Larry Niven - Inginerii Lumii Inelare

— Ăştia, poate…, replică Louis iritat. Dar îmi aduc aminte de o vreme când Chmeee flămânzea şi niciodată nu s-a atins de mine. Oricum, care este problema voastră? Nu aveţi şi carnivori în oraş?

— Avem.

— Şi Biblioteca?

Credea că n-o să-i răspundă. (Figuri păroase îşi făcuseră apariţia la ferestrele-fantă. Explozia nu lăsase urme vizibile.) Apoi:

— O vreme, am fost în Clădirea Panth. — Femeia nu voia să-l privească în ochi.

În prima clipă, nu-şi aminti. Clădirea Panth. Construită ca o ceapă plutind cu coada în jos. Reparaţiile la condensatorul de apă. Stăpânul voia să plătească costul în sex. Se simţea miros de vampir pe holuri.

— Ai făcut rishathra cu carnivori?

— Cu Păstori, cu Oamenii Ierbii, cu Oamenii Agăţători şi Oamenii Nopţii, după cum îmi amintesc.

Louis se retrase un pic.

— Cu Oamenii Nopţii? Cu Demonii?

— Oamenii Nopţii sunt foarte importanţi. Adună informaţie pentru noi şi pentru Oamenii-Maşină. Ţin laolaltă ce a mai rămas din civilizaţie şi noi nu vrem să-i ofensăm.

— Uh-huh!

— Vânătorii Nopţii, Luweewu, au un foarte ascuţit simţ al mirosului. Mi s-a spus că trebuie să fac rishathra cu un Vânător ai Nopţii. Fără parfum de vampir. Am cerut să fiu transferată la Bibliotecă.

Louis îşi aminti de Mar Korssil.

— Nu par respingători.

— Dar pentru rishathra ? Noi, cei care nu avem părinţi, trebuie să ne plătim o datorie faţă de societate, înainte de a ne găsi o pereche şi a întemeia un cămin. Mi-am pierdut fondurile acumulate, în timpul transferului. Transferul n-a venit suficient de repede. — îl privea acum în ochi. — N-a fost plăcut. Dar altă dată a fost şi mai rău. Mirosul de vampir învăluie totul, nu şi memoria. Îţi reaminteşti mirosurile: sânge, în respiraţia Vânătorilor Nopţii; putrefacţie, în cea a Oamenilor Nopţii.

— Acum ai scăpat de toate astea, o linişti Louis.

Câţiva dintre Kzini încercau să se ridice. Apoi, adormiră cu toţii. Zece minute mai târziu, se deschidea rampa. Chmeee cobora să preia comanda.

Se făcuse târziu, când Ultimul apăru din nou. Păpuşarul părea răvăşit şi obosit.

— Se pare că ai ghicit corect, spuse el. Nu numai că scrith-ul reţine un câmp magnetic, dar însăşi structura Lumii Inelare este întreţesută cu cabluri supraconductoare.

— Asta e bine, replică Louis, simţind că i se ridicase o greutate enormă de pe suflet. Este bine , dar cum de ştiau Constructorii Oraşului de toate astea? Nu mi-i închipui săpând în scrith pentru a afla.

— Nu. Au făcut din el magneţi pentru compasuri. Au trasat o reţea de linii supraconductoare, distanţate la optzeci de mii de kilometri, ce se desfăşoară după un model hexagonal prin fundaţia Lumii Inelare. I-a ajutat să-şi ridice hărţile. Au trecut secole până ce Constructorii Oraşului au învăţat suficientă fizică pentru a ghici ce anume trasaseră, iar aceste presupuneri i-au condus la construirea propriilor lor supraconductori…

— Bacteriile pe care le-aţi însămânţat…

— Se pare ca nu au atins supraconductorii îngropaţi în scrith . Sunt conştient că pardoseala Lumii Inelare este vulnerabilă la meteoriţi. Trebuie să sperăm că nici unul dintre ei nu a atins vreodată reţeaua de supraconductori.

— E posibil…

Păpuşarul medită o clipă, apoi vorbi din nou:

— Louis, încă mai căutăm secretul transmutatoarelor masive?

— Nu.

— Ne-ar fi rezolvat perfect toate problemele, insistă Ultimul. Dispozitivul trebuie să fi lucrat la o scară imensă. Convertirea materiei în energie este de departe mult mai uşoară decât convertirea materiei în altă formă de materie. Să presupunem că noi am aprinde… să spunem, un tun transmutator, pe partea de dedesubt a Lumii Inelare, în zona cea mai îndepărtată de soare. Reacţia respectivă ar pune structura la loc. Desigur, ar apărea şi unele neajunsuri. Unda de şoc ar ucide mulţi băştinaşi, dar mai mulţi ar supravieţui. Apărarea antimeteoritică ar putea fi înlocuită la o dată ulterioară. De ce râzi?

— Eşti strălucitor! Necazul este că nu avem nici un motiv să credem că a existat vreodată un tun transmutator.

— Nu înţeleg.

— Halrloprillalar inventa, pur şi simplu, poveşti. A recunoscut-o mult prea târziu. În plus, cum crezi că ar fi ştiut ea ceva despre felul în care a fost construită Lumea Inelară? Strămoşii ei nu erau decât nişte maimuţe când s-a întâmplat asta. — Louis observă capetele agitându-se şi-l preveni: Nu pune totul în seama mea. Nu avem timp.

— Din păcate…

— Ce altceva ai mai aflat?

— Puţin. Modelele de analiză sunt încă incomplete. Fanteziile ce implică Marele Ocean nu înseamnă nimic pentru mine. Poţi să le cercetezi.

— Mâine.

Sunetele aveau o intensitate prea mică pentru a fi înţelese, dar îl treziseră. Louis se întoarse, învăluit în întuneric şi în lipsă de gravitaţie.

Dincolo însă, era suficientă lumină pentru a vedea. Kawaresksenjajok şi Harkabeeparolyn erau întinşi şi se ţineau în braţe, murmurând fiecare la urechea celuilalt. Translatorul lui Louis nu prindea nimic. Părea a fi dragoste. Un zvâcnet brusc de invidie îl făcu să zâmbească. Crezuse că băiatul era prea tânăr; crezuse că femeia jurase. Asta nu era însă rishathra . Cei doi făceau parte din aceeaşi specie.

Louis le întoarse spatele şi închise ochii. Urechile lui se aşteptau la un val ritmic de acţiune, însă acesta nu venea, astfel încât, în cele din urmă, adormi.

Visă că intrase într-un sabatical.

Plutea printre stele. Când lumea devenea prea bogată, prea variată, prea pretenţioasă, atunci sosea vremea să lase totul în urmă. Louis o mai făcuse şi înainte. Singur, într-o mică astronavă, se îndreptase spre falia încă neexplorată, dincolo de spaţiul cunoscut, să vadă ce se putea vedea şi să afle dacă se mai iubea. Acum, Louis plutea între discurile de dormit şi visa fericit că se prăbuşeşte printre stele. Nu depindea de nimeni, nu trebuia să-şi ţină nici o promisiune.

Apoi, o femeie urlă panicată chiar în urechea lui. Un călcâi îl lovi puternic chiar sub coaste, iar Louis îi răspunse cu un icnet. O învălmăşeală de braţe se abătu asupra lui, apoi se strânseră în jurul gâtului său, într-o încleştare pe viaţă şi pe moarte. Vaietele continuau.

Louis se căzni să-i descleşteze mâinile, pentru a-şi elibera gâtul. Strigă apoi:

— Închide câmpul de dormit! Gravitaţia reveni. Louis şi atacatorul lui căzură pe discul inferior. Harkabeeparolyn încetă să mai ţipe şi îşi lăsă braţele depărtate.

Băiatul Kawaresksenjajok îngenunchease alături de ea, confuz şi speriat. Puse întrebări urgente în limba Constructorilor Oraşului. Femeia se răsti la el.

Băiatul vorbi din nou. Harkabeeparolyn îi răspunse mai pe-ndelete. Băiatul aprobă cu reţinere. Orice ar fi auzit, nu-i plăcuse. Se îndreptă spre colţ, aruncându-le o privire de rămas-bun pe care Louis nu o putu interpreta, şi dispăru în hangar.

Louis se întinse după translator.

— Okay, despre ce este vorba?

— Pluteam în imponderabilitate! suspină ea.

— Nu trebuia să te sperii, o linişti Louis. Aşa obişnuim unii dintre noi să dormim.

Femeia îl privi direct în faţă.

— În imponderabilitate?

— Exact.

Expresia ei era uşor de descifrat. Nebunie . Nebunie curată … şi o ridicare din umeri. Se mobilizase în mod vizibil.

— Acum, când maşinile tale pot citi mai repede decât o pot face eu, mi-am dat seama că sunt total inutilă. Pot face un singur lucru care să ajute misiunea, şi anume să-ţi uşurez suferinţele provocate de reprimarea plăcerii.