Larry Niven - Inginerii Lumii Inelare

Plutea profilat pe cer şi îşi utiliza ochelarii-binoclu.

Atacatorii nu păreau atât de cumpliţi. Erau goi şi fără arme. Părul lor era argintiu, iar pielea foarte albă. Erau supli şi drăguţi; chiar şi bărbaţii păreau efeminaţi şi nu aveau barbă.

Se ţineau în umbră, la adăpostul fragmentelor de clădiri prăbuşite, cu excepţia momentelor când unul sau doi dintre ei sprintau în zigzag spre intrarea monumentală. Louis numărase douăzeci, dintre care unsprezece erau femei. Cinci zăceau morţi pe stradă. Puteau exista şi alţii, în clădire.

Apărătorii tocmai încetaseră focul. Probabil că rămăseseră fără muniţie. Utilizau două ferestre de pe faţada înclinată spre stradă a turnului, situate probabil la etajul şase. Toate ferestrele turnului erau sparte.

Louis se apropie de forma plutitoare, mai mare, a Kzinului.

— Intrăm pe partea cealaltă, cu luminile la intensitate mică şi deschidere mare. Eu merg primul, pentru că sunt om. Corect?

— Corect, răspunse Chmeee.

Centurile se ridicau prin efectul de repulsie asupra scrith-ului , asemeni landerului. Aveau prevăzute mici propulsoare în spate. Louis se roti, pentru a se asigura că era urmat de Chmeee, şi pluti prin fereastra unui etaj pe care-l bănuia cel potrivit.

Se trezi într-o cameră imensă, complet goală. Mirosul îi provocă strănutul. Existase un mobilier confecţionat dintr-un soi de împletitură, care însă putrezise, şi o masă lungă de sticlă, făcută ţăndări. La capătul podelei în pantă, descoperi un obiect inform, ce se dovedi a fi un rucsac. Deci: fuseseră aici. Iar mirosul…

— Cordită [3] 3 Cordita — explozibil format din nitroceluloză, nitroglicerină şi vaselină, caracterizat prin lipsa degajării de fum în momentul exploziei. (n. trad.) , mârâi Chmeee. Propulsie chimică. Dacă trag în noi, acoperă-ţi ochii.

Zicând acestea, Kzinul se îndreptă spre o uşă. Se lipi de perete şi o deschise brusc. Nu era decât o toaletă goală.

O uşă mai mare atârna deschisă deasupra părţii povârnite a podelei. Cu paralizatorul într-o mână şi lanterna-laser în cealaltă, Louis se apropie de ea. Simţea un impuls emoţional care-i îneca teama.

Dincolo de uşa din lemn ornamentată cu elemente sculpturale, o scară largă, circulară, se răsucea în jos, în întuneric. Bărbatul îndreptă fasciculul de lumină printre spiralele scării, spre baza care se îmbina cu fundaţia clădirii. Lumina puse în evidenţă o armă cu două mânere, un pat de umăr, precum şi o cutie din care se împrăştiaseră cilindri subţiri, aurii. Altă armă zăcea mai jos; se mai zăreau o vestă echipată cu bretele, mai multe bucăţi de îmbrăcăminte pe cea mai de jos treaptă, precum şi o formă umană lungită lângă baza scărilor — un bărbat gol. Părea mai închis la culoare şi mai musculos decât atacatorii.

Frenezia lui Louis spori până la limite insuportabile. Găsise oare ce-şi dorise tot timpul? Nu droudul sau curentul, ci riscarea propriei vieţi, pentru a-i dovedi valoarea! Îşi reglă centura de zbor şi coborî prin spirala scării.

Cădea uşor. Nu exista nimic omenesc pe scări, ci doar lucruri care căzuseră: haine anonime, arme, ghete, un alt rucsac. Louis îşi continuă coborârea… brusc, îşi dădu seama că găsise etajul potrivit. Un reglaj rapid al centurii zburătoare îl trimise val-vârtej printr-o uşă, pe urmele unui miros radical diferit de ceea ce Chmeee numise cordită .

Se pomeni afară din turn. Abia evită strivirea de un perete; rămăsese însă în interiorul clădirii mici. Cumva, îşi pierduse lanterna. Mări factorul de amplificare al ochelarilor şi se întoarse spre dreapta, spre lumină. Acolo, în pragul marii uşi, era o femeie moartă: una dintre atacatoare. Sângele îi ţâşnise dintr-o rană de proiectil în piept. Louis simţi un regret profund pentru ea… şi un impuls imperios de a zbura, chiar pe deasupra ei, prin uşi, afară.

Lumina amplificată a Arcadei era strălucitoare, chiar şi prin plafonul norilor. Îi găsise pe atacatori, dar şi pe apărători. Aceştia se împerechea-seră. Formele palide şi subţiri cu cele scunde şi negricioase ce mai purtau încă resturi de îmbrăcăminte, o cizmă, o basma sau o cămaşă sfâşiată. În furia împerecherii lor, îl ignorară pe omul zburător.

Una nu se împerechease cu nimeni. Când Louis îşi opri zborul, se înălţă şi îl prinse de gleznă, fără insistenţă şi fără teamă. Avea părul argintiu, foarte decolorat, iar figura fin cizelată era de o frumuseţe mai presus de cuvinte.

Louis dezactivă centura de zbor şi căzu alături de ea. O cuprinse în braţe. Mâinile ei alunecau cercetătoare peste îmbrăcămintea lui stranie. Louis aruncă paralizatorul, îşi dezbrăcă vesta şi centura zburătoare — degetele lui se dovedeau inabile — continuă prin a-şi lepăda costumul de impact, lenjeria. O cuprinse brutal. Nevoia urgentă era mai mare decât orice consideraţie pentru ea. Dar şi ea se dovedea la fel de nerăbdătoare ca şi el.

Nu era conştient de nimic altceva decât de el şi de ea. Desigur, nu ştia că li se alăturase Chmeee. Află lucrul acesta cât se poate de brutal, când Kzinul lovi foarte dur, în cap, cu laserul, noua lui dragoste. Mâna extraterestrului furios îşi afundă ghearele în părul ei argintiu şi îi împinse capul pe spate, îndepărtându-i dinţii de gâtul lui Louis Wu.

Vântul sufla praf în nările lui Louis Wu; îi răsfira părul în dezordine peste faţă. Louis îl dădu pe spate şi deschise ochii. Lumina era orbitoare. Mâinile sale nervoase descoperiră o bandă de plastic pe gât, apoi ochelarii-binoclu acoperindu-i faţa. Se descotorosi de ei.

Se rostogoli de lângă femeie şi se ridică.

Acum, bezna începuse să se risipească. Mai era puţin până în zori: linia terminatorului împărţea lumea în lumină şi întuneric. Îl durea fiecare muşchi. Se simţea ca şi cum ar fi fost bătut. Paradoxal însă, senzaţia pe care o încerca era minunată. Timp de prea mulţi ani utilizase sexul doar sporadic şi numai ca acoperire, pentru că dependenţii de curent, în mod obişnuit, nu mai sunt interesaţi de asemenea lucruri. Noaptea trecută fusese implicat întregul său suflet.

Femeia? Avea aproape înălţimea lui şi era genul plinuţ şi drăguţ. Nici fără piept, dar nici cu sâni exagerat de mari. Părul său negru era adunat într-o coadă lungă, iar de-a lungul fălcii ei se zărea tulburătoarea margine a unei bărbi. Dormea somnul epuizării şi îl merita pe deplin. Amândoi îl meritau. Acum, începuse să-şi amintească. Dar aceste amintiri nu aveau prea mult sens.

Făcuse dragoste — nu, se contopise într-o îmbrăţişare pasionată cu femeia palidă, suplă şi cu buze roşii. Îşi vedea sângele pe gura ei, îi simţise înţepătura în gât, îl lăsase doar cu un teribil sentiment de pierdere. Urlase atunci când Chmeee îi răsucise capul până îi trosnise gâtul. Luptase atunci când Kzinul îl desprinsese de femeia moartă. Kzinul îl luase sub braţ; continuase să se zbată încă furios când Chmeee pescuise trusa medicală din vesta lui, îi lipise un bandaj pe gât şi pusese trusa la loc.

Apoi, Chmeee îi omorâse pe toţi acei bărbaţi drăguţi şi pe femeile cu păr argintiu, străpungându-le capetele cu acul rubiniu şi strălucitor al lanternei-laser. Louis îşi amintea că încercase să-l oprească şi că fusese aruncat cât colo. Se rostogolise peste sfărâmături, iar când se ridicase cu greu în picioare, văzuse pe altcineva mişcându-se şi încercase să se apropie. Era ea, femeia cu părul negru, singurul apărător rămas în viaţă. Se aruncaseră unul în braţele celuilalt.