Larry Niven - Inginerii Lumii Inelare

— Sunt aici, Louis. Vocea ta trădează o uşoară vibraţie.

— Trepidaţiile mijlocului de transport. Ai vreo noutate pentru mine?

— Încă nu-mi răspunde Chmeee la apel, nici cetăţenii oraşului plutitor. Am lansat sonda a doua într-o mare mai mică, fără nici un incident. Mă îndoiesc că cineva ar putea s-o descopere pe fundul mării. În câteva zile, Acul Încins al Căutării va avea rezervoarele pline.

Louis renunţă să-i spună Ultimului despre Oamenii Mării. Cu cât Păpuşarul se simţea mai în siguranţă, cu atât mai puţin probabil ar fi fost să-şi abandoneze proiectul, Lumea Inelară, precum şi pe pasagerii săi.

— Vroiam să te întreb ceva. Ai montat discuri pe sondă. Dacă ai trimite una după mine, aş putea pur şi simplu să păşesc prin ele pe Ac . Corect?

— Nu, Louis. Acele discuri de păşit sunt conectate doar la rezervoarele de combustibil ale Acului , printr-un filtru care lasă să treacă numai atomii de deuteriu.

— Dacă înlături filtrul, ar putea lăsa să treacă un om?

— Tot în rezervorul de combustibil îţi vei încheia călătoria. De ce mă întrebi? Cel mult, ai putea economisi o săptămână de călătorie cu Chmeee.

— Ar fi bine s-o putem face. S-ar putea întâmpla orice.

De ce ascundea oare fuga Kzinului? Trebuia să admită că găsea incidentul jenant. Pur şi simplu, nu voia să vorbească despre asta… În plus, l-ar fi enervat şi pe Păpuşar.

— Vezi dacă poţi aranja un procedeu de urgenţă, numai în caz că vom avea nevoie de el, adăugă bărbatul.

— O să-ncerc, Louis. Am localizat landerul la o zi de ţărmurile Marelui Ocean. Ce se aşteaptă Chmeee să găsească acolo?

— Semne şi lucruri uimitoare. Lucruri noi şi diferite. Tanj, nu ar mai fi trebuit să se ducă dacă am fi ştiut ce găseşte!

— Desigur, spuse sceptic Păpuşarul, apoi întrerupse legătura. Louis vârî translatorul în buzunar. Zâmbea. Ce se aştepta Chmeee să găsească la Marele Ocean? Dragoste şi o armată! Dacă harta Jinx-ului fusese stocată cu multicleşti cu tot, atunci de ce nu şi cea a Kzin-ului?

Impuls sexual sau autoapărare sau răzbunare — oricare dintre ele l-ar fi împins pe Chmeee spre harta Kzin-ului. Pentru el, siguranţa şi răzbunarea mergeau împreună. Dacă Chmeee n-ar fi fost în stare să-l domine pe Ultimul, cum s-ar fi putut întoarce în spaţiul cunoscut?

Dar chiar şi cu o armată de Kzini, ce se aştepta să poată face împotriva Ultimului? Îşi închipuia că au astronave? Louis îşi imagină cât de dezamăgit urma să fie.

Cu siguranţă, însă, acolo existau femele Kzinti.

Era totuşi ceva ce Chmeee putea face împotriva Ultimului. Probabil că nu se gândise la asta, iar Louis nu-i putea spune acum. Nici nu era încă sigur că dorea acest lucru. Era mult prea drastic.

Bărbatul se încruntă. Tonul sceptic al Păpuşarului îl îngrijora. Cât de mult ghicise? Extraterestrul era un lingvist desăvârşit; dar tocmai pentru că era un extraterestru, astfel de nuanţe nu s-ar fi strecurat în vocea lui. Trebuiau să fie puse acolo.

Timpul avea să hotărască. În jur, pădurea pitică crescuse suficient de mare pentru a ascunde oameni stând pe vine. Louis îşi plimba încontinuu privirea, în căutarea unor tufişuri sau văi printre dealurile din faţă. Costumul său de impact ar fi putut opri un glonţ rătăcit, dar ce se întâmpla dacă bandiţii trăgeau asupra şoferului? Louis putea să fie prins într-o capcană de metal contorsionat şi combustibil în flăcări.

Continua să privească împrejurimile cu atenţie sporită.

În scurt timp, îşi dădu seama că erau frumoase. Trunchiurile drepte, de un metru şi jumătate înălţime, se terminau cu imense flori la capete. Louis privi cum o pasăre imensă se aşeză într-o astfel de floare, o pasăre semănând cu un vultur uriaş, cu excepţia ciocului lung şi subţire ca o suliţă. Rădăcina Cot, o specie mai mare decât văzuse cu ocazia primei vizite la aproape o sută cincizeci de milioane de kilometri de aici, înflorise într-o aglomerare de garduri plasate la întâmplare. Aici creştea şi planta comestibilă pe care o mâncaseră noaptea trecută. Ceva mai încolo, se ridică brusc un nor de fluturi asemănători, de la distanţă, cu cei tereştri.

Totul părea atât de real. Oare Protectorii Pak ar fi construit ceva inconsistent ? Dar aceiaşi Pak aveau o imensă încredere în opera lor şi în capacitatea de a repara orice , sau de a crea noi maşini din ce aveau la îndemână.

Toate speculaţiile lui se bazau pe vorbele unui om mort cu şapte sute de ani în urmă: Jack Brennan Centurarul, care cunoscuse această rasă numai printr-un singur individ. Arborele vieţii îl transformase pe Brennan într-un om în stadiu de Protector — piele-armură, a doua inimă, cutie craniană mărită… Asta îl afectase psihic. Or, Phssthpok putea să fie atipic. Louis Wu, înarmat cu opiniile lui Jack Brennan asupra lui Phssthpok şi a rasei Pak, încerca să gândească la fel ca cineva în mod evident mai inteligent decât el.

Trebuia să existe o cale de a salva totul.

Mărăcinişurile făcuseră loc unei plantaţii de plante-cârnat spre sensul de rotaţie şi unor dealuri domoale în direcţie opusă. În cele din urmă, Louis zări departe în faţă, şi pentru prima oară, o staţie de alimentare cu combustibil. Era ceva serios, o uzină chimică şi începutul unui oraş ce se dezvolta în jurul ei.

Vala îl chemă jos din punctul său de observaţie.

— Închide gaura de fum. Rămâi în interior, ca să nu fii văzut.

— Sunt clandestin?

— Eşti neobişnuit. Există excepţii, dar ar trebui să explic de ce eşti pasagerul meu. Şi nu am o explicaţie prea bună.

Defilară de-a lungul pereţilor fără ferestre ai uzinei. Printr-o ferestruică, Louis o privea pe Vala tocmindu-se cu câţiva oameni cu picioare lungi şi piepturi late. Femeile erau impresionante, cu sânii lor mari şi bustul pe măsură, dar nu le putea numi frumoase. Părul negru şi lung le acoperea fruntea şi obrajii, încadrând o faţă delicată în formă de „T”.

Louis se ghemuise în spatele locului din faţă, în timp ce Vala stivuia pachete prin uşa pasagerului. Curând, se puseseră din nou în mişcare.

O oră mai târziu, departe de orice localitate, Vala părăsi drumul. Louis coborî din postul său de observaţie. Era extrem de flămând. Vala cumpărase alimente: o pasăre mare afumată şi nectar din florile gigante. Louis începu să rupă bucăţi din pasăre.

— Tu nu mănânci? întrebă el, după un timp.

Vala zâmbi.

— Nu, până la noapte. Dar am să beau cu tine.

Din spatele maşinii, aduse recipientul din sticlă colorată şi turnă un fluid incolor în nectar. Bău, apoi îi trecu recipientul. Louis bău şi el.

Alcool, desigur. Nu existau puţuri de petrol pe Lumea Inelară, nu-i aşa? Puteai, în schimb, să construieşti distilerii de alcool oriunde erau plante care fermentau.

— Vala, nu e posibil ca unora să le placă prea mult această băutură?

— Uneori.

— Şi ce se-ntâmplă atunci?

Întrebarea o surprinsese.

— Învaţă. Unii devin nefolositori din cauza băutului. Se supraveghează unii pe alţii, dacă este nevoie.

Era, în miniatură, o problemă de cablare şi cu aceleaşi soluţii: timpul şi selecţia naturală. Nu părea a fi un lucru care să o preocupe pe Vala… iar Louis nu-şi putea permite să fie preocupat la rândul lui.

— Cât de departe suntem de oraş? întrebă el.

— Trei sau patru ore pe calea aerului, dar acolo vom fi opriţi. Louis, m-am tot gândit la problema ta. De ce nu zbori tu, pur şi simplu?