Robert Heinlein - Luna e o doamnă crudă

Brusc, m-am simţit obosit. Cum să-i spui acestei femei încântătoare că visul ei cel mai drag e o prostie?

— Bine, Wyoh, hai să recapitulăm. Tu le-ai spus ce trebuie să facă. Dar crezi că o vor face? Să-i luăm pe cei doi pe care i-ai pomenit la întrunire. Pun pariu că un miner nu ştie decât să sape în gheaţă. Aşa că va continua să sape şi să vândă Autorităţii pentru că numai asta ştie ce să facă. La fel şi cu fermierul de cereale. Cu ani în urmă, a însămânţat o recoltă pentru vânzare, de-atunci nu mai face nimic altceva, parcă ar purta ochelari de cal. Dacă vrea să fie independent, va trebui să se diversifice. Să cultive ceea ce are nevoie pentru mâncare, să vândă restul pe piaţa liberă şi să stea cât mai departe de capul catapultei. Cunosc astea foarte bine, sunt băiat de fermă.

— Parcă spuneai că eşti specialist în computere.

— Sunt, dar asta face parte din aceeaşi poveste. Nu sunt expert, dar sunt cel mai bun din Lună. Nu lucrez în cadrul serviciului civil, iar Autoritatea trebuie să mă cheme la preţul fixat de mine când are necazuri, sau să cheme un om de pe Pământ, să plătească riscul şi transportul anevoios, apoi să-l trimită repede acasă ca nu cumva corpul lui să uite ecosistemul lui natural. Asta costă mult mai scump decât cer eu. Aşa că, dacă pot să fac ceea ce mi se dă, mă învoiesc la treabă, iar Autoritatea nu se leagă de mine, m-am născut liber. Când nu am de lucru, se întâmplă destul de des, stau acasă şi mănânc bine.

Avem o fermă bună, am continuat, dar nu e o afacere cu cereale destinate vânzării. Avem pui, o mică turmă de cornute, vaci cu lapte, porci. Pomi fructiferi altoiţi. O grădină de legume. Puţin grâu pe care tot noi îl măcinăm, nu ţinem să avem neapărat făină albă şi vindem pe piaţa liberă tot ce ne prisoseşte. Singuri ne facem berea şi coniacul. Am învăţat mineritul făcându-ne propriile noastre tunele. Toată lumea munceşte, dar nu din greu. Băieţii duc vitele la păscut, mânându-le cu nuielele. Nu folosim munca mecanică. Copiii mai mici adună ouăle şi dau de mâncare la găini, n-avem prea multe maşini. Dacă avem nevoie de aer, îl putem cumpăra din L-City, nu locuim mult în afara oraşului, iar tunelul de presiune e mereu conectat. Cel mai adesea ne ocupăm de vânzarea aerului. Fiind o fermă, ciclul produce oxigen în exces. Întotdeauna avem valută ca să ne plătim facturile.

— Cum e cu apa şi cu energia?

— Nu sunt scumpe. Strângem o cantitate suficientă de energie folosind ecrane solare la suprafaţă şi avem în proprietate şi un mic zăcământ de gheaţă. Wye, dragă, ferma noastră a fost fondată înainte de 2000, pe vremea când L-City era o peşteră naturală. Cu timpul, am continuat s-o îmbunătăţim, vezi, avantajul căsătoriei în linie, nimic nu se pierde, îmbunătăţirile capitale se acumulează în timp.

— Da, desigur, dar gheaţa voastră nu va dura o veşnicie, nu?

— Ei, nu…

M-am scărpinat în cap şi am zâmbit.

— Ştim ce facem, suntem prudenţi, ne păstrăm apa menajeră şi gunoiul, le sterilizăm şi le refolosim. Nu dăm nici o picătură înapoi, în sistemul oraşului. Dar, te rog, nu sufla o vorbă, să n-ajungem la Temnicerul-şef. Când Greg îmi dădea lecţii de forare, se, întâmpla să forăm la baza rezervorului principal din sud şi aveam o cană cu noi pentru colectare, nu risipeam nici un strop. Dar să ştii că şi noi cumpărăm ceva apă cu măsura, dă bine, iar zăcământul de gheaţă este un motiv să nu cumpărăm multă. Iar, în ceea ce priveşte energia, e şi mai uşor de furat. Sunt un electrician priceput, Wyoh!

— Minunat. Wyoming mă privi încântată, fluierând. Toată lumea ar trebui să facă aşa ceva.

— Sper că nu, s-ar vedea. Lasă-i să se gândească la noi modalităţi de a păcăli Autoritatea, familia noastră a făcut-o dintotdeauna. Dar să ne întoarcem la planul tău, Wyoh, are două chestii greşite. Unu, n-o să obţii niciodată „solidaritate”, indivizi ca Hauser vor fi contra, pentru că ei se află într-o cursă, nu pot rezista. În al doilea rând, să zicem că reuşiţi. Solidaritatea. Atât de bine, încât nici o tonă de cereale nu se mai livrează la capătul catapultei. Nu te mai gândi la gheaţă, cerealele sunt cele care fac ca Autoritatea să fie importantă, nu doar o agenţie neutră cum ar trebui să fie. Nu mai sunt cereale. Ce se întâmplă?

— Vor fi nevoiţi să negocieze un preţ mai bun pentru noi.

— Te înşeli, scumpo. Tu şi camarazii tăi vă ascultaţi prea mult unul pe celălalt. Autoritatea va numi greva voastră — rebeliune, iar navele de război se vor învârti pe orbită cu bombe cu destinaţia L-City, Hong Kong, Sub-Tycho, Churchill şi Novylen, vor debarca trupe, vor urca containerele cu cereale sub pază, iar fermierii se vor da de ceasul morţii ca să coopereze. Terra are arme şi deţine puterea, are bombe şi nave şi fii tu sigură că se va păzi de necazuri din partea foştilor condamnaţi. Iar cei care fac probleme, ca tine şi ca mine, noi, agitatorii de meserie, vom fi arestaţi şi eliminaţi, ca să se dea celorlalţi o lecţie. Iar ticăloşii de pe Pământ vor spune că noi am vrut-o… pentru că varianta noastră nu se va auzi niciodată. Oricum, nu pe Terra.

Wyoh îşi susţinea părerea.

— Revoluţiile au avut succes şi mai înainte. Lenin a avut o mână de oameni şi uite ce-a făcut.

— Stai aşa. Lenin a apărut într-un moment de vid de putere. Corectează-mă dacă greşesc. Revoluţiile au reuşit atunci şi numai atunci când guvernele erau putrede sau dispăruseră.

— Nu e adevărat. Şi revoluţia americană?

— Sudul a pierdut, niet [21] Nu (în 1. rusă în text). ?

— Nu aia, cea care a avut loc cu un secol înainte. Au avut acelaşi gen de probleme din partea Angliei, asemănătoare cu ale noastre, şi au câştigat.

— O, deci aceea. Dar eşti de acord cu mine că şi Anglia avea probleme în vremea aceea? Cu Franţa, cu Spania, cu Suedia sau poate cu Olanda, nu? Şi cu Irlanda. Irlanda se răzvrătise. Era amestecată şi familia O'Kelly. Wyoh, dacă poţi să stârneşti probleme pe Terra, să zicem un război între Marea Chină şi Directoratul Americii de Nord sau poate Pan-Africa să arunce cu bombe asupra Europei, atunci aş zice că a venit momentul magic în care trebuie să-l ucidem pe Temnicerul-şef şi să spunem că s-a terminat cu Autoritatea. Dar nu e încă momentul.

— Eşti pesimist.

— Mai degrabă realist. Niciodată nu sunt pesimist. Sunt prea lunar ca să nu pariez, dacă aş şti că există o şansă. Dovedeşte-mi că şansele nu sunt mai slabe de 10 la 1 împotriva noastră şi-am să merg cu revoluţia. Dar vreau măcar o şansă din zece. Una, auzi?

Mi-am împins scaunul în spate.

— Ai terminat de mâncat?

— Da. Balşoie spasiba, tovarişci [22] Multe mulţumiri, tovarăşe. . A fost grozavă!

— Cu plăcere. Ia loc pe canapea, strâng eu masa, nu mă ajuta, doar eu sunt gazda.

Am golit masa şi am pliat-o, am trimis vasele sus, păstrând numai cafeaua şi vodca, am pus scaunele la locul lor în suport şi m-am întors să ne continuăm discuţia.

Se întinsese pe canapea şi adormise cu gura deschisă. Avea chipul dulce ca al unei fetiţe.

M-am dus la baie şi-am închis uşa. Mi-am spălat mai întâi pantalonii, apoi m-am băgat în cadă să fac o baie bună. Când am considerat că pantalonii sunt destul de uscaţi ca să-i pun pe mine, mi-am luat adio de la leneveala în apă şi m-am îmbrăcat. Poa' să vină sfârşitul lumii, atât timp cât sunt curat şi am haine proaspăt spălate, nu-mi pasă.