cea mai mare parte din Lumea Inelară se va rupe şi va cădea liber, dincolo de haloul cometar. Am putea fi găsiţi într-o bună zi.

— Şi eu am început să simt la fel. Sunt gata să renunţ.

— Protectorii au murit de aproape un sfert de milion de ani. Cine ne-a spus asta?

— Dacă ţi-ar mai fi rămas un dram de minte, n-ai asculta tot ce-ţi spun.

— Nu-i chiar aşa, dacă-mi dai voie… Am impresia că Protectorul încearcă să ne spună ceva. Pak au fost strămoşii tăi, iar Teela Brown face parte din propria ta cultură. Dă-ne un sfat!

— Vrea să facem munca murdară în locul ei, spuse Louis. Este plină de contradicţii. La dracu’, aţi studiat doar interviurile lui Brennan, după ce acesta s-a transformat în Protector! Protectorii aveau instincte foarte puternice şi inteligenţă supraumană. Există o limită a conflictului între cele două trăsături.

— Nu înţeleg natura muncii murdare.

— Ea ştie cum să salveze Lumea Inelară. Cu toţii o ştiu. E necesar să fie omorâţi 5 la sută şi salvaţi 95 la sută — dar n-o pot face ei. Nici măcar nu pot să permită altcuiva s-o facă, dar trebuie să determine pe altcineva s-o facă. Dublă gândire.

— Concret?

Ceva în legătură cu acele numere îi gâdila uşor creierul lui Louis. De ce?… La naiba cu asta!

— Teela a ales clădirea aceea pentru că semăna cu închisoarea plutitoare a lui Halrloprillalar, cea pe care am folosit-o noi în prima expediţie. A făcut rost de ea pentru a ne atrage atenţia. A lăsat-o acolo unde am fi dorit noi . Nu ştiu la ce foloseşte această parte a Centrului de Reparaţie, dar este locul potrivit, dintr-o cutie de miliarde de kilometri cubi. Se presupune că noi trebuie să ne imaginăm restul.

— Atunci de ce? Este sigură că suntem prinşi?

— Orice am întreprinde, ea va încerca să ne oprească. Trebuie s-o ucidem. Asta este ceea ce vrea să ne spună. Noi avem însă un singur avantaj. Ea luptă ca să piardă.

— Nu te mai pot urmări, spuse Păpuşarul.

— Ea vrea ca Lumea Inelară să trăiască. Vrea ca noi s-o ucidem pe ea. Ne-a spus toate lucrurile pe care putea să ni le spună. Dar chiar dacă am reuşi, am putea noi ucide atât de multe fiinţe inteligente?

— O compătimesc pe Teela! spuse Chmeee.

— Şi eu.

— Cum putem s-o ucidem? Dacă ai dreptate, atunci trebuie să fi plănuit ceva pentru noi.

— Mă îndoiesc. Cred că a făcut tot posibilul să nu se gândească la ceea ce am putea face noi. A trebuit să se blocheze. Noi suntem pe cont propriu. Iar ea ucide extratereştri din instinct. În faţa mea, ar putea ezita o crucială fracţiune de secundă.

— Foarte bine, spuse Kzinul. Armele mari se află toate pe lander. Noi suntem încastraţi în rocă. Legătura cu landerul, prin discurile de păşit, mai funcţionează?

Ultimul se întoarse pe puntea de comandă ca să afle.

— Mai funcţionează, comunică el, după câteva clipe. Harta Marte este din scrith , dar numai de câţiva centimetri grosime. Nu trebuie să reziste la colosala presiune a fundamentului Lumii Inelare. Instrumentele mele îl penetrează, la fel şi discurile de păşit. Singurul nostru noroc, până acum.

— Bine. Louis, vii cu mine?

— Evident. Care este temperatura la bordul landerului?

— O parte dintre senzori au ars, aşa că nu pot să-ţi spun, preciză Ultimul. Dacă landerul poate fi folosit, foarte bine. Dacă nu, strângeţi-vă echipamentul şi întoarceţi-vă repede. Dacă sunt mult prea intolerabile condiţiile, întoarceţi-vă imediat. Trebuie să ştim pe ce ne bazăm.