Larry Niven - Inginerii Lumii Inelare

Pasul patru: Rebeliune.

Ar fi trebuit să lase bucata de ţesătură supraconductoare chiar în Clădirea Lyar. Ar fi trebuit să-i reamintească Ultimului să deconecteze discurile de păşit. Cert era faptul că, în ultima vreme, Louis Wu luase unele decizii îndoielnice. Era preocupat de asta. Următoarele mişcări urmau să fie extrem de importante.

Pentru moment însă, trebuia să fure câteva ore de somn… dacă tot furase şi alte lucruri.

Auzea slab nişte voci. Louis tresări, se roti în imponderabilitate şi se uită împrejur.

Dincolo de perete, Harkabeeparolyn şi Kawaresksenjajok erau într-o conversaţie animată cu plafonul. Louis nu înţelegea nimic. Nu avea la îndemână translatorul. Constructorii Oraşului arătau spre o hologramă rectangulară ce plutea în afara carcasei, blocând o parte din imaginea rampei astroportului.

Prin acea „fereastră”, Louis putea vedea curtea însorită a unui castel din piatră cenuşie. Piatră masivă, cioplită destul de grosolan în unghiuri drepte. Singurele ferestre erau sub forma unor fante verticale. Un fel de iederă se căţărase pe unul dintre pereţi. O iederă luxuriantă, de un galben deschis, cu vinişoare sângerii.

Bărbatul păşi în afara câmpului de dormit.

Păpuşarul stătea pe bancheta din faţa pupitrului de comandă. Astăzi, coama lui avea o strălucire fosforescentă, difuză. În timp ce Louis se apropia de perete, întoarse unul dintre capete.

— Louis, să presupun că eşti odihnit?

— Mda. Chiar am avut nevoie de odihnă, să ştii… Noutăţi?

— Am reuşit să repar maşina de citit. Computerul Acului nu cunoaşte suficient de bine limba Constructorilor Oraşului, pentru a citi benzile de fizică. Sper să-i pot îmbunătăţi vocabularul dacă am să conversez cu băştinaşii.

— Cât mai durează? Am câteva întrebări despre proiectul general al Lumii Inelare. Ar putea fi folosită fundaţia acesteia, toţi cei o mie cinci sute de milioane de milioane de kilometri pătraţi, pentru manipularea electromagnetică a poziţiei Lumii Inelare? Dacă am şti sigur acest lucru!

— Între zece şi douăzeci de ore, presupun. Cu toţi avem, uneori, nevoie de odihnă.

„Durează prea mult — gândi Louis — în raport cu viteza cu care se deplasează, de-a lungul zidului, echipa de reparaţii. Destul de rău!”

— De unde provin imaginile? întrebă el apoi, cu glas tare. De la lander?

— Da.

— Putem să-i transmitem un mesaj lui Chmeee.

— Nu.

— De ce? Are şi el translatorul.

— Am făcut greşeala de a opri funcţionarea lui, pentru că am fost forţat. Nu-l are cu el.

— Ce s-a-ntâmplat? Ce face într-un castel medieval ?

— Au trecut douăzeci de ore de când Chmeee a ajuns pe Harta Kzin. Ţi-am povestit cum a decurs zborul de recunoaştere, cum a permis aviaţiei Kzinti să-l atace, cum a aterizat pe nava uriaşă şi a aşteptat, în timp ce adversarii lui îşi continuau atacul. Lupta dura de aproape şase ore, când Chmeee a renunţat şi a zburat în altă parte. Aş vrea să înţeleg ce dorea să câştige…

— Nici eu nu ştiu cu adevărat. Continuă!

— Avioanele l-au urmărit o vreme, apoi au renunţat. Chmeee a continuat să cerceteze. A găsit o zonă sălbatică, având un castel mic din piatră pe cel mai înalt pisc. A aterizat în curtea lui. A fost, desigur, atacat, dar apărătorii nu aveau decât săbii, arcuri şi alte arme de genul ăsta. Când s-au adunat cu toţii în jurul landerului, i-a împroşcat cu tunul paralizant. Apoi…

— Stai aşa! De după o arcadă rotundă, ţâşni un Kzin, fugind de-a lungul pavajului din piatră; se deplasa în fereastra-hologramă pe patru labe şi cu un mers împleticit. Trebuie să fi fost Chmeee; purta costumul de impact. O săgeată îl ieşea din ochi — o săgeată lungă din lemn, prevăzută cu aripioare din hârtie pentru ghidare.

Alţi Kzini fugeau după el, fluturând ameninţător săbii şi buzdugane. Săgeţile zburau din ferestrele-fantă şi răsunau pe costumul lui de impact. Când Chmeee ajunse în sasul landerului, un fir de lumină străluci printr-o fereastră. Raza laser desprinse bucăţi de piatră aprinse din pavaj, apoi se focaliză pe lander. Chmeee dispăruse. Raza se menţinea… apoi încetă brusc, atunci când fereastra-fantă explodă în flăcări roşii şi albe.

— Nesăbuit, murmură Ultimul. Să dai o asemenea armă duşmanului!

Cealaltă gură a Păpuşarului acţiona butoanele. Comutase pe o cameră interioară. Louis îl privi pe Chmeee cum încuie sasul, apoi cum se îndreaptă direct spre autodoc, căznindu-se să-şi dea jos costumul de impact şi să-l arunce în timpul mersului. Picioarele Kzinului erau rănite. Acesta ridică anevoie capacul autodocului şi aproape că se prăbuşi înăuntru.

— Tanj! Nu pornise monitoarele! Ultimule, trebuie să-l ajutăm!

— Cum, Louis? Dacă încerci să ajungi la el, via discurile de păşit, vei fi încălzit la temperatura de fuziune. Între viteza ta şi cea a landerului…

— Mda, ai dreptate…

Marele Ocean se afla la treizeci şi cinci de grade pe curbura Lumii Inelare. Diferenţa de energie cinetică ar fi fost suficientă pentru a spulbera un oraş. Nu aveau cum să-l ajute.

Chmeee zăcea sângerând.

Pe neaşteptate, începu să răcnească. Se răsuci puţin şi întinse mâna cu degetele lui masive spre pupitrul de comandă. Se forţă să se ridice, sprijinindu-se cu spatele de perete, atinse comenzile şi apoi trase capacul.

— Perfect, spuse Louis. — Săgeata intrase în orbită sub un unghi ascuţit. Se putea să nu-i fi distrus ţesutul creierului… sau poate că îl distrusese. — Ai dreptate, a fost nesăbuit. Poţi continua acum.

— Chmeee a utilizat tunul paralizant pentru a iradia întregul castel. Apoi, a pierdut trei ore încărcând Kzini inconştienţi pe platforma repulsoare şi cărându-i afară. După aceea, a barat porţile. A intrat, în fine, în castel şi timp de nouă ore nu l-am mai văzut. De ce zâmbeşti?

— N-a dus nici o femelă afară, nu-i aşa?

— Nu. Cred că înţeleg.

— A fost destul de norocos că a apucat să-şi tragă costumul suficient de repede. Tăietura aceea din picior a căpătat-o înainte de a-şi termina treaba.

— Se pare că acum Chmeee nu mai reprezintă o ameninţare pentru mine.

„Kzinul urmează să rămână în doc de la douăzeci până la patruzeci de ore”, estimă Louis. Acum, doar Louis avea să ia decizia.

— Există o problemă pe care ar fi trebuit s-o discutăm cu el, dar la ora actuală se pare că nu mai are rost. Ultimule, te rog, înregistrează următoarea conversaţie şi trimite-o landerului pe o buclă de întârziere. Vreau s-o audă Chmeee când îşi va reveni.

Păpuşarul manevră ceva în spatele său; probabil, era vorba de câteva butoane.

— S-a făcut. Despre ce o să discutăm?

— Chmeee şi cu mine nu suntem în stare să credem că ne vei duce înapoi în spaţiul cunoscut. Sau că, într-adevăr, ai putea s-o faci…

Păpuşarul îl fixa din două direcţii. Capetele safe turtite se depărtaseră mult pentru a-i oferi maximum de efect binocular, tocmai potrivit pentru a-şi studia aliatul său dubios şi posibil inamic.

— De ce n-aş face-o, Louis? întrebă el, în cele din urmă.

— Mai întâi, pentru că noi ştim prea multe. Apoi, pentru că tu nu ai nici un motiv să ajungi într-o lume a spaţiului cunoscut. Cu sau fără transmutatorul magic, locul în care doreşti să ajungi este Flota Lumilor.

Muşchii de pe şoldul din spate al Păpuşarului se contractau neîncetat. (Era piciorul cu care lupta un Păpuşar: întorci spatele la duşman, ochii larg spaţiaţi, pac!)