Robert Heinlein - Luna e o doamnă crudă

Am încuviinţat.

— Dosvidania, gospaja, i spakoinoie noci [17] La revedere, doamnă şi noapte bună (în 1. rusă în text). . Sper să ne mai vedem.

M-am îndreptat spre uşa rămasă deschisă.

Îmi aruncă o privire rea, dar îşi închise geanta cu un gest nervos.

— Bine, rămân. M'goy.

— Cu plăcere.

— Serios, îţi rămân recunoscătoare. Numai că nu-mi place să accept favoruri, înţelegi? Sunt o femeie liberă.

— Felicitări. Mi-am dat seama.

— Fără ironii. Văd că eşti un bărbat hotărât şi te respect pentru asta şi sunt bucuroasă că eşti de partea noastră.

— Încă nu sunt sigur dacă sunt.

— Poftim?

— Linişteşte-te. Să nu crezi că sunt de partea Temnicerului-şef. Nu. N-aş vrea ca Shorty, fie ca Bog [18] Dumnezeu / în rusă. să-i odihnească sufletul bun în pace, să vină de pe lumea cealaltă să mă hărţuiască. Dar rămân la părerea mea, programul vostru nu e practic.

— Dar, Mannie, nu înţelegi! Dacă noi împreună…

— Opreşte-te Wye, nu e momentul pentru politică. Sunt obosit şi mi-e foame. Când ai mâncat ultima dată?

— Oh, Doamne!

Brusc, păru mică, foarte tânără şi obosită.

— Nu mai ştiu. În autobuz, cred. Raţia de…

— Ce-ai zice de o porţie de muşchi Kansas City, crud, cu o garnitură de cartofi prăjiţi, sos Tycho, salată verde, cafea… iar ca aperitiv ceva de băut?

— Dumnezeiesc!

— Aşa ziceam şi eu, dar trebuie să ne considerăm norocoşi dacă la ora asta şi în gaura asta am face rost măcar de o supă de alge şi de nişte hamburgeri. Ce-ai vrea să bei?

— Orice. Etanol, dacă este.

— Bine.

M-am dus la lift şi am apăsat butonul pentru serviciul de cameră.

— Meniul, te rog.

Apăru imediat pe ecran şi am ales primul fel plus ce mai era pe-acolo şi-am mai comandat şi două porţii de ştrudel cu mere şi frişcă. Am adăugat şi o jumătate de litru de vodcă cu gheaţă, şi am pus o steluţă la comanda asta.

— Am timp să fac o baie? Te deranjează?

— Nici o problemă, Wye. O să miroşi şi tu mai bine.

— Tâmpitule! După douăsprezece ore petrecute în costumul de presiune, sunt sigură că şi tu ai duhni. Şi autobuzul ăla era de comă. Mă grăbesc cât pot.

— Stai un pic, Wye. Chestia aia de pe tine se ia la spălat? S-ar putea să ai nevoie de ea când o fi să plecăm… indiferent unde şi când.

— Da, se ia. Dar stai liniştit, că am destulă. Ai cumpărat de trei ori mai mult decât am folosit eu. Îmi pare rău Mannie, de obicei îmi iau produse de machiat la mine în toate călătoriile cu scop politic, niciodată nu ştii ce se poate întâmpla. Ca în seara asta, dar parcă a fost mai rău ca în alte dăţi. Dar am fost în criză de timp şi am pierdut capsula de metro şi era să pierd şi autobuzul.

— Atunci, du-te şi curăţă-te.

— Am înţeles, să trăiţi, domnule căpitan. Şi să ştii că n-am nevoie de ajutor ca să mă spăl pe spate, dar am să las uşa deschisă, ca să putem vorbi. Ca să vorbim, doar atât, n-o lua ca pe o invitaţie.

— Linişteşte-te. Am mai văzut femei la viaţa mea.

— Ce emoţionant trebuie să fi fost pentru ele!

Îmi zâmbi, dar nu se lăsă până nu-mi mai trase încă un pumn în coastă destul de tare, ca să ţin minte, apoi intră în baie şi dădu drumul la apă.

— Mannie, vrei să faci baie primul? Nu mă deranjează să mă spăl după tine, mai ales că apa folosită e destul de bună pentru curăţarea machiajului şi a mirosului de care te-ai plâns.

— Dă drumul la apă, scumpo. Nu e cu porţia.

— O, ăsta da lux. Acasă folosesc aceeaşi apă pentru baie, trei zile la rând.

Fluieră uşor, încântată.

— Eşti bogat, Mannie?

— Nu, dar nici nu mă plâng.

Se auzi liftul, am răspuns, am preparat băuturile, turnând vodca peste gheaţă, am intrat şi i-am dat paharul şi am ieşit, aşezându-mă într-un loc de unde n-o vedeam şi nici ea nu mă vedea pe mine. Era în apă până la umeri şi se săpunea fericită.

— Polnoie jizni [19] Viaţă fericită (în 1. rusă în text). , i-am urat.

— Şi tu să ai o viaţă fericită, Mannie. Ăsta-i medicamentul de care aveam nevoie.

Făcu o pauză ca să-şi ia „medicamentul”, apoi continuă:

— Mannie, eşti căsătorit?

— Da. Se vede?

— Cam aşa ceva. Te porţi amabil cu femeile, dar nu înflăcărat şi eşti independent. Deci, eşti însurat, şi încă de mult. Ai copii?

— Şaptesprezece, împărţiţi la patru neveste.

— Căsătorie de grup?

— Da, în linie. Am fost ales la paisprezece ani şi sunt al cincilea din nouă soţi. Deci. şaptesprezece copii nu înseamnă prea mult. Am familie mare.

— Trebuie să fie frumos. N-am văzut multe familii în linie, în nici un caz în Hong Kong. Sunt o mulţime de clanuri şi grupuri, şi multe poliandrii [20] Poliandrie — formă de organizare a familiei, întâlnită astăzi numai la unele triburi primitive, în care o femeie poate să se căsătorească în acelaşi timp cu mai mulţi bărbaţi. , dar stilul „linie” nu a prins niciodată.

— Da, e frumos. Căsnicia mea în linie durează de aproape o sută de ani. De pe vremea lui Johnson City şi a primilor deportaţi, douăzeci şi una de legături, mai sunt încă nouă în viaţă şi nu a avut loc nici un divorţ. E ca la balamuc când se adună toţi descendenţii, rudele prin alianţă şi rudele lor, la diferite aniversări sau nunţi. Sunt mai mulţi copii decât ştiu eu că sunt, nici nu-i mai numărăm după ce se căsătoresc, e inutil, iar eu am „copii” destul de mari ca să-mi fie bunici. Cred că e un stil fericit de viaţă, nu se bagă nimeni în treburile tale intime. Să-ţi zic despre mine, nimeni nu face scandal dacă lipsesc o săptămână şi nu dau nici un telefon. Oricând apar, sunt binevenit. Partea bună a căsătoriilor în linie este că divorţurile se întâlnesc foarte rar. Crezi că aş putea s-o duc mai bine de-atât?

— Mă îndoiesc că ai putea. Dar este vreo alternare? Şi la cât timp?

— Intervalul de timp nu e o regulă, ci îl stabilim cum vrem noi. Alternarea a mers până anul trecut, la ultima legătură. Ne-am căsătorit cu o fată, când, prin alternare, ar fi venit rândul să luăm un băiat. Dar a fost ceva special.

— Adică?

— Nevasta mea cea mai tânără este nepoata soţului şi soţiei celei mai în vârstă. Sau dacă vrei mai clar, e nepoata lui Mami — soţia cea mai în vârstă numită de soţi „Mami” sau uneori „Mimi” — şi s-ar putea să fie şi a Bunicului, fără nici o legătură cu ceilalţi soţi. Aşa că nu a fost nici o problemă să se căsătorească în interiorul liniei, n-o împiedica nici cosanguinitatea, care se admite în alte tipuri de căsnicii. Totul era bine. Iar Ludmilla a crescut în familia noastră, pentru că mama ei a avut un singur soţ şi a lăsat-o cu noi după ce s-a mutat în Novylen.

Milla, am continuat, nu a vrut să audă de o căsătorie în afara liniei atunci s-a făcut mare şi i-a venit vremea măritişului. Dar ea plângea şi ne-a rugat să facem o excepţie. Şi noi am făcut ce ne-a rugat. Bunicul nu contează din punct de vedere genetic, în prezent interesul lui pentru femei e mai mult galant decât concret. Ca soţ senior a petrecut noaptea nunţii noastre cu ea, dar nu s-a întâmplat nimic între ei. Soţul nr. 2, Greg, a avut grijă ca lucrurile să intre în normal, iar toată lumea s-a prefăcut că nu ştie nimic. Ludmilla are cincisprezece ani, e o micuţă dulce foc şi e însărcinată pentru prima oară.