Robert Heinlein - Luna e o doamnă crudă

— Doamnă, vă mulţumesc şi regret că forţa locală de gravitaţie mă împiedică să mă înclin. Sunt căsătorit de mai mult de douăzeci şi doi de ani.

— Cum? O, glumiţi!

— Doamnă, nu m-aş aventura niciodată să ghicesc vârsta unei doamne, dar, dacă aţi emigra pe Lună, v-aţi păstra tinereţea încântătoare mult mai multă vreme şi v-aţi adăuga vieţii cel puţin douăzeci de ani.

Am privit lista.

— În general, uitându-mă la restul listei, pot să spun că noi nu avem aşa ceva pe Lună şi nu văd de ce am plăti impozit. Iar în ceea ce priveşte celălalt punct, domnule, ştiţi desigur că preţul coloniilor a fost de mult plătit de câteva ori numai prin transportul de cereale? Noi suntem secătuiţi de cele mai importante resurse ale noastre… şi nici măcar nu ni se plăteşte preţul pieţei libere. De aceea vrea Autoritatea Lunară 'cu atâta încăpăţânare să ne sugă sângele în continuare. Ideea că Luna a fost o cheltuială pentru Terra şi că investiţia trebuie recuperată, este o minciună scornită de Autoritate pentru a justifica faptul că ne tratează ca pe nişte sclavi. În secolul ăsta, Luna nu a costat Terra nici un leu, iar investiţia a fost de mult amortizată.

Omuleţul încercă să mă ia peste picior.

— O, sigur, doar nu pretindeţi că coloniile lunare au plătit toate miliardele de dolari cheltuite pentru dezvoltarea zborului spaţial.

— Voi, oamenii de pe Pământ, aveţi zbor spaţial. Noi nu avem. Luna nu are nici măcar o navă. Aşa că, de ce să plătim pentru ce nu am primit niciodată?

Mă eschivam de la răspunsuri prea categorice, aşteptând o pretenţie a pământenilor pe care profesorul îmi spusese că o voi auzi în mod sigur… şi iată, am auzit-o.

— Doar o clipă, vă rog! se auzi o voce care trăda multă siguranţă de sine. Ignoraţi cele mai importante lucruri de pe această listă. Protecţia poliţiei şi forţele armate. Vă lăudaţi că vreţi să plătiţi ceea ce primiţi — aşa că ce-ar fi să plătiţi impozite pentru secolul trecut, pentru aceste două servicii? Ar fi o notă destul de încărcată, nu?

Zâmbi plin de infatuare.

Aş fi vrut să-i mulţumesc! — deşi profesorul avea să mă certe pentru că n-am ştiut să ocolesc întrebarea. Oamenii se uitau unul la altul cu priviri pline de încântare pentru că, în sfârşit, am fost pus la punct. Am făcut tot posibilul Ca să par cât mai inocent cu putinţă.

— Poftim? Nu înţeleg. Luna nu are nici poliţie, nici armată.

— Ei, ştiţi la ce mă refer. V-aţi bucurat de protecţia Forţelor Păcii ale Naţiunilor Federative. Şi aveţi şi poliţie. Plătită de Autoritatea Lunară! Ştiu din surse sigure că au fost trimise pe Lună două corpuri de trupe de ordine, pe post de poliţişti, acum câteva luni.

— O, am oftat adânc. Puteţi să-mi spuneţi în ce fel apără Luna Forţele Păcii ale N. F? Nu ştiam că vreuna dintre naţiunile voastre are de gând să ne atace. Suntem departe şi nu avem nimic care să tenteze pe cineva. Sau vreţi să spunem că ar trebui să plătim ca să ne lase în pace? Dacă da, există o veche zicală care spune că odată ce ai plătit Danegeld-ul [50] Taxă plătită de anglo-saxoni pentru a întreţine apărarea împotriva năvălitorilor danezi. , numai scapi niciodată de danezi. A, noi ne vom lupta cu Forţele Păcii ale N. F. Dacă vom fi obligaţi… dar nu o să le plătim niciodată.

Şi acum să vorbim puţin despre acei aşa-zişi poliţişti. Ei nu au fost trimişi ca să ne protejeze. Declaraţia noastră de independenţă spune adevărul despre această ticăloşie — a fost cumva tipărită de ziarele voastre? (Unele da, altele nu, în funcţie de orientare). Oamenii puşi să ne apere au înnebunit, au început să violeze şi să ne omoare femeile! Şi-acum sunt morţi! Aşa că e mai bine să nu ne mai trimiteţi alte trupe de ordine!

Brusc, am „obosit” şi a trebuit să plec. Într-adevăr, obosisem, nu eram un actor prea grozav, iar strădania de-a face aşa cum mă sfătuise profesorul mă epuizase.

Mai târziu am aflat că fusesem ajutat cu unele întrebări, despre poliţie şi armată. Stu LaJoie nu risca nimic. Întrebările au fost puse intenţionat ca să dau răspunsurile pentru care mă pregătisem. Dar, când am aflat de ajutorul dat, aveam deja experienţă în privinţa interviurilor. Făcusem faţă unor interviuri lungi şi obositoare.

Eram frânţi, dar noaptea nu se terminase. Pe lângă presa, au venit să ne vadă şi câţiva diplomaţi, dar nici unul oficial, nici chiar cei din Ciad. Noi reprezentam o curiozitate, iar ei vroiau să ne vadă.

Numai unul dintre ei era important, un chinez. Am fost surprins să-l văd, era membrul chinez al comitetului care ne audiase. Ni s-a prezentat simplu ca doctorul Chan şi ne-am prefăcut că ne vedem pentru prima dată.

Doctorul Chan era senator în Marea Chină şi totodată, de mult timp, numărul unu în Autoritatea Lunară a Marii Chine. Mult mai târziu, a devenit Vice-preşedinte şi Prim-ministru, cu puţin timp înaintea asasinării sale.

După ce-am spus ce-aveam de spus, plus alte lucruri care mai puteau aştepta, m-am retras spre dormitor, la profesorul care mă aştepta.

— Manuel, sunt sigur că l-ai remarcat pe distinsul nostru vizitator din Regatul de Mijloc.

— Bătrânul chinez din comitet?

— Încearcă să-ţi stăpâneşti limbajul lunar, fiule. Te rog să nu faci imprudenţa să fii necioplit aici, nici chiar cu mine. Da? Bine. Vrea să ştie ce am vrut să spunem prin „înzecit şi însutit”. Spune-i.

— Adevărul? Sau să-l mint?

— Adevărul. Omul ăsta nu e prost deloc. Te descurci la detaliile tehnice?

— Mi-am făcut tema, domnule profesor. Doar dacă nu e expert în balistică.

— Nu e. Dar să nu pretinzi că ştii ceea ce nu ştii. Şi să nu te înşele aspectul lui prietenos. Ne poate fi de folos dacă ajunge la concluzia că interesele noastre se potrivesc cu ale lui. Nu încerca să-l convingi. Vezi că este în cabinetul meu. Baftă! Şi nu uita, vorbeşte engleza literară standard.

Doctorul Chan se ridică atunci când am intrat. La rândul meu, mi-am cerut scuze pentru incapacitatea mea de a-i răspunde la fel la salut. Îmi zise că înţelege dificultăţile prin care are de trecut aici un domn de pe Lună şi că nu trebuie să fac eforturi. Ne-am strâns mâinile şi s-a aşezat.

Am sărit peste formalităţile de început. Aveam sau nu aveam o soluţie concretă, atunci când am afirmat că există un mod mai ieftin de a transporta încărcături masive spre Lună?

I-am spus că există o metodă scumpă ca investiţie, dar ieftină în cheltuielile de întreţinere.

— Este metoda pe care o folosim pe Lună, domnule. O catapultă cu viteză de evacuare-inducţie.

Pe chipul lui nu tresări nici un muşchi.

— Colonele, cred că vă daţi seama că soluţia asta a fost propusă de multe ori şi a fost respinsă mereu din motive ce par întemeiate? Ceva ce are legătură pare-mi-se cu presiunea aerului.

— Da, doctore. Dar noi credem, bazându-ne pe analizele complete ale computerului şi pe experienţa noastră în catapultare, că problema poate fi rezolvată în prezent. Două dintre firmele noastre cele mai mari, LuNoHo Company şi Banca din Hong Kong Luna, sunt gata să conducă un trust care s-o facă, ca pe o investiţie particulară. Vor avea nevoie de ajutor aici pe Pământ şi s-ar putea să vândă acţiuni — deşi aş prefera să vândă doar garanţii, ca să păstreze controlul. Ceea ce le trebuie, în primul rând, este o concesionare din partea unui guvern, o bază permanentă pe care să construiască o catapultă. Probabil India.