Robert Heinlein - Luna e o doamnă crudă

Zâmbi.

— Poate că e mai bine să mă opresc, zise.

— Să ştii că se poate întâmpla, era cât p-aici să respiri vid în seara asta, dar nimeni nu-ţi cere asta, pentru că ai plătit. Pentru tine, asta a intrat în biletul călătoriei, pentru mine e o taxă trimestrială.

Am început să-i povestesc cum familia cumpără şi vinde comunităţii aerul şi-am lăsat-o baltă, gândindu-mă că e prea complicat pentru el.

— Dar amândoi plătim.

LaJoie păru încântat. Şi gânditor.

— Da, înţeleg necesitatea economică. E ceva nou pentru mine. Spune-mi, Mannie, — mie mi se zice Stu — eram cu adevărat în pericol să fiu scos să respir în vid?

— Trebuia să te taxez mai mult.

— Poftim?

— Văd că nu eşti convins. Dar i-am taxat pe copiii ăia cu toţi banii pe care-i aveau la ei şi i-am amendat şi pe ei ca să-i fac să se gândească mai bine altă dată. Nu puteam să-ţi iau o taxă mai mare ca a lor. Dar cred că ar fi trebuit, văd că îţi închipui că totul n-a fost decât o glumă.

— Crede-mă, domnule, nu zic că a fost doar o glumă, dar am probleme cu înţelegerea legilor voastre locale, care permit ca un om să fie omorât atât de… uşor şi pentru ce, pentru o ofensă atât de copilărească.

Am oftat. De unde să te-apuci să-i explici, când era clar că nu înţelegea nimic despre ce-i spuneam şi mai era şi plin de idei preconcepute, care nu se potriveau realităţii, şi nici măcar nu-şi dădea seama cât e de îngust la minte?

— Stu, am zis, hai să le luăm pe rând. Nu există legi locale, cum le zici tu, aşa că nu poţi fi condamnat la moarte conform lor. Ofensa ta nu a fost un fapt obişnuit, am ţinut seama doar de ignoranţa ta. Şi nu a fost făcut nimic la voia întâmplării, altfel băieţii ăia te-ar fi târât până la cea mai apropiată ecluză de presiune zero, te-ar fi împins afară şi adio, prietene! Dar ce-au făcut ei, te-au adus la judecată, au ţinut seama de părerea unui judecător — buni băieţi! — şi au plătit din buzunar ca să aibă loc un proces pentru tine. Şi nici nu au bombănit când verdictul nu a fost cel aşteptat de ei. Ţi-e clar, acum?

Zâmbi şi-am văzut că făcea gropiţe la fel ca profesorul. M-am trezit că-mi plăcea tot mai mult de el.

— Nu înţeleg nimic, din păcate. Parcă am intrat în Ţara Oglinzii Magice.

Mă aşteptam să zică asta. Am fost pe Pământ şi ştiam cum gândesc pământenii. Ei vor să existe o lege, o lege tipărită pentru fiecare împrejurare. Au legi chiar şi pentru probleme personale cum ar fi contractele. Pe bune! Dacă un om nu este de cuvânt, cine să facă un contract cu el? Mai are el reputaţie?

— Noi nu avem legi, i-am spus. Nu ni s-a permis asta niciodată. Avem obiceiuri, dar ele nu sunt scrise şi nu sunt obligatorii — sau mai bine zis, se impun singure, pentru că reprezintă pur şi simplu modul în care trebuie să fie lucrurile în condiţiile existente. Am putea spune că obiceiurile noastre sunt legi naturale, care indică modul în care un om trebuie să se comporte ca să rămână în viaţă… şi care te-au adus pe tine la un pas de vid.

Clipi, gânditor.

— Eşti bun să-mi explici, totuşi, legea naturală pe care am violat-o? Ar fi mai bine să înţeleg… pentru că altfel mă întorc la nava cu care am venit şi rămân acolo până la data de plecare. Să mă asigur că nu-mi primejduiesc viaţa.

— Sigur că da. E atât de simplu încât, odată ce ai înţeles-o, nu o să mai fii niciodată în pericol din cauza ei. Noi suntem două milioane de bărbaţi şi mai puţin de un milion de femei. Un fapt fizic fundamental, ca piatra sau vidul. Bun, adaugă acum ideea tanstaafl-ului. Când lucrurile nu se găsesc, cresc preţurile. Femeile sunt rare pe-aici, nu ajung la toată lumea şi din cauza asta reprezintă lucrul cel mai valoros de pe Lună, sunt mai preţioase decât gheaţa sau aerul, pentru că bărbaţilor nu le pasă dacă trăiesc sau mor, dacă n-au pentru cine s-o facă. Viaţa lor fără femei e pustie. Nu vorbesc de ciborgi, care nu sunt oameni. Mă rog, tu poţi să-i consideri cum vrei. Deci, ce se-ntâmplă, ţine cont că lucrurile au fost şi mai rele când obiceiul ăsta s-a impus singur, în secolul douăzeci. Pe atunci, raportul bărbaţi-femei era de zece la unu sau mai rău. Apoi s-a întâmplat ceea ce se întâmplă în închisori, unii bărbaţi s-au îndreptat spre alţi bărbaţi, dar nu pentru multă vreme, pentru că problema a rămas deschisă. Cei mai mulţi bărbaţi vor femei şi nu caută înlocuitori, atât timp cât există şansa de a avea lucrul de care au nevoie cu adevărat.

Au devenit atât de nerăbdători, încât erau în stare să ucidă pentru dorinţele lor. Bătrânii povestesc că au fost multe crime înfiorătoare pe vremea aia, de ţi se furnică pe şira spinării dacă stai să auzi toate poveştile. Dar, după un timp, cei rămaşi în viaţă au găsit o modalitate de a rezolva lucrurile şi conflictele s-au liniştit. La fel de simplu ca şi gravitaţia. Cei care s-au adaptat au trăit, cei care nu s-au adaptat au murit.

Ceea ce contează acum şi aici, este că femeile sunt puţine şi ele dau tonul, iar tu eşti înconjurat de două milioane de bărbaţi, care au grijă să joci după cântec. Tu nu ai de ales, ea da. Ea te poate lovi atât de tare încât să-ţi dea sângele, tu nu ai voie s-o atingi nici c-un deget. Uite, tu, de exemplu, ai luat-o pe după mijloc, poate că vroiai s-o săruţi. Să zicem că ar fi mers cu tine într-o cameră de hotel. Ce crezi că s-ar fi întâmplat?

— Dumnezeule! Băieţii m-ar fi făcut bucăţi.

— Ei, bărbaţii n-ar fi făcut nimic. Ar fi ridicat din umeri şi s-ar fi prefăcut că nu văd. Pentru că era alegerea ei. Nu a ta. Nici a lor. Numai a ei. Din partea ta ar fi fost riscant să-i ceri să mergeţi la un hotel, poate ar fi luat-o drept o jignire şi asta le-ar fi dat dreptul băieţilor să te cotonogească. Dar, uite, de exemplu, această Tish, o damă mică şi proastă. Dacă i-ai fi plimbat pe sub nas banii pe care ţi i-am văzut eu în geantă, s-ar fi gândit că o mică partidă de amor cu un turist ar fi exact ceea ce-şi doreşte şi ţi-ar fi propus chiar ea. În acest caz ai fi fost în siguranţă.

LaJoie se înfioră.

— La vârsta ei? Mă îngrozesc numai gândindu-mă. Nici măcar nu e majoră. Ar fi fost viol în toată regula.

— Ei, la naiba! Nici gând! Femeile de vârsta ei sunt măritate sau ar trebui să fie. Stu, înţelege că pe Lună nu există viol. Dacă într-adevăr ar fi fost vorba de un viol ca pe Pământ, te asigur că nu s-ar mai fi deranjat nimeni pentru judecată şi toţi bărbaţii ar fi sărit să dea o mână de ajutor. Şansa ca fata asta să mai fie virgină e minimă. Când sunt mici, mamele lor le supraveghează cu ajutorul tuturor celor din oraş. Copiii sunt în siguranţă aici. Dar când cresc, mamele nu le mai pot ţine din scurt şi renunţă la orice formă de supraveghere. Dacă ele preferă să alerge pe coridoare şi să se distreze, nu ai cum să le opreşti. Odată ce o fată este la vârsta pubertăţii, este propriul ei stăpân. Eşti însurat?

— Nu.

Adăugă cu un zâmbet:

— Deocamdată, nu.

— Ei, să zicem că ai fi şi soţia ta ţi-ar spune că se mărită din nou. Ce-ai face?

— E ciudat exemplul ăsta, pentru că ceva de genul ăsta mi s-a întâmplat. M-am dus la avocat şi m-am asigurat că n-o să primească nici o pensie alimentară.

— Expresia „pensie alimentară” e o noţiune inexistentă aici, eu am învăţat-o pe Pământ. Aici ar trebui să spui — adică, un soţ lunar ar trebui să spună: — „Dragă, cred că vom avea nevoie de un loc mai mare”. Sau pur şi simplu, s-o felicite pe ea şi pe noul ei soţ, care devine co-soţ împreună cu el în familie. Dacă situaţia asta l-ar face atât de nefericit încât n-ar putea suporta, şi-ar face bagajele şi-ar pleca. Dar oricum, n-ar face nici cel mai mic scandal, pentru că, dacă s-ar întâmpla asta, toată opinia publică ar fi împotriva lui. Toţi prietenii lui, bărbaţi şi femei, i-ar dezaproba acţiunea. Bietul individ n-ar mai avea nici o soluţie decât să se mute din oraş, probabil în Novylen, să-şi schimbe numele şi să spere să fie uitat de toţi.