Robert Heinlein - Luna e o doamnă crudă

— E copilul tău?

— Nu, cred că-i al lui Greg. Ei, e şi al meu, dar în perioada aia am fost plecat în Novy Leningrad. Probabil că e al lui Greg, doar dacă Milla n-o fi cerut ajutor şi de la vecini. Dar nu cred, Ludmilla e o fată de casă. Şi o bucătăreasă pe cinste.

Liftul sună încă o dată şi m-am ocupat de el. Am desfăcut masa pliantă şi scaunele, am achitat nota de plată şi am dat drumul liftului.

— Ce faci, aruncăm masa la porci?

— Imediat, vin îndată. Te deranjează dacă nu mă machiez?

— Poţi să vii şi dezbrăcată dacă vrei, din punctul meu de vedere.

— Dacă-mi dai două parale vin, bărbatule cu multe neveste!

Veni repede, din nou blondă, cu părul ud, pieptănat pe spate. Nu-şi mai pusese costumul negru, era în rochia cumpărată de mine. Îi stătea bine în roşu. Se aşeză la masă şi ridică capacele de pe alimente.

— Oh, Mannie, băiatule, familia ta ar fi de acord să mă ia şi pe mine în căsătorie? Te pricepi la aprovizionare.

— Am să întreb. Trebuie să fie o chestie unanimă.

— Lasă, nu te grăbi!

Ridică beţele şi începu să mănânce. După ce înghiţi vreo mie de calorii, zise:

— Ţi-am zis că sunt o femeie liberă, dar n-am fost aşa dintotdeauna.

N-am spus nimic. Femeile vorbesc atunci când vor ele şi nu e bine să le întrerupi.

— Când aveam cincisprezece ani m-am căsătorit cu doi fraţi gemeni, de două ori mai în vârstă decât mine şi am fost nemaipomenit de fericită.

Răscoli un pic prin ceea ce mai rămăsese în farfurie, apoi schimbă subiectul.

— Mannie, am glumit când am zis să mă mărit cu familia ta. Poţi să te simţi în siguranţă dinspre partea mea. Dacă am să mă mai căsătoresc vreodată, deşi nu prea mai cred în asta, dar nu sunt nici împotrivă, o voi face doar cu un singur bărbat, îmi doresc o căsnicie mică şi unită, în genul celor de pe Pământ.

Asta nu înseamnă că l-aş ţine în zgardă. Nu mi se pare important unde mănâncă un bărbat la prânz, când ştiu că seara vine acasă. Aş vrea numai să-l fac fericit.

— Gemenii nu s-au mai înţeles?

— Nu, n-a fost vorba de asta. Am rămas însărcinată, şi am fost toţi trei încântaţi… şi am născut copilul, şi era un monstru şi a trebuit să fie suprimat. S-au purtat drăguţ cu mine după eveniment, dar am înţeles ce simţeau. Şi-atunci am declarat divorţul, am cerut să fiu sterilizată, m-am mutat din Novylen în Hong Kong şi am luat-o de la capăt ca femeie liberă.

— Nu a fost o pedeapsă cam drastică pentru tine? Părinţii de sex masculin poartă de obicei o vină mai mare decât femeile, ei se expun mai mult.

— Nu e cazul meu. Ne făcusem calculele la cea mai bună geneticiană-matematiciană din Novy Leningrad, care fusese una din cele mai bune doctoriţe din Sovunion, înainte de deportare. Însă eu am ştiut ce mi se întâmplase. M-am oferit colonist voluntar, adică mama a devenit colonistă când eu aveam cinci ani. Tata fusese deportat, iar mama s-a hotărât să meargă cu el, luându-mă şi pe mine. Nu a fost o mişcare prea înţeleaptă, tocmai se anunţase o furtună solară, dar pilotul s-a gândit că o să reuşească, ori poate că nici nu i-a păsat, era un ciborg. Ei bine, ciborgul a reuşit, dar am fost aruncaţi pe Lună şi uite, Mannie, ăsta a fost unul din motivele care m-au împins în politică, birocraţia. Nava aia a stat patru ore la sol înainte să ne permită debarcarea. Birocraţia Autorităţii, ori poate carantină, eram prea mică ca să-mi dau seama. Dar când am crescut, am ştiut că am născut un monstru pentru că Autoritatea nu se sinchiseşte de noi, proscrişii.

— Nu am cum să te contrazic. Ştiu, lor nu le pasă. Dar, Wyoh, tot pare o prostie. Nu sunt genetician, dar dacă ai fost atinsă de radiaţie, ai avut un embrion vătămat, dar asta nu înseamnă că şi următorul ar fi avut aceeaşi soartă. Din punct de vedere statistic, nu e nimic probabil.

— Dar ştiu asta.

— Hm, despre ce sterilizare vorbeai? Totală? Contraceptivă?

— Contraceptivă. Trompele mele pot fi deschise din nou. Dar, înţelege, Mannie, o femeie care a dat naştere unui monstru nu-şi permite să mai rişte încă o dată.

Îmi atinse proteza.

— Tu ai asta. Nu te face de opt ori mai atent ca să n-o mai păţeşti şi cu cealaltă mână?

Îmi atinse şi braţul cel întreg.

— Aşa simt şi eu. Tu ai braţul ăsta cu care te lupţi, eu am ce am, nu ţi-aş fi spus niciodată dacă n-ai fi fost şi tu rănit.

Nu i-am spus că braţul stâng e mai adaptabil decât dreptul, avea dreptate, nu aveam de gând să-l schimb. Mai aveam nevoie de el, măcar pentru tandreţe ca să mângâi fetele, dacă pentru altceva nu mai era bun.

— Totuşi, cred că ai putea avea copii sănătoşi.

— Evident! Am avut opt.

— Poftim?

— Sunt o mamă-gazdă dintre cele mai bune.

Am rămas interzis. Ideea era de-a dreptul ciudată. Citisem despre asta în ziarele de pe Pământ. Dar, totuşi, mă îndoiesc că vreun chirurg din Luna City în 2075 să fi făcut un asemenea transplant. La vite poate, dar femeile din L-City nu ar fi de acord, indiferent cât de mare ar fi preţul, să poarte în pântece copiii altora. Chiar şi cele mai urâte şi neinteresante şi-ar găsi un soţ sau poate chiar şase. (Precizare: nu există femei urâte, ci numai femei mai frumoase decât altele.) M-am uitat speriat la silueta ei, apoi la ea.

— Nu-ţi fie teamă, Mannie, nu sunt însărcinată. Sunt prea ocupată cu politica ca să mai am timp de copii. Găzduirea e o treabă bună pentru o femeie liberă. E bănoasă. Unele familii sunt bogate, mai ales chinezii, toţi copiii mei au fost chinezi, care se nasc mai mici decât media, iar eu am de unde, un copil chinez de două kile şi jumătate sau trei nu e o problemă pentru mine. Nu-mi strică silueta. Iar ăştia… şi se uită la sâni, sunt în stare bună. Nu-i alăptez pe copii, nici măcar nu-i văd. Aşa că arăt normal, şi poate mai tânără decât sunt.

Nici nu ştiam dacă mi se va potrivi meseria asta. Prima oară când am auzit, continuă, eram vânzătoare într-un magazin hindus, iar ceea ce câştigam se ducea numai pe mâncare şi am văzut anunţul în Hong Kong Gong. Ceea ce m-a atras a fost gândul că puteam să am şi eu un copil, un copil normal, încă mai eram în starea de şoc după naşterea monstrului meu, iar chestia asta venea la ţanc pentru biata Wyoming. Am încetat să mă mai simt ratată ca femeie şi astfel am câştigat mai mulţi bani decât aş fi câştigat făcând altceva. Eram liberă mai tot timpul, iar naşterea nu mă încurca deloc, şase săptămâni cel mult şi asta pentru că vroiam să fiu corectă faţă de clienţi. Un copil înseamnă o avere. Ei, în scurt timp am intrat în politică. Mi-am exprimat părerile cu glas tare şi am fost contactată de ilegalişti. Abia atunci am început să trăiesc, Mannie. Am studiat politica, economia, istoria şi am învăţat să ţin discursuri în public şi s-a dovedit că am fler organizatoric. Munca asta care îmi aduce satisfacţii, cred în ea şi ştiu că Luna va fi liberă într-o bună zi. Numai că… Ei bine, tare mi-aş fi dorit să am un soţ la care să mă întorc acasă şi… să nu-l deranjeze că sunt sterilă. Dar nu-mi fac griji, am cu ce să-mi ocup timpul. Faptul că mi-ai vorbit de familia ta minunată, m-a făcut să vorbesc şi eu despre ale mele. Scuză-mă dacă te-am plictisit.

Câte femei sunt pe lumea asta care-şi cer scuze? Dar Wyoh, în anumite privinţe, e mai mult bărbat decât femeie, în ciuda celor opt copii chinezi. -Nu m-ai plictisit deloc.

— Sper să fie aşa. Mannie, de ce ai zis că programul nostru nu e practic? Să ştii că avem nevoie de tine.