Robert Heinlein - Luna e o doamnă crudă

Văzându-mă încordat, gata să plesnesc de furie, profesorul interveni. Nu apucasem să dorm prea mult în ultimele trei zile şi nu mai fusesem atât de obosit de când mă întorsesem de pe Pământ.

— Linişte, zise el blând. Gospodin Ministru, vă rog să vă adresaţi prin mine toate comentariile. Gospodin Ministru al Apărării, lăsaţi-mă pe mine să îndrept lucrurile. Nu a fost făcut nici un raport care să privească ministerul dumneavoastră, deoarece Cabinetul nu a fost convocat înainte de venirea dumneavoastră. Generalul Nielsen a răspuns neoficial la câteva întrebări. Poate că era mai bine dacă tăcea. Dacă credeţi asta, am să încerc să repar lucrurile.

— Presupun că nu s-a întâmplat nimic rău. Finn, am vorbit cu tine acum o jumătate de oră. A mai apărut ceva nou de-atunci?

— Nu, Mannie.

— Bine. Cred că vreţi să auziţi ce se petrece în afara Lunii. Aţi urmărit, aşa că ştiţi că primele bombe au mers bine. Unele continuă să lovească. Tragem în cartierul general al apărării la fiecare douăzeci de minute. O ţinem aşa până la ora unu după-masă, apoi la nouă seara lovim China şi India, plus alte câteva ţinte minore. Apoi, la patru după miezul nopţii, ne vom ocupa de Africa şi de Europa, cu o pauză de trei ore, apoi o luăm de la capăt, lovind Brazilia. Facem asta la fiecare trei ore. Finn, ar trebui să evacuăm Sub-Tycho.

— O clipă!

Wright ridicase mâna.

— Am o întrebare.

I se adresase profesorului, nu mie.

— Un moment. Ministerul Apărării a terminat raportul?

Wyoh era aşezată în ultimul rând de scaune. Ne zâmbisem unul altuia şi atât. În Cabinet şi în Congres ne limitam doar la asta, pentru că se iscaseră discuţii, cum de pot fi membri ai guvernului două persoane ale aceleiaşi familii? Acum, ea scutură din cap în semn de avertizare. Am spus:

— Asta a fost tot ce vă pot spune despre bombardament. Aveţi întrebări aici?

— Întrebările dumneavoastră au legătură cu bombardamentul, gospodin Wright?

— Absolut, gospodin Preşedinte.

Wright se ridică şi se uită la mine.

— Aşa cum ştiţi, eu reprezint grupurile intelectuale în Statul Liber şi dacă-mi permiteţi, opiniile lor sunt foarte importante în problemele publice. Cred că este corect ca…

— O clipă, am spus. Am crezut că reprezinţi Districtul opt Novylen.

— Gospodin Preşedinte! Mi se permite să pun întrebări sau nu?

— Nu pune nici o întrebare, ci vrea să ţină un discurs, după câte văd eu. N-am chef de discursuri, sunt obosit şi vreau să mă duc să mă culc.

— Toţi suntem obosiţi, Manuel, spuse profesorul cu înţelegere. Dar sublinierea ta este corectă. Domnule, nu uitaţi că reprezentaţi doar districtul căruia îi aparţineţi. Ca membru al guvernului vi s-au atribuit anumite îndatoriri legate de anumite profesiuni.

— Şi nu e acelaşi lucru?

— Nu chiar. Vă rog să puneţi întrebarea odată.

— Aha… foarte bine, am s-o fac! Este Mareşalul Davis conştient că planul bombardamentului său a mers greşit şi că mii de vieţi au fost distruse fără rost? Îşi dă el seama de punctul de vedere extrem de serios al clasei intelectuale din această Republică? Poate explica de ce acest bombardament pripit — repet, pripit! — a fost întreprins fără consultare? Este pregătit acum să modifice planul sau va merge orbeşte înainte? Şi este adevărat, aşa cum am fost acuzaţi, că am bombardat Pământul cu rachete de tip nuclear, care au fost scoase în afara legii de toate naţiunile civilizate? Cum se aşteaptă el ca Statul Liber Luna să fie vreodată primit în consiliile naţiunilor civilizate, în urma unor astfel de acţiuni?

M-am uitat la ceas, trecuse o oră şi jumătate de când prima încărcătură lovise Pământul.

— Profesore, am spus, îmi explici şi mie despre ce e vorba?

— Scuză-mă, Manuel, spuse el calm. Am vrut — şi ar fi trebuit s-o fac — să încep şedinţa cu o notă informativă. Dar tu ai avut senzaţia că s-a sărit peste tine, aşa că am renunţat. Ministrul se referă la recepţia unor ştiri de la agenţia Reuters din Toronto, care au sosit înainte să te sun. Dacă ştirea e corectă, repet, dacă e corectă, atunci în loc să ţină seama de avertismente, mii de curioşi s-au îngrămădit spre ţinte. Cred că au fost victime. Dar nu ştiu câte.

— Înţeleg. Şi ce trebuia să fac eu? Să-l iau pe fiecare amărât de mână şi să-l duc într-un adăpost? Doar i-am avertizat.

Se amestecă Wright:

— Intelectualii sunt de părere că anumite considerente umaniste fundamentale fac să fie obligatoriu ca…

— Ascultă, palavragiule, am spus, l-ai auzit pe Preşedinte spunând că ştirea tocmai a sosit, aşa că, de unde ştii tu ce crede lumea despre asta?

Se înroşi.

— Gospodin Preşedinte! Injurii!

— Nu-l jigni pe Ministru, Manuel.

— Nu-l mai jignesc, dacă se opreşte şi el. El ar trebui să vorbească mai frumos, doar e intelectual, nu? Ce e prostia asta cu bombele nucleare? Noi nu avem aşa ceva, ştiţi bine asta.

Profesorul păru încurcat.

— Şi eu sunt mirat. În transmisia respectivă aşa se zice. Dar ceea ce mă nedumereşte cu adevărat este că am văzut la video ceva care arăta ca o explozie nucleară.

— Oh!

M-am întors spre Wright.

— Prietenii tăi deştepţi nu ţi-au spus ce se-ntâmplă când eliberezi câteva miliarde de calorii într-o fracţiune de secundă, într-un singur loc? Ce temperatură se degajă? Ce cantitate de radiaţii?

— Deci, recunoşti că ai folosit arme atomice?

— Oh, Bog!

Mă durea capul.

— N-am spus nimic de genul ăsta. Când loveşti ceva tare de altceva la fel de tare, ies scântei. Asta e fizică elementară pe care o ştie orice copil, numai intelectualii nu. Noi am făcut să sară scânteile cele mai mari pe care le-a produs vreodată omul. O explozie uriaşă. Căldură, lumină, ultraviolete. Om fi produs şi raze X, n-aş putea spune. Radiaţii Gamma mă îndoiesc să fi ieşit. Alpha şi beta, imposibil. A fost o eliberare bruscă de energie mecanică. Dar nucleară? Astea-s prostii!

— Răspunsul vă mulţumeşte, domnule ministru? zise profesorul.

— Nu face decât să ridice şi mai multe întrebări. De exemplu, bombardamentul depăşeşte cu mult ceea ce a autorizat Cabinetul. Cred c-aţi văzut expresia şocată de pe figurile tuturor în momentul în care au apărut pe ecran luminile acelea îngrozitoare. Iar Ministrul Apărării spune că ele continuă la fiecare douăzeci de minute. Sunt de părere că…

M-am uitat la ceas.

— O altă încărcătură tocmai a lovit munţii Cheyenne.

— Aţi auzit, aţi auzit? zise Wright. Se mai şi laudă cu ea. Gospodin Preşedinte, consider că trebuie oprit numaidecât acest măcel!

— Palavra… Ministrule, am zis, vrei să spui că Comandamentul General al Apărării lor spaţiale nu e şi el o ţintă militară? De care parte eşti? A Lunii sau a N. F?

— Manuel!

— La dracu'! M-am săturat de prostii! Mi s-a spus să fac o treabă, am făcut-o! Luaţi-l pe nebunul ăsta de-aici!

Tăcură cu toţii, şocaţi, apoi cineva spuse:

— Pot să vin cu o sugestie?

— Dacă are cineva vreo sugestie care să pună punct acestei situaţii penibile, aş fi fericit s-o aud.

— Se pare că nu avem informaţii prea bune despre efectul pe care îl au tragerile noastre. Cred că ar fi bine să încetinim ritmul actual, de o tragere la douăzeci de minute. S-o rărim, să zicem una pe oră, apoi să facem o pauză în următoarele două ore, până mai primim alte ştiri. Poate că se va amâna şi atacul împotriva Chinei cu cel puţin douăzeci şi patru de ore.