Larry Niven - Inginerii Lumii Inelare

De ce făcuse asta? Iar Chmeee încercase să-i atragă atenţia… nu-i aşa? Louis îşi amintea de răcnetul său ca de tigru care atacă.

„Feromoni”, mormăi el. Şi arătau atât de inofensivi! Se ridică şi privi oripilat în jur. Morţii erau risipiţi pretutindeni; cei mai închişi la culoare cu gâturile rănite, cei blonzi cu sânge pe buze şi semne negre în părul lor argintiu.

Armele nu fuseseră de ajuns. Ceea ce aveau vampirii era mai rău decât un tasp. Ei puteau emana un nor superstimulator de feromoni, semnalul olfactiv uman al dorinţei sexuale. Unul dintre vampiri, sau o pereche, probabil că ajunsese în turn. Iar apărătorii cedaseră, alergând, aruncându-şi armele şi hainele într-o grabă care-i trimitea dincolo de bariera propriilor vieţi.

Dar de ce, o dată vampirii ucişi, el şi femeia brunetă…?

Vântul îi umflă din nou părul. Fireşte. Vampirii erau morţi, dar el şi bruneta rămăseseră în norul de feromoni. Se împerecheaseră frenetic…

— Dacă nu s-ar fi pornit vântul, am fi continuat s-o facem, bombăni el. Da-da! Acum, unde naiba să mă duc… pretutindeni?

Găsi costumul de impact şi centura zburătoare. Lenjeria era făcută praf. Unde era vesta? Remarcă ochii deschişi ai femeii. Aceasta se ridică brusc, cu o oroare în priviri pe care Louis o înţelegea perfect.

— Trebuie să-mi iau vesta, pentru că am translatorul acolo, spuse el. Sper ca Chmeee să nu te sperie până voi reuşi să…

Chmeee. Cum i se păruse oare lui ?

Mâna imensă a lui Chmeee înşfăcase craniul lui Louis şi îl împinsese spre spate. Louis se agăţase de femeie cu trupul şi mintea şi împingea, împingea; dar ochii îi erau plini de figura portocalie a animalului, iar urechile de insultele strigate. Era ceva confuz…

Chmeee nu se vedea nicăieri. Louis îşi găsi vesta la o distanţă apreciabilă, ţinută strâns de mâna unui vampir mort. Nu-şi putea găsi paralizatorul. Acum era cu adevărat îngrijorat. Ceva urât îi răzbătea din memorie. Alergă până în locul unde aterizase landerul.

O bucată de stâncă, prea mare pentru a fi ridicată de trei oameni, presa o grămadă generoasă de ţesătură supraconductoare. Darul de plecare al lui Chmeee. Landerul dispăruse.

„Mai devreme sau mai târziu, trebuia să se-ntâmple, gândi Louis. De ce nu acum?” Un prieten îl învăţase această stratagemă, această mică vrăjitorie pentru a-şi reveni de pe urma unui şoc sau a unei supărări. Câteodată, era de folos.

Stătea pe ceea ce fusese odinioară pragul unui portic, deşi porticul rămăsese acum singur într-un culoar acoperit de nisip. Îşi îmbrăcase costumul de impact şi vesta cu toate buzunarele ei. Aşezase aceste haine ca pe o barieră între el şi o lume vastă şi dezolantă. Nu din modestie, ci din teamă.

Tot ce se întâmplase pusese capăt ambiţiilor sale. Acum doar stătea, iar gândurile îi rătăceau fără nici un ţel. Se gândi la un droud funcţional, la fel îndepărtat precum Luna de Pământ, şi la un aliat cu două capete, care n-ar fi riscat să aterizeze aici, nici măcar pentru a-l salva pe Louis Wu. Se gândi la Inginerii Lumii Inelare şi la ecologia lor idealizată, care nu includea nimic de genul ţânţarilor sau liliecilor-vampir; încercase să-şi forţeze buzele să schiţeze un zâmbet, dar se oprise la masca unui apatic, fără nici o expresie.

Ştia unde plecase Chmeee. Zâmbi din nou, la gândul că îi făcuse atât de puţin bine. I-ar fi spus oare asta Chmeee? Nu conta. Supravieţuirea, impulsul împerecherii sau dorinţa de a se răzbuna pe Ultimul îl vor conduce pe Chmeee în aceeaşi direcţie. Dar ar fi putut oricare dintre aceste motive să-l aducă înapoi pentru a-l salva pe Louis Wu?

Apoi se gândi la cât de puţin conta moartea cuiva, în raport cu trilioanele de indivizi de pe Lumea Inelară, toţi condamnaţi la un contact intim cu propriul soare.

Ei bine, Chmeee se putea reîntoarce. Louis trebuia să-şi scoată din gând asta şi să încerce să ajungă la oraşul plutitor. Chmeee s-ar aştepta să-l găsească acolo, dacă vreun capriciu l-ar aduce înapoi, pentru a recupera un aliat care-l dezamăgise atât de cumplit. Or, Louis trebuia să înveţe, de fapt, ceva de valoare. Sau… trebuia să supravieţuiască cumva în anul care-i mai rămăsese. „Trebuia să trec cândva şi prin asta. De ce nu acum?”

Cineva se văicărea.

Femeia brunetă se îmbrăcase. Avea pantaloni scurţi, cămaşă şi rucsac. Ţinea la şold o armă cu proiectile, îndreptată spre Louis Wu. Cu braţul liber gesticulă, apoi strigă din nou.

Vacanţa se terminase. Louis deveni perfect conştient că gluga protectoare îi atârna în jurul gâtului. Dacă încerca să-l ţintească în cap… În fine, era posibil să-i ofere timpul necesar să şi-l acopere, iar atunci n-ar mai fi contat dacă trăgea sau nu. Costumul de impact ar fi oprit proiectilele, în timp ce ar fi fugit. Avea nevoie, însă, cu adevărat, de centura de zbor. Oare chiar avea nevoie?

— Okay, spuse Louis, zâmbi şi îşi depărtă mâinile de trup. La ora actuală, avea nevoie stringentă de un aliat. Aduse apoi o mână încet spre vestă, scoase translatorul şi îl puse în dreptul gâtului.

— Ăsta o să vorbească în locul nostru, de îndată ce va învăţa.

Femeia îi făcu semn cu arma: Mergi în faţa mea!

Louis înaintă până în dreptul centurii zburătoare, se opri şi o ridică, fără mişcări bruşte. Pe neaşteptate, răsună tunetul. O piatră de aproape cincisprezece centimetri poposi vijelios lângă piciorul lui. Bărbatul lăsă centura şi se dădu la o parte.

Tanj, tipa nu vorbea! Ea decisese că el nu putea să-i vorbească limba, şi acest lucru era acum stabilit. Cum putea translatorul să înveţe ceva?

Louis ţinea braţele ridicate şi o privea cum pipăia centura cu mâna liberă, în timp ce continua să-l ţintească. Dacă atingea butoanele greşit, îşi pierdea centura şi ţesătura. Femeia aşeză însă centura jos, studie o clipă figura lui Louis, apoi făcu câţiva paşi în spate, gesticulând.

Louis ridică centura de zbor. Când femeia făcu alte gesturi, indicând vehiculul ei, Louis îşi clătină capul. Se apropie, în schimb, de locul în care Chmeee îi lăsase aproape cincizeci de metri pătraţi de ţesătură supraconductoare, presată de un bolovan mult prea greu pentru a fi deplasat.

Arma nu încetă să-l ţintească tot timpul cât legă curelele în jurul bucăţii de rocă şi activă centura de zbor. Îşi încolăci şi el braţele în jurul bolovanului — curelele erau de siguranţă — şi se opinti. Bolovanul se ridică. Bărbatul se roti apoi complet şi îi dădu drumul. Bolovanul se aşeză uşor pe sol.

Sesizase cumva un anumit respect în privirea ei? Se datora el tehnologiei sau puterii fizice? Louis dezactivă centura, o ridică împreună cu ţesătura supraconductoare şi porni spre vehicul. Femeia deschise uşile duble. El îşi aşeză încărcătura înăuntru şi privi împrejur. Banchete pe cele trei laturi; un mic cuptor în centru şi o trapă în plafon pentru o gaură de fum. Rafturi pentru bagaje îndărătul locului din spate. Altă canapea în faţă.

Louis se retrase. Se întoarse cu faţa spre turn, schiţă un pas înainte şi o privi. Ea înţelese ideea. Era nehotărâtă, dar îi făcu semn să continue.

Morţii începuseră să miroasă. Se întrebă dacă femeia intenţiona să-i îngroape sau să-i ardă. Dar ea trecu pe lângă cadavre fără să se oprească. Louis se opri o clipă, pentru a mângâi cu degetul părul argintiu al unei femei.

Exista mult prea mult păr şi prea puţin craniu. Oricât de frumoasă ar fi fost, avea creierul mai mic decât creierul uman. Bărbatul oftă şi îşi continuă drumul.