Robert Heinlein - Luna e o doamnă crudă

— Mike, am spus, te implor, fă-mi rost de o capsulă. Îmi pun costumul de presiune şi-am s-o aştept afară din Staţia Vest — care nu mai arată bine, cred că ştii.

— Bine, îmi zise, treaba ta, tu-ţi pui gâtul la bătaie. O să-ţi trimit o capsulă peste treisprezece minute. Te las să mergi până unde e amplasat tunul laser George. Foarte drăguţ din partea lui. Am ajuns şi am sunat din nou la telefon. Finn vorbise deja la telefon cu celelalte furnicare, îşi localizase comandanţii subordonaţi sau pe cineva care vroia să preia comanda şi explicase cum să le dea bătaie de cap transportoarelor care aterizaseră deasupra tuturor furnicarelor, în afară de Hong Kong. Din câte ştia el, puşcaşii Autorităţii cuceriseră Hong Kong-ul.

— „Adam”, am spus — de teamă să nu m-audă ceilalţi -crezi că ar trebui să trimitem o echipă cu vagonetul ca să încerce să repare linia Bee Eli?

— Aici nu e gospodin Selene, răspunse Mike cu o voce ciudată, ci unul dintre asistenţi. Adam Selene se afla în partea de sus a oraşului Churchill atunci când s-a pierdut presiunea. Mi-e teamă că a murit.

— Poftim?

— Îmi pare foarte rău, gospodin.

— Nu închide!

I-am dat afară pe câţiva mineri şi pe o fată care se găseau în cameră, apoi m-am aşezat şi am lăsat în jos capota izolantă.

— Mike, am spus încet, sunt singur acum. Ce e prostia asta?

— Man, zise el liniştit, treaba cea mai grea s-a făcut. Adam Selene trebuia să dispară într-o zi. Şi-a îndeplinit misiunea şi este, aşa cum ai subliniat şi tu, în afara guvernului. Am discutat asta cu profesorul. Căzusem de acord asupra dispariţiei lui Adam Selene, singura întrebare era când s-alegem momentul. Poţi să-i găseşti lui Adam Selene o glorie mai mare decât să moară în această invazie? Asta îl va face automat erou naţional… iar naţiunea are nevoie de unul. Hai să zicem că nu e sigur c-a murit până vorbeşti tu cu profesorul. Dacă el mai are nevoie de Adam Selene, se va afla atunci că acesta este închis într-o capsulă şi-şi aşteaptă salvarea.

— Bine, bine. Las-o aşa, să rămână o problemă deschisă. Din punctul meu de vedere, ţi-am preferat întotdeauna personalitatea ca Mike.

— Ştiu, Man, primul şi cel mai bun prieten. Şi eu o prefer pentru că e personalitatea mea adevărată. Adam Selene era un fals.

— A, da. Dar, Mike, dacă profesorul a murit în Kongville, o să avem foarte multă nevoie de Adam Selene.

— Atunci o să-l îngheţăm şi-o să-l aducem. Înapoi dacă vom avea nevoie de el. Îngâmfatul. Man, când or să se termine toate astea, o să ai timp să revenim la cercetarea despre umor?

— Da, Mike, am să-mi fac timp. Îţi promit.

— Mulţumesc, Man. Tu şi cu Wyoh nu prea aţi avut timp să mă vizitaţi… iar profesorul vrea să vorbească despre lucruri care nu sunt deloc amuzante. O să fiu fericit când o să se termine războiul ăsta.

— Câştigăm, Mike?

Chicoti.

— Au trecut câteva zile de când nu m-ai întrebat. Iată o nouă proiecţie, ceva mai roză, pe care am făcut-o când a început invazia. Ţine-te bine, Man. Şansele noastre sunt egale în momentul de faţă!

— Bunule Bog!

— Aşa că îmbracă-te şi du-te să vezi distracţia! Dar stai la o distanţă de cel puţin o sută de metri de tunul laser. E posibil ca nava să poată urmări raza laser cu o altă rază laser. Reglarea tirului e scurtă, douăzeci şi unu de minute.

N-am ajuns atât de departe, pentru că trebuia să rămân la telefon, iar cel mai lung cablu din zonă era prea scurt şi nu mă puteam deplasa. M-am cuplat la telefonul căpitanului, am găsit o stâncă mai ferită şi m-am postat acolo. Soarele era în vest, atât de aproape de Terra, încât puteam să văd Pământul numai cu viziera lăsată în jos, ca să mă apere de strălucirea orbitoare a Soarelui — Pământul încă nu se vedea ca un semicerc, Pământul nou era de un cenuşiu fantomatic în lumina lunii înconjurate de radianţa slabă a atmosferei.

Mi-am tras casca înapoi în umbră.

— Controlul balistic, aici O'Kelly Davis, acum la tunul laser George. Lângă el, vreau să spun, la vreo sută de metri.

Mă gândeam că Mike n-avea de unde să ştie cât de lung era cablul pe care-l foloseam, din kilometri de fire împrăştiate peste tot.

— Controlul balistic, am înţeles, răspunse Mike fără comentarii. Am să informez Cartierul General.

— Mulţumesc, control balistic. Întreabă la Cartierul General dacă au veşti de la Wyoming Davis pe ziua de astăzi.

Nu ştiam nimic de Wyoh şi de familie şi eram îngrijorat.

— Am să întreb.

Mike aşteptă un timp, apoi zise:

— Cartierul General spune că gospaja Wyoming Davis se ocupă cu primul ajutor în Domul vechi.

— Mulţumesc.

Dintr-o dată m-am simţit mai bine. O iubeam pe Wyoh, nu mai mult decât pe ceilalţi membri ai familiei, dar ea era nouă… În familie şi Luna avea nevoie de ea.

— Reglaţi tirul, spuse Mike voios. Toate tunurile, înălţime 870, azimut 1930, paralaxa fixată la 1300 de kilometri. Raportează când vezi ţinta.

M-am întins afară, m-am ridicat în genunchi ca să rămân în umbră şi am scrutat porţiunea de cer care mi se indicase, aproape de orizont şi puţin spre sud. Când soarele nu-mi bătea pe cască puteam să văd stelele, dar era greu să-mi fixez partea interioară a binoclului — a trebuit să mă răsucesc şi să mă ridic într-un cot.

Nimic — dar stai, era o stea cu disc… Într-un loc unde n-avea cum să se afle vreo planetă. Am mai observat încă o stea în apropiere. M-am uitat la ele şi am aşteptat.

Aha! Da! Prima stea devenea mai luminoasă şi se târa spre nord, foarte încet — hei, animalul ăsta va ateriza chiar pe noi.

Dar o mie trei sute de kilometri înseamnă un drum lung, chiar dacă eşti aproape de viteza maximă. Mi-am adus aminte că nu putea să cadă pe noi de pe o elipsă de plecare, făcând doar un „looping” în spate. Ar fi căzut în spaţiu în jurul Lunii dacă nava n-ar fi făcut nişte manevre pe o nouă traiectorie. Ceea ce Mike nu menţionase. Am vrut să-l întreb, dar m-am oprit — vroiam ca el să-şi pună toate cunoştinţele la bătaie pentru a analiza nava şi nu trebuia să-i distrag atenţia cu întrebările mele.

Toţi puşcaşii raportară urmărirea vizuală. Patru dintre ei, dirijaţi de Mike, cu arme selsin, raportară urmărirea vizuală a ţintei fără atingerea comenzilor manuale — o veste bună. Asta însemna că Mike îl înregistrase pe drăguţul ăsta şi îi aranjase traiectoria perfect.

În scurt timp, deveni clar că nava nu va cădea în jurul Lunii, ci venea direct să aterizeze. Nu era nevoie să întreb, devenise mult mai strălucitoare şi nu i se schimbase poziţia faţă de celelalte stele. La naiba, va ateriza pe noi!

— S-a apropiat la cinci sute de kilometri, spuse Mike calm. Fiţi pregătiţi să trageţi. Toate tunurile pe control de la distanţă, renunţaţi la comanda manuală pentru comanda FOC. Optzeci de secunde.

Un minut şi douăzeci de secunde. O veşnicie. Animalul ăsta era cu adevărat mare! Mike anunţa la fiecare zece secunde, apoi începu numărătoarea inversă:

— 5. 4. 3. 2-1-FOC!

Nava deveni dintr-o dată mai strălucitoare.

Aproape că nu observasem bucăţica ce se desprinsese din ea înainte de explozie — sau simultan. Dar Mike spuse brusc:

— Proiectil lansat. Armele selsin, urmăriţi traiectoria cu mine, nu vă grăbiţi. Celelalte arme rămâneţi aţintite pe navă. Fiţi pregătiţi pentru noi coordonate.

Câteva secunde sau ore mai târziu — timpul nu mai conta, parcă se dilatase, nu conta decât încordarea — dădu noile coordonate şi adăugă: