Robert Heinlein - Luna e o doamnă crudă

Citeam deunăzi în Lunaia Pravda [1] Adevărul lunar. că membrii consiliului din Luna City au aprobat cu prea multă uşurinţă o lege de autorizare, control şi impozitare, care avea să-i lovească pe vânzătorii ambulanţi de alimente din zona municipală. În josul paginii, un anunţ vestea apropiata şedinţă de organizare a conferinţei „Fiii Revoluţiei”.

Ca să ştiu cum să mă feresc de necazuri în viaţă, bătrânul mi-a lăsat cu limbă de moarte două vorbe mari: „Nu-ţi băga nasul unde nu-ţi fierbe oala” şi „Nu lăsa pe mâine ce poţi face azi”. Însă nu am de ce să-mi fac probleme, politica nu m-a preocupat niciodată.

Pe 13 mai 2075, într-o luni, eram în sala computerelor din Complexul Autorităţii Lunare şi făceam controlul de rutină împreună cu Mike, computerul-şef, însoţiţi de şuşoteala liniştită a celorlalte maşini. Numele lui oficial nu este Mike, aşa i-am zis eu inspirat de Mycroft Holmes, nume luat dintr-o povestioară scrisă de Dr. Watson înainte de a fonda concernul IBM. Personajul povestirii nu avea decât o singură îndeletnicire, să stea şi să gândească, lucru pe care şi Mike îl face cât se poate de bine. Mike e un computer super-inteligent, cred că e cel mai inteligent computer din toate timpurile, însă, ca toate geniile, are şi el slăbiciunile lui, e zăpăcit şi se ţine de bancuri. Dar are farmec.

La capitolul viteză, e printre ultimii. Mai există un computer de genul lui, de zece ori mai mic, în laboratoarele Bell din Buenos Aires, de pe Pământ, care dă răspunsuri cu o repeziciune uluitoare. Nici n-apuci să întrebi ceva, că ai şi primit răspunsul pe dată. Ce mai contează însă trei secunde în plus sau în minus, dacă răspunsul e corect?

Dar încetineala lui Mike nu-l face să dea întotdeauna răspunsuri bune, e destul de aiurit şi mai şi încurcă borcanele!

Când a fost instalat pe Lună, Mike era un computer obişnuit, o maşină logică flexibilă — „supraveghetor logic, multiopţional, multievaluabil, Mark IV, Mod. L” — din lotul Holmes 4. Făcea calcule balistice pentru nave fără pilot şi controla aterizarea, operaţii care nu-i luau prea mult timp, într-un minut era gata. Autoritatea din Luna City nu încuraja trândăveala, cu atât mai puţin a unui computer, şi au început să-l doteze cu sisteme noi de operare: unităţi de acţiune-decizie pentru controlul altor computere, bănci suplimentare de date, mai multe centrale de reţele neuronale asociative, încă un generator de numere aleatoare de câte douăsprezece cifre şi o memorie tampon de mare capacitate. Pentru a înţelege îmbunătăţirile care i s-au adus, iată un exemplu mai simplu: creierul uman are zece la puterea a zecea neuroni, pe când Mike, numai după trei ani, avea de 1, 5 ori mai mulţi neuristoni.

Într-o bună zi, s-a trezit la viaţă.

Nu am de gând să discut acum dacă o maşină poate avea „viaţă” cu adevărat sau „conştiinţă”. Un virus are conştiinţă? Categoric nu. Dar o stridie? Mă îndoiesc. O pisică? Aproape sigur că are. Dar un om? Nu ştiu ce să zic despre voi, tovarăşi, dar eu, cu siguranţă, am. Conştiinţa de sine a apărut undeva, pe scara evoluţiei de la macromoleculă la creierul uman. Psihologii afirmă că asta se întâmplă firesc în momentul în care un creier dobândeşte un număr foarte mare de căi asociative. Nu-mi dau seama dacă are vreo importanţă faptul că sunt căi de proteină sau de platină.

(„Suflet?” Un câine are suflet? Dar un gândac de bucătărie?)

Amintiţi-vă că Mike a fost special conceput ca să răspundă la întrebări cu date insuficient cunoscute, experimentale, aşa cum ni se întâmplă şi nouă. Asta este ceea ce au numit „multiopţional” şi „multievaluabil” din caracterul său. Astfel, Mike a început să gândească din „proprie iniţiativă”, iar pe măsură ce învăţa, îi plăcea mai mult şi acumula tot mai mult, dar nu-mi cereţi să vă explic eu ce-nseamnă din „proprie iniţiativă” când e vorba de Mike. Dacă vă linişteşte gândul că Mike face combinări de numere şi schimbă circuite pentru a le aranja după mintea lui, atunci daţi-i drumul!

Încă de-atunci, Mike avea circuite care codificau şi decodificau vocea, suplimentând dispozitivele lui de înregistrare şi tipărire a informaţiilor şi unităţile de acţiune-decizie. Reuşea să înţeleagă nu numai limbajele clasice de programare, limbajul Loglan, ci şi limba engleză şi se descurca bine şi în alte limbi, din care citea cu toptanul şi făcea traduceri tehnice. Pentru instrucţiuni, limbajul cel mai adecvat era totuşi Loglan, pentru că, dacă încercai să vorbeşti în engleză, cu siguranţă te puteai aştepta la tot felul de surprize: natura polisemantică a cuvintelor englezeşti dădea prea multă bătaie de cap circuitelor opţionale ale lui Mike, care-ţi prezenta o grămadă de variante lexicale, încurcându-te.

Cu timpul, Mike s-a deprins să facă o mulţime de alte lucruri. În mai 2075, pe lângă controlul traficului robotic, aterizarea şi furnizarea de informaţii balistice şi de control a navelor cu echipaj la bord, Mike supraveghea întregul sistem telefonic de pe Lună, evalua calitatea apei, aerului, temperaturii, umidităţii şi canalizării din Luna City, Novy Leningrad [2] Noul Leningrad. şi în câteva colonii mărunte (nu şi în Hong Kong din Luna) şi asigura sistemul de sunet şi imagine între Pământ şi Lună. După toate activităţile astea, îi mai rămânea timp să facă şi contabilitatea şi ştatele de plată pentru Autoritatea Lunară, dar şi pentru diverse firme sau bănci — contra cost, desigur.

Supraîncărcate, unele sisteme logice cedează, apar defecţiuni, aşa cum s-a întâmplat şi cu sistemul telefonic care o luase razna de la un timp, ca mulţi oameni care intră în panică.

Dar cu Mike nu era acelaşi lucru, el nu avea probleme, ba era chiar foarte bine dispus şi tare îi mai plăcea să se distreze pe seama ta. Dacă ar fi fost om, te asigur că n-ai fi îndrăznit să te pui cu el! Genul lui preferat de poante era o trântă bună din pat pe la miezul nopţii sau praf de scărpinat în costumul de presiune. Destul de înfiorător, nu?!

Lui Mike îi mai plăcea să răspundă aiurea, fără logică şi se distra de minune făcând tot felul de tâmpenii, cum a fost atunci când a emis un cec în valoare de 10.000.000.000.000.185,15 $ AS [3] Autoritatea Selenară. , pentru plata unui om de serviciu din personalul auxiliar al Autorităţii din Luna City, al cărui salariu nu depăşea niciodată ultimele cinci cifre ale cecului. Ce-i păsa lui Mike? Se purta ca un puşti grozav de isteţ, care crescuse prea mult şi se ţinea de şotii, sperând să atragă atenţia celor din jur. Uneori trebuia să-l mai atingi ca să se mai cuminţească.

Chestia cu cecul s-a petrecut în prima săptămână din mai şi m-au chemat de urgenţă să îndrept lucrurile. Eu sunt particular, nu lucrez în cadrul Autorităţii. Poate înţelegeţi, poate nu, dar vremurile s-au mai schimbat. În anii grei din trecut, un condamnat era obligat să muncească pentru Autoritate, ca formă de ispăşire a pedepsei, iar după eliberare rămânea să lucreze în continuare pe aceeaşi funcţie, mulţumit că primea un salariu. Cu mine lucrurile stau altfel. M-am născut liber.

De-aici au apărut toate diferenţele. Unul dintre bunicii mei a fost deportat din Joburg pentru atac armat, fără drept de muncă, iar pe celălalt l-au mutat disciplinar în urma activităţii lui subversive după Războiul Pocnitorilor Umede. Bunica din partea mamei susţinea că a sosit cu o navă de femei, viitoare soţii, dar numai eu ştiam adevărul, pentru că văzusem înregistrările. A fost înregimentată cu forţa în Trupele Păcii, dintr-un motiv clar: delincventă juvenilă feminină. Întrucât făcuse parte, încă din prima tinereţe, dintr-un grup familial, numit Banda lui Stone şi format din două soţii şi şase soţi, identitatea bunicului meu din partea mamei rămăsese întotdeauna învăluită în mister. Lucruri de felul ăsta se întâmplau frecvent pe-atunci, dar eu eram mulţumit cu bunicuţul ales de ea. Cealaltă bunică se trăgea dintr-o familie de tătari de pe lângă Samarkand şi a fost condamnată la „reeducare” pe Oktyabrskaya Revolutsiya [4] Revoluţia din octombrie. , iar apoi s-a oferit „voluntară” la colonizarea oraşului Luna City.