Larry Niven - Inginerii Lumii Inelare

„Tanj, la dracu’! Nu se ferise! De ce ar fi făcut-o?” Costumul lui Harkabeeparolyn din ţesătură supraconductoare era acum îmbrăcat de Teela. Menţinea raza asupra ei cu amândouă mâinile. O s-o încălzească mai mult decât o să-i placă, înainte de a-l ucide. Demonul înzăuat se aruncă spre el, dar îmbrăcămintea neagră se sfâşie ca şi cum ar fi fost udă.

„Se sfâşiase. De ce? Şi ce era acel miros ?”

Teela se întoarse şi aruncă laserul ca pe o rachetă, lateral, către Chmeee. Dezintegratorul şi lanterna-laser căzură din mâna lui Chmeee. Se prăbuşiră amândoi, încleştaţi.

Mirosul arborelui vieţii era în nările şi în creierul lui Louis. Nu semăna cu sârma. Curentul era suficient prin sine însuşi, o experienţă care nu mai avea nevoie de nimic pentru a fi perfectă! Mirosul arborelui vieţii era extaz, dar declanşa o foame mistuitoare. Acum, Louis ştia ce înseamnă arborele vieţii. Avea la dispoziţie frunze mătăsoase, verde închis, şi rădăcini ca de cartof dulce, şi erau peste tot în jurul său, iar gustul… ceva din creierul său îi aminti de gustul paradisului.

Arborele vieţii era peste tot în jurul lui, iar el nu putea să mănânce. Nu putea să mănânce. Nu putea să mănânce din cauza căştii, dar îşi întoarse cu furie din drum mâinile care încercau s-o scoată, pentru că o variantă umană de Protector Pak era pe punctul de a-l ucide pe Chmeee. Strânse puternic laserul cu amândouă mâinile, ca şi cum acesta ar fi vrut să-i scape. Kzinul şi Protectorul erau inextricabil încleştaţi şi se rostogoleau la vale, presărând în urma lor fâşii de ţesătură neagră. Îi urmărea cu firul de lumină rubinie. „Întâi trage , apoi ţinteşte . Nu eşti cu adevărat flămând. Te va ucide , eşti prea bătrân pentru a te schimba în Protector , te va ucide!”

„Tanj, mirosul!” Creierul se îmbătase de el. Încercarea de a-i rezista era oribilă. De mii de ori mai rea decât resetarea droudului în fiecare seară din cei optsprezece ani. Intolerabil. Louis ţinu raza drept şi aşteptă.

Teela ratase o lovitură mortală. Pentru o clipă, piciorul i se dezvelise. Firul roşu îl atinse şi gamba ei străluci într-un roşu orbitor.

Văzu o altă porţiune descoperită care dispăru, în timp ce trase din nou. O parte din coada fără păr a lui Chmeee se aprinse şi căzu alături, zvârcolindu-se ca un vierme rănit. Kzinul nu părea să-şi fi dat seama. Dar Teela ştia de unde venea fasciculul. Încercă să-l împingă pe Chmeee în bătaia lui. Louis deplasă puţin bagheta de lumină roşie şi aşteptă.

Chmeee fusese ciopârţit — sângera din mai multe locuri — dar se afla deasupra Protectorului şi îşi folosea propria masă. Louis observă o piatră ascuţită în apropiere, ce părea să fi fost cioplită intenţionat sub forma unei securi, care ar fi putut să-i spargă craniul lui Chmeee. Trase piedica şi ţinti. Mâna Teelei, care ţâşnise în direcţia ei, izbucni în flăcări.

Surpriză , Teela !

„Tanj , mirosul ! Am să te ucid pentru mirosul arborelui vieţii!”

O mână pierdută şi un picior scurtat: Teela trebuia să fi fost handicapată prin asta, dar cât de rău îl rănise pe Chmeee? Fără îndoială că amândoi obosiseră — Louis zări pentru o clipă ciocul tare al Teelei înfipt în gâtul lui Chmeee. Acesta se răsuci şi, preţ de o fracţiune de secundă, craniul ei se profilă pe cerul albastru. Louis îi trimise lumina direct în creier.

Fusese necesar ca Louis şi Chmeee să tragă împreună pentru a deschide maxilarele Teelei ce continuau să strângă gâtul Kzinului.

— Şi-a lăsat instinctele să lupte pentru ea, spuse Chmeee trăgându-şi sufletul. Nu minţea. Ai avut dreptate, a luptat ca să piardă. Să mă fi ajutat Kdapt dacă ar fi luptat ca să câştige!

Apoi, totul luă sfârşit, cu excepţia sângelui care curgea pe blana lui Chmeee; cu excepţia coastelor rănite şi posibil rupte ale lui Louis şi a durerii care-l încovoia; cu excepţia mirosului — mirosul arborelui vieţii — din ce în ce mai persistent. Şi cu excepţia lui Harkabeeparolyn, care acum stătea până la genunchi în apa lacului, avea ochii injectaţi de furie şi spumă la gură, în vreme ce încerca să-şi scoată casca.

O luară de braţe şi se chinuiră să o tragă la mal. Ea se luptă. Louis se luptă şi el: se luptă să se ţină departe de rândurile de arborele vieţii.

Chmeee se opri pe coridor. Desfăcu în grabă casca lui Louis şi o aşeză alături.

— Respiră, Louis! Vântul suflă spre fermă.

Bărbatul inspiră. Mirosul se dusese. Amândoi îi scoaseră apoi casca lui Harkabeeparolyn, pentru a evacua aerul şi din costumul ei. Femeia nu părea că sesizase vreo schimbare. Ochii ei aveau o căutătură de om nebun. Louis îi şterse spuma care i se formase la gură.

— Poţi rezista? întrebă Kzinul. Poţi s-o împiedici să se întoarcă? Poţi să te abţii tu însuţi?

— Cred. Nimeni, în afara unui fost drogat de curent, nu ar fi rezistat.

— Mrrr?

— N-ai să ştii niciodată.

— N-am să doresc niciodată asta. Dă-mi centura ta de zbor! Curelele erau foarte strânse pe el. Trebuie să-l fi jenat teribil, pentru că-i treceau chiar peste răni. Lipsi numai câteva minute. Se întoarse cu centura de zbor a lui Harkabeeparolyn, cu dezintegratorul său şi cu două lanterne-laser.

Harkabeeparolyn era calmă, probabil datorită epuizării. Louis lupta cu o depresie teribilă. Abia dacă îl auzi pe Chmeee spunând:

— Se pare că am câştigat o luptă, dar am pierdut războiul. Ce vom face în continuare? Femeia ta şi cu mine avem nevoie de tratament. S-ar putea să ajungem la lander.

— O să trecem prin Ac . Ce vrei să spui cu „am pierdut războiul”?

— Ai auzit-o pe Teela. Acul este în stază şi noi suntem părăsiţi, cu mâinile goale. Cum am putea afla felul în care funcţionează toate aceste maşinării, fără instrumentele Acului ?

— Am învins. — Louis se simţea îngrozitor şi fără pesimismul Kzinului. — Teela nu era infailibilă. Este moartă, nu-i aşa? Cum ar fi ştiut că Ultimul se îndreaptă spre comutatorul de stază? De ce ar fi făcut-o?

— Cu un Protector în nava lui, la o distanţă doar de un perete?

— N-a avut el şi un Kzin captiv în aceeaşi încăpere? Acel perete era carcasă Produs General. Aş spune că Ultimul s-a repezit să închidă discurile de păşit. A fost un pic prea încet.

Chmeee medită câteva momente.

— Avem dezintegratorul.

— Şi numai două centuri de zbor. Hai să vedem, cât de departe suntem de Ac ? La aproximativ trei mii de kilometri, aproape pe drumul pe care am venit. Tanj!

— Cum procedează un om când e vorba să vindece un braţ rupt?

— Pune atele.

Louis se ridică. Nu era uşor să înainteze. Găsi o bară de aluminiu şi abia atunci îşi aminti ce-i lipsea. Nu aveau nimic cu care să poată lega, în afara ţesăturii supraconductoare. Braţul lui Harkabeeparolyn se bălăbănea în toate direcţiile. Louis i-l legă. Utiliză apoi cablu negru pentru a coase rănile mai adânci căpătate de Kzin.

Amândoi puteau muri fără tratament, şi aici nu existau şanse să aibă parte de vreunul. Şi, după cum se simţea, Louis s-ar fi aşezat şi el jos să moară. „Continuă să te mişti . La naiba , nu se întâmplă nimic dacă te opreşti din mers! Tot trebuie să renunţ odată . De ce nu acum?”

— Trebuie să întindem un ham între centurile de zbor. Ce-am putea utiliza? Supraconductorul nu este suficient de rezistent.