Larry Niven - Inginerii Lumii Inelare

— Nu mai spune!

— A fost un gând firesc, Louis.

— Mda…

Fasciculul se întrerupse brusc. Apoi, coborî din nou, câteva grade înspre babord.

— Tanj, fir-ar să fie! Foarte bine, Ultimule, ridică-ne! Ridică-ne suficient pentru a utiliza telescopul.

Pe Harta Pământ se zărea un punct alb-gălbui, ce lăsa impresia că apăruse în urma unui impact major cu un asteroid.

O strălucire similară se vedea şi mult mai departe, spre celălalt ţărm al Marelui Ocean.

Erupţia solară diminuase şi îşi pierduse coerenţa.

— Au fost avioane sau nave cosmice în direcţia aceea? întrebă Chmeee. Obiecte care se deplasează cu o viteză foarte mare?

— Instrumentele trebuie să fi înregistrat ceva, răspunse Ultimul.

— Află şi coboară-ne la un kilometru şi jumătate altitudine. Cred că trebuie să abordăm Harta Marte pe dedesubt.

— Louis?

— E-n regulă.

— Ştii cumva, mai întrebă Chmeee, cum este produsă o asemenea rază laser?

— Louis poate să-ţi spună, răspunse Păpuşarul. Eu voi fi ocupat.

Acul şi landerul se îndreptau spre Harta Marte din două direcţii diferite. Ultimul menţinea cele două vehicule paralele, pentru a fi posibilă teleportarea între ele.

Louis şi Chmeee se duseseră să prânzească la bordul landerului. Chmeee era flămând. Consumă mai multe kilograme de carne roşie, un somon şi cinci litri de apă. Apetitul lui Louis avusese de suferit. Era însă mulţumit că oaspeţii săi nu fuseseră nevoiţi să privească.

— Nu înţeleg de ce ai luat aceşti pasageri, se miră Chmeee, în afară de cazul în care te împerechezi cu femeia. Dar ce nevoie aveai de băiat?

— Ei sunt Constructori ai Oraşului. Specia lor a avut în stăpânire cea mai mare parte din Lumea Inelară. Şi i-am luat pe amândoi dintr-o bibliotecă. Încearcă să-i cunoşti, Chmeee. Pune-le întrebări.

— Se tem de mine.

— Odinioară, ai fost un diplomat iscusit, îţi aminteşti? Am să-l invit pe băiat să vadă landerul. Spune-i poveşti. Povesteşte-i despre Kzin şi parcurile de vânătoare şi despre Casa Trecutului Patriarhiei. Spune-i cum se împerechează cei din neamul Kzinti.

Louis reveni pe Ac , vorbi cu Kawaresksenjajok, apoi plecară amândoi pe lander, înainte ca Harkabeeparolyn să înţeleagă ce se întâmpla.

Chmeee îi arătă cum se pilotează. Landerul ţâşnea sau se ridica spre cer, în urma comenzilor sale. Băiatul era încântat. Chmeee îi mai arătă cum funcţionau ochelarii-binoclu, pânza supraconductoare şi costumul de impact.

Băiatul îl întrebă despre obiceiurile de împerechere ale speciei lui.

Chmeee se împerechease cu o femelă care putea să vorbească! Acest fapt deschisese noi perspective pentru el. Îi spuse lui Kawaresksenjajok ce dorea să afle — după părerea lui Louis, lucruri neesenţiale — apoi îl lăsă să vorbească despre împerechere şi rishathra .

Kawaresksenjajok nu avea experienţă, dar ştia multă teorie.

— Noi facem înregistrări, dacă o specie ne permite acest lucru. Avem arhive de înregistrări. Unele specii pot face alte lucruri în loc de rishathra , sau le place să privească sau să vorbească despre asta. Unele se împerechează numai într-o singură poziţie, altele numai sezonier, şi asta predomină. Toate influenţează relaţiile comerciale. Există adjuvante de diferite feluri. Ţi-a vorbit Luweewu despre parfumul de vampir?

Abia dacă băgară de seamă când Louis îi părăsi pentru a se întoarce singur pe Ac .

Harkabeeparolyn părea neliniştită.

— Luweewu, ar putea să-l rănească pe Kawa!

— Merge totul perfect, o linişti Louis. Chmeee este coechipierul meu şi iubeşte copiii tuturor speciilor. Nu-l pândeşte nici un pericol alături de el. Dacă vrei să fie şi prietenul tău, scarmănă-l între urechi.

— Cum te-ai rănit la frunte?

— N-am fost atent. Ştii ce, am să încerc să te liniştesc şi pe tine. Făcură dragoste — sau rishathra — pe patul de apă cu sistemul de masaj în funcţiune. Poate că femeia urâse Clădirea Panth, dar învăţase foarte mult de acolo. Două ore mai târziu, când Louis era aproape sigur că nu se mai poate mişca, Harkabeeparolyn îl atinse pe obraz, pentru a-i atrage atenţia.

— Timpul meu de împerechere se va termina mâine. Atunci o să-ţi revii.

— Am sentimente amestecate în legătură cu asta, chicoti el.

— Luweewu, m-aş simţi mai bine dacă te-ai întoarce la Chmeee şi la Kawa.

— Okay. Priveşte cum mă ridic în picioare. Mă vezi pe discul de păşit? Am reuşit: puff, gata!

— Luweewu…

— Oh, e-n regulă!

Harta Marte era o linie întunecată care creştea pentru a se transforma într-un perete, în faţa lor. În timp ce Chmeee încetinea, microfoanele de pe carcasa landerului prinseseră un murmur neîntrerupt, mai tare decât vântul provocat de trecerea lor. Se apropiau de un perete de apă căzătoare.

De la aproape un kilometru distanţă, acesta părea perfect vertical şi infinit de lung. Vârful cascadei se afla la treizeci de kilometri deasupra capetelor lor. Baza era ascunsă în ceaţă. Apa le răsună în urechi până ce Chmeee închise microfoanele, dar tot se mai auzea puţin prin carcasă.

— Îmi aminteşte de condensatoarele de apă din oraşul meu, spuse băiatul. Probabil că de aici au învăţat semenii mei să le construiască. Chmeee, ţi-am povestit despre ele?

— Da. În schimb, dacă Constructorii Oraşului au ajuns atât de departe, mă întreb dacă au găsit şi o cale de trecere. Legendele voastre vorbesc cumva de un ţinut gol pe dinăuntru?

— Nu.

— Magicienii lor, interveni Louis, seamănă toţi cu Protectorii Pak.

— Luweewu, această cascadă uriaşă — de ce este aici o cantitate atât de mare?

— Trebuie să se întindă de jur împrejurul vârfului Hărţii. Adună vaporii de apă, pentru că vârful Hărţii trebuie să rămână uscat. — Apoi, Louis întrebă: Ultimule, mă asculţi?

— Da, care-ţi sunt ordinele?

— O să facem un ocol cu landerul, utilizând radarul de profunzime şi alte instrumente. Poate găsim o intrare sub căderea de apă. Vom utiliza Acul ca să explorăm deasupra. Cum stăm cu rezerva de combustibil?

— Adecvată, ţinând cont că nu vom mai pleca acasă.

— Bine. Vom disloca sonda şi o vom programa să urmeze Acul la… şaisprezece kilometri altitudine şi pe lângă ţărm. Păstrează legăturile între discurile de păşit şi microfoanele deschise. Chmeee, vrei să pilotezi tu landerul?

— Da, da, răspunse Kzinul.

— Okay. Vino aici, Kawa!

— Mi-ar plăcea să rămân, se rugă băiatul.

— Harkabeeparolyn m-ar ucide. Vino!

Acul se înălţă cu treizeci de kilometri şi roşul Marte se micşoră sub ei.

— Arată îngrozitor, fu de părere Kawaresksenjajok. Louis ignoră remarca.

— Cel puţin, ştim că avem de căutat ceva mare. Imaginaţi-vă un petec suficient de întins care să acopere Pumnul-lui-Dumnezeu. Căutăm o trapă destul de mare pentru a permite trecerea lui şi a vehiculului care îl transportă. Unde aţi fi pus-o voi pe Harta Marte? Vorbeşte, Ultimule…

— Sub cascadă, răspunse Ultimul. Cine s-o vadă acolo? Oceanul este pustiu. Cascada ar putea ascunde totul.

— Mda, are sens. Chmeee tocmai cercetează acest lucru. În altă parte e posibil?

— Dacă ar fi să ascund conturul unei trape gigantice în peisajul marţian? Probabil aş opta pentru o formă neregulată, cu articulaţiile într-un canion lung şi drept. Poate că aş aşeza-o sub gheaţă; aş topi şi aş reîngheţa Polul Nord, pentru a-mi asigura intrarea şi ieşirea.