Robert Heinlein - Luna e o doamnă crudă

Cred că e mai simplu să-i vorbeşti unei fete de amor decât să explici unor neavizaţi care e mecanismul unui computer. Wyoh nu înţelegea de ce Mike, dacă ştia totul despre locul unde-şi păstra Alvarez înregistrările, nu încerca să le ia.

M-am dat bătut.

— Mike, poţi să-i explici tu?

— Am să încerc, Man: Wyoh, îmi este imposibil să ajung la datele blocate, dacă nu am o programare exterioară. Nu mă pot programa singur pentru aşa ceva. Nu-mi permite structura logică. Trebuie să primesc parola ca pe un impuls exterior.

— Ei bine, pentru numele lui Bog, care e parola asta preţioasă?

— Fişierul Special Zebra, spuse Mike simplu şi aşteptă.

— Mike, am zis, deblochează fişierul special Zebra.

Nu i-a fost greu, iar materialul începu să apară. Am convins-o pe Wyoh că Mike nu a fost încăpăţânat când a zis că nu poate singur, aproape că se rugase de noi să-l ajutăm. Desigur, ştia parola, dar trebuia să vină din exterior, aşa era el construit.

— Mike, să-mi aduci aminte să verificăm împreună toate parolele de blocare în scopuri speciale. S-ar putea să mai găsim şi alte lucruri interesante.

— Tot asta ziceam şi eu, Man.

— Bine, o să facem asta mai târziu. Acum, dă înapoi şi parcurge-l încet, iar în timp ce-l afişezi, înregistrează-l din nou sub parola Căderea Bastiliei, cu numele Fişierul trădătorilor. Da?

— Am programat şi executat.

— Acelaşi lucru să-l faci cu orice element nou.

Prima captură a fost o listă de nume, de vreo două sute de persoane, împărţite pe oraşele în care locuiau. Fiecare era încifrat cu un cod identificat de Mike cu cecurile de plată în alb.

Mike abia începuse să citească lista din Hong Kong, când Wyoh zise pe dată:

— Opreşte-te, Mike! Trebuie să le scriu!

— Hei! am zis eu, parcă am stabilit ceva în legătură cu scrisul! Care-i treaba?

— Femeia aia, Sylvia Chiang, este camarada secretară de-acasă! Păi, asta înseamnă că Temnicerul-şef are toată organizaţia pe tavă.

— Te înşeli, dragă Wyoming, o corectă profesorul. Înseamnă că noi avem organizaţia lui.

— Dar…

— Înţeleg ce-a vrut să zică profesorul, i-am zis. Organizaţia noastră e formată doar din noi trei plus Mike, lucru pe care Temnicerul-şef nu-l ştie. În schimb, noi îi cunoaştem organizaţia. Aşa că taci şi lasă-l pe Mike să citească mai departe. Dar nu scrie nimic, o să ai lista de la Mike ori de câte ori vei da telefon. Mike, notează că femeia Chiang este secretara organizaţiei, a fostei organizaţii, în Kongville.

— S-a notat.

Wyoh se mira cu voce tare când auzea numele unor trădători care lucrau sub acoperire în oraşul ei, dar se opri doar să memoreze câteva lucruri despre cei pe care-i cunoştea. Nu toţi erau „camarazi”, dar erau destul de mulţi ca să o enerveze. Numele din Novylen nu ne-au spus prea multe. Profesorul recunoscu trei, Wyoh, unul. Când veni la rând Luna City, profesorul găsi peste jumătate din cei notaţi ca fiind „camarazi”. Am recunoscut şi eu câţiva, dar nu ca ilegalişti, ci ca simple cunoştinţe. Nu-mi erau prieteni, nici nu ştiu ce senzaţie aş fi avut dacă aş fi găsit pe cineva în care aveam încredere pe lista de salariu a şefului informatorilor. Cu siguranţă că m-aş fi simţit zguduit.

Pe Wyoh, lista cu atâtea nume cunoscute a zdruncinat-o. Când Mike termină, zise:

— Trebuie să ajung acasă! În toată viaţa mea nu am contribuit la eliminarea cuiva, dar o să-mi facă o nespusă plăcere să le pun cruce acestor spioni.

Profesorul spuse calm:

— N-o să moară nimeni, dragă Wyoming.

— Poftim? Profesore, nu înţelegi? Deşi n-am omorât pe nimeni până acum, am ştiut întotdeauna că s-ar putea s-o fac într-o zi.

Profesorul scutură din cap.

— Nu cred că a ucide un spion este cel mai bun mod de a te comporta, oricum nu atunci când el nu ştie că tu ştii că este spion.

Wyoh clipi mirată.

— Ei, cred că sunt cam grea de cap.

— Nicidecum, doamnă scumpă. În schimb, eşti de o sinceritate fermecătoare… o slăbiciune de care trebuie să te fereşti pe viitor. Îţi spun eu care e tratamentul pentru un spion: trebuie să-l laşi să respire, să-l înconjuri cu camarazi loiali şi să-i oferi informaţii bune, ca să-şi mulţumească şefii. Indivizii ăştia vor fi cooptaţi în organizaţia noastră. Nu te speria, îi repartizăm în celule speciale, în „cuşti”, ăsta e cuvântul. Ar fi o mare greşeală să-i eliminăm. Nu numai că fiecare spion ar fi înlocuit cu un altul, dar uciderea acestor trădători i-ar da de ştire Temnicerului-şef că i-am aflat secretele. Mike, amigo mio, în acelaşi fişier trebuie să fie şi un dosar despre mine. Vrei să vezi?

Erau scrise în dosarul acela o mulţime de lucruri, rapoarte lungi şi m-am simţit stânjenit când am citit „bătrân nebun inofensiv”. Era etichetat drept subversiv, de aceea fusese exilat pe „Pietroi”, şi era membru al unui grup ilegal în Luna City. De asemenea, se mai spunea în dosar că era scandalagiu în organizaţie, rareori fiind de acord cu ceilalţi.

Profesorul zâmbi încântat.

— Am să mă gândesc la o modalitate de trădare ca să ajung pe lista Temnicerului-şef.

Lui Wyoh i se păru amuzant, mai ales când zise destul de hotărât că nu era o glumă, ci o tactică practicată frecvent.

— Revoluţia trebuie sprijinită financiar, doamnă scumpă, iar una din modalităţi este ca un revoluţionar să devină spion al poliţiei. E posibil ca unii din trădătorii pe care i-am descoperit pe listă să fie, de fapt, de partea noastră.

— Eu, una, n-aş băga mâna în foc pentru vreunul dintr-ăştia.

— Ei da, uite, ăsta e necazul cu agenţii care fac joc dublu, să fii sigur dacă loialitatea lor, unde există, este sau nu falsă. Vrei să-ţi vezi dosarul? Sau ai prefera să-l asculţi de una singură?

Înregistrarea despre Wyoh nu aducea nici o surpriză. Informatorii o descoperiseră de mult. Dar am fost tare surprins să constat că şi eu aveam un dosar, verificare de rutină făcută atunci când mi s-a permis să lucrez în Complexul Autorităţii. Eram clasificat drept „apolitic”, iar cineva adăugase un „nu prea strălucit”, ceea ce era neplăcut, dar adevărat, altfel de ce m-aş fi băgat în politică?

Profesorul îl opri pe Mike din citit (mai avea câteva ore de lecturat toate listele) şi se întinse pe spate, gânditor.

— Un lucru e clar, zise. Temnicerul-şef ştie destule despre Wyoming şi despre mine, de mult timp. Dar văd că tu, Manuel, nu eşti pe lista neagră.

— După noaptea trecută?

— A, da. Mike, ai ceva introdus în ultimele douăzeci şi patru de ore în fişier?

Nu era nimic.

— Wyoming are dreptate. Nu putem sta aici o veşnicie. Manuel, câte nume ai recunoscut? Şase, nu-i aşa? I-ai văzut pe vreunul dintre ei aseară?

— Nu, dar poate că ei m-au văzut pe mine.

— Nu cred, în aglomeraţia aia e puţin probabil să te fi observat. Eu te-am văzut doar când eram la tribună şi pot să zic că te cunosc de când erai puşti. De asemenea, cred că şi activitatea lui Wyoming este cunoscută de Temnicerul-şef. Se ştie că a venit din Hong Kong şi a vorbit la întrunire.

Se uită la Wyoh.

— Doamnă scumpă, ţi-e greu să joci rolul amantei unui bătrân nebun?

— Nu, şi accept, profesore. Dar ce trebuie să fac?

— Probabil că Manuel este în afara oricăror bănuieli. Eu nu, dar din dosar reiese că oamenii Autorităţii nu par grăbiţi să mă ridice. Tu eşti singura în pericol de-a fi interogată sau reţinută. Eşti pusă sub observaţie şi cred că ar fi mai bine să stai ascunsă o vreme. Mă gândesc să închiriez camera asta o perioadă, săptămâni sau chiar ani. Poţi să rămâi aici dacă nu te vor deranja vorbele care o să-ţi iasă stând cu mine.