Robert Heinlein - Luna e o doamnă crudă

— Cred că nu e bine să te duci acolo. Wyoming, nu ştiu ce se întâmplă. E prima oară după luni de zile când am văzut gărzile Temnicerului-şef în L-City… şi nu am văzut vreodată unul care să nu păzească un grangure. Aş putea să te iau la mine, dar e posibil să mă caute şi pe mine. Oricum trebuie să ieşim din coridoarele astea publice blestemate.

Se auziră ciocănituri de pe partea nivelului şase şi se ivi o mutrişoară care se zgâia la noi prin hubloul de sticlă.

— Nu putem rămâne aici, am adăugat, deschizând uşa.

Era o fetiţă ce-mi ajungea până la brâu. Se uită la noi batjocoritoare şi zise:

— Sărutaţi-vă în altă parte. Blocaţi traficul.

Se înghesui în noi, în timp ce eu îi deschideam o a doua uşă.

— Are o idee bună, am zis, şi îţi propun să mă iei de braţ şi să încerci să arăţi ca şi cum aş fi soţul tău. Ai înţeles, da? Ne plimbăm. Încet, încet.

Chiar aşa am şi făcut. Ne aflam pe un coridor lateral, cu trafic puţin, doar cu copii, de care te împiedicai tot timpul. Dacă gărzile Nesuferitului ar fi încercat să ne urmărească în stilul copoilor de pe Pământ, o mulţime de puşti ar fi putut să le spună în ce parte a luat-o blonda înaltă, în cazul în care vreun copil lunar le-ar spune măcar cât e ceasul spionilor Temnicerului-şef.

Un băiat, destul de mare ca s-o placă pe Wyoming, se opri în faţa noastră şi scoase un fluierat admirativ. Fata zâmbi, dar nu se sinchisi de el.

— Uite, asta e problema noastră. Ieşi în evidenţă ca Terra plină pe cer. Trebuie să ne furişăm într-un hotel. Ştiu unul pe următorul coridor lateral, nu te aştepta la ceva pretenţios, e o cocioabă înghesuită. Dar e aproape.

— Nu am chef să mă înghesui.

— Wye, te rog! Nu-ţi cer nimic. Putem lua camere separate, dacă asta e problema.

— Iartă-mă. Poţi să-mi găseşti o toaletă? Şi e pe-aici vreo parfumerie?

— Ai probleme?

— Nu e ce crezi tu. Am nevoie de o toaletă ca să dispar din circulaţie pentru că, într-adevăr, mă vede omul de departe, şi am nevoie de o parfumerie pentru cosmetice, machiaj de corp şi de păr.

Primul lucru a fost uşor de găsit.

După ce intră şi încuie uşa după ea, am plecat să caut o parfumerie. Era una pe-aproape. Am intrat şi-am întrebat cât machiaj de corp îi este necesar unei fete cam atât de înalte, şi-am arătat un punct, undeva sub bărbia mea, care cântăreşte vreo patruzeci şi opt de kilograme? M-am decis pentru un maro-roşcat, ştiam cât trebuie să cumpăr, aşa că am luat de la un magazin o nuanţă mai tare, iar de la altul o nuanţă mai ştearsă şi mi-a ieşit cantitatea necesară. Apoi, de la un al treilea magazin am cumpărat vopsea neagră de păr şi o rochie roşie.

Wyoming purta pantaloni scurţi şi un pulover de culoare neagră, foarte practice pentru călătorie, şi-i stătea bine îmbrăcată aşa, blondă cum era. Mă consider un expert în arta gustului feminin, doar am fost căsătorit şi-am învăţat multe în domeniu, dar n-am văzut niciodată o femeie cu pielea machiată în cafeniu-roşcat, purtând negru cu plăcere. În Luna City, femeile elegante purtau fuste sau rochii, iar ceea ce i-am cumpărat eu lui Wyoh era, de fapt, o rochie de dantelă, foarte elegantă, având în vedere preţul pipărat. Nu-i ştiam măsura, dar cred că i-am nimerit-o. Oricum materialul se mai putea întinde puţin.

Pe drum m-am întâlnit cu trei cunoscuţi, dar nici unul nu mi-a zis nimic. Totul era ca înainte, ca şi Cum nu se întâmplase nimic, activităţile comerciale mergeau mai departe, nestingherite. Nici n-ai fi bănuit că avusese loc o răzmeriţă mai devreme la un nivel inferior, câteva sute de metri spre nord. Am refuzat să mă mai gândesc la asta, nu aveam chef să mă enervez acum. Mai bine am să mă gândesc mai târziu.

I-am dus lucrurile lui Wye şi i-am zis că ne vedem la bar peste o jumătate de oră, timp pe care vroiam să mi-l petrec relaxat, să mă uit la video, cu ceva de băut lângă mine. La bar, nimic deosebit, nu se dădu nici o veste de genul „întrerupem pentru un buletin de ştiri special”. N-am mai avut răbdare s-o aştept acolo şi m-am dus înapoi la toaletă, am bătut la uşă şi-am aşteptat-o să apară.

În sfârşit, a ieşit, dar n-am recunoscut-o. De bucurie, m-am oprit şi am aplaudat-o pentru noua înfăţişare. Nu mai lipseau decât fluierăturile, pocniturile din degete, suspinele şi o privire cercetătoare ca un radar de cartografiere.

Wyoh avea acum pielea mai închisă decât a mea, machiajul de bună calitate i se uniformizase foarte frumos. Probabil că purta în geantă accesorii cosmetice, pentru că acum ochii îi erau negri, cu gene false asortate, iar gura de un roşu închis părea mai mare. Îşi vopsise părul negru şi şi-l ridicase, fixându-l cu gel, dar câţiva cârlionţi rebeli îi dădeau un aer uşor imperfect, foarte veridic. Nu arăta nici ca o africană, dar nici ca o europeană, ci părea că aparţine unei rase amestecate, deci sută la sută lunară.

Rochia roşie îi venea puţin strâmt, mai ales la bust, lipindu-i-se de trup ca un email suflat pe o bijuterie, dar se lărgea de la şolduri în jos. Îşi scosese cureluşa de umăr a genţii, pe care o ţinea ca pe o poşetă. Pantofii îi aruncase sau îi pusese în geantă. Părea mai scundă cu picioarele goale.

Arăta bine şi n-ai fi zis că este aceeaşi fată care vorbise în faţa unei mulţimi de nebuni.

Aşteptă zâmbind larg, ca să termin cu manifestările cam zgomotoase de admiraţie, apoi veni spre mine, mişcându-şi şoldurile senzual. Nu ştiu de unde apărură doi băieţi, care începură şi ei să aplaude şi să bată din picioare, admirativ. Nu mi-a picat bine, aşa că le-am zis politicos să se care. Wyoming se apropie de mine şi mă luă de braţ.

— Cum e? E bine? Crezi că o să trecem?

— Wyoh, scumpo, arăţi ca o damă de consumaţie automată aşteptându-şi comenzile la colţ de stradă.

— Hei, nu fi bădăran! Cum să arăt eu ieftină ca o curvă-automat? Golanule!

— Ei, şi tu acum, nu sări în sus, scumpo! Mai bine spune-mi ce dar vrei de la mine. Eşti aşa de dulce, că-mi vine să fac diabet!

— Ah…

Îmi dădu un pumn în coaste şi-mi zâmbi.

— Îmi pare rău, amice. M-a luat valul. Dacă vreodată o fi să mă combin cu tine, o să vedem noi cum facem. Hai mai bine să găsim hotelul ăla.

L-am găsit repede şi-am luat o cameră. Wyoming se prefăcea bine, dar nu era nevoie de nici un teatru. Recepţionerul de noapte nu-şi ridică ochii măcar o dată de la tricotajul la care lucra şi nici nu se deranjă să ne conducă. Imediat ce am intrat în cameră, fata încuie uşa.

— E frumos aici!

Evident că era, la treizeci şi doi de dolari Hong Kong camera. Poate că ea crezuse că o duc într-o magherniţă, dar n-aş fi făcut aşa ceva pentru nimic în lume, chiar dacă ar fi fost vorba numai de o ascunzătoare. Camera era confortabilă, cu baie, fără restricţii la apă. Avea şi telefon şi lift pentru serviciul de cameră, lucruri de care aveam nevoie.

Wye îşi deschise geanta.

— Am văzut cât ai plătit şi nu vreau să rămân datoare, aşa încât…

M-am întins şi i-am închis geanta.

— Parcă era vorba că nu discutăm despre asta.

— Poftim? Merde [16] La dracu' (în 1. franc. În text). , asta se referea doar la pachet. Mi-ai aranjat unde să dorm şi cred că e corect să…

— Las-o baltă.

— Ei, nu se poate, măcar jumătate. Nu te pune cu Steven.

— Nu, când zic nu, e nu. Wyoh, ascultă-mă, eşti departe de casă. Nu-ţi cheltui banii prea repede.

— Manuel O'Kelly, dacă nu mă laşi să-mi plătesc, plec!