Robert Heinlein - Luna e o doamnă crudă

Când veni liftul cu mâncarea, ne şi aranjasem, pregătisem camera pentru micul dejun, iar Wyoh se schimbase din costumul negru în rochia roşie „pentru că o să avem musafiri”. Schimbarea toaletei stârnise o mică discuţie. Mi-a pozat zâmbind şi mi-a zis:

— Mannie, sunt foarte încântată de rochia asta. Cum de-ai ştiut că o să mi se potrivească atât de bine?

— Ei, aşa sunt eu, genial.

— Te cred. Cât ai dat pe ea? Trebuie să ţi-o plătesc.

— Costă cincizeci de cenţi de-ai Autorităţii.

Se întunecă la faţă şi bătu din picior. Noroc că era desculţă şi nu se auzi nici un zgomot, dar gestul o făcu să sară o jumătate de metru mai încolo.

— Aterizare plăcută! i-am urat, în timp ce-şi căuta echilibrul ca un copil.

— Manuel O'Kelly! Nici să nu-ţi treacă prin minte că aş putea să accept această rochie scumpă de la un bărbat cu care nici măcar nu m-am culcat.

— Se rezolvă.

— Afemeiatule! Vezi că te spun soţiilor tale!

— N-ai decât. Mami a avut întotdeauna o părere proastă despre mine.

M-am dus la lift şi mă pregăteam să scot farfuriile, când cineva sună la uşă.

Am deschis interfonul.

— Cine vine?

— Aveţi un mesaj de la gospodin 1Smith, îmi răspunse o voce printre pârâituri. Gospodin Bernard O. Smith.

Am descuiat uşa şi l-am lăsat pe profesorul de la Paz să intre. Arăta ca un cerşetor, avea hainele murdare, chiar şi el era murdar, nepieptănat, avea o parte a corpului paralizată şi o mână răsucită, iar un ochi părea lovit de cataractă. Era întruchiparea perfectă a acelor epave bătrâne care dorm prin aleile dosnice, cerşind băuturi şi ouă cu murături prin spelunci rău famate.

Imediat ce am încuiat uşa, îşi veni în fire, îşi îndreptă trupul, îşi încrucişă mâinile la piept, o măsură pe Wyoh din cap până în picioare, trase aer în piept şi fluieră:

— Eşti şi mai încântătoare decât îmi aminteam!

Ea zâmbi, stăpânindu-şi enervarea.

— Mulţumesc, profesore. Dar nu te mai obosi, aici nu suntem decât camarazi.

— Señorita, în ziua în care politica îmi va domina simţul estetic, mă voi retrage din branşă. Dar dumneavoastră sunteţi îngăduitoare.

Se uită prin cameră, iscodind curios.

— Profesore, ia nu mai căuta indicii, moşneag murdar ce eşti! Noaptea trecută am făcut politică, şi nimic mai mult, i-am zis eu.

— Nu e adevărat! izbucni Wyoh. M-am luptat cu el ore întregi! Dar m-a dovedit, este mai puternic decât mine. Profesore, care e pedeapsa pentru asemenea cazuri? Aici în Luna City?

Profesorul ţâţâi şi-şi dădu ochii peste cap.

— Manuel, mă uimeşti. Asta e o problemă serioasă, scumpa mea, de obicei sentinţa este eliminarea. Dar trebuie să facem cercetări. Ai venit aici de bunăvoie?

— Nu, el m-a târâit aici.

— Târât, scumpă doamnă, hai să nu deformăm limba. Aveţi să-mi arătaţi ceva contuzii?

— Se răcesc ouăle, am zis. Nu puteţi să mă eliminaţi după micul dejun?

— Iată o idee excelentă! Manuel, poţi să-i oferi bătrânului tău profesor un litru de apă ca să se facă mai prezentabil?

— Ai la baie tot ce vrei. Vezi să nu stai prea mult, altfel n-o să mai capeţi nimic.

— Mulţumesc, domnule.

Se duse la baie şi, cum intră, se auziră zgomote de apă şi de perie. Wyoh şi cu mine terminasem deja de aranjat masa.

— „Contuzii” deci, am zis. „M-am luptat cu el ore întregi”.

— O meriţi. M-ai insultat.

— În ce fel?

— Te-ai purtat urât cu mine, de-aia. După ce m-ai adus aici, împotriva voinţei mele.

— Ciudat. Trebuie să-l pun pe Mike să analizeze.

— Michelle ar înţelege, sigur. Mannie, dacă renunţ la acuzaţii, pot să iau o bucăţică de şuncă?

— De acord, jumătate e a ta. Profesorul e pe jumătate vegetarian.

Profesorul ieşi din baie şi, deşi nu arăta în forma lui cea mai bună, era curat şi îngrijit, cu părul pieptănat şi ondulat pe spate, cu luminiţe jucăuşe în priviri şi îi dispăruse şi cataracta falsă.

— Cum ai reuşit, profesore?

— Ei, Manuel, asta-i practică îndelungată. Sunt băgat în branşa asta de mai mult timp decât voi, tinerii. O singură dată, cu mulţi ani în urmă, în Lima, un oraş superb, într-o zi minunată, am ieşit să mă plimb fără să-mi mai iau precauţiile necesare… şi asta m-a costat, am fost deportat. Ce masă frumoasă!

— Stai lângă mine, profesore, îl invită Wyoh. Nu vreau să mă aşez lângă el. Violatorul!

— Ia ascultă, mai întâi mâncăm, apoi mă eliminaţi. Profesore, pune-ţi cât vrei în farfurie şi povesteşte-mi ce s-a întâmplat noaptea trecută.

— Pot să intervin în program, Manuel? Viaţa unui conspirator nu e deloc uşoară şi am învăţat, încă înainte de naşterea ta, să nu amestec niciodată mâncarea cu politica. Pentru că deranjează enzimele gastrice şi duce la ulcere, boala profesională a ilegalistului. Mmm! Peştele acela miroase grozav!

— Care peşte?

— Somonul acela roz, răspunse profesorul, arătând către şuncă.

După un timp îndelungat şi cât se poate de plăcut, am ajuns la etapa cafea /ceai. Profesorul se lăsă pe spate, oftă fericit şi spuse:

— Balşoie spasiva, gospaja i gospodin [29] Mii de mulţumiri, doamnă şi domnule (în 1. rusă în text). . Masa a fost excelentă. Niciodată nu m-am simţit mai împăcat cu lumea ca acum. O, da! Aseară n-am văzut prea multe din cele ce s-au întâmplat pentru că, chiar atunci când voi doi aţi reuşit să ieşiţi admirabil din scenă, eu m-am ascuns, păstrându-mă ca să lupt în altă zi. Am plonjat drept într-un cotlon ferit. Când am avut curajul să mă uit, petrecerea se terminase, plecaseră aproape toţi, iar jachetele galbene erau moarte.

(Trebuie să fac o modificare la spusele profesorului. Mai târziu, am aflat mai multe. Când a început tămbălăul, în timp ce eu mă căzneam s-o scot afară pe Wyoh, profesorul scosese o armă de mână şi, trăgând pe deasupra capetelor celor din sală, culcase la pământ trei gardieni de la uşa principală din spate, nimerindu-l şi pe cel cu vocea de taur obosit. Cum o fi reuşit să aducă arma pe „Pietroi” trecând de contrabandă, şi să scape de ea mai târziu, habar n-am! Dar focurile profesorului au venit în sprijinul efortului lui Shorty Mkrum de a schimba raportul de forţe în defavoarea gardienilor. Nici o jachetă galbenă nu scăpase cu viaţă. Câţiva oameni au ars şi patru dintre ai noştri au fost ucişi, dar cuţitele, mâinile şi tălpile bocancilor îi terminaseră pe gardieni în câteva secunde).

— Poate că ar fi trebuit să spun: toţi, în afară de unul, continuă profesorul. Doi cazaci au fost reduşi la tăcere de bravul nostru camarad Shorty Mkrum lângă uşa prin care aţi ieşit voi… şi îmi pare rău s-o spun, Shorty era întins peste ei, pe moarte…

— Ştiam asta.

— Da. Dulce et decorum [30] Dicton latin: Dulce et decorum est pro patria mori — Este plăcut şi frumos să mori pentru patrie. . Unul din paznicii acelei uşi fusese lovit rău la cap, dar încă mai mişca, aşa că i-am aplicat un tratament la gât, cunoscut în cercurile profesioniste de pe Pământ sub numele de răsucirea de la Istanbul. A trecut la odihnă lângă tovarăşii lui. Rămăsesem eu, preşedintele serii, Finn Nielsen şi o camaradă cunoscută sub numele de „Mămica”, diminutiv cu care o strigă soţii ei. M-am consultat cu camaradul Finn şi am încuiat toate uşile. Apoi a urmat curăţenia. Cunoaşteţi amplasarea sălii în zonă?

— Eu nu, am mărturisit.