Larry Niven - Inginerii Lumii Inelare

— Costumele pentru vacuum, adăugă Chmeee, şi armurile Giganţilor Ierbii indică forma lor: umanoizi, dar cu încheieturi umflate şi o figură alungită. Mai sunt şi alte dovezi. Am întâlnit atât de mulţi hominizi, dar toţi diferiţi. Trebuie să fi derivat cu toţii dintr-un strămoş comun: propriul tău strămoş, prăsitorul Pak.

— Exact. Totodată, devine clar cum a murit Prill.

— Oare?

— Elixirul a fost conceput pentru metabolismul lui Homo sapiens . Halrloprillalar nu-l putea utiliza. Ea avea propriul medicament pentru longevitate, medicament care putea fi folosit şi de alte specii. Mi-a venit ideea că semenii lui Prill s-ar fi putut să-l facă din arborele vieţii.

— De ce?

— Ei bine, Protectorii trăiau mii de ani. Anumiţi factori din arborele vieţii, sau o doză nepericuloasă din el, pot declanşa suficiente schimbări chiar şi pentru hominizi. Iar Ultimul susţine că rezerva lui Prill fusese furată.

Chmeee dădu din cap gânditor.

— Îmi amintesc. Una dintre instalaţiile voastre de minerit pe asteroizi a luat la bord astronava Pak abandonată. Cel mai bătrân din echipaj a mirosit arborele vieţii şi a înnebunit. A mâncat peste capacitatea stomacului şi a murit. Restul echipajului nu l-a putut împiedica.

— Aşa-i. Acum, este prea mult să ne aşteptăm ca acelaşi lucru să i se fi întâmplat unui oarecare asistent din laboratoarele Naţiunilor Unite? Prill intrase în clădirea Naţiunilor Unite purtând flaconul cu medicamentul longevităţii. Naţiunile Unite doreau o mostră. Un tip mult prea tânăr pentru prima sa doză de Elixir, în jur de patruzeci, patruzeci şi cinci de ani, deschide flaconul. Are pipeta pregătită. Apoi inhalează vaporii şi dă pe gât tot conţinutul.

Coada lui Chmeee plesni aerul.

— N-aş merge atât de departe încât să afirm că mi-a plăcut Halrloprillalar. Totuşi, era un aliat.

— Mie mi-a plăcut.

Vântul fierbinte sufla în jurul lor, încărcat de praf. Louis se simţea presat de timp. Nu mai aveau altă şansă de a vorbi între patru ochi. În curând, sonda care retransmitea semnalele spre şi dinspre Ac urma să fie înălţată şi astfel de discuţii private deveneau imposibile.

— Poţi să gândeşti ca un Pak pentru mine, Chmeee?

— Pot să încerc.

— Au construit hărţi peste toate Marile Oceane. În loc să cartografieze Kzin şi Down, Marte şi Jinx, poţi să-mi spui de ce Protectorii Pak n-au exterminat pur şi simplu Kzinii şi Grogii, marţienii şi multicleşti?

— Mrrrr. De ce nu? Pak n-ar fi ezitat o secundă să extermine alte specii, potrivit lui Brennan.

În timp ce medita la problemă, Chmeee păşea încolo şi-ncoace.

— Poate că se aşteptau să fie urmăriţi, continuă el. Tocmai pierduseră un război. Dacă se aşteptau ca învingătorii să vină să-i vâneze? Pentru Pak, zeci de lumi pârjolite, aflate la zeci de ani-lumină depărtare una de alta, putea să fie un indiciu al prezenţei lor.

— Mmmm… poate. Acum, spune-mi de ce au construit, în primul rând, o Lume Inelară. Cum oare şi-or fi închipuit ei că o vor putea apăra?

— Eu n-aş încerca să apăr o structură atât de vulnerabilă. Probabil că o să aflăm mai multe. De asemenea, m-am întrebat de ce au venit cei din neamul Pak tocmai în această regiune a spaţiului. Coincidenţă?

— Nu! Era prea departe.

— Şi atunci?

— Oh… putem doar ghici. Să presupunem că unii dintre ei au dorit să fugă cât mai repede şi cât mai departe. Din nou, să presupunem că ei au pierdut un război. Lumea Pak a început să fie părăsită. Ei bine, exista o unică rută sigură spre braţele galactice, şi ea a fost cartografiată. Prima expediţie, cea care s-a stabilit pe Pământ, ajunsese în Sistemul Sol fără să întâlnească nici un pericol pe care să nu-l poată depăşi. Au trimis atunci înapoi indicaţii. Astfel, învinşii i-au urmat. Atunci, s-au gândit să pună o distanţă sigură şi faţă de Sistemul Sol.

Chmeee medită o clipă la această ipoteză, înainte de a vorbi.

— Oricum, au venit aici. Pak erau xenofobi inteligenţi şi războinici. Acest lucru a avut consecinţe. Arma care a vaporizat jumătate din Mincinosul , armele pe care tu şi Teela persistaţi în a le numi apărare antimeteoritică erau aproape sigur programate să tragă asupra astronavelor invadatoare. Ar fi tras şi asupra Acului Încins al Căutării şi a landerului, dacă le-am fi dat prilejul. Eu susţin că Ultimul nu trebuie să afle cine a construit Lumea Inelară.

Louis clătină din cap.

— Fără îndoială, ei au dispărut de mult. Potrivit lui Brennan, singura motivaţie a unui Protector era să-şi protejeze descendenţii. N-ar fi permis dezvoltarea mutanţilor. N-ar fi permis ca Lumea Inelară să alunece spre soare.

— Louis…

— De fapt, s-ar putea să fi dispărut cu sute de mii de ani în urmă. Gândeşte-te la varietatea de hominizi pe care am descoperit-o.

— Eu aş spune milioane de ani. E posibil să fi plecat curând după ce prima astronavă a cerut ajutorul şi să fi murit curând după ce au completat structura. Cum altfel ar fi putut apărea aceste varietăţi dacă n-ar fi avut timp să se dezvolte? Dar…

— Chmeee, ascultă: să presupunem că au terminat Lumea Inelară cu aproape o jumătate de milion de ani în urmă. Oferă-le prăsitorilor un sfert de milion de ani să se răspândească, pentru că Protectorii nu mai aveau nevoie să se lupte, teritoriul fiind practic nelimitat. Apoi, dă-le timp Protectorilor să moară.

— Din ce cauză?

— Informaţii insuficiente.

— Accept. Şi?

— Protectorii au murit deci cu un sfert de milion de ani în urmă. Oferă-le prăsitorilor o zecime din timpul ce le-ar fi necesar oamenilor ca să evolueze pe Pământ. O zecime din timp şi câteva goluri substanţiale în ecologie, pentru că Protectorii n-au adus nimic care să fi transformat prăsitorii în pradă, precum şi o bază a populaţiei de trilioane . Pricepi? Pe Pământ, poate că existaseră o jumătate de milion de prăsitori, când muriseră Protectorii. Pe Lumea Inelară, pe un spaţiu de trei milioane de ori mai mare, au dispus de timp suficient ca să se răspândească, înainte ca Protectorii să moară. Astfel, fiecare mutant ar fi avut calea lui.

— Nu cred că ai dreptate, spuse calm Chmeee. Am sentimentul că ţi-a scăpat un amănunt. De acord, Protectorii au dispărut aproape sigur. Aproape sigur. Ce se întâmplă dacă Ultimul află că aceasta a fost proprietatea lor, căminul lor?

— Stai aşa. Va afla oricum. Cu sau fără ajutorul nostru.

— Oficial, noi nu am penetrat secretul construcţiei Lumii Inelare. De acord?

— De acord.

— Mai căutăm Centrul de Reparaţie? Mirosul arborelui vieţii ar putea fi mortal pentru tine. Eşti prea bătrân ca să devii un Protector.

— N-am de gând să-mi doresc acest lucru. Există vreun spectroscop în lander?

— Este unul.

— Arborele vieţii nu creşte în lipsa unui sol îmbogăţit cu oxid de taliu. Taliul trebuie să fie un element mult mai comun în inima galaxiei decât este aici. Oriunde Protectorii au rămas pentru o vreme, o să descoperim oxid de taliu în plante. Astfel, vom găsi şi Centrul de Reparaţie. Dacă o să ajungem până acolo, o să folosim costumele presurizate.

Vocea Ultimului explodă în clipa când porniră din nou la drum.

— … LANDER! CHMEEE, LOUIS, CE AVEŢI DE ASCUNS? ULTIMUL CHEAMĂ LAND…

— Stop! Tanj, micşorează volumul, o să ne spargi timpanele!

— Mă mai auziţi?

— Te auzim foarte bine, spuse Louis. — Urechile lui Chmeee se pliaseră în buzunarele de blană. Bărbatul era bucuros că se-ntâmplase astfel. — Probabil că munţii ne-au blocat.