Larry Niven - Inginerii Lumii Inelare

Imaginea era cumva neclară din pricina vitezei sondei. Se remarcau masive maşinării de ridicat ancorate de zidul din apropierea consolei: un generator rudimentar de fuziune; un cric acţionat mecanic; un butoi şi un cârlig plutind fără nici un suport sub el. „Firul legat de butoi trebuie să fi fost subţire şi, deci, invizibil,” gândi Louis. „Putea să fie firul de la pătratele de umbră.”

— Un grup de reparaţie deja la lucru? Mrrrr… Montează sau demontează cumva jeturi de orientare? Câte sunt montate?

— Sonda ne va preciza, spuse Ultimul. Acum, vă poftesc să vă îndreptaţi atenţia asupra altei probleme. Amintiţi-vă de acei toroizi care înconjoară carcasa astronavei intacte de pe Lumea Inelară. Am presupus că ei generează câmpul electromagnetic de captare pentru colectoarele Bussard.

Chmeee studia atent ecranul.

— Toate astronavele Lumii Inelare erau construite după acelaşi proiect. Mă întrebam de ce. S-ar putea să ai dreptate.

— Eu nu înţeleg de ce, spuse Louis. Ce a…

Şerpii cu un singur ochi îl priveau din ecran.

— Semenii lui Halrloprillalar au construit o parte din sistemul de transport care trebuia să le ofere un spaţiu nesfârşit de colonizare şi explorare. De ce nu au continuat? Toată Lumea Inelară ar fi fost a lor… De ce au făcut efortul de a ajunge la stele?

Părea un model destul de urât. Louis nu voia să creadă în el, cu toate că se potrivea foarte bine.

— Aveau motoarele pe gratis. Au demontat câteva dintre jeturile de orientare ale Lumii Inelare, au construit astronave în jurul lor şi au ajuns la stele. Evident, nu s-a întâmplat nimic rău. Aşa că au mai demontat câteva. Mă întreb câte or fi folosit.

— Sonda ne va preciza în timp, spuse Păpuşarul. Se pare că au păstrat câteva motoare încă montate. De ce oare n-or fi mutat la loc Lumea Inelară, înainte ca instabilitatea să devină atât de mare? Întrebarea lui Chmeee este foarte bună. Au fost motoarele demontate sau furate pentru a fi utilizate la astronave astfel încât mai mulţi dintre semenii lui Halrloprillalar să poată scăpa?

Louis zâmbea amar.

— Cum sună asta? Au lăsat câteva jeturi la locul lor. Apoi a venit o plagă care a omorât majoritatea maşinilor pe care le deţineau. Unii dintre ei au fost cuprinşi de panică. Au adunat toate astronavele pe care le aveau şi au construit mai multe, în grabă, demontând majoritatea jeturilor de orientare. Au părăsit, pur şi simplu, Lumea Inelară, lăsând-o în plata Domnului.

— Nebuni, izbucni Chmeee. Şi-au făcut-o singuri.

— Oare?

— Asta este doar posibilitatea pe care am considerat-o de rău augur, spuse Păpuşarul. Or fi luat tot atât din civilizaţia lor pe cât au reuşit să mişte? Cu siguranţă, n-au luat şi transmutatoarele. Ciudat, Louis nu mai era tentat să râdă. Dar ce răspuns ar fi putut să formuleze?

Kzinul găsi însă unul.

— Au luat tot ce le-a fost accesibil. Totul din apropierea astroporturilor. Totul din apropierea Zidurilor de Margine, acolo unde sistemul de transport era la îndemână. Trebuie să căutăm în interior şi, mai ales, să căutăm Centrul de Reparaţie. Oricare dintre semenii lui Prill care se găsea acolo ar fi încercat să salveze Lumea Inelară, nu s-o părăsească.

— Poate.

— Ne-ar ajuta mult, spuse Louis, dacă am afla momentul precis când a început plaga să le consume supraconductorii.

Dacă se gândise că Ultimul va da înapoi, se înşelase.

— Mă îndoiesc că vei afla acest lucru înaintea mea, spuse Păpuşarul.

— Cred că tu ştii deja.

— Cheamă-mă, dacă afli ceva.

Capetele de şarpe dispărură.

Chmeee îl privi pe pământean într-un mod ciudat, dar nu spuse nimic. Louis se întoarse la pupitrul de comandă.

Când Chmeee depistă oraşul, linia terminatorului era o umbră vastă care avansa dinspre sensul de rotaţie. Cei doi călători urmaseră albia plină de nisip a unui râu din stânga mării secate. Râul se bifurca aici, iar oraşul se aşezase între cele două braţe ale sale.

Semenii lui Prill ridicaseră construcţii înalte, chiar şi acolo unde nu era o nevoie evidentă de înălţime. Oraşul se pare că nu fusese larg, ci înalt, până ce clădirile plutitoare se prăbuşiseră peste edificiile mai mici de sub ele. Un turn svelt încă rămăsese în picioare, deşi era puţin înclinat. Intrase ca o suliţă în nivelurile de jos. Un drum venea din stânga, de-a lungul malului exterior al unui braţ al râului secat, apoi trecea peste un pod atât de masiv, sprijinit pe picioare, încât trebuia să aparţină Oamenilor-Maşină. Semenii lui Halrloprillalar ar fi utilizat materiale mai rezistente sau i-ar fi făcut plutitor.

— Probabil că oraşul a fost prădat, spuse Chmeee.

— Cred că ai dreptate, dacă presupunem că cineva a construit un drum pentru asta. Dar, oricum, de ce nu coborâm?

— Îşi spune cuvântul curiozitatea ta de maimuţă?

— Poate. Doar înconjoară-l, să-l privim mai de aproape.

Chmeee coborî landerul suficient de rapid, astfel încât amândoi simţiră efectele lipsei de gravitaţie. Blana Kzinului crescuse aproape toată, un acoperământ portocaliu, strălucitor şi drăguţ, un memento al noii sale tinereţi. Noua adolescenţă nu-i potolise şi firea. Patru războaie Om-Kzin, plus câteva incidente… Louis îşi ţinu gura.

Landerul trepida sub ei. Louis aşteptă până ce îl părăsi apăsarea sălbatică, apoi începu să regleze imaginea camerelor exterioare. Îl remarcă instantaneu.

Un vehicul paralelipipedic era parcat lângă turnul înclinat. Puteau să încapă în el până la doisprezece pasageri. Motorul ce se afla în spate ar fi fost suficient de puternic încât să ridice o astronavă… era, însă, vorba de oameni primitivi. Nu putea ghici cum reuşeau să deplaseze vehiculele. Bărbatul arătă spre el şi spuse:

— Am găsit un vehicul izolat şi o să coborâm asupra lui, corect?

— Corect.

Chmeee îndreptă landerul în direcţia indicată. Şi, în timp ce el executa manevrele, Louis studie noua situaţie:

Turnul căzuse şi se înfipsese într-o clădire pătratică; străpunsese acoperişul şi alte trei etaje, intrând, probabil, şi în subsol. Scheletul clădirii mai mici îl ţinea, aşadar, ridicat. Norişori albi de abur sau fum ţâşneau neregulat prin două ferestre ale turnului. Mai multe forme vag umane dansau în faţa intrării monumentale a clădirii mai mici — dansau sau ţineau concursuri de alergări — iar alte două se odihneau culcate cu faţa în jos, în poziţii puţin odihnitoare…

Chiar înainte ca singurul perete rămas dintr-o clădire prăbuşită să-i blocheze privirea, Louis remarcă ceva neobişnuit. Formele pale încercau să ajungă la intrare de-a curmezişul unei străzi acoperite de cărămidă şi piatră sfărâmată. Cineva din turn trăgea asupra lor.

Landerul se aşezase pe sol. Chmeee se ridică şi îşi destinse muşchii.

— Se pare că ai parte de noroc, Louis. Îi putem considera pe cei cu arme ca fiind Oamenii-Maşină. Strategia noastră va fi să le sărim în ajutor.

Părea rezonabil.

— Ştii ceva despre armele cu proiectil?

— Dacă presupunem că folosesc propulsori chimici, o armă portabilă nu e capabilă să penetreze costumul de impact. Putem intra în turn cu ajutorul centurilor de zbor. O să ne luăm paralizatoarele. Nu dorim să ne ucidem viitorii aliaţi.

Coborâră pe sol în plină noapte. Norii se adunau pe cer. Chiar şi aşa, Arcada strălucea printre ei ca o bandă lată şi palidă, iar oraşul plutitor era un ghem strâns de stele spre babord. Nu exista posibilitatea de a se rătăci.

Louis Wu nu se simţea prea confortabil. Costumul de impact era mult prea rigid; gluga îi acoperea aproape în întregime faţa. Curelele metalizate ale centurii de zbor îi jenau respiraţia, iar picioarele îi atârnau. Dar nimic nu ar fi egalat o oră sub curent, asta era realitatea. Cel puţin se simţea mai în siguranţă acum.