Larry Niven - Inginerii Lumii Inelare

În timp ce aştepta, Louis îşi termină sandvişul. Păpuşarii erau lingvişti excelenţi, în toate limbile străine. Ar fi reacţionat un Păpuşar la un cârlig narativ?

În final, Ultimul îşi scoase un singur cap, doar pentru a întreba.

— Ce şansă?

— Şansa de a studia petele solare de dedesubt.

Capul se retrase sub burta Păpuşarului.

— Soseşte echipa de reparaţii! răcni Louis.

Un cap şi un gât îşi făcură apariţia, zbierând un răspuns.

— Ce ne-ai făcut? Ce mi-ai făcut mie, ţie, celor doi nativi care ar fi putut să scape de prăpăd? Te mai poţi gândi şi la altceva decât la vandalism?

— Desigur. Ai spus-o o dată. Într-o zi, vom decide cine conduce această expediţie. Aceasta este ziua. Să-ţi explic de ce trebuie să-mi urmezi ordinele.

— N-am bănuit vreodată că un sclav al curentului ar tânji după mai multă putere.

— Iată un prim punct. Ghicesc mai bine decât tine.

— Continuă.

— N-o să plecăm de aici. Nici măcar Flota Lumilor nu poate fi ajunsă cu o viteză subluminică. Dacă Lumea Inelară se duce, ne ducem şi noi o dată cu ea. Trebuie s-o punem cumva la loc, în poziţie. Al treilea punct: Inginerii Lumii Inelare au murit de cel puţin un sfert de milion de ani. Chmeee ar spune că de câteva milioane. Nu ar fi apărut mutaţii, iar hominizii nu ar fi putut să evolueze dacă Inginerii ar fi trăit. Ei n-ar fi permis acest lucru. Erau Protectori Pak.

Louis se aşteptase din partea celuilalt la oroare, teroare sau surprindere. Păpuşarul afişa doar resemnare.

— Xenofobi, diabolici, duri şi foarte inteligenţi…, spuse acesta. Probabil bănuise ceva.

— Strămoşii mei, continuă Louis. Ei au construit Lumea Inelară, precum şi orice sistem care, presupunem, o ţine stabilă. Cine dintre noi are şanse mai mari să gândească precum un Protector Pak? Unul dintre noi trebuie să încerce.

— Aceste argumente n-au nici un sens, de vreme ce ne-ai lăsat fără şansa de a fugi. Louis, am avut încredere în tine.

— Nu mi-ar plăcea să cred că ai fost atât de stupid. Nu ne-am oferit voluntari pentru expediţia asta. Ca şi cei din neamul Kzinti, oamenii nu sunt sclavi prea docili.

— Ai şi un al patrulea argument?

Louis se încruntă.

— Chmeee este dezamăgit de mine. Vrea să te forţeze să te supui voinţei lui. Dacă aş putea să-i spun că primeşti ordine de la mine, ar fi impresionat. Şi avem nevoie de el.

— Avem, într-adevăr. El ar putea să gândească precum un Protector Pak, chiar mai bine decât tine.

— Aşadar, ce-ai hotărât?

— Îţi aştept ordinele.

Louis începu să vorbească.

Harkabeeparolyn se ridicase în picioare, înainte de a-l vedea pe Louis păşind din colţ. Apoi, suspină, se ghemui şi dispăru în ponchoul său. Ponchoul alunecă uşor spre roba albastră ce zăcea puţin mai încolo.

Ciudat comportament! Constructorii Oraşului aveau oare tabuul nudităţii? Ar fi trebuit ca şi Louis să poarte haine? Procedă aşa cum considera potrivit: îi întoarse spatele şi se alătură băiatului.

Acesta stătea lângă perete şi privea marea astronavă demontată. Ponchoul pe care-l purta era prea mic pentru el.

— Luweewu, întrebă el, astea erau astronavele noastre?

— Da.

Băiatul zâmbi.

— Au construit şi semenii tăi nave atât de mari?

Louis încercă să-şi amintească.

— Navele lente erau cam tot de dimensiunea asta, spuse el în cele din urmă. Am avut nevoie de nave mari până ce am depăşit bariera luminii.

— Asta este una dintre ele? Poate călători mai repede decât lumina?

— Putea odată. Acum nu. Carcasele tip Produs General nr. 4 cred că erau mult mai mari decât navele voastre, dar nu noi le-am construit. Erau astronave ale Păpuşarilor.

— Acela cu care am vorbit ieri era un Păpuşar, nu-i aşa? Întreba despre tine. Nu i-am putut spune prea multe.

Harkabeeparolyn venise lângă ei. Îşi redobândise calmul, îmbrăcându-şi roba albastră de Bibliotecară.

— S-a schimbat statutul nostru, Luweewu? întrebă ea. Ni s-a spus că nu îţi este îngăduit să ne vizitezi. — Femeia făcea un efort să-l privească direct în ochi.

— Am preluat eu comanda, spuse bărbatul.

— Aşa de uşor?

— Am plătit un preţ…

— Luweewu, ne deplasăm! interveni băiatul.

— Este în regulă.

— Poţi să faci mai întuneric aici?

Louis comandă luminilor să se stingă. Imediat, se simţi mai confortabil. Întunericul îi ascundea goliciunea. Comportamentul lui Harkabeeparolyn se dovedea contagios.

Acul Încins al Căutării se ridicase cinci metri deasupra rampei astroportului. Rapid, aproape pe furiş, fără nici o paradă de artificii, nava se îndreptă spre marginea lumii şi dincolo de ea.

— Unde ne ducem? se interesă femeia.

— Sub lume. Ne vom opri la Marele Ocean.

Nu aveau senzaţia de prăbuşire, deşi rampa astroportului se curba în tăcere pe direcţie ascendentă. Ultimul îi lăsă să cadă mai mulţi kilometri, înainte de a activa propulsoarele: Acul deceleră şi se îndreptă spre partea de dedesubt a Lumii Inelare.

Marginea întunericului alunecă peste ei pentru a se transforma în cer. Dedesubt era o mare de stele, mai strălucitoare decât ar fi reuşit să distingă vreodată un băştinaş al Lumii Inelare prin grosimea stratului de aer şi a luminii reflectate de Arcadă. Dar cerul era ca o esenţă de negru. Cochilia din spumă de scrith a Lumii Inelare nu reflecta lumina stelelor.

Louis continuă să se simtă stânjenit de nuditatea lui.

— Mă întorc în camera mea, le spuse celor doi băştinaşi. De ce nu veniţi şi voi? Avem alimente şi haine curate, şi paturi mai bune, dacă aveţi nevoie.

Harkabeeparolyn pătrunse în existenţă, ultima în şir pe discurile de păşit, şi se înfioră. Louis izbucni în râs. Ea încercă să-i arunce o privire, dar ochii se feriră instinctiv. Goliciunea! Louis comandă un tricou scurt şi îl îmbrăcă.

— E mai bine aşa?

— Da, mai bine. Crezi că sunt ridicolă?

— Nu, cred că nu deţineţi controlul asupra climei. Nu aveţi posibilitatea de a merge dezbrăcaţi în multe locuri, aşa că ţi se pare straniu. S-ar putea să greşesc.

— S-ar putea să ai dreptate, răspunse ea surprinsă.

— Ai dormit pe o punte tare, noaptea trecută. Încearcă patul de apă. Este suficient de mare pentru amândoi şi chiar pentru mai mulţi, iar Chmeee nu-l utilizează acum.

Kawaresksenjajok se trânti curajos pe patul acoperit cu blană. Sări puţin, iar apa de sub blană începu să facă valuri.

— Luweewu, îmi place! Este ca în bazin, dar uscat!

Încă neîncrezătoare, Harkabeeparolyn se aşeză uşor pe suprafaţa instabilă. Apoi, întrebă cu jumătate de glas:

— Chmeee?

— Un tip înalt de doi metri şi jumătate şi acoperit cu blană oranj. Este… Într-o misiune pe Marele Ocean. Acum mergem să-l întâlnim. Am putea aranja să-l împartă cu voi.

Băiatul râse.

— Prietenul tău trebuie să-şi găsească o altă companie, bombăni femeia. Eu nu mă angajez în rishathra …

— Chmeee este mai straniu decât îţi închipui, rânji Louis, în vreme ce inconştientul său gândi: „tanj!” Ar face mai degrabă rishathra cu o plantă-cârnat. Aţi putea fi în siguranţă, dacă nu doreşte tot patul, ceea ce este posibil. Va trebui doar să fiţi atenţi să nu-l zgâlţâiţi pentru a-l trezi. Sau aţi putea încerca discurile de dormit.

— Tu le foloseşti?

— Da. — Ghicise înţelesul expresiei sale. — Câmpul poate fi reglat să ţină două corpuri separate (Tanj! O inhiba prezenţa băiatului?)