Larry Niven - Inginerii Lumii Inelare

— Îmi amintesc, spuse rece Păpuşarul.

— Ei bine, acea sală a hărţilor arăta vechi înregistrări. Aceasta funcţionează în timp real!

— Eşti în siguranţă?

— În siguranţă? Oh, suficient, aş putea spune. Am utilizat ţesătura supraconductoare pentru a-mi face prieteni şi a influenţa oamenii. Dar sunt blocat aici. Chiar dacă aş fi în stare să-mi cumpăr ieşirea din oraş, ar trebui să trec de staţia Oamenilor-Maşină de pe Dealul Cerului. E preferabil să nu încerc să ies cu forţa.

— Înţelept!

— Care sunt veştile tale?

— Două informaţii. Mai întâi, am hologramele celorlalte două astroporturi. Toate cele unsprezece astronave au fost jefuite.

— Au dispărut colectoarele Bussard? Toate?

— Da, toate.

— Ce altceva ai aflat?

— Nu te poţi aştepta la o salvare din partea lui Chmeee. Landerul a aterizat pe Harta Kzin din Marele Ocean. Trebuia să-mi dau seama. Kzinul a dezertat şi a luat şi landerul cu el.

Louis blestemă în gând. Trebuia să-şi fi dat seama după acel ton rece, lipsit de emoţie. Păpuşarul se supărase rău de tot; nu mai era capabil să utilizeze nuanţele fine din limbajul uman.

— Unde este acum? Şi ce face?

— L-am privit prin camerele landerului cum dă ocol Hărţii Kzin. A descoperit o navă maritimă enormă…

— Am descoperit-o şi eu.

— Şi ce concluzii ai tras?

— Cei de acolo au încercat să exploreze sau să colonizeze celelalte Hărţi.

— Aşa este. În spaţiul cunoscut, în cele din urmă, Kzinii au cucerit celelalte sisteme stelare. Pe Harta Kzin trebuiau să caute dincolo de ocean. Desigur, se pare că n-au dezvoltat zborul spaţial.

— Nu. Primul pas în deprinderea zborului spaţial este plasarea unui obiect pe orbită. Pe Kzin, viteza pentru o orbită joasă era de aproape zece kilometri pe secundă. Pe Harta Kzin, echivalentul este de o mie două sute de kilometri pe secundă. Oricum, n-ar fi putut să construiască prea multe astfel de nave. De unde au luat metalele? Călătoria trebuia să dureze decenii, cel puţin. Mă întreb de unde ştiu că există şi alte Hărţi.

— E posibil să fi lansat, la bordul unor rachete, echipament telescopic şi camere de luat vederi. Instrumentele ar fi trebuit să funcţioneze rapid. O rachetă nu poate ajunge pe orbită. Se ridică şi cade.

— Mă întreb dacă au dat de Harta Pământ… Este la alte sute de mii de kilometri, dincolo de Marte… iar Marte nu oferă o privelişte prea îmbietoare. Ce vor fi găsit Kzinii pe Harta Pământ? Doar Homo habilis , sau şi Protectori Pak? Spre tribord, există şi Harta Down, iar în sensul invers rotaţiei am văzut o lume pe care n-o cunosc.

— Noi o cunoaştem. Băştinaşii sunt inteligenţe colective. Ne aşteptăm ca ei să nu descopere niciodată călătoria spaţială. Navele lor ar trebui să întreţină un întreg roi.

— Sunt ospitalieri?

— Nu. Se pare că ar fi luptat cu Kzinii şi i-ar fi determinat să renunţe la cucerirea Marelui Ocean. Cred că utilizează nava uriaşă pentru a bloca un port.

— Aha. Presupun că este şi sediul unui guvern. Îmi spuneai de Chmeee.

— După ce a aflat ce a putut, rotindu-se deasupra Hărţii Kzin, a rămas în aer în dreptul vasului imens. S-au ridicat imediat avioane şi l-au atacat cu rachete explozibile. Chmeee era pregătit, astfel că nu i-au pricinuit nici o avarie. Apoi, el a distrus patru avioane. Celelalte au continuat atacul, până ce au rămas fără muniţie şi combustibil. Când au revenit pe navă, Chmeee le-a urmat. Acum, landerul se odihneşte pe o platformă de aterizare de pe turnul de comandă al navei. Atacul continuă. Louis, Kzinul caută cumva aliaţi împotriva mea?

— Dacă te linişteşte cumva ideea, fii sigur că nu va găsi nimic cu care să atace o carcasă Produs General. Indivizii aceia nu pot avaria nici măcar landerul.

Urmă o pauză lungă, apoi Păpuşarul vorbi din nou:

— Poate că ai dreptate. Avioanele utilizează jeturi de hidrogen ars, iar rachetele sunt propulsate de explozivi chimici. În orice caz, eu va trebui să te salvez. Sonda va sosi la căderea întunericului.

— Şi atunci, ce se va întâmpla? Va rămâne Zidul de Margine. Tu mi-ai spus că discurile de păşit nu pot funcţiona prin scrith .

— Am utilizat cea de-a doua sondă pentru a monta o pereche de discuri de păşit pe Zidul de Margine, ca pe un releu.

— Aşa să fie. Mă găsesc într-o clădire profilată ca un titirez şi situată în perimetrul dinspre babord, în sensul de rotaţie. Lasă sonda să plutească deasupra, până ne decidem ce facem cu ea. Nu sunt încă sigur că vreau să plec acum.

— Trebuie!

— Dar toate răspunsurile de care avem nevoie ar putea fi chiar aici, în Bibliotecă!

— Ai făcut vreun progres?

— Parţial şi numai frânturi. Toate cunoştinţele semenilor lui Halrloprillalar sunt pe undeva prin această clădire. Aş vrea să-i chestionez şi pe demoni. Ei îndeplinesc rolul de gunoieri şi par a fi pretutindeni.

— Ai învăţat doar să pui mai multe întrebări. Foarte bine, Louis. Mai ai câteva ore. Am să-ţi aduc sonda la căderea nopţii.

Restaurantul cu autoservire se afla pe la mijlocul clădirii. Louis mulţumi pentru stropul de noroc de care avea parte: Constructorii Oraşului erau omnivori. Fiertura de carne şi ciuperci era poate nesărată, dar îi umplea golul imens din stomac.

Nimeni nu utiliza suficientă sare. Cu excepţia Marilor Oceane, toate mările erau cu apă dulce. Era posibil ca Louis să fie singurul hominid de pe Lumea Inelară care avea nevoie de sare şi nu putea trăi mult timp fără ea.

Mâncă la repezeală. Timpul îl presa. Păpuşarul era deja nerăbdător. Surprinzător că nu plecase încă, lăsându-l pe el, pe renegatul de Chmeee şi Lumea Inelară în voia soartei lor comune. Louis aproape că-l admira pe Păpuşar, care aşteptase să-şi salveze echipajul recrutat cu forţa.

Ultimul ar fi putut însă să-şi schimbe intenţia, dacă ar fi văzut echipa de reparaţii venind spre el. Louis intenţiona să ajungă la bordul Acului înainte ca Păpuşarul să apuce să-şi întoarcă telescopul în direcţia aceea.

Reveni în camerele superioare.

Toate ecranele de citit pe care le încercă îi oferiră texte ilizibile, fără imagine sau voce. În final, pe unul dintre rândurile de ecrane, ochiul său zări un guler familiar.

— Harkabeeparolyn?

Bibliotecara se întoarse. Nas mic şi turtit; buze ca nişte lame; un craniu pleşuv, delicat şi fin; păr lung, alb, revărsat în valuri… şi o frumoasă pată roşie pe şold şi pe picioarele delicate. În termeni umani, femeia trebuia să aibă vreo patruzeci de ani. Constructorii Oraşelor puteau să îmbătrânească mult mai încet decât fiinţele umane, sau mai repede — Louis nu ştia cu precizie.

— Da?

Tonul femeii era aproape răstit. Louis tresări.

— Am nevoie de un ecran programat cu voce şi de o bandă care să-mi indice caracteristicile scrith-ului , spuse el.

Femeia se încruntă.

— Nu înţeleg ce vrei. Să fie programat cu voce?

— Vreau o înregistrare care să-mi citească cu voce tare.

Harkabeeparolyn îl fixă uimită, apoi izbucni în râs. Încercă să-şi tempereze hohotele, dar nu reuşi; oricum, era prea târziu. Deveniseră centrul atenţiei.

— Nu există un asemenea lucru. N-a existat niciodată! — Ea se străduise să vorbească în şoaptă, dar, deoarece nu reuşise să-şi reprime hohotele, vocea îi devenise mai tare decât intenţionase. — La ce-ţi trebuie? Ce, nu ştii să citeşti?

„Sânge şi tanj!” Louis simţea cum i se înroşesc gâtul şi urechile. Alfabetizarea era desigur admirabilă, şi oricine învăţa, mai devreme sau mai târziu, să citească, cel puţin în interplanetară. Nu era însă o problemă capitală. Pe fiecare lume, existau cutii vorbitoare! Fără o asemenea cutie, translatorul său ar fi fost inutil!