Michael Ondaatje - Pacientul englez

Era singurul indian dintre candidaţi, iar lordul Suffolk întârzia. Cincisprezece persoane fuseră conduse într-o bibliotecă, iar secretara îi rugă să aştepte. Ea rămase aşezată la birou, copiind nume, în timp ce soldaţii făceau glume despre interviu şi despre test. El nu cunoştea pe nimeni. Se îndreptă spre un perete şi se uită la un barometru, fu pe cale să-l atingă, dar renunţă, apropiindu-şi doar faţa de el, foarte uscat spre Moderat spre Furtunos. Murmură numai pentru sine cuvintele, cu noul său accent englezesc. „Oarte uscat. Foarte uscat.” Se uită din nou la ceilalţi, se uită prin cameră şi întâlni privirea secretarei între două vârste. Îl cerceta cu severitate. Un băiat indian. El zâmbi şi se îndreptă spre rafturile cu cărţi. Din nou nu atinse nimic. La un moment dat îşi apropie nasul de un volum numit Raymond sau Viaţa şi Moartea, scris de Sir Oliver Hodge. Găsi un alt titlu asemănător. Pierre sau Ambiguităţile. Se întoarse şi surprinse din nou privirea femeii aţintită asupra sa. Se simţi vinovat, ca şi cum ar fi puscartea în buzunar. Probabil că nu văzuse niciodată un turban. Englezii! Îţi pretind să te lupţi pentru ei, dar nu vor să vorbească cu tine. Singh. Şi ambiguităţile.

Întâlniră un foarte inimos lord Suffolk la masa de prânz — acesta turnă vin cui voia să bea şi râse în hohote la fiecare tentativă de glumă făcută de recruţi. După-amiază li se dădu tuturor un examen ciudat, în care o parte a unui mecanism trebuia asamblată fără nici o informaţie anterioară despre funcţia sa. Aveau la dispoziţie două ore, dar puteau pleca imediat ce rezolvau problema. Singh termină rapid testul şi îşi petrecu restul timpului inventând alte obiecte care puteau fi asamblate din diversele componente. Îşi dădu seama că ar fi admis cu uşurinţă dacă n-ar fi la mijloc rasa lui. Venea dintr-o ţară în care matematica şi mecanica erau nişte înclinaţii înnăscute. Automobilele nu erau niciodată distruse. Părţi din ele erau aduse în sat şi reasamblate pentru a alcătui o maşină de cusut sau o pompă de apă. Banca din spate a unui Ford era recăptuşită şi devenea o canapea. Majoritatea oamenilor din satul lui purtau la ei mai degrabă o cheie sau o şurubelniţă decât un creion. Piesele nefolositoare ale unei maşini îşi găseau astfel locul în pendula unui bunic sau într-un scripete pentru un sistem de irigaţie sau w mecanismul de rotaţie al unui scaun de birou. Se găseau cu uşurinţă antidoturi pentru orice dezastru mecanic. Un motor de maşină supraîncălzit era răcit nu punându-i-se ţevi noi de cauciuc, ci adunând balegă de vacă şi îngrămădind-o cu mâna în jurul condensatorului. Ce văzuse în Anglia era un prisos de piese care ar fi pututasigura funcţionarea continentului indian timp de douăsute de ani.

Fu unul dintre cei trei candidaţi selecţionaţi de lordul Suffolk. Acest om care nici măcar nu-i vorbise (şi care nu râsese cu el pur şi simplu fiindcă el nu făcuse nici o glumă) traversă camera şi îi puse un braţ în jurul umerilor. Severa secretară se dovedi a fi domnişoara Morden, şi intră zorită în cameră purtând o tavă pe care stăteau două pahare mari de sherry, îi dădu unul lordului Suffolk şi, spunând „Ştiu că tu nu bei”, îl luă ea însăşi pe celălalt şi îl închină spre el.

— Felicitări, rezultatul tău a fost splendid. Deşi eram convinsă că vei fi selecţionat, chiar dinainte de test.

— Domnişoara Morden este o excelentă cunoscătoare a firii umane. Are fler pentru eminenţă şi caracter.

— Caracter, domnule?

— Da. Nu este imperios necesar, desigur, dar la urma urmei avem să lucrăm împreună. Suntem ca o familie aici. Domnişoara Morden te selecţionase deja dinainte de prânz.

— Mi-a fost destul de greu să mă abţin să-ţi fac cu ochiul, domnule Singh.

Lordul Suffolk îşi pusese din nou braţul pe umărul lui Singh şi îl conducea spre fereastră.

— M-am gândit, dat fiind că nu trebuie să începem până la mijlocul săptămânii viitoare, să-i invit pe câţiva din echipă la Home Farm. Putem să facem un schimb de experienţă la Devon şi să ne cunoaştem mai bine. Poţi călători cu noi cu maşina.

Astfel îşi câştigase biletul de drum, eliberarea din haotica maşinărie a războiului. Intrase într-o familie, după un an petrecut prin străini, ca şi cum ar fi fost un fiu rătăcitor întors acasă, îndemnat să se aşeze la masă, copleşit de inversaţii.

Era aproape noapte când trecură din Somerset în Devon pe drumul de coastă cu privire spre Canalul Bristol. Domnul Harts coti pe cărarea îngustă tivită cu iarbă neagră şi smirdari, învăluită într-o nuanţă întunecată, sângerie, în ultimele raze ale soarelui. Cărarea care ducea spre casă era lungă de cinci kilometri.

Pe lângă treimea formată de Suffolk, Morden şi Harts mai erau şase genişti în alcătuirea unităţii. In acel sfârşit de săptămână se plimbară pe câmpiile mlăştinoase din jurul casei de piatră. Sâmbătă seara, domnişoarei Morden şi lordului Suffolk şi soţiei sale li se alătură la cină aviatoarea. Domnişoara Swift îi spuse lui Singh că dintotdeauna îşi dorise să zboare pe deasupra Indiei. Departe de cazarma sa, Singh habar n-avea unde se afla. Într-o rolă agăţată de tavan era o hartă. Singur într-o dimineaţă, o derulase până ce atinsese podeaua. Countisbury şi zona înconjurătoare. Hartă alcătuită de R. Fones. Întocmită după dorinţa domnului James Halliday.

„Întocmită după dorinţa…” începea să-i iubească pe englezi.

Se află cu Hana în cortul în care-şi petrece nopţile când îi povesteşte despre explozia de la Erith. O bombă de două sute cincizeci de kilograme erupând pe când lordul Suffolk încerca s-o dezamorseze. Îi ucisese de asemenea pe domnul Harts şi pe domnişoara Morden şi pe patru genişti pe care îi instruia lordul Suffolk. Mai 1941. Singh făcea parte din unitatea lui Suffolk de un an. Lucra la Londra în ziua aceea, cu locotenentul Blackler, curăţând zona Elephant and Castle de o bombă de tip Satana. Lucraseră împreună dezamorsând bomba de două mii de kilograme şi erau extenuaţi. Îşi aminti cum, pe la jumătate, îşi ridicase privirea şi zărise doi ofiţeri din unităţilede eliminare a bombelor arătând în direcţia lui şi se întrebase despre ce era vorba. Probabil că găsiseră o alta bombă. Era trecut de zece noaptea şi era periculos de obosit, îl mai aştepta una. Se apucă din nou de treabă.

Când terminară cu Satana se hotărî să nu piardă timpul şi se îndreptă spre unul din ofiţeri, care la început se întoarse cu spatele ca şi cum ar fi vrut să plece.

— Da. Unde e?

Omul îi luă mâna dreaptă şi el ştiu că ceva nu era în regulă. Locotenentul Blackler era în spatele lui şi ofiţerul le spuse ce se întâmplase, iar locotenentul Blackler îşi puse mâinile pe umerii lui Singh şi îl strânse cu putere.

Se duse la Erith. Ghicise ceea ce ofiţerul ezita să-i ceară. Ştia că omul n-ar fi venit doar să-i spună de accident. La urma urmei, erau într-un război. Însemna că mai era o bombă undeva, prin apropiere, probabil acelaşi model, şi aceasta era singura lor şansă de a afla ce fusese în neregulă.

Dorise să facă acest lucru de unul singur. Locotenentul Blackler urma să rămână la Londra. Erau ultimii doi rămaşi din echipă şi ar fi fost o prostie să-şi rişte amândoi vieţile. Dacă lordul Suffolk eşuase, însemna că era ceva nou. Dorea oricum să facă acest lucru singur. Când două persoane lucrau împreună, trebuiau să găsească o bază logică comună. Trebuia să iei fiecare decizie împreună cu celălalt şi să faci compromisuri.