Robert Heinlein - Luna e o doamnă crudă

Dar chiar şi pe ei trebuia să-i întărâtăm. Profesorul spunea tot timpul că avem nevoie de un „Ceai din Boston” [41] Aluzie la incidentul care a servit drept pretext pentru declanşarea Războiului de Independenţă al coloniilor din America de Nord împotriva Angliei (1775–1783). Colonii, deghizaţi în indieni, au aruncat în mare încărcătura de ceai a unor vase din portul Boston. , făcând referire la un incident, devenit legendă, dintr-o revoluţie anterioară, prin care vroia să sugereze un scandal public ce ar fi atras, cu siguranţă, atenţia Autorităţii.

Noi încercam mereu. Mike a rescris vechi cântece revoluţionare, dându-le cuvinte care s-ar fi potrivit Lunii: Marsilieza, Internaţionala, Yankee Doodle, Vom învinge, Vise frumoase. Simon Jester răspândi peste tot versuri de genul: Fii ai „Pietroiului” şi ai Plictiselii/ Îl veţi lăsa pe Temnicerul-şef/ Să vă răpească libertatea? şi când am văzut că un cântec prinde la public, l-am difuzat la radio şi la video, punându-l pe Temnicerul-şef în situaţia de a interzice anumite melodii — ceea ce ne convenea de minune: oamenii aveau de ce huidui Autoritatea, începeau să se enerveze.

Mike studie vocea şi timbrul vocilor Administratorului Adjunct, ale Inginerului-şef şi ale conducătorilor altor departamente, iar Temnicerul-şef începu să primească noaptea telefoane disperate din partea personalului. Cei în cauză negau cu înverşunare orice amestec. Alvarez detectă şi urmări unul dintre apeluri şi — desigur, cu ajutorul lui Mike — merse pe urma lui până la telefonul derivaţie al şefului, fiind sigur că era vocea unei sosii de-a acestuia.

Următorul telefon otrăvit pentru Mort Nesuferitul veni ca din partea lui Alvarez, iar schimbul de cuvinte dintre cei doi de a doua zi nu poate fi catalogat decât ca psihoză în lanţ.

Profesorul i-a zis lui Mike să se oprească, îi era teamă ca Alvarez să nu-şi piardă slujba, ceea ce n-ar fi dorit nimeni. Acţiunile lui ne erau pe plac. Dragonii Păcii fuseseră scoşi afară noaptea în urma unui ordin care părea să fi venit din partea Temnicerului-şef, demoralizându-i din ce în ce mai mult, iar Temnicerul-şef căpătă convingerea că este trădat de oamenii lui, în timp ce ei erau siguri că şeful îşi pierde minţile.

În Lunaia Pravda apăru o notiţă care anunţa că doctorul Adam Selene va ţine o prelegere despre „Poezia şi arta pe Lună: o nouă renaştere”. Nici un camarad nu luă parte, anunţasem prin celule să nu vină nimeni. Nu era nimeni prin zonă când îşi făcură apariţia trei echipe de Dragoni ai Păcii, conform principiului Heisenberg aplicat în stilul lui Scarlet Pimpernel. Redactorul de la Pravda petrecu o oră înfiorătoare explicând că nu primea personal anunţurile, iar ăsta fusese primit în ultima clipă, plătit cu bani gheaţă. I s-a spus să nu mai primească nimic care ar fi venit de la Adam Selene, dar apoi, ordinul a fost reformulat cu precizarea că are voie să primească orice de la Adam Selene, dar trebuie să-l informeze imediat pe Alvarez.

Noua catapultă a fost testată cu o încărcătură aruncată în sudul Oceanului Indian la 35 grade Est, 60 de grade Sud, în împărăţia peştilor. Mike a fost cât se poate de încântat de arta sa de a ţinti, reuşind să arunce doar două priviri când radarele de ghidare şi urmărire ale Autorităţii nu erau în funcţiune şi se bazase numai pe o singură ajustare a direcţiei pentru a aduce încărcătura drept în mijlocul ţintei. Buletinele de ştiri de pe Pământ raportară un meteorit gigant în sub-Antarctica, detectat de Observatorul Astronomic din Capetown, al cărui loc de impact se potrivea perfect cu tragerea lui Mike — Mike mă sună ca să se laude, în timp ce înregistra transmisia de seară a agenţiei de ştiri Reuters.

— Ţi-am spus că a fost la fix, zise Mike, exultând de fericire. Am urmărit-o. Oho, ce lovitură grozavă!

Rapoartele ulterioare despre unda de şoc de la laboratoarele seismice şi despre tsunami de la staţiile oceanografice au fost abundente în detalii.

Şepcile Libertăţii au început să fie văzute pe capetele stilyagilor şi ale prietenilor lor. Simon Jester îşi puse şi el una între coarne. Bon Marché [42] Magazin ieftin (în 1. franc. în text). le oferea ca premii. Alvarez participă la o şedinţă de lucru a Temnicerului-şef, în care Mort îi ceru să afle dacă şeful spionilor crede că trebuie făcut ceva de fiecare dată când nişte copii fără minte îşi fac de cap? Înnebunise Alvarez?

Pe la începutul lunii mai, m-am întâlnit cu Slim Lemke pe Şoseaua Tunel. Avea pe cap Şapca Libertăţii. Era bucuros că mă vede, iar eu i-am mulţumit pentru că achitase datoria foarte prompt (venise la trei zile de la proces şi îi plătise treizeci de dolari Hong Kong lui Sidris) şi i-am cumpărat o băutură răcoritoare. În timp ce stăteam de vorbă despre una şi alta, l-am întrebat de ce poartă tinerii şepci roşii? Dar de ce şepci? Ăsta era un obicei pământean, niet?

Ezită, dar apoi îmi spuse că era vorba de un gen de asociaţie secretă ca loja Elanilor. Am schimbat subiectul. Am aflat că numele lui întreg era Moses Lemke Stone, membru al clanului Stone. Asta m-a bucurat, eram rude, dar m-a şi surprins. Chiar şi cele mai bune familii, ca Stone, de exemplu, nu pot găsi întotdeauna căsnicii reuşite pentru toţi fiii lor. Eu am avut noroc, altfel şi astăzi hoinăream pe coridoare la vârsta lui. I-am spus că suntem rude din partea mamei.

Deveni prietenos şi-mi zise scurt:

— Vere Manuel, te-ai gândit vreodată că noi ar trebui să ne alegem propriul nostru Temnicer-şef?

Am răspuns că nu, nu mă gândisem. Autoritatea îl pusese pe Temnicerul-şef pe care-l aveam acum şi mă gândeam că aşa va fi mereu. El mă întrebă de ce trebuie să avem o Autoritate? Eu l-am întrebat cine i-a băgat în cap ideea asta? El insistă că nimeni, se gândise el aşa — ce, n-avem dreptul să gândim?

Când am ajuns acasă, am fost tentat să-l pun pe Mike să verifice care este numele partidului din care făcea parte Slim, dacă exista unul, dar m-am gândit că nu era bine pentru securitate şi nici n-ar fi fost corect faţă de băiat.

Pe 3 mai 2076, şaptezeci şi unu de bărbaţi cu numele de Simon au fost ridicaţi, interogaţi, dar eliberaţi după aceea. Nici un ziar nu scoase o vorbă despre povestea asta, dar toată lumea află de ea, pentru că am avut grijă să acţionăm la nivelul celulelor până la J, iar douăsprezece mii de oameni pot răspândi veştile mai repede decât mi-aş fi imaginat. Am accentuat că unul din bărbaţii interogaţi avea doar patru ani, lucru neadevărat, dar eficient pentru interesele noastre.

Stu LaJoie a rămas la noi în lunile februarie şi martie şi s-a întors pe Pământ abia pe la începutul lui aprilie. Îşi schimbase biletul pentru nava următoare, şi apoi, din nou, pentru următoarea. Când i-am spus că se apropie de linia invizibilă după care se produc schimbări fiziologice ireversibile, mi-a zâmbit zicându-mi să nu-mi fac griji. Dar a făcut totuşi nişte aranjamente ca să poată folosi centrifuga.

Stu nu vroia să plece nici măcar în aprilie, dar trebuia. Avea o misiune pe Pământ, era deja membru al partidului. La plecare a fost îmbrăţişat şi sărutat cu lacrimi în ochi de toate soţiile mele şi de Wyoh, iar el le-a asigurat pe fiecare în parte că o să se întoarcă.

Eu nu m-am amestecat când s-a vorbit de recrutarea lui Stu, n-am vrut să provoc necazuri prin hotărârea mea. Wyoh, profesorul şi Mike au vrut să rişte, iar eu le-am acceptat bucuros judecata.

Cu toţii am participat la atragerea lui Stu LaJoie — eu, profesorul, Mike, Wyoh, Mami ba chiar şi Sidris, Lenore, Ludmilla şi copiii noştri, şi. Hans, Ali, Frank, pentru că prima impresie care l-a fermecat a fost viaţa de zi cu zi a familiei Davis. A mai contat şi faptul că Lenore este cea mai frumoasă fată de pe Lună — deşi nu le pune într-un con de umbră pe Milla, Wyoh, Anna şi Sidris — dar şi dragostea lui Stu pentru bebeluşi. Mami i-a acordat o atenţie exagerată, după părerea mea, Hans i-a arătat cum se cultivă plantele fără pământ. Iar Stu se murdări, transpiră şi se tăvăli prin noroi, în tunele, cot la cot cu băieţii noştri — ajută la strângerea peştişorilor chinezeşti din heleşteu, fu înţepat de albine, învăţă să folosească un costum de presiune şi urcă cu mine la suprafaţă, ca să fac nişte modificări la bateria solară, o ajută pe Anna să înjunghie un porc şi învăţă câte ceva despre tăbăcitul pieilor, stătu de vorbă» cu Bunicul şi nu-l contrazise auzind noţiunile naive pe care le avea despre Pământ, spălă vase alături de Milla, ceva ce nici unul dintre bărbaţii noştri nu făcuse vreodată, jucă tot felul de jocuri cu copiii cei mai mici şi cu jucăriile lor, învăţă să macine făina şi făcu schimb de reţete culinare cu Mami.