Robert Heinlein - Luna e o doamnă crudă

A doua zi de dimineaţă, am primit un mesaj care întreba despre sănătatea profesorului de la Paz şi dacă putea relua discuţiile. Ne-am dus, iar comitetul îi puse profesorului la dispoziţie un doctor şi o soră, în caz de urgenţă. De data asta, am fost controlaţi şi mi-au găsit micul aparat pentru înregistrare.

L-am predat fără mare zarvă, era o sculă japoneză adusă de Stu, special pentru a fi predată dacă mă prind cu ea. Braţul meu numărul 6 avea o ascunzătoare destinată unui dispozitiv de energie de mărimea mini-recorderului japonez. Nu aveam nevoie de energie în ziua aceea, iar oamenilor, cu atât mai puţin poliţiştilor trecuţi prin multe, nu le place să se atingă de o proteză.

Tot ce se discutase cu o zi înainte a fost ignorat complet. Preşedintele şi-a început şedinţa mustrându-ne pentru încălcarea securităţii unei şedinţe cu uşile închise.

Profesorul răspunse că în ceea ce ne privea nu fusese cu uşile închise, pentru că noi am fi primit cu plăcere reporterii, camerele video, public, pe oricine ar fi fost doritor să ne audă. Statul Liber Luna nu avea nimic de ascuns.

Preşedintele răspunse înţepat că nu aşa-numitul Stat Liber hotărăşte asupra audierilor. Ele sunt secrete, nu trebuie să răsufle nimic din această cameră. Ăsta e ordinul.

Profesorul mă privi.

— Vrei să mă ajuţi, colonele?

Am manevrat comenzile scaunului şi m-am răsucit, apoi am împins targa lui pe rotile cu scaunul meu spre uşă, înainte ca preşedintele să-şi dea seama că era o cacialma. Profesorul se lăsă convins să rămână, fără să fie obligat să facă nici o promisiune. E greu să constrângi un om care leşină dacă e sâcâit prea tare.

Preşedintele spuse că ieri au fost multe discuţii fără importanţă majoră, iar cele cu adevărat importante rămăseseră de căruţă. Azi nu va mai permite nici o abatere de la subiect, zise el şi se uită când la argentinian, când la american.

— Suveranitatea este un concept abstract de multe ori redefinit, pe măsură ce omenirea a învăţat să trăiască în pace. Nu este nevoie să-l discutăm. Adevărata întrebare, profesore — sau Ambasador de facto dacă vă place, să nu fim pedanţi — este: sunteţi pregătiţi să garantaţi că Coloniile Lunare îşi vor ţine angajamentele?

— Ce angajamente?

— Toate angajamentele de până acum, dar am în vedere angajamentul care se referă la transportul de cereale.

— Nu ştiu nimic despre nici un fel de angajament, domnule, răspunse profesorul cu o nevinovăţie politicoasă.

Mâna preşedintelui se încleştă pe ciocănel.

— Haideţi, domnule, fiţi rezonabil, să nu ne certăm pe cuvinte. Mă refer la cota de transporturi de cereale şi la creşterea acestei cote cu treisprezece la sută pentru acest an fiscal. Ne asiguraţi că veţi onora aceste angajamente? Acesta este un punct minimal de discuţie, altfel convorbirile nu vor duce nicăieri.

— Atunci, îmi pare rău s-o spun domnule, dar discuţia noastră se opreşte aici.

— Nu sunteţi serios.

— Ba sunt cât se poate de serios, domnule. Suveranitatea Lunii Libere nu este o problemă abstractă, cum se pare că o consideraţi dumneavoastră. Angajamentele despre care vorbiţi erau contractate de Autoritate cu ea însăşi. Ţara mea nu este legată de aşa ceva. Orice angajamente ale naţiunii suverane, pe care am onoarea să o reprezint, urmează a fi negociate.

— Gloată! mârâi americanul. V-am spus că sunteţi prea moale cu ei. Ocnaşi. Hoţi şi curve, asta sunt cu toţii. Nu înţeleg de vorbă bună.

— Linişte!

— Amintiţi-vă că v-am spus. Dacă i-aş avea în Colorado, i-am învăţa noi câteva lucruri, ştim noi cum să lucrăm cu cei de teapa lor.

— Domnul membru este rugat să păstreze liniştea.

— Mi-e teamă, spuse membrul hindus — pars de fapt, dar membru al comitetului din partea Indiei — mi-e teamă că trebuie să fiu de acord, în esenţă, cu domnul membru al Directoratului pentru America de Nord. India nu poate accepta ideea că angajamentele pentru cereale sunt doar nişte vorbe pe hârtie. Oamenii decenţi nu fac politică cu foamea.

— Şi-n afară de asta, se împerechează ca animalele, interveni argentinianul. Porcii!

Înainte de şedinţă, profesorul mă pusese să iau un calmant şi insistase să mă vadă că-l iau.

— Onorabile preşedinte, spuse profesorul liniştit, mi se permite să mă explic înainte să tragem concluzia, poate pripită, că aceste concluzii trebuie abandonate?

— Vă rog.

— Am consimţământul tuturor? Fără întreruperi?

Preşedintele se uită în jur.

— Consimţământul este unanim, declară el, iar domnii membri sunt rugaţi să ia act de faptul că sunt obligat să aplic regula specială numărul paisprezece, la următoarea interpelare. Aprodul să noteze asta şi să acţioneze. Martorul poate continua.

— Voi fi scurt, Onorabile preşedinte.

Profesorul spuse ceva în spaniolă, singurul cuvânt pe care l-am prins a fost señor. Argentinianul se schimbă la faţă, dar nu zise nimic. Apoi profesorul îşi continuă dizertaţia.

— Mai întâi am să-i răspund domnului din America într-o problemă personală, din moment ce i-a contestat pe compatrioţii mei. Eu unul am văzut cum arată interiorul multor puşcării, accept titlul, dar nu mă mândresc cu apelativul de ocnaş. Noi, cetăţenii Lunii, suntem puşcăriaşi şi descendenţi de puşcăriaşi. Dar Luna în sine este o educatoare severă, aceia care au supravieţuit lecţiilor ei nu au motive să se simtă ruşinaţi. În Luna City, un om îşi poate lăsa geanta nepăzită sau casa descuiată fără să se teamă… Mă întreb dacă asta e valabil şi în Denver? S-ar putea, n-am nici o dorinţă să vizitez Colorado. Sunt mulţumit cu ceea ce am învăţat de la mama Lună. Şi dacă suntem o gloată, acum suntem o gloată răzvrătită.

Pentru domnul membru din India, continuă profesorul, daţi-mi voie să vă spun că noi nu facem politică cu foamea. Ceea ce cerem este doar o discuţie deschisă a faptelor, fără să facem presupuneri politice nefondate. Dacă putem continua discuţia, vă promit că am să vă prezint un mod în care Luna poate merge mai departe cu transporturile de cereale şi le poate mări extraordinar de mult… În marele beneficiu al Indiei.

Atât chinezul, cât şi indianul începuseră să se agite. Indianul începu să vorbească, se stăpâni şi apoi spuse:

— Onorabile preşedinte, vrea prezidiul să-l roage pe martor să se explice mai pe larg?

— Martorul e invitat să-şi dezvolte ideea.

— Onorabile preşedinte, domnilor membri, există într-adevăr un mod în care Luna îşi poate mări de zece ori sau poate de o sută de ori transporturile pentru milioane de înfometaţi. Faptul că şlepurile de grâne au sosit, în ciuda problemelor pe care le-am avut şi încă mai sosesc şi astăzi, arată ce intenţii avem şi vă asigur că sunt numai de prietenie. Dar nu obţineţi lapte bătând vaca. Discuţiile despre cum să creştem producţia şi să trimitem mai multe transporturi trebuie să se bazeze pe fapte reale, naturale, nu pe presupunerea falsă că noi suntem nişte sclavi siliţi să muncim într-un mod pe care nu l-am făcut niciodată. Cum credeţi că vom face? Veţi insista să ne consideraţi sclavi, angajaţi ai unei alte Autorităţii decât cea pe care o vrem noi? Sau veţi recunoaşte că suntem liberi, veţi negocia cu noi şi veţi afla cum vă putem ajuta?

— Cu alte cuvinte, spuse preşedintele, ne cereţi să cumpărăm ceva cu ochii închişi. Vreţi ca mai întâi să legalizăm statutul vostru ilegal… şi apoi ne veţi da nişte declaraţii utopice, cum că veţi creşte transportul de grâne de zece sau de o sută de ori. Ceea ce pretindeţi că puteţi face este imposibil. Sunt expert în economia lunară. Iar cererea voastră este la fel de imposibilă, ar trebui ca Marele Sfat să accepte o nouă naţiune.