Larry Niven - Inginerii Lumii Inelare

— Crezi în noroc?

— Nu. Mi-aş dori să pot crede.

Louis îşi ridică braţele într-un gest de neajutorare şi se întoarse. Ştia de mult că avea s-o întâlnească din nou pe Teela Brown. Dar nu astfel! Porni câmpul pentru dormit şi se lăsă să plutească.

Ultimul avusese o idee bună. Să te faci colac în jurul propriului buric…

Oamenii nu-şi puteau îngropa şi urechile. Louis plutea pe jumătate ghemuit, cu braţele petrecute peste faţă. Îi era însă imposibil să nu audă ce se vorbea:

— Interlocutorule, te felicit pentru că ţi-ai redobândit tinereţea.

— Numele meu este Chmeee.

— Îmi cer iertare, spuse Protectorul. Chmeee, cum aţi ajuns aici?

— Eu am căzut de trei ori în capcană, spuse Kzinul. Am fost răpit de Ultimul, condamnat de Louis să nu mai fug de pe Lumea Inelară, blocat în subteran de Teela Brown. Este un obicei pe care trebuie să-l înlătur. Ai să te lupţi cu mine, Teela?

— Nu, atâta timp cât nu poţi ajunge la mine, Chmeee. Kzinul îi întoarse şi el spatele.

— Ce vrei de la noi?

Kawaresksenjajok vorbise cu deferenţă în limba Constructorilor Oraşului şi vocea lui fusese reluată cu ecouri de către translator, în interplanetară.

— Nimic. — Teela îi răspunse în aceeaşi limbă.

— Atunci, ce căutăm noi aici?

— Nimic. Am văzut că nu puteţi face nimic.

— Nu înţeleg. — Băiatul era pe punctul de a izbucni în lacrimi. — De ce vrei să ne îngropi sub pământ?

— Copile, fac ce se cuvine! Trebuie să previn 1,5 x 10 12crime. Louis deschise ochii.

— Dar noi suntem aici pentru a preveni morţile! interveni şi Harkabeeparolyn, uşor enervată. Nu ştii că lumea este descentrată şi alunecă în soare?

— Ştiu asta. Eu am format echipa care a remontat jeturile de orientare ale Lumii Inelare, reparând astfel avariile produse de propria ta specie.

— Luweewu spune că asta nu este de ajuns.

— Nu este.

Louis Wu era acum foarte atent la conversaţia lor.

— Nu înţeleg! rosti Bibliotecara, clătinându-şi capul.

— Cu jeturile de orientare în funcţiune, am prelungit viaţa Lumii Inelare cu aproape un an. Un an în plus pentru 3 x 10 13fiinţe inteligente este echivalent cu a oferi oricui de pe Pământ un plus de o mie de ani de viaţă. Este o realizare valoroasă. Colaboratorii mei sunt de acord cu acest lucru, chiar şi cei care nu sunt Protectori.

Louis începea să distingă trăsăturile figurii Teelei Brown în masca de piele a Protectorului. Curbura de la îmbinarea maxilarelor, un craniu umflat pentru a face mai mult loc pentru creier… era însă Teela şi îl durea teribil. De ce nu plecase ?

Obişnuinţele dispar greu, iar Louis avea o minte analitică. „De ce nu plecase ? ” gândi el. „ Un Protector pe moarte , într-o lume artificială condamnată! N-ar trebui să piardă nici măcar un minut pentru a vorbi cu o adunătură de prăsitori prinşi în capcană . Ce crede că poate să facă ? ”

Întoarse capul spre ea.

— Tu ai format echipa de reparaţii, nu-i aşa? Cine sunt?

— M-au ajutat aparenţele. Majoritatea hominizilor ascultă de mine. Am adunat o echipă alcătuită din mai multe sute de mii de indivizi de diferite specii. Am adus trei aici, pentru a deveni Protectori: dintre Oamenii Muntelui Răsturnat, dintre Oamenii Nopţii şi dintre Vampiri. Am sperat că ei vor găsi o soluţie care mie îmi scapă. Punctele lor de vedere au diferit. Vampirul, de exemplu, nu avea conştiinţă înainte de schimbare. Dar m-au dezamăgit… — Cu siguranţă , se comporta ca şi cum ar mai fi avut timp . Timp ca să converseze cu nişte extratereştri captivi şi prăsitori , până ce Lumea Inelară avea să ajungă să se frece de pătratele de umbră ! — N-au găsit o soluţie mai bună. Aşa că am montat colectoarele Bussard care au mai rămas pe Zidul de Margine. Acum, le-am montat pe toate, în afară de ultimul. Sub conducerea ultimului Protector, echipa mea va pregăti cea din urmă astronavă rămasă pe Lumea Inelară pentru a-i duce, în siguranţă, în jurul vreunei stele apropiate. Unii locuitori ai Lumii Inelare vor supravieţui.

— Ne-am întors la întrebarea iniţială, o întrerupse Louis. Echipajul tău lucrează din greu. Tu ce faci aici? „Am dreptate! încearcă să ne spună ceva ! ”

— Sunt aici ca să previn moartea a o mie cinci sute de miliarde de hominizi inteligenţi. Am recunoscut emisia de neutrino a propulsoarelor construite în spaţiul uman, şi am venit pe singura scenă potrivită pentru crimă. Am aşteptat. Iată că aţi sosit!

— Iată că am sosit! fu de acord Louis. Dar, la naiba, ştii foarte bine că nu intenţionăm să comitem nici un fel de crimă!

— Aţi fi comis.

— De ce?

— Nu pot să-ţi spun.

Totuşi, nu dădea semne că ar intenţiona să întrerupă conversaţia. Teela se preta la un joc extrem de straniu. Ei trebuiau să-i ghicească regulile.

— Să presupunem că poţi salva Lumea Inelară ucigând un trilion şi jumătate din locuitori din cei treizeci de trilioane, vorbi Louis din nou. Un Protector ar face asta, nu? Cinci la sută pentru a salva nouăzeci şi cinci la sută. Pare atât de… eficient.

— Poţi să simpatizezi cu atât de multe fiinţe gânditoare, Louis? Sau poţi să-ţi imaginezi câte o moarte pe rând, iar pe tine interpretând rolul principal?

Bărbatul nu-i răspunse.

— Treizeci de miliarde de oameni locuiesc în spaţiul uman, continuă Teela. Imaginează-ţi-i pe toţi morţi. Imaginează-ţi că o populaţie de cincizeci de ori mai mare moare, să spunem, prin otrăvire cu radiaţie. Simţi durerea lor, regretele, sentimentele lor reciproce? De la atât de mulţi? Numerele sunt prea mari. Creierul tău nu le poate cuprinde. Al meu, da.

— Oh!

— Nu pot permite să se întâmple una ca asta! Nu pot lăsa să se întâmple! Ştiu că trebuie să te opresc.

— Teela, imaginează-ţi un pătrat de umbră care rade tot de pe lăţimea Lumii Inelare cu viteza de o mie două sute de kilometri pe secundă. Imaginează-ţi că o populaţie de o mie de ori mai numeroasă decât cea existentă în tot spaţiul cunoscut moare o dată cu dezintegrarea Lumii Inelare.

— Îmi imaginez.

Louis dădu din cap. Piese dintr-un joc de puzzle. Teela le-ar oferi câteva dintre ele, dacă ar putea. Nu putea să le dea însă o imagine completă. Deci, trebuia să continue să pescuiască alte piese.

— Ai spus ultimul Protector? Erau patru şi acum nu mai există decât unul, în afară de tine? Ce s-a întâmplat cu ceilalţi?

— Doi Protectori au părăsit echipa de reparaţii, o dată cu mine. Trebuiau să plece separat. Probabil că au găsit indiciile care anunţau venirea voastră. Am simţit nevoia să-i localizez şi să-i opresc.

— Adevărat? Dacă erau Protectori, n-ar fi putut nici ei să ucidă un trilion şi jumătate de hominizi inteligenţi, aşa cum nici tu nu poţi…

— Ei ar fi aranjat, cumva, să se întâmple.

— Cumva… Acum, devenise mai atentă la exprimare. Era mulţumit că nimeni nu încerca să-l întrerupă. Nici chiar Chmeee, diplomatul abil.

— Cumva, i-ar fi lăsat pe prăsitori să ajungă în singurul loc de pe Lumea Inelară unde putea fi comisă crima. Aceasta ar fi fost strategia lor, dacă tu nu i-ai fi oprit?

— Probabil.

— Să permiţi acestor prăsitori bine aleşi să devină Protectori mirosind, cumva, arborele vieţii. — „Costumele presurizate ! Din cauza asta Teela căuta o astronavă interstelară . ” — Să le permiţi să devină conştienţi, cumva, să înţeleagă situaţia. Şi, cumva, un Protector să se răzgândească să-i ucidă înainte de a vedea soluţia şi de a o utiliza, să ucidă un număr astronomic de prăsitori, pentru a salva şi mai mulţi. Asta crezi tu că ai prevenit?