Larry Niven - Inginerii Lumii Inelare

— Atunci, cred că putem să ne lipsim de Biblioteca Behemoth . Ei n-au aflat niciodată toate amănuntele. Ultimule, ne auzi?

— Da, Louis, răsună dintr-un difuzor.

— Ne îndreptăm spre Harta Marte. Fă şi tu la fel, dar rămâi în babordul nostru, în caz că avem nevoie să ne teleportăm.

— Da, da. Mai ai ceva de raportat?

— Chmeee a obţinut unele informaţii. Kzinii au explorat suprafaţa Hărţii Marte şi n-au găsit nimic ne-marţian, neobişnuit. Ca atare, încă nu ştim unde să căutăm o deschizătură.

— Poate pe dedesubt.

— Mda. S-ar putea. Ar fi însă plictisitor. Ce mai fac oaspeţii noştri?

— Trebuie să li te alături cât mai curând.

— Cât de curând voi putea. Vezi dacă există informaţii despre Marte în computerul Acului . Şi despre marţieni . Am terminat.

După ce întrerupse legătura, bărbatul se întoarse spre tovarăşul său.

— Chmeee, vrei să pilotezi chestia asta? Nu depăşi şase kilometri şi jumătate pe secundă.

Landerul ţâşni în sus şi înainte, ascultând comenzile Kzinului. Un zid cenuşiu de nori se sparse pentru a-i lăsa să treacă; apoi, rămase doar cerul senin ce se întuneca pe măsură ce se ridicau. Harta Kzin se scurgea sub ei. Apoi, în urma lor.

— Păpuşarul pare destul de docil, spuse Chmeee.

— Mda…

— Iar tu pari foarte sigur de Harta Marte. Louis zâmbi.

— Mda… Este o piesă foarte bună de direcţie înşelătoare, dar s-ar putea să fie locul perfect, nu crezi? Aveau prea mult de ascuns, ca volum. Venind spre tine, am trecut pe sub Marele Ocean. Ghici ce am găsit trecând pe sub Harta Marte?

— Nu-mi plac jocurile.

— Nimic. Nimic altceva decât fundul mării. Nici măcar aripi radiatoare pentru a răci polii. Sistem pasiv de răcire. Trebuie să existe un sistem de răcire a Hărţii Marte. Unde se duce căldura? M-am gândit că poate se răspândeşte în apa mării, dar nu este aşa. Cred că această căldură este pompată direct în reţeaua supraconductoare încastrată în fundaţia Lumii Inelare.

— Reţeaua supraconductoare?

— O mare reţea care controlează efectele magnetice din fundaţia Lumii Inelare. Este utilizată pentru a controla astfel de efecte şi în soare. Dacă Harta Marte este cuplată la reţea, atunci ea trebuie să fie Centrul de Reparaţie al Lumii Inelare.

Chmeee medită o vreme, apoi spuse:

— Nu pot pompa căldură în apa oceanului. S-ar ridica aer cald şi umed. Formaţiunile noroase ar fi uşor de depistat de la distanţe foarte mari. Din spaţiu, Harta Marte ar apărea atunci ca o ţintă perfectă. Iţi imaginezi că Protectorii Pak ar fi putut face o asemenea greşeală?

— Nu, răspunse Louis, fără a fi însă convins.

— Eu îmi amintesc puţine lucruri despre Marte. Planeta n-a fost niciodată importantă pentru semenii tăi, nu-i aşa? Nu era mai mult decât o sursă de legende. Ştiu că Harta are treizeci de kilometri înălţime, pentru a imita aerul foarte rarefiat al acestei planete.

— Treizeci de kilometri înălţime şi o suprafaţă de o sută patruzeci şi trei de milioane de kilometri pătraţi. Asta înseamnă patru miliarde şase sute de milioane de kilometri cubi de ascunzătoare.

— Mrrr! exclamă Chmeee. S-ar putea să ai dreptate. Harta Marte este Centrul de Reparaţie, iar cei din neamul Pak şi-au dat toată silinţa să-l ţină secret. Chjarrl mi-a povestit despre monştri şi furtuni şi despre distanţele de pe Marele Ocean. În felul acesta, şi-au făurit nişte gardieni paşnici şi extrem de eficienţi. O flotă de invadatori n-ar fi ghicit niciodată adevărul.

Louis îşi freca, absent, zonele dureroase de deasupra sprâncenelor.

— 4,6 x 10 9kilometri cubi. Trebuie să admit că acest număr este năucitor. Ce ţin ei acolo? Petece suficient de întinse pentru a astupa Pumnul-lui-Dumnezeu? Maşini suficient de mari pentru a căra aceste petece, pentru a le monta şi a le suda etanş? Echipamentul pe care l-am văzut pe Zidul de Margine, necesar jeturilor de orientare? Jeturi de orientare de rezervă? Tanj, mi-ar plăcea să găsesc jeturi de orientare! Şi tot ar mai rămâne suficient spaţiu.

— Flote de război.

— Mda. Deşi am aflat câte ceva despre arma lor uriaşă , dar… flote de război, desigur, precum şi astronave capabile să transporte refugiaţi. Poate că întreaga Hartă este o singură astronavă pentru refugiaţi. Ar fi trebuit să fie suficient de mare pentru a evacua Lumea Inelară, înainte ca populaţia să înceapă să umple fiecare nişă ecologică.

— O astronavă? Poate o astronavă suficient de mare pentru a trage la locul ei Lumea Inelară? Îmi este greu să gândesc la o asemenea scală, Louis.

— Şi mie. Dar eu nu cred că ar fi suficient de mare.

— Atunci, ce ai avut în minte când ne-ai distrus hiperpropulsorul? — Brusc, Kzinul se înfuriase.

Louis se hotărî să nu dea înapoi.

— Am crezut că Lumea Inelară poate fi adusă la loc, acţionând magnetic asupra soarelui. Era aproape corect. Necazul…

Vocea Ultimului izbucni dintr-un difuzor:

— Louis! Chmeee! Lăsaţi landerul pe pilot automat şi teleportaţi-vă la mine, acum!

Printr-un salt monstruos, Chmeee ajunse la disc înaintea lui Louis. Şi Kzinul putea să primească ordine, gândi Louis. Se abţinu să facă însă vreo remarcă în acest sens.

Constructorii Oraşului priveau prin carcasă, nu la peisajul care trecea pe sub ei — ce nu cuprindea decât albastrul mării şi benzi de nori amestecaţi, la orizont, cu albastrul cerului — ci la un film holografic de dimensiunea unui monitor. Când Chmeee se materializase pe discul receptor, se întorseseră şi îngheţaseră, apoi încercaseră să se ascundă.

Louis făcu prezentările.

— Chmeee, ei sunt Harkabeeparolyn şi Kawaresksenjajok, Bibliotecari din oraşul plutitor. Ne-au fost de mare ajutor în obţinerea unor informaţii.

— Bine, spuse Kzinul, dând din cap. Ultimule, care este problema? Louis îi atinse blana, pentru a-i arăta ceva.

— Exact, interveni Păpuşarul. Soarele.

Soarele, mărit în dreptunghiul-hologramă, părea mai puţin luminos. O pată strălucitoare, în apropierea centrului, se mişca, se răsucea şi îşi schimba forma chiar pe măsură ce o priveau.

— Nu făcea la fel, rupse primul tăcerea Chmeee, cu puţin timp înainte de a ateriza pe rampa astroportului?

— Ai dreptate. Te uiţi chiar la apărarea antimeteoritică a Lumii Inelare. Ultimule, ce facem acum? Noi putem încetini, dar nu văd cum am reuşi să salvăm landerul.

— Prima mea grijă a fost să salvez pielea voastră cea valoroasă, răspunse Păpuşarul.

Direct sub Ac , marea avea o luminozitate sporită. Acum, părea că devenise mai strălucitoare şi cu nuanţe violete. Brusc, pentru o clipă, căpătă o strălucire insuportabilă. O pată neagră apăru pe carcasa de sub picioarele lor. Un fir de jet negru, ce se transforma în alb-violaceu, se ridică la orizontul dinspre sensul de rotaţie. Un stâlp vertical, de la sol până la cer. Deasupra atmosferei, era invizibil.

Kzinul spuse ceva în Graiul Hero.

— Totul e-n regulă, răspunse Ultimul în interplanetară, dar asupra ce trage? Am presupus că noi suntem ţinta.

— Nu este Harta Pământ în acea direcţie? întrebă Louis.

— Ba da. De asemenea, mai există o suprafaţă considerabilă de apă şi uscat.

La extremitatea de jos a fasciculului, orizontul strălucea alb. Chmeee murmură ceva în Graiul Hero, dar Louis îi prinse sensul. — Cu o asemenea armă, aş putea transforma Pământul în vapori.