Larry Niven - Inginerii Lumii Inelare

Trecuseră ani de când Louis Wu nu mai iubise o autentică femeie umană. Harkabeeparolyn era acum mult prea aproape. Şi apoi, nu avea pe nimeni. Când, în sfârşit, Păpuşarul li se alătură, Louis îi fu recunoscător pentru că reuşea să-l mai distragă.

Vorbeau încet în interplanetară, sub timbrul vocii lui Harkabeeparolyn, care-i citea în continuare computerului.

— De unde vin aceşti amatori reparatori? întreba Louis. Cine, pe Lumea Inelară, ar şti să remonteze jeturile de orientare? Deşi, se pare că nu ştiu că asta este insuficient.

— Lasă-i în pace! spuse Ultimul.

— Dar dacă ştiu că nu este suficient? Poate că bieţii paraziţi nu sunt în stare să se gândească şi la alte soluţii… Şi mai rămâne întrebarea de unde şi-au procurat echipamentul. Ar putea proveni de la Centrul de Reparaţie.

— Acum avem parte de suficiente complicaţii… Lasă-i în pace!

— Este pentru prima oară când cred că ai dreptate. Dar nu pot să nu mă-ntreb. Teela Brown a făcut şcoală în spaţiul cunoscut. Imensele structuri construite în spaţiu nu sunt ceva nou pentru ea. Ea ar fi înţeles ce se-ntâmplă atunci când soarele a alunecat de la locul lui.

— Ar fi putut Teela Brown să mobilizeze forţe pentru un efort atât de mare?

— Poate că nu. Dar Căutătorul ar putea fi cu ea. Ai dat peste Căutător în înregistrările tale? El este, cu siguranţă, un băştinaş, poate un nemuritor. Teela l-a găsit. Pare o nebunie, dar s-ar putea ca el să fi organizat totul. Ne-a mărturisit atunci că fusese rege în mai multe rânduri…

— Teela Brown a fost un experiment eşuat. Am încercat să obţinem o specie de fiinţe umane norocoase, crezând că dacă ne vom asocia cu ea vom împărtăşi norocul ei. Teela poate că a avut sau n-a avut noroc, dar cu siguranţă norocul ei nu a fost contagios. Nu vrem s-o întâlnim pe Teela Brown.

Louis tresări.

— Nu…

— Atunci, nu trebuie să atragem atenţia echipei de reparaţii.

— Adaugă un post-scriptum la banda pe care i-ai trimis-o lui Chmeee, spuse bărbatul. Louis Wu respinge oferta sanctuarului de pe Flota Lumilor. Louis Wu a preluat comanda Acului încins al Căutării şi a distrus hiperpropulsorul. Asta o să-l şocheze.

— A făcut-o deja pentru mine. Louis, senzorii mei nu pot penetra scrith-ul . Mesajul tău trebuie să mai aştepte.

— Cât mai avem până ajungem la el?

— Aproape patruzeci de ore. Am accelerat până la o mie şase sute de kilometri pe secundă. La această viteză, ne trebuie mai mult de 5 g de acceleraţie pentru a ne ţine pe curs.

— Putem să rezistăm la 30 g. Ai fost mult prea precaut.

— Sunt conştient de opinia ta.

— Nu-mi mai nesocoti ordinele, tanj! ridică Louis tonul.

Dincolo de plafonul curbat, defila fundaţia Lumii Inelare.

Nu era propriu-zis o vedere, nu de la cincizeci de mii de kilometri depărtare, trecând cu o mie şase sute de kilometri pe secundă şi sub acoperământul spumei protectoare. În cele din urmă, băiatul adormise pe blana oranj. Louis continuă să privească. Alternativa era să plutească şi să se gândească dacă nu cumva îi condamnase pe toţi.

În sfârşit, Ultimul îi spuse femeii din rasa Constructorilor Oraşului că era suficient.

Louis se întoarse cu spatele la suprafaţa schimbătoare.

Harkabeeparolyn îşi masa gâtul. Amândoi îl priveau pe Ultimul, care introducea patru dintre benzile furate în maşina de citit.

Toată treaba îi luă doar câteva minute.

— De acum, este problema computerului, spuse Păpuşarul. L-am programat în acest sens. Dacă răspunsul este în benzi, îl vom avea în maximum câteva ore. Louis, ce se-ntâmplă dacă nu ne place răspunsul?

— Să auzim întrebările.

— Există o istorie a activităţilor de reparaţie pe Lumea Inelară? Dacă da, maşinile de reparat provin dintr-o singură sursă? Este reparaţia mult mai frecventă în anumite zone? Există o secţiune a Lumii Inelare mai bine reparată decât restul? Localizează toate referinţele legate de fiinţele asemănătoare cu cei din neamul Pak. Stilul armurilor variază în funcţie de distanţa faţă de un punct central? Care sunt proprietăţile magnetice ale pardoselii Lumii Inelare şi a scrith -ului, în general?

— Bine.

— Am omis ceva?

— …Mda. Ne interesează cea mai probabilă sursă a drogului nemuririi. S-ar putea să fie Marile Oceane, dar să întrebăm, totuşi.

— Am să întreb. Dar de ce Marile Oceane?

— Oh, pe de o parte, pentru că sunt atât de vizibile. Şi, pe de altă parte, pentru că am descoperit o mostră a drogului nemuririi, ce a rezistat în timp… Din păcate, a fost unica… Halrloprillalar o avea. Pe ea am găsit-o în vecinătatea Marelui Ocean. „Şi , pe de altă parte , pentru că ne-am prăbuşit acolo ,“ gândi Louis. „Norocul Teelei Brown distorsiona probabilitatea . Norocul Teelei ne-ar fi adus direct la Centrul de Reparaţie de prima dată .“ Harkabeeparolyn, îţi vine în minte ceva ce am omis? Când răspunse, vocea ei era gâjâită.

— Nu înţeleg ce faceţi voi.

— Cum să-ţi explic? Maşina noastră îşi aminteşte totul de pe benzile voastre. Îi cerem să-şi cerceteze memoria, pentru a răspunde la o întrebare anume.

— Întreab-o cum să salvăm Lumea Inelară.

— Trebuie să fim mult mai concreţi. Maşina poate să-şi amintească, să coreleze, să însumeze, dar nu poate gândi. Nu este suficient de mare. Femeia îşi clătină capul.

— Şi ce se-ntâmplă, insistă Ultimul, dacă răspunsurile sunt greşite? Nu mai putem fugi.

— Vom încerca altceva.

— M-am gândit la asta. Putem intra pe o orbită polară în jurul soarelui, pentru a minimiza riscul ca un fragment provenit din dezintegrarea Lumii Inelare să ne lovească. Am să pun Acul î n stază, în aşteptarea salvării. Salvarea nu va veni, dar riscul este mai mic, în comparaţie cu situaţia cu care ne confruntăm acum.

„Trebuia să ajungă aici”, gândi Louis.

— Perfect. Ne mai rămân câţiva ani pentru a încerca să descoperim nişte soluţii mai bune.

— Mai puţin decât atât. Dacă…

— Taci!

Epuizată, Bibliotecara se aruncă pe patul de apă. Imitaţia de blană de Kzin văluri sub ea. Femeia se ridică ţeapănă, dar după o clipă îşi dădu din nou drumul pe spate. Blana continua să vălurească. În cele din urmă, rigiditatea o părăsi şi se lăsă purtată de valuri. Kawaresksenjajok protestă în somn printr-un murmur şi se întoarse pe partea cealaltă. Bibliotecara părea şi mai atractivă. Louis rezistă cu greu tentaţiei de a se întinde lângă ea pe pat.

— Cum te simţi?

— Obosită. Mizerabil. O să-mi mai văd vreodată casa? Dacă vine sfârşitul — când o veni — mi-aş dori să-l aştept pe acoperişul Bibliotecii. Dar florile vor fi deja moarte atunci, nu-i aşa? Arse şi îngheţate.

— Mda…

Louis era mişcat. Cu siguranţă că nici el nu avea să-şi mai vadă căminul vreodată.

— Am să încerc să te duc înapoi, vorbi el din nou. Acum ai nevoie de somn. Şi de un masaj pe spate.

— Nu.

Ciudat! Nu era Harkabeeparolyn una dintre Constructorii Oraşului, din aceeaşi rasă cu Halrloprillalar, rasă care condusese Lumea Inelară mai ales prin sex appeal? Uneori, era dificil să ţii minte că indivizii unei specii străine puteau diferi unii de alţii tot atât de mult ca şi oamenii.

— Cei ce alcătuiau personalul Bibliotecii semănau mai mult cu nişte preoţi decât cu nişte profesionişti. Tu practici abstinenţa?