Larry Niven - Inginerii Lumii Inelare

— Este o uşurare, spuse Louis.

Rostise replica plin de sarcasm, dar oare îl interpreta ea în acest mod? Bărbatul s-ar fi blestemat dacă ar fi acceptat un asemenea gest caritabil.

— Dacă faci baie şi îţi cureţi cu grijă gura…

— Opreşte-te! Sacrificiul confortului tău este prea mare, ţelul este lăudabil, dar dacă aş accepta, ar însemna să dau dovadă de maniere proaste…

Femeia era uimită.

— Luweewu, nu vrei să faci rishathra cu mine?

— Mulţumesc nu, mormăi el, apoi strigă: Deschide câmpul de dormit!

Louis se ridică plutind de lângă ea. Dintr-o experienţă precedentă, simţea că va urma o confruntare şi acest lucru îl îngrijora mai mult. Dar dacă ea avea să încerce să-şi folosească forţa fizică, avea să se pomenească în imponderabilitate.

Femeia îl uimi din nou printr-o altă replică:

— Luweewu, ar fi teribil pentru mine să am un copil acum.

Louis îi privi de sus figura: nu era înfuriată, ci foarte serioasă.

— Dacă mă împerechez acum cu Kawaresksenjajok, aş putea aduce pe lume un copil care să moară în focul soarelui.

— Atunci, n-o face. Oricum, este prea tânăr.

— Nu, nu este.

— Oh. Bine. Nu ai… Nu, voi nu aveţi contraceptive. Ei bine, nu poţi să-ţi estimezi perioada de fertilitate şi s-o eviţi?

— Nu înţeleg. Nu, aşteaptă, înţeleg. Luweewu, specia noastră a condus majoritatea lumii datorită controlului nuanţelor şi variaţiilor de rishathra . Ştii cât de multe am învăţat despre rishathra ?

— Doar printr-un simplu noroc, bănuiesc!

— Luweewu, unele specii sunt mai fertile decât altele.

— Oh!

— Dinainte de începutul istoriei, am învăţat că rishathra este o cale de a nu avea copii. Dacă ne împerechem, patru falani mai târziu apare un copil. Luweewu, poate fi salvată lumea? Eşti convins că lumea poate fi salvată?

Oh, dacă ar fi fost într-un sabatical! Singur, într-o astronavă, la ani-lumină de orice responsabilitate faţă de cineva, cu excepţia propriei sale persoane! Oh, dacă ar fi fost sub efectul sârmei…

— Nu pot garanta nimic sigur.

— Atunci, fă rishathra cu mine, ca să mă împiedici să mă mai gândesc la Kawaresksenjajok!

Nu era cea mai flatantă propunere care i se făcea lui Louis Wu.

— Cum o să-l ajutăm să-şi liniştească mintea? întrebă el.

— Nu există nici o cale. Bietul băiat, trebuie să sufere!

„Atunci , nu poţi să-i faci pe amândoi să sufere” , gândi Louis. Dar nu se hotărî s-o spună. Femeia era serioasă, îl rănise şi avea dreptate. Nu era timpul potrivit să aduci pe lume un copil din specia Constructorilor Oraşului.

În plus, o dorea.

Coborî din câmpul antigravitaţional şi o conduse pe patul de apă. Era bucuros că se retrăsese Kawaresksenjajok în hangar. Dar oare ce avea să spună puştiul mâine dimineaţă?

Louis se trezise în gravitaţia normală cu un zâmbet pe buze, cu înţepături plăcute în fiecare muşchi şi cu nisip în ochi. Dormise foarte puţin noaptea trecută. Harkabeeparolyn nu exagerase prea mult cu pulsiunea sa. Nu ştiuse (în ciuda timpului petrecut alături de Halrloprillalar) că şi Constructorii Oraşului intrau în călduri.

Se mişcă şi patul imens prinse viaţă sub el. Un trup se rostogoli peste el: Kawaresksenjajok, întins pe burtă, înota ca un peşte zburător şi murmura uşor.

Harkabeeparolyn, înfăşurată în blana oranj, se trezise şi ea şi se ridicase de pe podea. Apoi, îngăimă o explicaţie ce se dorea o scuză pentru că îl părăsise.

— M-am deşteptat, după o vreme, şi nu ştiam unde sunt, cu patul ăsta mişcător de sub mine.

„Şocul cultural”, gândi el. Îşi aminti că şi lui Halrloprillalar îi plăcuseră discurile de dormit, dar nu ca să doarmă pe ele.

— Există suficient loc pe podea. Cum te simţi?

— Mai bine, pentru moment. Mulţumesc.

— Eu îţi mulţumesc. Ţi-e foame?

— Nu încă.

Louis începu să exerseze. Muşchii lui erau încă tari, dar se vedea că îi lipsea antrenamentul. Constructorii Oraşului îl priveau cu nedisimulată surpriză. După aceea, comandă micul dejun: pepene, sufleu Grand Mariner, brioşe şi cafea. Oaspeţii săi refuzară cafeaua — era de prevăzut — precum şi brioşele.

Când îşi făcu apariţia, Ultimul arăta neîngrijit şi obosit.

— Modelele pe care le căutăm nu sunt clare în înregistrările oraşului plutitor, spuse el. Toate speciile şi-au construit armurile după forma Protectorilor Pak. Ele nu sunt la fel pretutindeni, nu exact la fel, iar stilul nu variază după o anumită lege. Am putea să dăm vina pe răspândirea culturii specifice Constructorilor Oraşului. Imperiul lor a amestecat idei şi invenţii în asemenea măsură încât nu le vom putea detecta niciodată originea.

— Ce-ai aflat despre drogul nemuririi?

— Ai avut dreptate. Marele Ocean este văzut ca o sursă a ororilor şi plăcerilor, inclusiv nemurirea. Darul nu este întotdeauna un drog. Uneori, soseşte neanunţat, ca ofertă a unor zei capricioşi. Louis, legendele nu au nici un sens pentru mine, un nonuman.

— Pregăteşte înregistrările pentru mine. Am să-i pun şi pe oaspeţii noştri să le privească. Poate că ei vor reuşi să sesizeze ceva.

— Foarte bine.

— Şi despre reparaţie?

— Nu există nici o activitate de reparaţie pe Lumea Inelară, în toată istoria înregistrată.

— Glumeşti!

— Cât de mare este regiunea acoperită de înregistrările oraşului? Pe ce perioadă de timp? Mică şi scurtă. În plus, am studiat şi vechile înregistrări cu Jack Brennan. Am aflat că Protectorii trăiau mult şi aveau o viaţă activă foarte lungă. Preferau să nu utilizeze servomecanismele, dacă puteau să facă treaba singuri. De pildă, nu exista un pilot automat la bordul astronavei lui Phssthpok.

— Nu este relevant. Sistemul conductelor de recirculare este, fără îndoială, automat.

— Este o abordare foarte simplistă a forţei brute. Nu ştim de ce Protectorii au murit sau au părăsit Lumea Inelară. Este posibil ca ei să-şi fi cunoscut soarta, că au avut timp să automatizeze sistemul de recirculare? Louis, nu avem nevoie să cunoaştem toate astea.

— Serios? Probabil că şi sistemul de apărare antimeteoritică este automat. Ţi-ar plăcea să ştii mai multe despre apărarea antimeteoritică?

— Fireşte…

— Şi jeturile de orientare erau automate. Probabil că există şi dubluri manuale pentru toate acestea. O mie de specii umane au evoluat de când au dispărut cei din neamul Pak şi, totuşi, automatele lor încă mai funcţionează. Fie că dintotdeauna Protectorii intenţionaseră să plece — lucru pe care nu-l cred…

— Fie le-au trebuit mulţi ani ca să moară, adăugă Ultimul. Am propriile păreri despre asta.

După aceea, Păpuşarul nu mai scoase o vorbă.

Louis descoperi o distracţie grozavă în acea dimineaţă. Poveştile Marelui Ocean se dovediră un subiect fascinant, cu eroi şi regate şi cu isprăvi desprinse parcă din povestiri poliţiste, cu magie şi monştri înspăimântători. Aveau o savoare diferită de toate poveştile oricărei culturi umane. Dragostea nu era eternă. Companionii eroului din specia Constructorii Oraşului (sau ai eroinei) erau întotdeauna de sex opus, loialitatea lor era menţinută prin tot felul de rishathra descrise cu multă imaginaţie, iar puterile lor ciudate erau luate pe credit. Magicienii nu erau în mod automat răi; existau pericole întâmplătoare care trebuiau evitate — nu se lupta împotriva lor.