Larry Niven - Inginerii Lumii Inelare

Apoi, făcură dragoste, sau un fel de dragoste. Nebunia ultimei nopţi dispăruse o dată cu vampirii. Îl întrebă, insistând, ce tehnici prefera, iar el alese poziţia misionarilor. Era prea multă formalitate. Probabil că aşa trebuia să fie. După aceea, când plecă să mestece în oala de gătit, se asigură că nu se interpunea între el şi armele sale. I se părea că acest lucru era posibil.

Apoi, femeia se întoarse la el şi începu să-i explice că semenii ei puteau face dragoste mai mult decât o dată.

Bărbatul stătea jos, cu picioarele încrucişate, ţinând-o pe Vala în poală, iar picioarele ei erau strâns încolăcite în jurul mijlocului său. Se mângâiară reciproc, se excitară, învăţară unul de la altul. Ei îi plăcea să fie scărpinată pe spate. Avea un spate musculos, cu torsul chiar mai lat decât al lui. O şuviţă de păr îi cobora de-a lungul şirei spinării. Femela avea un control deosebit al muşchilor vaginali. Marginile fâşiei de barbă erau foarte delicate şi moi.

Iar Louis Wu avea un disc de plastic sub părul de pe ceafă.

Rămaseră îmbrăţişaţi; ea aştepta.

— Chiar dacă voi nu aveţi electricitate, trebuie să ştii ceva despre ea, spuse Louis. Constructorii Oraşului au folosit-o pentru a pune în mişcare maşinile lor.

— Ştiu. Noi putem să producem electricitate din curgerea unui râu. Poveştile vorbesc despre o electricitate nelimitată care venea din cer înainte de căderea Constructorilor Oraşului.

Era suficient de corect. Pe pătratele de umbră existau generatoare solare care transmiteau energia, sub formă de unde, la colectoarele de pe Lumea Inelară. Evident, colectoarele utilizau cabluri supraconductoare şi, tot evident, ele nu mai funcţionau.

— Deci, dacă introduc un conductor foarte fin în interiorul creierului meu, în locul potrivit — ceea ce am şi făcut — atunci o mică parte din curent va gâdila nervii care înregistrează plăcerea.

— Cu ce seamănă?

— Este ca şi cum te-ai îmbăta, dar fără mahmureală sau ameţeli. Aduce cu rishathra , sau cu o împerechere reală, fără să fie nevoie să iubeşti pe altcineva decât pe tine şi fără să fie nevoie să te opreşti. Dar eu m-am oprit.

— De ce?

— Un străin deţinea sursa electrică. El dorea să-mi dea ordine. Mie însă, înainte de asta, mi-a fost ruşine.

— Constructorii Oraşului n-au avut niciodată fire în cranii. Ar fi trebuit să le găsim când am cercetat oraşele în ruină. Unde este practicat acest obicei? Femeia se desprinsese de el şi îl privea cu oroare.

Era păcatul pe care-l regreta cel mai des şi nu făcea din asta un secret.

— Îmi pare rău, spuse el.

— Spuneai că fâşii din această ţesătură ar putea… Ce este această ţesătură ?

— Conduce curentul electric şi câmpul magnetic fără nici o pierdere. O numim supraconductoare.

— Exact, asta n-a mai funcţionat la Constructorii Oraşului. Aceste… supraconductoare au ruginit. Ţesătura ta va rugini şi ea, sau nu? Cât timp va dura?

— Nu, nu va rugini. Este un material diferit.

Ea ridică din nou tonul:

— Cum de ştii toate astea, Louis Wu?

— Ultimul mi le-a spus. Ultimul este un străin care ne-a adus aici, împotriva voinţei noastre. Ne-a lăsat fără nici un mijloc de a ne întoarce acasă.

— Acest Ultimul v-a luat drept sclavi?

— A încercat şi asta. Oamenii şi Kzinii sunt sclavi dificili.

— Înseamnă acest cuvânt un lucru bun?

Louis zâmbi.

— Nu. De asemenea, a luat cablu şi ţesătură supraconductoare când şi-a părăsit lumea. Nu avea timp să şi le fabrice singur. Probabil că ştia unde erau depozitate. La fel ca şi celelalte lucruri pe care le-a adus, ca discurile de păşit: fără îndoială că se aflau la îndemână.

Instantaneu, îşi dădu seama că ceva este în neregulă, dar abia peste o clipă ştiu despre ce era vorba.

Translatorul încetase să traducă, aproape imediat. Apoi, vorbi cu o altă voce.

— Louis, este înţelept să-i spui astfel de lucruri?

— A ghicit o parte dintre ele, spuse pământeanul. Era pe cale să mă învinovăţească pe mine pentru Prăbuşirea Oraşelor. Dă-mi înapoi translatorul!

— Pot să-ţi permit astfel de suspiciuni urâte? De ce ar fi împlinit semenii mei un act atât de răutăcios?

— Suspiciuni? Ticălos nenorocit! — Vala îngenunchease şi îl privea cu ochi dilataţi cum vorbea de unul singur lucruri de neînţeles. În casca sa nu putea auzi vocea Ultimului. Louis continuă: Te-au alungat ca Ultim şi tu ai fugit. Ai strâns ce-ai putut şi ai fugit. Discuri de păşit, conductoare, ţesături supraconductoare şi o navă. Cu discurile a fost uşor. Fabricaţi cu milioanele. Dar unde naiba ai găsit supraconductoare care să te aştepte taman pe tine? Şi ştiai că nu vor rugini pe Lumea Inelară!

— Louis, de ce am fi făcut aşa ceva?

— Pentru avantaje comerciale. Dă-mi înapoi translatorul!

Valavirgillin se ridică, trase oala de pe foc, mestecă în ea şi gustă.

Dispăru, apoi, spre vehicul şi se întoarse cu două castroane din lemn pe care le umplu cu un polonic.

Bărbatul aştepta neliniştit. Fără translator, Ultimul îl putea izola. Nu era prea înzestrat în învăţarea limbilor străine…

— Foarte bine, Louis. Nu a fost plănuit aşa şi, oricum, s-a întâmplat cu mult timp înainte. Căutam o cale de a ne lărgi teritoriul, cu risc minim. Outsiderii ne-au vândut coordonatele Lumii Inelare.

Outsiderii erau fiinţe reci şi fragile care mişunau prin galaxie în astronave subluminice. Comercializau informaţii. Puteau, foarte bine, să fi ştiut de Lumea Inelară şi să fi vândut informaţia Păpuşarilor, dar…

— Stai o clipă! Păpuşarii se temeau de zborul spaţial.

— Am depăşit această teamă. Dacă Lumea Inelară s-ar fi dovedit potrivită, atunci un zbor spaţial pe durata unei vieţi individuale n-ar fi reprezentat un risc mare. Am fi putut zbura în stază, desigur. Din ceea ce ne spuseseră Outsiderii şi din ceea ce am aflat din observaţiile prin telescop şi cu ajutorul sondelor automate, Lumea Inelară părea ideală. Trebuia să investigăm.

— O facţiune Experimentalistă?

— Desigur. Totuşi, ezitam să contactăm o civilizaţie atât de puternică. Am analizat însă, prin spectroscopie laser, supraconductoarele de pe Lumea Inelară. Am fabricat o bacterie care se hrănea cu ele. Sondele au însămânţat plaga supraconductoarelor de-a lungul Lumii Inelare. Ai ghicit atât de mult?

— Într-adevăr, atât de mult.

— Noi trebuia să sosim cu nave de comerţ. Comercianţii noştri le-ar fi venit oportun în ajutor. Ei ar fi trebuit să afle tot ceea ce aveam nevoie şi să câştige, în acelaşi timp, aliaţi. — Clară şi muzicală, vocea Păpuşarului nu trăda nici o urmă de vinovăţie sau ruşine.

Vala pusese castroanele pe jos şi se aşezase şi ea alături. Figura îi era în umbră. Din punctul ei de vedere, translatorul încetase să funcţioneze într-un moment cât se putea de nepotrivit.

— Atunci, spuse Louis, Conservatorii au câştigat alegerile, presupun…

— Inevitabil. O sondă descoperise jeturile de orientare. Ştiam de instabilitatea Lumii Inelare, desigur, dar speram să găsim unele mijloace mai sofisticate prin care s-o contracarăm. Când imaginile au fost făcute publice, guvernul a căzut. Nu mai aveam şansa de a ne întoarce pe Lumea Inelară până…

— Când? Când aţi răspândit plaga?

— Cu o mie cinci sute de ani în urmă, în timp terestru. Conservatorii au condus şase sute de ani. Apoi, ameninţarea Kzinti a adus din nou la putere Experimentaliştii. Când timpul mi s-a părut potrivit, l-am trimis pe Nessus, împreună cu echipa lui, pe Lumea Inelară. Dacă structura supravieţuise după mai bine de o mie de ani de la prăbuşirea culturii ce o putea repara, merita investigaţia. Aş fi putut trimite o echipă de comercianţi şi de salvare. Din nefericire…