Michael Ondaatje - Pacientul englez

Aţi presupus că avioanele v-au „pierdut urma”, dar de fapt eraţi urmăriţi cu mare atenţie. Nu eraţi voi spionii, noi eram. Serviciul a bănuit că tu l-ai ucis pe Geoffrey Clifton din cauza femeii. I-au găsit mormântul în 1939, dar nici urmă de soţia sa. Tu deveniseşi inamicul nu când ai trecut de partea Germaniei, ci când ţi-ai început legătura amoroasă cu Katharine Clifton.

— Înţeleg.

— După ce ai plecat de la Cairo în 1942, te-au pierdut. Urmau să te prindă şi să te ucidă în deşert. Dar te-au scăpat. Aveai un avans de două zile. Trebuie să o fi luat razna, probabil că nu gândeai raţional, altfel te-am fi găsit. Minaseră maşina ascunsă. Au găsit-o mai târziu explodată, dar de tine nici urmă. Te facuseşi nevăzut. Asta frebuie să fi fost eroica ta călătorie, nu cea spre Cairo. Acum, când probabil că îţi pierduseşi minţile.

— Erai şi tu la Cairo când mă urmăreau?

— Nu, am văzut doar dosarele. Urma să plec în Italia şi s-au gândit că ai putea fi acolo.

— Aici.

— Da.

Rombul de raze se înălţă pe perete, lăsându-l pe Caravaggio în umbră. Părul lui, din nou întunecat. El se lăsă pe spate, cu umărul rezemat de frunzele pictate.

— Bănuiesc că nu mai contează, murmură Almâsy.

— Vrei morfină?

— Nu. Îmi rânduiesc nişte lucruri. Am fost întotdeauna un om rezervat. E greu acum să-mi dau seama că am fost atât de discutat.

— Aveai o legătură amoroasă cu cineva asociat Serviciului de Spionaj. Existau anumite persoane din Serviciu care te ştiau personal.

— Bagnold, probabil.

— Da.

Caravaggio făcu o pauză.

— Trebuie să mai vorbesc cu tine despre un lucru.

— Ştiu.

— Ce s-a întâmplat cu Katharine Clifton? Ce s-a întâmplat atunci, chiar înainte de începerea războiului, de a trebuit să mai faceţi toţi un drum până la Gilf Kebir? După ce Madox a plecat în Anglia.

Mai aveam de făcut o ultimă călătorie până la Gilf Kebir, să strâng ce mai rămăsese în tabăra de pornire de la Uweinat. Viaţa noastră acolo se încheiase. Credeam că nimic n-avea să se mai întâmple între noi. N-o mai întâlnisem ca amant de aproape un an. Un război se pregătea undeva, ca o mână intrând pe fereastra unei mansarde. Iar ea şi cu mine deja ne retrăsesem după zidurile vechilor noastre obiceiuri, într-o relaţie aparent inocentă. Nu ne mai vedeam prea des.

În vara anului 1939 urma să merg până la Gilf Kebir împreună cu Gough, să strângem tabăra de pornire, iar Gough avea să se întoarcă cu camionul. Clifton urma să vină cu avionul său să mă ia. Apoi urma să ne împrăştiem, să ieşim din triunghiul care se formase între noi.

Când am auzit avionul, când l-am văzut, tocmai coboram pe stâncile platoului. Clifton era întotdeauna punctual.

Există un mod anume în care un mic avion de marfă coboară spre aterizare, alunecând în jos de pe linia orizontului, îşi înclină aripile în lumina deşertului şi apoi sunetul se întrerupe, şi avionul pluteşte spre pământ. N-am înţeles niciodată în întregime cum funcţionează avioanele. Le-am privit apropiindu-se de mine în deşert şi am ieşit din cortul meu mereu cu teamă. Îşi înmoaie aripile în lumină şi apoi se afundă în acea tăcere.

Molia a coborât zburând foarte aproape de platou. Eu fluturam foaia de cort albastră. Clifton a pierdut altitudine şi a trecut vuind pe deasupra mea, aşa de jos încât salcâmii şi-au scuturat frunzele. Avionul a luat-o spre stânga şi a dat un ocol şi, zărindu-mă din nou, s-a realiniat şi s-a îndreptat direct spre mine. La cincizeci de metri depărtare s-a înclinat brusc şi s-a prăbuşit. Am alergat spre el.

Am crezut că era singur. Ar fi trebuit să fie singur. Dar când am ajuns acolo să-l scot din avion, ea era lângă el. El era mort. Ea încerca să-şi mişte partea de jos a trupului, cu privirea aţintită înainte. Nisipul intrase pe fereastra de la carlingă şi îi umpluse poala. Nu părea a avea nici o rană. Mâna stângă se dusese în faţă să amortizeze prăbuşirea zborului lor. Am tras-o afară din avionul pe care Clifton îl botezase Rupert şi am dus-o sus în peşterile din stâncă. În Peştera Înotătorilor, unde erau picturile. Pe hartă, punctul de latitudine 23°30', longitudine 25°15'. În noaptea aceea l-am îngropat pe Geoffrey Clifton.

Am fost oare un blestem asupra lor? Pentru ea? Pentru Madox? Pentru deşertul sfâşiat de război, bombardat ca şi cum ar fi fost doar nisip? Barbari împotriva Barbarilor. Ambele armate străbăteau deşertul fără a avea nici cea mai vagă idee ce era el. Deşerturile Libiei. Scoate nuanţa politică, şi e cea mai minunată expresie pe care o cunosc. Libia. Un cuvânt senzual, smuls din adâncuri, un izvor ademenit la suprafaţă. B -ul şi i -ul. Madox spunea că este unul dintre puţinele cuvinte în care îţi simţi limba dând colţul. Ţi-aduci aminte de Didona în deşerturile Libiei? Un bărbat va fi precum râuri întregi de apă într-un loc uscat…

Nu cred că am păşit într-un ţinut blestemat, sau că am fost prins într-o situaţie plină de răutate. Fiecare loc şi fiecare om mi-au fost un dar. Cum am descoperit picturile pe piatră din Peştera înotătorilor. Cum am cântat sâmburi de melodii cu Madox în expediţiile noastre. Cum s-a ivit Katharine printre noi în deşert. Cum am păşit spre ea pe podeaua de beton vopsită în roşu, şi cum am căzut în genunchi, cu capul lipit de pântecul ei, de parcă aş fi fost un copil. Tribul cu armele sale, lecuindu-mă. Chiar şi noi patru, Hana şi tu şi genistul.

Tot ce am iubit sau preţuit mi-a fost luat.

Am stat cu ea. Am descoperit că avea trei coaste rupte. Am tot aşteptat privirea ei să pâlpâie, încheietura ruptă a mâinii să se îndoaie, gura nemişcată să vorbească.

Cum ai putut să mă urăşti, a şoptit. Ai ucis aproape tot ce aveam în mine.

Katharine… tu n-ai -

Ia-mă în braţe. Nu te mai apăra. Nimic nu te poate schimba.

Privirea ei era permanentă. Nu mă puteam clinti din ţinta acelei priviri. Aveam să fiu ultimul lucru pe care îl vedea. Şacalul din peşteră, care avea să o călăuzească şi să o apere, care nu avea să o înşele niciodată.

Există o sută de zeităţi asociate cu animale, îi spun. Există cele legate de şacali — Anubis, Duamutef, Wepwawet. Acestea sunt fiinţe care te însoţesc în viaţa de apoi — aşacum te-a călăuzit pe tine umbra mea timpurie, în toţi acei ani dinainte de-a ne cunoaşte. Toate acele petreceri de la Londra şi Oxford. Veghind asupra ta. Am stat în faţa tacând îţi făceai temele, scriind cu un creion gros. Am fostprezent când l-ai cunoscut pe Geoffrey Clifton, la două noaptea, în Biblioteca Uniunii Studenţilor din Oxford. Paltoanele tuturor sunt risipite pe jos, iar tu, în picioarele goale, ca un bâtlan, îţi croieşti drum ţopăind printre ele. El te priveşte, şi te privesc şi eu, deşi nu-mi simţi prezenţa, mă ignori. Ai acea vârstă la care îi observi doar pe bărbaţii arătoşi. Încă nu eşti conştientă de cei din afara sferei tale de atracţie. Şacalul nu prea e folosit ca însoţitor la Oxford. Pe când eu sunt unul dintre aceia care postesc până găsesc ceea ce caută. Peretele din spatele tău e acoperit de cărţi. Mâna ta stângă apucă un lung şirag de perle care îţi atârnă de gât. Picioarele tale goale croindu-şi atente calea. Cauţi ceva. Erai mai durdulie pe vremea aceea, deşi remarcabil de frumoasă pentru cercurile universitare.

Suntem toţi trei în Biblioteca Uniunii Studenţilor din Oxford, dar tu îl vezi doar pe Geoffrey Clifton. Va fi o iubire pătimaşă. El are o misiune cu nişte arheologi în Africa de Nord, din toate locurile posibile. „Un tip bătrân şi ţicnit cu care lucrez.” Mama ta e încântată de această aventură.