Larry Niven - Inginerii Lumii Inelare

— Am nevoie de mai mult ajutor decât am bănuit. Am nevoie de cineva care să citească pentru mine.

— Ai nevoie de mai multe lucruri decât cele pentru care ai plătit. Stăpânul tău trebuie să renegocieze.

Louis nu era pregătit să rişte mituirea acestei femei deconcertante şi ostile.

— Vrei să mă ajuţi să găsesc înregistrările de care am nevoie?

— Ai plătit pentru asta. Ai plătit chiar şi dreptul de a-mi întrerupe propriile mele cercetări. Spune-mi doar ce doreşti. — Folosi tastatura. Pagini cu o scriere misterioasă începură să defileze pe ecran. — Caracteristicile scrith-ului ? lată aici un text fizic. Există capitole despre structura şi dinamica lumii, inclusiv unul despre scrith . S-ar putea să fie prea avansat pentru tine.

— Ăsta, şi un text fizic de bază. Femeia îl privi neîncrezătoare.

— Fie. — Apăsă mai multe taste. — lată o înregistrare veche, pentru studenţii în inginerie, despre construcţia sistemului de transport de pe zid. Numai de interes istoric, dar ai putea afla câte ceva din el.

— Îl vreau. Au fost vreodată semenii tăi sub lume? Harkabeeparolyn îşi îndreptă spatele.

— Sunt sigură că trebuie s-o fi făcut. Am stăpânit lumea şi stelele cu maşini care, dacă le-am mai avea, i-ar face pe Oamenii-Maşină să ne venereze. — Folosi din nou tastatura. — Nu deţinem însă nici o înregistrare a acestui eveniment. De ce te interesează toate astea?

— Încă nu ştiu. Poţi să mă ajuţi să dăm de originea vechiului drog al nemuririi?

Harkabeeparolyn izbucni din nou în râs, de data aceasta mai înfundat.

— Nu cred că ai să poţi căra atât de multe bobine de cărţi. Cei care au fabricat drogul niciodată nu şi-au dezvăluit secretul. Cei care au scris cărţile nu l-au găsit niciodată. Pot să-ţi ofer bobine religioase, înregistrări ale poliţiei, jocuri de încredere, înregistrări ale unor expediţii în diferite părţi ale lumii. Aici este povestea unui vampir nemuritor care i-a chinuit pe Giganţii Ierbii vreme de mii de falani , devenind an de an tot mai viclean, până…

— Nu.

— Secretul drogului nu a fost niciodată dezvăluit, nu? Să vedem… Clădirea Ktistek a intrat în rândul Celor Zece deoarece celelalte clădiri au încercat să afle acest secret înaintea ei. O interesantă lecţie politică…

— Nu, las-o baltă! Ştii ceva despre Marele Ocean?

— Există două Mari Oceane, îl informă ea. Sunt uşor de zărit de pe Arcadă, noaptea. Unele dintre vechile poveşti spun că drogul nemuririi ar fi venit dinspre Oceanul aflat în sensul invers rotaţiei.

— Uh-uu!

Harkabeeparolyn zâmbi afectată. Cel puţin, gura ei mică arăta astfel.

— Eşti naiv. Se pot distinge doar două trăsături de pe Arcadă, cu ochiul liber. Dacă ceva de valoare venea de foarte departe, şi la un moment dat a încetat a mai sosi, cineva ar putea spune că venea de la unul dintre Marile Oceane. Cine ar putea să nege sau să ofere o altă origine?

— Probabil că ai dreptate, oftă Louis.

— Luweewu, cum e posibil ca toate aceste întrebări să fie legate între ele?

— Poate că nu sunt.

Ea îi aduse bobinele pe care le ceruse şi o alta în plus: o carte pentru copii — poveşti despre Marele Ocean.

— Nu ştiu ce vrei să faci cu astea. Nu poţi să le furi. Vei fi cercetat la plecare, iar o maşină de citit nu poţi să cari cu tine.

— Mulţumesc pentru ajutor.

Avea nevoie de cineva care să-i citească.

Nu avea însă îndrăzneala să apeleze, la-ntâmplare, la nişte străini. Poate că trebuia să se adreseze unui străin anume? Văzuse un demon în una dintre încăperi. Dacă demonii de la ferma din umbră ştiau despre Louis Wu, probabil că şi acesta auzise de el.

Demonul dispăruse însă, lăsând în urmă doar mirosul specific.

Louis se prăbuşi într-un scaun din faţa unui ecran de citit şi închise ochii. Bobinele inutile îl jenau, îndesate în două buzunare ale vestei. „Nu sunt încă bătut,” gândi el. „Poate că reuşesc să-l întâlnesc din nou pe băiat. Poate că reuşesc să-l aduc pe Fortaralisplyar să-mi citească, sau va trimite el pe cineva. Va costa mai mult, desigur. Întotdeauna, totul costă mai mult. Şi durează mai mult.”

Maşina de citit era un aparat voluminos, legat de perete printr-un cablu gros. Cu siguranţă, fabricantul nu folosise supraconductori. Louis introduse o bobină în el şi privi textul lipsit de înţeles. Definiţia ecranului era slabă şi nu exista conexiune pentru un difuzor. Harkabeeparolyn spusese adevărul.

„N-am timp de asta!”

Louis se ridică în picioare. Nu-i mai rămăsese nici o alternativă.

Acoperişul Bibliotecii era o grădină cultivată extensiv. Alei şerpuiau din centrul ei şi din vârful scărilor spiralate. Flori uriaşe producătoare de nectar creşteau din solul negru şi bogat ce se întindea între alei. Erau şi mici plante din specia cornul abundenţei, colorate în verde închis, cu flori delicate albastre, precum şi o parcelă cu planta weenie în care majoritatea „cârnaţilor” crăpaseră pentru a da la iveală inflorescenţe aurii, precum şi arbori din care cădeau ghirlande de spaghete verzi-gălbui.

Perechile de pe băncile răspândite prin grădină nu-i ofereau pământeanului intimitatea de care avea nevoie. Văzuse multe Bibliotecare cu robe albastre şi un bărbat Bibliotecar înalt, escortând un grup gălăgios de turişti Oameni Agăţători. Nimeni nu avea înfăţişarea unui gardian. Nici o rampă nu exista de la acoperişul Bibliotecii: nu era nimeni de pază, pentru că hoţii nu puteau zbura.

Louis intenţiona să ofere o răsplată minimală pentru ospitalitatea care-i fusese oferită. Adevărat, cumpărase această ospitalitate… dar îl preocupa acest lucru.

Condensatorul de apă se ridica de pe o margine a acoperişului, ca o pânză triunghiulară, sculptată. El deversa într-un bazin ce se adâncea treptat. Bazinul fierbea de agitaţia copiilor Constructorilor Oraşului. Louis îşi auzi numele — Luweewu — şi se întoarse la timp pentru a prinde o minge umflată care-i ajunsese în dreptul pieptului.

Băiatul cu părul castaniu, pe care-l întâlnise în sala hărţilor, bătea din palme şi cerea mingea înapoi.

Louis ezita. Trebuia oare să-l avertizeze să părăsească acoperişul? Foarte curând, acesta urma să devină un loc periculos. Puştiul era însă isteţ. Putea să-şi dea seama de implicaţii şi să cheme gardienii.

Louis îi returnă balonul ud, îi făcu un semn cu mâna şi se îndepărtă.

Dacă s-ar fi putut gândi la o cale de a elibera pe deplin acoperişul!

Nu exista un parapet la marginile acestuia. Louis păşi cu grijă. În cele din urmă, dădu ocol unui grup de arbori pitici, ale căror trunchiuri păreau a se fi răsucit ca nişte rufe stoarse, şi se găsi într-un loc cât de cât privat. Aici, utiliză translatorul.

— Ultimule?

— Te ascult. Chmeee este încă atacat. A răspuns o singură dată, topind unul dintre lansatoarele de proiectile ale navei uriaşe. Nu-i pot ghici motivele.

— Probabil îi lasă să vadă cât de bună este apărarea sa. Apoi va negocia.

— Ce va negocia?

— Nici el nu ştie încă. Mă îndoiesc că indivizii aceia pot face mai mult, în afară de a-i prezenta o femelă sau trei. Ultimule, nu există nici o cale prin care să pot face cercetări aici. Nu pot citi ecranele. Oricum, am prea mult material. Mi-ar lua o săptămână.

— Ce-ar putea face Chmeee într-o săptămână? Nu îndrăznesc să rămân pentru a afla.

— Mda! Am obţinut doar câteva bobine de citit. Ele ne vor lămuri multe lucruri din ceea ce dorim să aflăm, dacă vom reuşi să le citim. Poţi să faci ceva cu ele?