Larry Niven - Inginerii Lumii Inelare

Louis pierdu câteva minute, până ce traduse vorbele într-o diagramă.

— O să te scufunzi în ocean de la altitudinea de o mie şase sute de kilometri, spuse el apoi.

— Exact. Nici un risc nu mai este nesănătos acum, dată fiind poziţia în care nebunia ne-a pus pe toţi.

Louis izbucni în râs (un Păpuşar predându-i lecţii de curaj lui Louis Wu?), dar se opri brusc. Cum altfel ar mai putea un ex-Ultimul să-şi recâştige măcar o parte din autoritate?

— E destul de bine, vorbi el din nou. Poţi să-i dai drumul.

După aceea, tastă ceva şi obţinu o pereche de saboţi din lemn. Îşi dezbrăcă tricoul şi îl înfăşură în jurul costumului de impact şi al vestei utilitare, iar lanterna-laser o păstră în mână. Pustiul peisaj marin se apropia tot mai mult.

— Gata!

— Porneşte!

Louis străbătu două sute de mii de kilometri într-un singur pas uriaş.

Kzin , cu douăzeci de ani în urmă:

Louis se lăsase pe o piatră veche fooch şi se simţea fericit.

Aceste divanuri din piatră, ciudat modelate, şi numite foochesth , erau la fel de răspândite ca băncile din parcurile de vânătoare de pe Kzin. Aveau aproximativ forma unui rinichi, fiind construite pentru un mascul Kzin care stă pe jumătate aplecat. Parcurile de vânătoare Kzinti erau pe jumătate sălbatice şi populate atât cu animale de pradă, cât şi cu animale de carne: o junglă galben-oranj presărată cu aceste foochesth ca unic semn al civilizaţiei. Având sute de milioane de locuitori, planeta era suprapopulată după standardele Kzinti. Şi parcurile erau aglomerate.

Louis dăduse ocol junglei încă de dimineaţă. Era obosit. Cu picioarele atârnând, privea mulţimea ce se perinda prin faţa lui.

În jungla lor, Kzinii portocalii erau aproape invizibili. Câteva momente, nu se întâmplase nimic. Apoi, un sfert de tonă de carnivor inteligent luase urma a ceva extrem de rapid şi înspăimântat. Masculul Kzin se oprise brusc să privească — la zâmbetul lui Louis, cu buzele strânse (în caz contrar, Kzinul ar fi fost provocat să-şi arate colţii) şi la semnul protecţiei Patriarhului de pe umărul său (Louis se asigurase că era cât mai vizibil). În final, acesta se decisese că nu era treaba lui şi-l părăsise.

Ciudat cum un prădător îşi poate face apariţia numai la o vagă senzaţie unei prezenţe în frunzişul luxuriant. Ochi care pândesc şi un ucigaş vesel pe undeva. Apoi, un imens mascul adult şi un adolescent cu blană, având jumătate din înălţimea sa, se opriseră şi ei să privească intrusul. Louis pricepea câteva noţiuni din Graiul Hero şi înţelesese când Kzinul copil ridicase privirea, pentru a-şi întreba părintele:

— E bun de mâncat?

Privirea adultului o întâlnise pe cea a pământeanului. Louis zâmbise larg, dezvelindu-şi dinţii.

— Nu, răspunse adultul.

Erau certitudinile formate în urma celor patru războaie Om-Kzin şi a câtorva „incidente” — toate petrecute cu secole în urmă, dar toate câştigate de oameni. Louis zâmbise mulţumit şi adăugase pentru sine: „Poţi să-i spui , tăticule , că este mai sigur să mănânci arsenic alb decât carne umană ! ”

Lumea Inelară , douăzeci de ani mai târziu:

Pereţii îl îmbăiau în căldură. Începuse să transpire, dar nu-l deranja. Folosise sauna. Şaptezeci şi unu de grade Celsius nu reprezentau o temperatură prea mare pentru o saună.

Vocea înregistrată a Ultimului şuiera în Graiul Hero, oferind refugiu pe Flota Lumilor.

— Întrerupe transmisia! comandă Louis şi vocea încetă.

Vâlvătăi de foc acoperiseră ferestrele. Vehiculul purtător de tunuri fusese retras. O pereche de Kzini diformi alergară de-a lungul curţii, plasară o canistră sub lander şi se întoarseră la fel de repede înapoi.

Nu erau nişte Kzini adevăraţi: cel puţin, nu atât de civilizaţi ca şi Chmeee. Dacă ar fi pus laba pe Louis Wu… el însă se afla destul de în siguranţă înăuntru.

Louis încercă să privească printre flăcări. Erau şase canistre plasate în jurul bazei landerului. Bombe, fără-ndoială. Puteau să sară în aer în orice secundă, înainte ca flăcările să le explodeze individual.

Louis zâmbi. Mâinile i se opriseră deasupra comenzilor, în timp ce lupta cu o tentaţie. Apoi, tastă rapid instrucţiunile. Butoanele erau extrem de fierbinţi. După aceea îşi strânse picioarele şi se apucă bine de spătarul scaunului cu mâinile protejate de tricoul zdrenţuit.

Landerul se ridică dintre flăcări. Un inel de bile aprinse izbucni dedesubt, apoi castelul se micşoră, până ajunse la dimensiunile unei jucării. Louis încă zâmbea. Se simţea într-un fel virtuos; rezistase tentaţiei. Dacă ar fi decolat cu propulsoarele de fuziune, în loc să folosească repulsoarele, Kzinii ar fi fost uimiţi de puterea explozibililor lor.

O grindină se abătu asupra carcasei şi ferestrelor. Louis privi în sus, uimit, la câteva zeci de jucării cu aripi ce luau viraje spre el. Apoi, avioanele rămaseră undeva departe, sub el. Louis îşi strânse buzele; resetă pilotul automat pentru a opri ascensiunea la opt kilometri. Poate că dorea să scape de acele avioane. Sau poate că nu.

Se ridică şi se îndreptă spre scări.

Louis mormăi când citi indicaţiile, apoi îl chemă pe Ultimul:

— Chmeee este pe deplin sănătos şi doarme liniştit în autodoc. Aparatura nu-l va trezi şi nu-l va lăsa afară, unde sunt condiţii de nelocuit.

— De nelocuit?

— Este prea cald. Autodocul nu e programat să lase pacientul să iasă în foc. Lucrurile o să se răcească acum, când am părăsit flăcările. — Louis îşi trecu mâna peste frunte; apa îi şiroia pe gât. — Dacă Chmeee iese, vrei să-i explici situaţia? Am nevoie de un duş rece.

Se afla sub duş, când podeaua se înclină sub el. Louis apucă un prosop şi îl înfăşură în jurul corpului, în timp ce urca în fugă scările. Auzi grindina răpăind pe carcasă.

Încet, cu multă grijă, ca şi cum ar fi fost încă rănit, Chmeee se întoarse din faţa comenzilor. Arăta ciudat. Părul îi fusese ras în jurul ochiului. O piele artificială îi acoperea o porţiune rasă care se întindea de la coapsă până la burtă.

— Bună, Louis, spuse el. Văd că ai supravieţuit.

— Mda. Tu ce faci?

— Am lăsat femele gravide în fortăreaţă.

— Urmează să fie ucişi în clipa asta? Sau mai plutim pe deasupra câteva minute?

— Avem ceva de discutat? Sunt încredinţat că ştii când trebuie să mă deranjezi.

— După cum merg lucrurile acum, femelele tale vor muri peste doi ani.

— Vor călători spre casă în stază, la bordul Acului Încins al Căutării . Nu mi-am pierdut speranţa de a-l convinge pe Ultimul…

— Convinge-mă pe mine. Am preluat comanda Acului .

Mâinile lui Chmeee se mişcaseră. Podeaua unduise sălbatic. Louis se agăţă de spătarul scaunului şi îl încălecă. O privire aruncată spre bord îl informă că se oprise coborârea landerului. Ploaia de proiectile se oprise, de asemenea, deşi zeci de avioane încă îi mai înconjurau, zărindu-se prin ferestre. Fortăreaţa se afla la aproape un kilometru sub ei.

— Cum ai reuşit asta? întrebă Chmeee.

— Am avariat hiperpropulsorul.

Kzinul se mişcă incredibil de rapid. Înainte ca Louis să schiţeze măcar un gest, era deja înfăşurat în blana portocalie. Kzinul îl strângea la pieptul său cu un braţ, iar cele patru gheare ale celuilalt braţ le înfipse deasupra sprâncenelor lui.

— Inteligent, spuse Louis. Foarte inteligent. Unde te vor duce planurile tale?