Robert Heinlein - Luna e o doamnă crudă

— Îmi pare rău să aud asta, Man. Şansele corecte, acum, la început de an, bazate şi pe performanţele trecute ale echipelor şi jucătorilor, sunt 1 la 4, 72 pe invers.

— Ei, la naiba, nu pot fi atât de slabe!

— Îmi pare rău, Man. Am să tipăresc calculele dacă ţi-e mai uşor. Dar te sfătuiesc să-ţi răscumperi pariul. Yankeii au şanse să învingă o echipă… dar şansele de a învinge toate echipele, combinate cu factorii de vreme nefavorabilă, accidente şi alte variabile pentru sezonul următor, sunt reduse.

— Profesore, vrei să-ţi vinzi pariul?

— Dacă vrei, Manuel.

— Cât vrei?

— Trei sute de dolari Hong Kong.

— Hoţ bătrân!

— Manuel, ca profesor ce ţi-am fost, te-aş înşela dacă nu te-aş lăsa să înveţi din greşeli. Señor Holmes, Mike, prietene… Îmi dai voie să-ţi spun aşa?

— Chiar te rog.

(Mike scoase un zgomot ca de pisică care se alintă în poala stăpânului).

— Mike, amigo, vinzi ponturi şi la cursele de cai?

— Da, uneori calculez şansele şi la cursele de cai. Specialiştii în computere din serviciul civil vin şi cer programul cu insistenţă. Dar rezultatele sunt atât de diferite de previziunile mele, încât am tras concluzia că ori datele sunt insuficiente, ori caii sau jocheii nu sunt cinstiţi. Toate trei variantele sunt posibile. Totuşi, pot să vă dau o formulă care o să vă aducă un beneficiu constant, dacă jucaţi cu regularitate.

Profesorul păru nerăbdător.

— Care e? Pot să ştiu?

— Sigur. Pariază pe cel mai bun elev-jocheu. Întotdeauna primeşte cai buni, iar aceştia cară mai puţină greutate. Dar nu te lua după instinct.

— Cel mai bun elev-jocheu… hmm, Manuel, cât o fi ceasul?

— Profesore, doar nu vrei să te duci să pariezi acum, până la ora cursei!? Ai uitat ce-am stabilit?

— Da, da, scuze. Te rog, zi mai departe. Auzi, cel mai bun elev-jocheu…

— Mike, ţi-am dat o înregistrare noaptea trecută.

M-am apropiat de receptor şi i-am şoptit:

— Căderea Bastiliei.

— Am găsit-o, Man.

— Te-ai gândit la ea?

— Da, în mai multe feluri. Wyoh, ai vorbit foarte dramatic.

— Mersi, Mike.

— Profesore, poţi să-ţi iei gândul de la jochei?

— Nu mă cunoşti! Sunt numai urechi.

— Atunci opreşte-te să mai faci calcule în gând. Mike le face mai repede.

— Nici nu aveam de gând să-mi pierd timpul. Finanţarea unei asemenea chestii, în care ne aventurăm la noroc, este întotdeauna dificilă. Am să amân pariul. Ascult cu atenţie.

— Vreau ca Mike să facă o proiecţie a procesului. Mike, în înregistrarea aceasta ai auzit-o pe Wyoh zicând că trebuie să avem un comerţ liber cu Terra. Apoi, l-ai auzit pe profesor zicând că ar trebui să punem embargou de transport de pe Terra. Cine are dreptate?

— Întrebarea e nedeterminată, Man.

— Ce am uitat?

— Vrei s-o reformulez eu, Man?

— Sigur. Fă-ne şi o prezentare generală a situaţiei.

— Bine. Pe termen scurt, propunerea lui Wyoh ar fi un mare avantaj pentru poporul Lunii. Preţul cerealelor la capătul catapultei ar creşte cu un coeficient de cel puţin patru procente, luând în considerare o uşoară creştere a tuturor preţurilor en gros de pe Terra, uşoară zic, pentru că Autoritatea vinde acum aproape de preţul pieţei libere, neglijând hrana subvenţionată sau donată, din care cea mai mare parte provine din preţul scăzut practicat la capătul catapultei. Nu mai vorbesc de faptul că factorii variabili minori sunt înghiţiţi de factorii majori. Să zicem că efectul imediat al afacerii ar fi o creştere a preţului cam de patru ori.

— Ai auzit, profesore?

— Doamnă dragă, n-am zis nu niciodată.

— Pentru cultivator, creşterea profitului e mai mare de patru ori pentru că, aşa cum a zis şi Wyoh, el trebuie să cumpere apă şi alte produse la preţuri mari controlate. Creşterea profitului lui va fi cam de şase ori dacă ne gândim la o piaţă liberă pe tot circuitul mărfurilor. Dar asta se va echilibra sub presiunea altui factor. Preţurile mai mari pentru export vor duce la preţuri mai mari pentru tot ceea ce se consumă pe Lună: atât bunuri cât şi muncă. Efectul rezultat va fi un standard de viaţă de două ori mai ridicat pentru toţi şi va fi urmat de un efort încrâncenat de a săpa şi semăna mai multe tunele pentru ferme, de a scoate mai multă gheaţă, de a îmbunătăţi metodele de creştere a randamentului. Toate astea duc la creşterea exportului. Totuşi, piaţa terestră este atât de largă şi atât de săracă în hrană, încât reducerea profitului din creşterea exportului nu este un factor important.

— Dar, señor Mike, zise profesorul, dacă va fi cum spui, asta va grăbi ziua când resursele Lunii vor fi epuizate.

— Proiecţia a fost specificată ca fiind imediată, señor profesor. Să merg mai departe, cu previziuni pentru un timp mai îndelungat, pe baza remarcilor tale?

— Neapărat!

— Masa Lunii la trei cifre semnificative este de 7, 36 ori zece la puterea a nouăsprezecea tone. Deci, dacă menţinem alte variabile constante, inclusiv populaţiile lunară şi pământeană, rata diferenţială prezentă în tone a exportului poate continua timp de 7, 36 ori zece la puterea a douăsprezecea ani, iar prin rotunjire e vorba de şapte mii de miliarde de ani.

— Poftim? Eşti sigur?

— Poţi să verifici, profesore, dacă vrei.

— Mike, e o glumă? am zis. Dacă da, nu e amuzantă nici măcar de prima dată.

— Nu e nici o glumă, Man.

— Oricum, adăugă profesorul, revenindu-şi, nu scoarţa Lunii o exportăm noi, ci sângele nostru, apa şi materia organică. Nu piatră.

— M-am gândit la asta, profesore. Această previziune se bazează pe transmutaţia controlată, orice izotop trece într-altul, fiind nevoie de energie pentru orice reacţie non-exo-energetică. Cu alte cuvinte, piatra va fi exportată transformată în grâu, carne şi în orice alt produs comestibil.

— Dar încă nu ştim cum să facem aşa ceva! Amigo, e absurd!

— Dar vom şti cum s-o facem, în viitor.

— Mike are dreptate, profesore, am intervenit. Sigur, astăzi n-avem idee cum să facem asemenea transmutaţie, dar vom avea într-o zi. Mike, ai calculat câţi ani vor trece până atunci? Ar trebui să te gândeşti la nişte invenţii de calcul.

Mike răspunse cu voce tristă:

— Am încercat, dar n-am reuşit, Man, singurul meu prieten bărbat, în afară de profesor, care sper că-mi va fi şi el prieten. Întrebarea e neterminată.

— De ce?

— Pentru că presupune un salt în teorie. În toate datele mele nu există nici o modalitate de a prezice apariţia unui geniu.

Profesorul oftă.

— Mike, amigo, nu ştiu dacă trebuie să mă simt uşurat sau dezamăgit. Atunci, proiecţia asta nu înseamnă nimic?

— Bineînţeles că înseamnă ceva! zise Wyoh. Adică, înseamnă că vom descoperi transmutaţia atunci când va fi nevoie. Spune-i tu, Mike.

— Wyoh, îmi pare tare rău. Afirmaţia ta este ceea ce căutam, de fapt. Dar totuşi răspunsul este: Geniul se află acolo unde îl găseşti. Nu. Îmi pare rău.

— Deci, profesorul are dreptate? Care e timpul cel mai bun pentru plasat pariuri?

— Stai un pic, Man. Ar mai exista o soluţie specială, sugerată de discursul profesorului de la întrunire — înapoierea transportului, tonă pentru tonă.

— O fi, dar ei nu pot face asta.

— Dacă preţul e destul de scăzut, pământenii o vor face. Scăderea asta se poate realiza cu o perfecţionare minoră, nu prea complicată, transportul de mărfuri dinspre Terra să fie la fel de ieftin ca transportul spre Terra.